News Flash:

Adevarata poveste din spatele romanului „Moby Dick“

13 Martie 2013
1963 Vizualizari | 0 Comentarii
In iulie 1852, un romancier in varsta de 32 de ani pe nume Herman Melville avea sperante mari legate de noul sau roman, „Moby Dick“ sau „Balena“, in ciuda parerilor impartite ale criticilor si a vanzarilor slabe. In luna aceea, a calatorit pana la Nantucket, in cursul primei sale vizite pe insula Massachusetts, de unde a inceput aventura protagonistului romanului sau, a lui Ahab si a corabiei sale.

In ultima sa zi acolo, a intalnit un barbat in varsta de 60 de ani care fusese capitanul corabiei Essex, atacata de catre o balena intr-un incident din 1820 care a inspirat romanul lui Melville, se arata intr-un articol publicat pe site-ul smithsonianmag.com . Capitanul George Pollard Jr. avea doar 29 de ani cand Essex s-a scufundat, a supravietuit si s-a intors in Nantucket pentru a reveni, mai tarziu, la carma corabiei Two Brothers. Dar dupa ce nava a naufragiat, nimeni nu i-a mai incredintat vreo corabie.
Pollard a ramas pe uscat, ca paznic de noapte al orasului. Melville a scris putin despre Pollard in romanul sau. In timpul vizitei, scria el mai tarziu, cei doi abia au schimbat cateva cuvinte. Dar Melville stia ca experienta capitanului nu se incheiase cu Essex. „Pentru locuitorii insulei, era un nimeni“, scria Melville, „pentru mine, cel mai impresionant barbat pe care l-am cunoscut“. Pollard si-a relatat povestea in timpul unei cine, unui misionar pe nume George Bennet. Pentru Bennet, povestea a fost un soi de spovedanie.
Capitanul petrecuse 92 de zile si nopti pe mare, intr-o barca, fara sa aiba hrana, in timp ce membrii echipajului sau, innebuniti, au devenit canibali. Pentru Essex, problemele au inceput – din cate stia Melville – pe 14 august 1819, la doar doua zile dupa ce parasise Nantucket intr-o calatorie care ar fi trebuit sa dureze doi ani si jumatate. Desi nava a fost lovita puternic, Pollard a continuat si a ajuns la Cape Horn, cinci saptamani mai tarziu, cand echipajul format din 20 de oameni a decis sa navigheze mai departe. Pentru a se aproviziona, Essex a ancorat pe Insula Charles din Galapagos, unde membrii echipajului au adunat broaste testoase. Unul dintre ei a facut un foc care s-a raspandit rapid, iar oamenii lui Pollard abia au scapat din flacari. Se crede ca acel incendiu a provocat disparitia unei specii de testoase. In noiembrie 1820, dupa luni intregi pe mare, au capturat si balene. Owen Chase, unul dintre membrii echipajului, a zarit o balena uriasa care statea linistita, aflata undeva in departare. Apoi, balena s-a indreptat direct spre Essex cu viteza si a lovit nava, astfel incat toti au fost aruncati, din cate povestea el, la pamant. „Simteam ca este furioasa“, povestea Chase mai tarziu. Apoi balena a disparut.
Echipajul lucra deja la repararea navei, cand unul dintre ei a strigat: „Uite-o! Vine din nou spre noi!“. Chase a zarit balena care si, de aceasta data, a lovit nava, dar cu viteza sporita si apoi a disparut de-a binelea. Corabia a fost inundata rapid, astfel incat echipajul abia a avut timp sa se salveze si sa ia paine, apa si alte provizii. Pollard a vazut de la distanta ca era ceva in neregula, iar apoi Chase i-a povestit intamplarea. Capitanul a palit si nu a scos o vorba. Unii, a observat Chase, „nu aveau nici cea mai vaga idee referitoare la situatia in care se aflau“. Pollard a incercat sa elaboreze un plan. In total, erau trei barci si 20 de oameni. Cele mai apropiate insule erau Insulele Marquesas, iar Pollard voia sa se indrepte intr-acolo, dar, in mod ironic, Chase si echipajul l-au convins ca acele insule erau  populate de canibali, iar cel mai intelept ar fi sa navigheze catre sud. Era o distanta mult mai mare de parcurs, dar sperau sa fie gasiti de cineva si sa aiba parte de un vant prielnic. Au fost provocati inca de la inceput. Apa de mare patrunsese in paine, iar barbatii se deshidratau pe masura ce mancau. Nici soarele puternic nu le facea bine. Au descoperit o insula, dar era pustie.
