News Flash:

Inima, cel mai puternic simbol istoric

15 Aprilie 2013
1974 Vizualizari | 0 Comentarii
Inima. Un simbol cu o existenta durabila, desemnand nucleul emotional, moral, intelectual sau spiritual al fiintei umane. Se credea la modul cel mai concret ca aici salasluieste sufletul; acum sensul este mai mult metaforic. Numeroase texte religioase ii atribuie o semnificatie mistica cu totul speciala, o aura divina. In folclorul european traditional, simbolul este stilizat, rosul ingloband pasiunea si emotia intensa.
Sursa simbolului este incerta, o explicatie plauzibila fiind asemanarea cu frunza de iedera, cu samanta plantei silphium, utilizata in vechime drept contraceptiv, sau cu anumite caracteristici ale organelor genitale feminine, sau cu forma gatului lebedelor in dansul de imperechere.

Frunzele ilustrate de olari pe ceramica au evoluat in inima rosie de pe cartile de joc. Simbolul botanic regasit in arta greco-romana sugera iubirea fizica si non-fizica si s-a transformat in cel pe care il stim astazi sub influenta literaturii medievale de curte. Pe vasele de lut cretane si pe peretii palatelor minoice apar frunze si flori in forma de inima, ornamentatii preluate de ahei. In multe cazuri chiar si strugurii sunt astfel reprezentati. Decoratia este un precedent al metamorfozei in simbolismul vitei de vie, identificata cu Iisus.

Pe stelele si pietrele funerare frunza (indeosebi cea de iedera) ajunge sa fie asociata cu iubirea eterna. Ilustratorii din manastiri ataseaza arborilor vietii frunze in forma de inima. Deja in secolele 12-13 inima apara colorata in rosu si in scene erotice. Simbolul se secularizeaza, fiind destul de intalnit si in heraldica sau ca filigran. Inima rosie este inclusa in jocul de carti odata cu standardizarea de la finele secolului al 15-lea. In Renastere si epoca baroca inima rosie pe blazon ajunge sa insemne loialitate si curaj vesnic.

Primele reprezentari medicale ale inimii o infatisau in forma de piramida sau con, influentate de descrierile scolii hippocratice sau ale lui Galenus. Abia prin secolele 13-16 se generalizeaza frunza de iedera. Anatomistii medievali s-au orientat mai degraba dupa ilustratiile artistilor monastici, care o portretizau ca frunza intoarsa, cu varful spre stanga si nervurile simbolizand arborele arterial. Poate ca zidarii normanzi care i-au facut mormantul lui Heinrich al VI-lea de Hohenstaufen se gandeau la inima, urmand exemplul roman, atunci cand au creat misteriosul simbol cu patru crestaturi (ventricule?) si peduncul (capatul vaselor de sange?). Comparata cu desenele timpurii ale lui da Vinci, imaginea devine fascinanta. La fel de fascinant este si inelul cu inima tinuta de mana divina, ornament care simbolizeaza dragostea eternal, asa-zisa corona vitae, simbol preluat din lumea romana de catre simbolica medievala.

Inima are in principiu simbolismul centrului. Un centru mai intai al intelectului si al intuitiei, si apoi al afectelor si sentimentelor. Dar oricum, civilizatiile traditionale nu exclud posibilitatea cunoasterii obiective prin afectivitate. Asigurand circulatia sangelui, inima este in egala masura sediul intelectului si al afectelor. In India inima reprezinta locuinta lui Brahma, in islam tronul lui Dumnezeu, in crestinism imparatia lui Dumnezeu, toate aceste conotatii incadrandu-se in schema de referinta a unei stari primordiale, in care divinitatea se manifesta in individ. Angelus Silesius spune de pilda ca inima il poate contine in intregime pe Dumnezeu, iar Clement din Alexandria ca Dumnezeu este inima a inimilor. Salas al spiritului il considera si China antica.

Chinezii ii atribuiau ca element corespondent pamantul, dar si focul, in haul ei luand nastere intuitia, perceptia inalta, prin intermediul ochiului inimii. Inima are functia de a guverna, de a stapani respiratia, aflata in stransa relatie cu ritmul cardiac. In Taoism rasuflarea este lumina. Spiritul se concentreaza intre sprancene, acolo unde in viziunea yoghina se afla ajna-chakra, deci yoga acolo transfera functia inimii.

Un rol fundamental joaca inima in religia egipteana, unde este reprezentata ca un vas. Triunghiul rasturnat, o figurare a cupei (cu trimitere si la Sfantul Graal), simbolizeaza si inima, cupa care contine bautura nemuririi. Inima este central vietii, al inteligentei, al vointei. Zeul Ptah inainte sa materializeze lumea prin cuvant a gandit-o cu inima. Inima este cea pusa pe unul dintre talgerele balantei dupa moarte, singurul organ lasat in mumie la locul sau (simbolic, ca scarabeu). Scarabeul inimii, o amuleta esentiala, poarta gravata formula care impiedica inima sa depuna marturie impotriva celui decedat. Inima este cea care indeamna la actiunea pozitiva, cea prin care se vadeste prezenta divina.

In lumea greaca inima nu are o semnificatie anume, singura legenda convingatoare din punctul de vedere al imaginii sale de principiul vital este cea in care Zeus consuma inima inca batand a lui Zagreus, fiul devorat de titani, zamislindu-l pe Dionysos. In lumea celtica merita sa remarcam o similitudine semantic: centru in gallica este craidd, inima in franceza este Coeur. Radacina indo-europeana krd este cea din care se vor dezvolta cuvintele pentru inima in latina, greaca, germana, slava etc.

Traditia biblica asociaza inima cu omul interior, viata sa afectiva dar si inteligenta. Aici se afla si principiul raului, ea riscand mereu pervertirea. Ea este primul organ care se naste si primul care moare. Din toata inima inseamna pana la ultima suflare. In Biblie utilizarea cuvantului este mai mult metaforica, exprimand mai ales memoria si imaginatia, dar si vigilenta. Inima gandeste, decide, face proiecte. In Islam simbolismul este extins la contemplare si spiritualitate in sensul in care prin oscilatiile sale inglobeaza expansiunea si contractia universal, deci si potentialul unui om.

Este constiinta. In doctrina sufita, cand Coranul vorbeste de spiritul divin insuflat lui Adam se refera la inima. Lumina vesnica, chintesenta fapturilor, pentru ca prin ea Dumnezeu sa poata contempla omul. Scanteia divina de care vorbea si maestrul Eckhart. In misterul acestui punct intim are loc intalnirea cu spiritual in dublul sau aspect, de cunoastere si fiintare. Nicio teofanie nu are valoare mai mare decat cea produsa prin inima iubitoare.

Tirmidhi (secolul al IX-lea), in teoria sa asupra stiintei inimilor, precizeaza ca qalb (inima) desemneaza si organul fizic si pe cel al gandirii. In inima stau ascunse gandurile cele mai autentice, conform psihologiei musulmane. Inima, memoria, gandul, afectul, sunt unul si acelasi lucru si la caraibii din Venezuela sau la populatia tucano din Amazon. Indienii pueblo din Arizona considera ca nasterea se petrece datorita sangelui din inima femeii. Din pacate, aura profund spirituala a inimii a suferit o mutatie in lumea moderna care i-a amplificat simbolisitica de dragoste profana. Pictograma care inglobeaza o intreaga pleiada de emotii s-a redus la ideea de sediu al sentimentelor, pierzandu-se din vedere conceptia antica ce o valorifica drept pocalul suprem al constiintei, principiul creator.

sursa:historia.ro 
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1580 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012617 (s)

loading...