• 23-10-2014 Ura, de Cornel George Popa
• 23-10-2014 Iata povestea FABULOASA a fotografului care a cucerit lumea!
• 23-10-2014 SS Princess Alice mandria britanicilor, un altfel de Titanic
• 23-10-2014 Secretul Bibliei: Manuscrisul Noului Testament ascunde un text care..
• 23-10-2014 «Annie» - VIDEO
• 23-10-2014 Amprenta, dovada care a infundat multi criminali
• 23-10-2014 Aliniere astronomica uimitoare descoperita la o piramida din Peru
• 23-10-2014 Viata celebrului fizician Otto Stern
• 23-10-2014 Padurea de care lui Ceausescu i-a fost intotdeauna frica! "Vei plati crunt..."
• 23-10-2014 Relatiile romano-sovietice
• 23-10-2014 Decizia lui Hitler de a ataca Grecia
• 23-10-2014 Cum au simulat canadienii ca sunt ocupati de NAZISTI
• 23-10-2014 Descoperire fantastica intr-o PESTERA din Romania
• 23-10-2014 Scurta istorie a lagarele de munca si de prizonieri
• 23-10-2014 Activitatea politica a lui Alexandru Papiu-Ilarian
Mica Publicitate
Vezi Toate | Adauga
Trailer Filme
Video Divertisment
Muzica Populara
Video Sport

Lupta de la CALUGARENI

 

Batalia de la Calugareni a avut loc in data de 23 august (13 august conform vechiului calendar) 1595. Oastea aliata munteano-transilvaneana, condusa de Mihai Viteazul, a obtinut o importanta victorie asupra ostilor otomane invadatoare conduse de Sinan Pasa. Victoria de la Calugareni, urmata de retragerea tactica in munti, a fost valorificata prin victoria din Batalia de la Giurgiu, la mijlocul lunii octombrie 1595.

Era evident ca turcii nu puteau tolera o asemenea situatie. Rascoala tarilor romanesti insemna o intreita lovitura: de ordin politic, militar si economic. Ea constituia mai intai un exemplu si un indemn pentru toti crestinii din Balcani – bulgarii incepusera chiar sa se miste. Insemna apoi o extindere considerabila a frontuluii de lupta, era, in sfarsit, si o perturbare serioasa in aprovizionarea cu materii prime a imperiului, in general si a Constantinopolului, in special. Prada, mai ales in vite, luata de rasculati, era asa de mare, incat un orasean din Brasov a putut cumpara „cincizeci de boi, patruzeci si sapte de vaci si patruzeci si patru de vitei de un an”, numai cu o suta de lei. Sultanul, a hotarat asadar o mare expeditie de prepresiune, de nimicire, a „hainului”, care produsese o tulburare asa de adanca. Mihai isi dadea seama de primejdie; pentru a-si asigura ajutorul de care avea nevoie, incheie deci in mai 1595 prin boierii sai trimisi la Alba Iulia – din care insa unii nu s-au aratat leali, depasind instructiunilr primite – un act cu Sigismund Báthory, recunoscandu-i, in schimb, suzeranitatea; prin acelasi act se hotara ca toate bisericile romanesti din Transilvania sa asculte de mitropolitul din Targoviste, ceea ce era un castig insemnat pentru neamul nostru.

Armata turceasca, sub comanda lui Sinan pasa, izbuti sa treaca Dunarea la inceputul lui august 1595. Mihai, a carui armata – inclusiv detasamentul transilvanean – era mult inferioara ca numar, se retrase putin si ocupa o pozitie strategica la satul Calugareni, pe drumul ce ducea de la Giurgiu la Bucuresti. In spatele pozitiei alese de domn erau mici inaltimi acooperite cu paduri, formand un adapost natural; in fata, valea mlastinoasa a Neajlovului; drumul ducea peste rau pe un pod de lemn si continua apoi intre inaltimi, asa incat armata turceasca nu putea inainta decat sub forma de coloana, cu un front redus.

