News Flash:

IICCMER. Muzeul comunismului, obligatie esentiala

16 Februarie 2017
91 Vizualizari | 0 Comentarii
Comunism
Realizarea unui muzeu al comunismului reprezinta o obligatie esentiala, a afirmat, miercuri, presedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), Radu Preda.

"Indiferent ce nume va purta, al Crimelor Comunismului, al Comunismului, Muzeul National al Comunismului, asta e deja o chestiune secundara. Un astfel de loc muzeal si memorial in egala masura este obligatoriu. Pe de o parte, avem o anvergura a persecutiei politice in Romania, care nu este similara cu alte istorii ale unor tari din aceeasi regiune, adica avem un patrimoniu de suferinta pe care nu putem sa-l ignoram. Pe de alta parte, ne apropiem cu pasi repezi de momentul Centenarului. Or, peste jumatate din perioada secolului romanesc, din 1918 pana in 2018, s-a consumat sub semnul unei forme sau alteia de dictatura. A recupera aceasta istorie a comunismului inseamna a recupera o jumatate de veac de istorie a secolului romanesc al unitatii nationale", a declarat Radu Preda

El spune ca realizarea acestui muzeu "nu trebuie gandita in termeni concurentiali".

"Sigur, nu trebuie sa plecam de la premisa ca suntem ultimii in Europa si ca e musai sa ne aliniem la alte state, pentru ca sunt si alte tari in care nu exista astfel de muzee, inclusiv state avansate din punct de vedere al democratiei, cum ar fi de pilda Cehia, unde exista doar un muzeu privat; sau chiar si in Germania, unde un muzeu central legat de aceasta perioada nu exista. Asa, de pilda, la noi, exista un monument al rezistentei anticomuniste, dar la Berlin nu exista", a mai spus Preda.

In opinia presedintelui executiv al IICCMER, "un astfel de muzeu ar trebui sa cuprinda diverse aspecte, atat pe criterii cronologice, cat si tematice, o combinatie echilibrata intre istoriografie propriu-zisa, istorii mari, dar si istorii mici la nivel de biografii.

"Avem nevoie atat de o incadrare atat ideologica — ce a insemnat ideea comunista, dar si pragmatica — cotidianul comunist, o plasare a Romaniei intr-un context international, a vecinilor, ce a insemnat comunismul pentru Basarabia, sau care a fost regimul romanilor in celelalte tari limitrofe. Trebuie sa cuprinda inclusiv aspecte care fac gloria comunismului, cum ar fi relatiile internationale sau dezvoltarea economica, dar si cu reversul lor. Nu incercam nici sa demitologizam, dar nici sa cultivam nostalgii. Si, in cele din urma, ar trebui sa includa o puternica lectie de libertate si de democratie pentru ca realmente scopul final al unui muzeu al comunismului nu este hranirea anticomunismului, ci hranirea dorintei de libertate", a explicat Radu Preda, pentru Agerpres.

Muzeul, amplasat la Bucuresti

Raspunzand unei intrebari referitoare la realizarea acestui muzeu pana in 2018, Preda a replicat: "Eu sper ca cel putin inceputul poate fi facut".

"Cel putin cu o forma mai mica noi am inceput deja, am facut o expozitie de anvergura la Biblioteca Nationala si speram ca pornind de la acel miez sa-l largim si sa facem acest muzeu", a adaugat el.

In ceea ce priveste locul amplasarii Muzeului Comunismului, Radu Preda considera ca acesta trebuie sa fie "obligatoriu" in Bucuresti, "pentru ca un astfel de muzeu este si un memento istoric pentru orice forma de guvernare prezenta si viitoare".

Radu Preda a sustinut miercuri conferinta "Trecutul recent intre imagine si realitate. Pledoarie pentru Muzeul Crimelor Comunismului", in cadrul expozitiei "Arta pentru popor? Plastica oficiala romaneasca intre 1948-1965" de la Muzeul National de Arta al Romaniei.

Acesta a prezentat un "decalog" al infiintarii Muzeului Comunismului, afirmand ca viitoarea institutie, pe care o vede realizata "doar in etape", "nu poate fi o idee de autor", dar nici "un produs de partid", ci o asumare a tuturor celor care joaca un rol pe scena politica.

De asemenea, muzeul ar trebui sa treaca printr-o "filtrare" cu tot corpul societal romanesc, la dezbatere urmand sa participe, in egala masura, si cei din tara, si cei din afara ei.

"Test major al constiintei noastre publice", "un astfel de muzeu ne va inscrie pe harta europeana si internationala a lumii", a mai spus Radu Preda.

muzeu comunismului obligatie esentiala iiccmer radu preda
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2047 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011925 (s)

loading...