News Flash:

Cele mai ascunse si bine pazite buncare din lume

5 Aprilie 2013
3705 Vizualizari | 0 Comentarii
In lume exista nenumarate buncare secrete, bine ascunse, atat guvernamentale, cat si private. Aceste buncare subterane sunt extrem de bine pazite, deoarece in interiorul lor sunt depozitate documente secrete, aur, bani sau diamante.

Multe dintre buncare sunt impresionante, avand sisteme de securitate sofisticate, bazate pe ultimele noutati din domeniul tehnologic, relateaza Listverse.

Buncarul mormonilor

Buncarul mormonilor apartine Bisericii lui Iisus Hristos a Sfintilor din Zilele din Urma si este construit in interiorul unei stanci uriase din Little Cottonwood Canyon, Utah, SUA.

Buncarul rezista la o explozie nucleara si este din otel, iar usile sunt proiectate sa fie complet etanse. Se presupune ca in interior exista inregistrari si documente ale bisericii. 

Buncarul Pionen

Buncarul Pionen este un centru sapat intr-un munte din Stockholm, Suedia. Aici exista spatii securizate care au fost inchiriate diverselor corporatii interesate, printre care si WikiLeaks, fondata de Julian Assange.

Buncarul are o usa de 40 de centimetri grosime, care permite accesul intr-un tunel. Adapostul rezista la o bomba cu hidrogen.

Buncarul JP Morgan

Unul dintre cele mai sigure buncare este cel al companiei JP Morgan and Chase. Acesta se gaseste la cinci etaje sub nivelul strazii din cartierul Manhattan din New York. Este considerat cel mai mare buncar care depoziteaza aur din lume.

Locul unui alt buncar al bancii a ramas secret pana in martie 2013, cand Zerohedge l-a descoperit la Londra, aflat sub birourile unei firme.

Arhivele secrete ale Vaticanului

Exista nenumarate teorii ale conspiratiei in jurul Bisericii Catolice, referitoare la aceste arhive secrete. Se considera ca daca publicul ar avea acces in arhivele secrete ale Vaticanului, atunci toate tainele Bisericii ar fi dezvaluite.

Desigur, oficialii catolici spun ca nu este nimic clandestin in interiorul buncarului secret al arhivelor. Buncarul este pazit 24 de ore din 24 de Garda Pontificala elvetiana. Se spune ca exista depozite uriase de-a lungul a mai mult de 80 de kilometri, in care sunt tinute in secret documente care dateaza inca din secolul al VIII-lea. 

Buncarul Bisericii Scientologice

Biserica Scientologica este o alta religie care are un buncar de nepatruns si invaluit in mister. Acesta se gaseste intr-un complex subteran dintr-un desert din New Mexico. In interiorul buncarului exista casete din titan care contin discuri din aur inscriptionate cu invataturile fundamentale ale bisericii. Buncarul rezista la o bomba cu hidrogen.

Buncarul de la Germantown

Aici a existat o mina abandonata care a fost transformata, in timpul Razboiului Rece, intr-un buncar subteran secret. Ea s-a deschis in anii '50 si a oferit adapost documentelor diferitelor companii. 

Buncarul rezista unor explozii nucleare si nimeni nu are voie sa patrunda in interior, fara doua forme de identificare. Adapostul are sapte nivele si este ingropat la cateva sute de metri in munte.

Buncarele bancilor din Elvetia

Elvetia este tara care dispune de nenumarate buncare secrete, deoarece bancile din intreaga tara ofera clientilor avantajul unui anonimat complet. In timp ce cutiile de depozit sunt foarte bine pazite, reala protectie vine datorita confidentialitatii pe care o practica bancile.

O mare parte dintre clienti bancilor nu sunt cetateni elvetieni. Incalcarea intimitatii este foarte rara, iar legea elvetiana este deosebit de stricta in ceea ce priveste confidentialitatea din sectorul bancar.

Buncarul de diamante de la Antwerp

Acesta este cel mai impenetrabil buncar de diamante din lume. Chiar si asa, in anul 2003, aici a avut loc un uimitor jaf de diamante. Buncarul a fost construit initial pentru o colectie a 1.500 de comercianti de diamante, care detineau aproximativ 70% din diamantele din lume.

Fondatorii au facut eforturi foarte mari pentru a asigura echipamente de securitate performante, inclusiv detectoare de caldura, radare Doppler, senzori seismici, campuri magnetice si un sistem de blocare care are peste 100 de milioane de posibile combinatii.

In plus, usa are o greutate de 3 tone si este construita din otel masiv, fiind nevoie de 12 ore de foraj pentru a o penetra.

Cu toate aceste sisteme de securitate, un grup de hoti italieni, cunoscut sub numele de "Scoala din Torino", a furat diamante si alte obiecte de valoare de 100 de milioane de dolari. Prada nu a fost niciodata gasita, insa politia a arestat un suspect, Leonardo Notarbartolo, pe baza unor dovezi ADN gasite la locul faptei.

buncarul mormonilor buncarul pionen
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1479 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013144 (s)

loading...