Lupta avu loc in ziua de 13/23 august. Inca inainte de revarsatul zorilor, avangarda lui Mihai ataca, ajungand pana la corturile dusmanilor. Urma un atac puternic al ienicerilor; acestia izbutesc sa respinga pe ai nostri, trec peste Neajlov si captureaza unsprezece tunuri. Mihai se retrage putin, in perfecta ordine, cu armata dispusa in forma de unghi, cu varful spre dusman. Apoi in momentul cand ajunge in dreptul unde se afla detasamentul lui Király care pana atunci nu intervenise in lupta – se pare cu nu voise sa intervina – da un contraatac fulgerator care determina soarta bataliei. Pentru incuraja pe ai sai, voievodul insusi, invocand numele lui Iisus, se azvarle, cu securea in mana, asupra dusmanului. Unul dintre pasii turcesti, iesindu-i inainte, are capul despicat dintr-o lovitura; un altul e izbit in piept. Ostasii, in frunte cu dregatorii, vazand pilda dopmnului se azvarle si ei „pre capete asupra turcilor”, ii taie si-i ineaca in mlastina. Pe de alta parte, tunurile lui Király izbesc din flanc, iar un detasament de doua sute de transilvaneni si doua sute de cazaci, lefegii, sub comanda capitanului Cocea, ataca din spate. Turcii sunt cuprinsi de panica si incep o retragere deyordonata. La podul de peste Neajlov, imbulzeala era asa de mare, incat insusi Sinsn este azvarlit in mlastina – ne-o spune si un martor ocular spaniol – si cu siguranta ar fi pierit acolo daca un veteran din Rumelia, recunoscandu-l, nu l-ar fi luat in spate si l-ar fi scapat; sunt ucise patru pasale, sapte sangeaci si trei mii de ostasi. „Si am castigat” – povesteste insusi Mihai - „cinci tunuri si un steag verde al prorocului lor Mohamed, foarte pretuit de dansii si foarte respectat”. Bineinteles, cele 11 tunuri pierdute in timpul atacului ienicerilor fusesera reluate.

Noaptea care se lasa aduse incetarea bataliei. Biruinta ramasese de partea armatei lui Mihai. Dar pentru a se bucura de roadele ei, ar fi trebuit ca voievodul sa poata continua urmarirea, ca odinioara Stefan dupa lupta de la Vaslui, sa poata zvarli pe dusman in Dunare. Din nefericire, aceasta nu era cu putinta. Turcii fusesera batuti, dar nu distrusi; superioritatea lor numerica era inca zdrobitoare. Pe de alta parte, armata insasi a lui Mihai ramanea covarsita, dupa o lupta care durase mai bine de 16 ceasuri. Iar unii dintre boieri – izvoarele vorbesc de Dan vistierul si Mirislau logofatul – erau nemultumiti si, dupa un pacatos obicei, gata sa tradeze. Tinand seama de toate aceste elemente hotari domnul retragerea la munte, spre a astepta acolo ajutorul zabavnicului Sigismund. In urma lui, turcii ocupara tara, facand in Bucuresti o „palanca”, adica o reduta de pamant, in jurul manastirii Radu Voda, fortificand Targovistea si asezand prin sate „subasi”, adica primari. Se parea ca Muntenia va fi prefacuta in pasalac. 

Sigismund Báthory trecu peste Carpati abia pe la inceputul lui octombrie, amrata sa se uni cu aceea a lui Mihai si campania reincepu. Fu asediata si luata mai intai Targovistea; veni apoi randul Bucurestilor care cazura si ei. Sinan, vazand acestea, se grabi sa treaca Dunarea indarat; o parte a armatei lui mai era insa pe malul nostru, cand Mihai navali asupra ei. Podul, bombardat puternic, fu rupt si o suma dintre turci pierira inecati, sau de sabie. Mai bine de opt mii de robi fura eliberati. In sfarsit, cetatea Giurgiului, asediata cazu in ziua de 20 octombrie. Expeditia de pedepsire, ordonata de sultan, se ispravi printr-o infrangere. Sinan pasa fu destituit din functia de mare vizir; un cronicar turc, povestind evenimentele, califica retragerea armatei acestuia ca „dezastruoasa”. Prada luata de crestini era enorma; ea se evalua la mai bine de 2 milioane aur; o marturie contemporana spune: „nu numai comandantii ostirii transilvanene au devenit bogati, dar si ostasul cel mai mic avea macar patru cai, afara de alte spolii”.

