News Flash:

Fotografa olandeza Rineke Dijkstra a castigat premiul Hasselblad

8 Martie 2017
85 Vizualizari | 0 Comentarii
Rineke Dijkstra
Fotografa olandeza Rineke Dijkstra a fost declarata miercuri castigatoarea din 2017 a premiului Hasselblad pentru realizarile ei in domeniul portretului, relateaza DPA.

Juriul international format din cinci membri a apreciat ca ea este "una dintre cele mai semnificative artiste contemporane care lucreaza in domeniul portretului fotografic".

Ea surprinde "subiectii in momente de tranzitie sau vulnerabilitate", noteaza juriul, mentionand gama sa de portrete mari color cu femei care au nascut, soldati si adolescenti.

Imaginile lui Rineke Dijkstra "amintesc de acuitatea vizuala a artei portretului olandez din secolul al XVII-lea", a mai precizat juriul.

Pe langa aceste portrete, fotografa lucreaza si in studio. Ea lucreaza de multe ori in serii si scoate in evidenta indivizii. Un exemplu in acest sens este "Beach Portraits", fotografii realizate intre 1992 si 2002, cu copii si adolescenti pe plajele din estul si vestul Europei si SUA.

Rineke Dijkstra, in varsta de 57 de ani, traieste la Amsterdam. Lucrarile sale au fost expuse in muzee si galerii din Europa, Japonia, Israel si SUA.

Artista va primi premiul, in valoare de un milion de coroane (111.000 de dolari), la 9 octombrie, impreuna cu o diploma si o medalie de aur.

In ziua urmatoare va fi vernisata o expozitie cu fotografiile ei la Muzeul de arta din orasul suedez Gotheborg.

Premiul este numit dupa Victor Hasselblad (1906-78), inventatorul camerelor Hasselblad, care au fost folosite inclusiv in programele spatiale ale NASA.

Pe lista fostilor laureati ai premiului se afla Robert Frank, Josef Koudelka, Richard Avedon, Sebastiao Salgado, Hiroshi Hamaya, Henri Cartier-Bresson sau Ansel Adams.

fotografa rineke dijkstra hasselblad portretului portrete mari femei
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1620 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017760 (s)

loading...