• 25-07-2014 Generalul roman Paul Teodorescu
• 25-07-2014 Cum erau prezentate curtezanele in literatura greaca
• 25-07-2014 Conspiratii celebre: Guvernul Statelor Unite a vandut arme Iranului si a folosit banii pentru a sustine militantii din Nicaragua
• 25-07-2014 Bao Dai, imparatul Vietnamului din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial
• 25-07-2014 Proiectul Aversion, experimetnul care a socat
• 25-07-2014 Vicepresedintia lui Harry S. Truman
• 25-07-2014 Biroul Oval - scurt istoric
• 25-07-2014 Fotografia care face inconjurul lumii - FOTO
• 25-07-2014 Iordanes despre Deceneu
• 25-07-2014 Otto al Greciei, primul rege al Greciei moderne
• 25-07-2014 Marile temerile ale celor mai temuti dictatori
• 25-07-2014 Moartea Angelei de Foligno
• 25-07-2014 Pentru cine a spionat Josephine Baker
• 25-07-2014 Carl Gustav Jung, fondatorul psihologiei analitice
• 25-07-2014 Regina Maria putea fi sotia regelui Angliei
Mica Publicitate
Vezi Toate | Adauga
Trailer Filme
Video Divertisment
Muzica Populara
Video Sport

Cat de vechi este scrisul in limba romana

 

Ultimele decenii de cercetari filologice si istorice au adus in lumina noi tentative interpretative. In randurile care urmeaza incerc sa rezum cu fidelitate unele dintre concluziile lui I. C. Chitimia, prezente in mai multe texte publicate in ultima sa perioada de cercetare, corelandu-le cu explorarile lui Adrian Andrei Rusu referitoare la crestinismul romanilor si, nu in ultimul rand, raportandu-le la cercetarile lui Ion Ghetie pe marginea vechilor psaltiri rotacizante, datate in secolul al XVI-lea, scriu cei de la historia.ro.

Societatea fara stat propriu a romanilor (doar cu o aristocratie cneziala, dupa unii autori, cu o anonima viata de obsti, fara biserici, inventar liturgic sau ierarhie vizibile), plecarea bulgarilor si lipsa de xenofobie orientala a ungurilor, sunt circumstante istorice care fac improbabila asimilarea slavonismului cultural strict in intervalul cuprins intre secolele al X-lea – al XI-lea.

Raspandirea culturii slavone este posibil sa fi inceput, sporadic, in Dobrogea si Campia Munteana, in cursul secolelor al X-lea – al XII-lea. Cronicarul Paisie de la Hilandar nota insa in istoria sa din 1762 ca tarul Ioan Asan al II-lea „a poruncit vlahilor, care pana atunci citeau in limba latineasca, sa lepede legea romana si sa nu citeasca in limba latina, ci in cea bulgara. Si a poruncit: care va citi in limba latina, sa i se taie limba. Si asa vlahii au primit de atunci legea ortodoxa si au inceput sa citeasca bulgareste”.

Conversia Bisericii Bulgare la obedienta rasariteana s-a realizat in 1238, in contextul modificarilor aliantelor politice ale Taratului Vlah si Bulgar, ceea ce situeaza, din punct de vedere cronologic, inceputurile slavonismului romanilor, la o data ulterioara celor propuse anterior de istorici. Adoptarea slavonei ca limba religioasa obligatorie a fost, in primul rand, un act politic la care tarul a putut fi constrans de anturajul lui preponderent format din bulgari, ceea ce dateaza precis si inceputul bulgarizarii treptate, incurajate chiar de varfurile ierarhiei, a statului intemeiat pe baza aliantei dintre vlahi, cumani si bulgari cu circa jumatate de secol inainte.

Limba romana stratificata

Dovezile referitoare la utilizarea romanei ca limba de cultura in secolul al XIII-lea lipsesc. Exista numai marturia care afirma ca in timpul Papei Inocentiu al IV-lea (1243 – 1258) se traducea liturghia si in limba romana, efortul de talmacire fiind o initiativa catolica, inspirata probabil de doctrina originii latine a romanilor. Actiunea de traducere a slujbei religioase in romana se cuvine datata pe la jumatatea veacului al XIII-lea, fiind o urmare a incoronarii Tarului de catre Sfantul Scaun, in 1204, si a dobandirii pe seama Bisericii taratului a statutului autocefal.

Trecerea la traducerea liturghiei in romana, conceputa, poate, si ca o contrapondere la influenta liturghiei in bulgara, s-a produs intr-un context favorabil, ca parte a unei strategii mai ample de implementare religioasa. Dar ea putea avea loc in vremea lui Inocentiu al IV-lea, cand deja Taratul Bulgar facuse jonctiunea cu Biserica Crestina Rasariteana, ca o tentativa de atragere, din nou, a vlahilor in orbita Bisericii Romane.