Tara avusese de suferit insa de pe urma razboiului, multe sate si orase fusesera arse; Bucurestii erau o ruina, recoltele fusesera distruse, oamenii fusesera care incotro. Mihai lua masuri de refacere; intre altele, facu un nou recensamant fiscal si hotari ca rumanii sau vecinii adica taranii neliberi sa ramana pe mosiile pe care se asezasera dupa retragerea turcilor, sa nu mai poata fi, cu alte cuvinte, reclamati de fostii lor stapani. Acesta e rostul vestitei „legaturi” a lui Mihai Viteazul in care unii istorici au vazut, in mod gresit, o legare a taranilor de pamant, un act de asuprire.

In anul urmator, 1596, armatele muntene trecura pe tarmul drept al Dunarii si pradara in diferite locuri: la Babadag, la Vidin, la Plevna care fu arsa; ele ajunsera, sub comanda lui Baba Novac, alt general vestit al lui Mihai, chiar pana la Sofia. Braila fusese reluata indata dupa retragerea lui Sinan. Domnul insusi ataca Turnul si cetatea din fata, a Nicopolei; comandantul turc de aici se ruga de pace prin daruri stralucite si fagaduiala de a mijloci pe langa sultan o impacare. Mihai, vazand ca „liga sfanta” nu avusese succese militare, dimpotriva armatele ei fusesera grav batute in Ungaria, chiar in toamna anului 1595, vazand, pe de alta parte, ca Sigismund Báthory nu era omul care sa faca un efort continuu, ci-si schimba repede parerile si hotararile, primi propunerea pasei; el ar fi fost mai bucuros sa continue lupta contra otomanilor, dar pentru aceasta ii trebuia un sprijin puternic, cel putin in bani, din partea imparatului Rudolf. Cum acest sprijin nu exista in acel moment, deoarece nu se incheiase un tratat formal, Mihai facu pace cu turcii care fura bucurosi sa nu mai aiba de luptat impotriva lui. La inceputul anului 1597 se stia ca sultanul i-a trimis steag de domnie, impreuna cu daruri, si ca „intreaga Tara Romaneasca se gaseste in pace buna”. De aceasta pace Mihai se folosi spre a pregati si a desavarsi intelegerea sa cu imperialii, care sa-i ingaduie a relua apoi, cu mai multe mijloace, lupta.

Dupa mai multe solii, dintr-o parte si dintr-alta, Mihai incheie, in iunie 1598, la Manastirea Dealului, un tratat cu imparatul Rudolf. Acesta se obliga sa-i dea lui Mihai plata pentru 5000 de soldati si, eventual, inca pentru atatia, precum si armament: „tunuri, praf, gloante si alte unelte de razboi”. Domnul Tarii Romanesti, recunoscand suzeranitatea imparatului, insa „fara plata vreunui tribut sau vreunei dari”, se obliga, in schimb, sa lupte „pentru departarea turcilor si a altor dusmani de la Transilvania, Tara Romaneasca si partile Ungariei”. Libertatea cultului era asigurata, acea a comertului de asemenea. Mihai va primi un castel in Ungaria sau in Transilvania, cu venituri suficiente pentru a trai, potrivit rangului, in cazul in care ar trebui sa-si paraseasca tara. La curtea imparateasca, se pretuiau in mod deosebit meritele domnului muntean. Arhiducele Maximilian, fratele imparatului Rudolf, ii aducea laude, spunand ca el a fost „zidul si apararea acestor tari”.

Curand dupa aceasta reincepura ostilitatile cu turcii. Malul drept al Dunarii fu pradat si ars, iar pasii de Silistra si de Vidin batuti. Intr-una din luptele din preajma Vidinului, Mihai trecu printr-o mare primejdie: era sa fie strapuns de sulita unui turc. Salvarea i-a venit de la fratii Buzesti, Preda si Stroe, care au sarit si i-au taiat capul turcului. In timpul acestei campanii, 16 000 de tarani sarbi si bulgari fura stramutati pe malul nostru.

loading...
Libertatea.ro
Realitatea.net

Video Stiri