News Flash:

Cele 7 filme din competitia Bucuresti IFF sunt in premiera absoluta in Romania

3 Aprilie 2013
938 Vizualizari | 0 Comentarii
Provocari, socuri si revelatii in competitia de la Bucuresti International Film Festival. Cele sapte filme care vor concura in acest an pentru trofeul Bucuresti IFF sunt prezentate in premiera absoluta in Romania, in proiectii full HD sau 35mm, iar doua dintre ele reprezinta debuturi in lungmetraj. Directorul artistic al festivalului, Andrei Cretulescu, a definitivat miercuri, 27 martie, lista de filme din competitie. Cea de-a 9-a editie a Festivalului International de Film Bucuresti, cel mai vechi festival competitiv din Capitala destinat exclusiv filmului de lung-metraj, va avea loc in perioada 15-21 aprilie 2013, la Cinema Studio, NCRR – Studioul Horia Bernea si sala Elvira Popescu. Festivalul International de Film Bucuresti este organizat de Fundatia Culturala CHARTA cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei (CNC).


Blancanieves / Alba ca Zapada” este o reinterpretare a basmului clasic, cu actiunea plasata in lumea toreadorilor din Sevilla anilor ’20. Filmat in alb/negru si fara dialoguri, filmul lui Pablo Berger continua cumva experimentul „The Artist”, dar alege sa omagieze cinema-ul european de inceput de secol XX, cu accent pe expresionismul german. Prezentat in mai toate festivalurile de film ale anului trecut, “Blancanieves” a castigat 9 premii Goya si a fost propunerea Spaniei la Oscar-ul de film strain.

 

Compliance/ Supunere” reprezinta tot ce are mai provocator cinema-ul actual – filmul lui Craig Zobel, reprezentant de marca al noului val de regizori americani independenti, este, fara doar si poate, filmul soc al acestei editii a festivalului si e bazat pe fapte pe cat de incredibile, pe atat de reale: ca urmare a unui apel telefonic, sefa unui fast food incepe sa interogheze o angajata, consecintele demersului ei fiind de-a dreptul siderante. “Compliance” a fost lansat la Sundance si a avut premiera europeana la Locarno.

“Hayuta and Berl / Epilog“, al israelianului Amir Manor, a fost descris de critica drept „un Amour mai pu?in disperat”. Pornind oarecum de la aceeasi intrebare ca Haneke – ce se intampla la batranete cu cuplurile de o viata? –, Manor isi invita protagonistii intr-o calatorie prin Tel Aviv, calatorie menita a sublinia diferentele ireconciliabile intre generatii dar si a reintari o relatie care, poate, a obosit. Filmul a facut turul festivalurilor europene de profil, totul culminand la Salonic, unde a primit nu mai pu?in de 5 trofee. Acesta e debutul in lungmetraj pentru Manor.

Love Building“, mult-asteptatul debut in regie al unuia dintre cei mai prolifici regizori de scurtmetraje din Romania, Iulia Rugina, este un proiect 100% independent in care 14 cupluri tinere au la dispozitie sapte zile pentru a-si repara povestile de dragoste. Cei trei protagonisti ai filmului – totodata si producatori – sunt Dorian Boguta, Dragos Bucur si Alexandru Papadopol, acesta din urma, aflat la primul sau rol principal in cinema de la Occident (2002) incoace.

Cuplurile certate sunt tratate de Dragos Bucur, Dorian Boguta si Alexandru Papadopol (articol despre “Love Building”)

Interviu cu Iulia Rugina: Nu exista bun sau prost, corect sau gresit. Exista “conceptia mea” si “conceptia ta”

Sightseers / Excursionistii“, al britanicului Ben Wheatley („responsabil” pentru una dintre cele mai socante productii din 2011, Kill List), e genul de film la care razi ca sa-si ascunzi tremuratul – un cuplu banal se transforma intr-un “Bonnie si Clyde” de mana a doua, in timp ce vacanta lor prin Anglia rurala se imbiba de sange. Adorat la Sitges, filmul a castigat premiul pentru „Cea mai buna actrita” (Alice Lowe) si cel pentru „Cel mai bun scenariu” (scris de Lowe imprena cu co-protagonistul Steve Oram).

The Color of the Chameleon / Culoarea cameleonului“, o parabola ultra-stilizata despre mecanismele puterii totalitare – un tanar ambi?ios recruteaza un grup de intelectuali cu scopul de a-i face sa se spioneze reciproc –, reprezinta ambitiosul debut in regie al bulgarului Emil Christov, apreciat director de imagine din a carui filmografie fac parte titluri precum “Tuvalu”, “The World Is Big and Salvation Lurks Around the Corner” sau “Zift”.

Wrong / Gresit“, continuarea fara legatura directa, dar absolut fireasca a fenomenului numit “Rubber” (2010), aka filmul cu anvelopa ucigasa, reprezinta tentativa inclasabilului regizor canadian Quentin Dupieux, aka Mr. Oizo, de a face cinema „mainstream” pornind de la o premisa relativ banala – intr-o dimineata, protagonistul observa ca i-a disparut cainele – si continuand intr-o directie dificil de descris in cuvinte…

sursa:cinemarx.ro 

love building tuvalu
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1502 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010484 (s)

loading...