Analiza la care a supus I.C. Chitimia cateva vechi traduceri romanesti din „Psaltire”, pastrate in manuscrise din secolul al XVI-lea – „Psaltirea Scheiana”, „Psaltirea Hurmuzaki”, „Psaltirea Voronetiana” si „Codicele Voronetian” –, a indicat existenta mai multor etape de traducere, textul multistratificat fiind rezultatul efortului mai multor talmacitori anonimi, din diverse perioade de timp.

Aceste copii tarzii – realizate in Moldova dupa prototipuri socotite o vreme maramuresene, dar plasate mai de curand de Ion Ghetie in Banat, Hunedoara – contin forme de limba romaneasca de vechimi diferite. Se regaseste aici o limba romaneasca veche, greoaie, dar amestecata cu o exprimare evoluata si mai fluenta, databila mai recent. Limba mai arhaica contine elemente tipic latine, in timp ce cea noua contine mai multe elemente slavone.

Reiese de aici faptul ca, intr-o etapa mai noua de travaliu cultural, anterioara insa secolului al XVI-lea, vechi traduceri din latina au fost revizuite si „indreptate” cu textul slavon in fata, aducandu-le mai aproape de uzanta religioasa a vremii.

Primele traduceri de limba romana

Conformatia si rarul uz ale cuvintelor celui mai vechi dintre cele doua straturi lingvistice tradeaza provenienta dintr-o etapa culturala anterioara adoptarii slavonei ca limba sacra. Unele lexeme sunt probabil autohtonisme foarte vechi si rare, al caror sens nici n-ar putea fi descifrat, daca nu ar exista textele paralele. „Daca unii termeni latini, care «insurubeaza» textul romanesc, de cel latin, se afla in «Vulgata», intrata in uz din secolul al XIII-lea, precum agros, desiderat, sicarius, altii, in schimb, nu apar in aceasta redactare innoita a Bibliei latine (inclusiv a «Psaltirii») si deci nu puteau fi folositi decat dintr-un text mai vechi in limba romana.

Provenienta, forma si raritatea lor tin vizibil de o prima epoca a limbii romane in plina dezvoltare si de o veche transpunere a «Psaltirii» in romana, termeni cu traditie si intrebuintare numai in vechile texte religioase: mesereare paratare, parat, incindre, gintu, vence, prevence etc. Asemenea termeni de origine latina au alti corespondenti in «Vulgata»“ (I.C. Chitimia).

Asemenea traduceri din latina, facute intr-un context de limba romana primara, n-au putut fi realizate decat inainte de adoptarea liturghiei in limba slavona, si anume, intr-o perioada de timp cand propagarea crestinismului si serviciul religios se faceau inca pe baza de texte latine, iar „Psaltirea“ era tradusa pentru populatie. Acest fel de limbaj nu se apropie de cel din „Scrisoarea lui Neacsu din Campulung” din 1521, cel mai vechi text pastrat in original in limba romana, fiind mult mai arhaic. Nu poate fi vorba, asadar, de traduceri din secolul al XVI-lea, facute sub influenta Reformei. Concluzia sugereaza ca primele traduceri romanesti din „Psaltire“ apartin epocii Taratului Vlah si Bulgar.

Dupa introducerea in uz ecleziastic si folosirea liturghiei slavone, cand s-a simtit din nou nevoia limbii romane, s-au revizuit vechile traduceri pe baza textului slavonesc, depasindu-se tentatia unei simple modelari de limba. Faptul s-a petrecut prin secolul al XIV-lea – dupa I. C. Chitimia – pentru ca liturghia bizantino-slava n-a insemnat numai schimbarea de limba sacra, ci a implicat si modificari de dogma si de fond textologic: „In serviciul religios oriental au aparut noi texte, ca, de exemplu, «Octoihul» (pe care nu-l are Occidentul). In ceea ce priveste «Psaltirea», pe langa distribuirea psalmilor in «catisme» si acestea in «slave», adica «osanale» (cu o anumita destinatie rituala), i s-au adaugat acesteia, la inceputul ei, sapte psalmi zisi de penitenta (pierduti de psaltirile romanesti vechi), iar la sfarsit noua cantece ale lui Moise si alte imnuri, care s-au pastrat intocmai in toate cele trei copii romanesti”. Asadar, canonul ortodox impunea nu numai o ajustare lingvistica, ci si una de text. De aici a rezultat si interventia noilor traducatori cu propriile lor reformulari, in care s-a imprimat nu o data si expresia tipic slavona a textului urmat in paralel.

Primele traduceri in romana ale caror urme s-au pastrat ar putea data, deci, din secolul al XIII-lea sau prima parte a secolului urmator, in a doua jumatate a veacului al XIV-lea trecandu-se, sub influenta slavonismului cultural si a jonctiunii oficiale cu Biserica Crestina Rasariteana, la ajustarea versiunilor existente prin introducerea de cuvinte derivate din slavona. Ceea ce a rezultat s-a pastrat in copiile moldovenesti din secolul al XVI-lea ale psaltirilor rotacizante. Fara a fi rezultate definitive, concluziile de etapa consemnate mai sus marcheaza redeschiderea discutiei despre inceputurile culturii scrise in limba romana.

loading...

Video Stiri