Dupa inca o saptamana, proviziile incepusera sa se termine. Cu toate acestea, trei dintre ei au decis sa ramana pe uscat. La mijlocul lunii decembrie, dupa saptamani intregi petrecute in largul marii, amenintarile s-au inmultit.
Pe barca lui Chase, un om a innebunit, s-a ridicat si a cerut servetele si apa, apoi a cazut prada convulsiilor. A doua zi, a murit. Echipajul i-a deschis trupul, iar apoi barbatii au separat carnea de oase, au scos inima si l-au inchis, dupa care l-au cusut  si l-au aruncat in mare. In saptamana urmatoare, alti trei marinari au murit, iar trupurile lor au fost mancate. O barca a disparut, iar cele ale lui Chase si Pollard s-au ratacit una de alta. Oamenii erau in continuare infometati si au devenit mult prea slabiti pentru a putea vorbi. Pe 6 februarie 1821, Charles Ramsdell, un adolescent, a propus sa traga la sorti pe cine vor manca apoi. Era un obicei vechi, datand de la jumatatea secolului XVII. Barbatii au acceptat, iar cel care urma sa piara era chiar varul capitanului, Owen Coffin. Pollard ii promisese mamei baiatului ca va avea grija de el. Le-a spus asadar celorlalti ca il va impusca pe cel care se atinge de Owen. S-a oferit chiar sa ii ia locul, dar Owen nu a vrut sa accepte. Ramsdell a fost desemnat sa il impuste, apoi Coffin si-a rezemat capul de arma, iar Ramsdell a apasat pe tragaci. Dupa aceea, povestea Pollard, „nu a mai ramas nimic din el“. Pe 18 februarie, dupa 89 de zile, ultimii trei barbati din barca lui Chase au zarit o nava si au fost salvati. Pe barca lui Pollard se mai aflau doar el si Charles Ramsdell. Aveau numai oasele ultimilor membri ai echipajului care pierisera, pe care le-au spart ca sa consume maduva. Dupa o saptamana, cineva le-a zarit barca, dar ei nu si-au dat seama ce se petrece. Au ascuns oasele in buzunare, delirand. Cei cinci supravietuitori s-au reintalnit in Valparaiso. Pollard isi revenise destul cat sa se intalneasca la cina cu alti capitani, carora le-a spus povestea corabiei Essex si a celor trei luni petrecute pe mare. La cativa ani dupa aceea, a treia barca a fost descoperita pe Insula Ducie, iar in ea se aflau trei cadavre. In mod miraculos, cei care au decis sa ramana pe uscat au supravietuit aproape patru luni hranindu-se cu scoici, pana ce o nava australiana i-a salvat. Odata ce s-au reintalnit, au acceptat ce se intamplase. Canibalismul, in cele mai groaznice imprejurari, era motivat. Pollard nu a fost insa iertat la fel de usor, din cauza varului sau, iar mama lui Owen Coffin nu suporta sa fie in preajma sa. Pollard si-a petrecut restul zilelor in Nantucket, dupa ce experientele sale pe mare fusesera sortite esecului. In 1852, Melville si romanul sau cadeau prada uitarii. In ciuda sperantelor autorului, el nu a putut vinde mai mult de cateva mii de exemplare in timpul vietii si, dupa cateva incercari ratate de a mai scrie, a renuntat. Deprimat, a abandonat proza in favoarea poeziei, dar soarta lui Pollard nu i-a iesit vreodata din minte.

sursa:adevarul.ro 

romancier herman melville moby dick balena capitanul essex
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1293 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013278 (s)

loading...