News Flash:

Suleyman I - un Alexandru Macedon al timpului sau

7 Martie 2013
3063 Vizualizari | 0 Comentarii
Francois I Suleiman
Soliman I (in turca: Süleyman) a fost al zecelea sultan al Imperiului otoman si a domnit intre anii 1520-1566. Cu 46 de ani de domnie, este unul dintre suveranii care au ocupat tronul pentru o perioada lunga de timp. In Orient acesta este cunoscut sub numele de Soliman Magnificul, dar si ca Legislatoraul (in turca: Kanuni), datorita implicarii sale in finalizarea sistemului de legi al Imperiului Otoman.

Sultanul Soliman a fost cel mai puternic si cel mai cunoscut conducator din Europa secolului al XVI-lea, facand din Imperiul Otoman o putere de prima mana in balanta puterii de pe continent. Vom lasa lucrarile sale reformatoare si ne vom opri mai cu seama asupra campaniilor sale care i-au adus si supranumele de Alexandru Macedon al timpului sau. De altfel un mare simpatizant al marelui cuceritor, Soliman Magnificul a ajuns pe tron cand era inca destul de tanar, la 25  de ani. Trimisul venetian Bartolomeo Contarini il descria astfel: „El are douazeci si cinci ani este inalt, dar sarmos, si are un ten delicat. Gatul lui este un pic prea lung, fata lui este subtire, iar nasul lui e acvilin. Are mustata si o barba mica. Cu toate acestea, el are o infatisare placuta, desi are o piele palida. El va fi un Domn (regent) intelept, iubitor de studiu, si de oameni.”

De la inceputul domniei sale Suleyman Manificul intareste toate pozitiile pe care tatal sau, Selim I, un alt mare cuceritor al Imperiului Otoman, le ocupase atat in Europa cat si in Orientul Mijlociu. Primele masuri au fost cele luate impotriva guvernatorului Damascului, care se rasculase.

Prima parte a domniei il aseaza in randul marilor generali, a doua insa... mai mult in cea a diplomatilor

Apoi in 1521, Soliman a reusit o victorie pe care nici chiar marele Mahomed al II-lea, Cuceritorul Constantinopolelui, nu o reusise. El asediaza cu succes Belgradul. Stirea a cazut ca un trasnet peste statele crestine, pentru ca otomanii obtineau astfel drum deschis catre Regatul Apostolic Maghiar si catre Austria. In anul urmator, 1522, o noua piesa redutabila din angrenajul lumii crestine cadea - Insula Rhodos, care era controlata de cavalerii Ioaniti. Acestia din urma capituleaza dupa un asediu brutal, Suleyman lasandu-i sa se refugieze in insula Malta.

Suleyman va dovedi in timp ca este un abil politician si diplomat, si nu doar un bun comandant de osti. Ideea ca doar furia orbeasca, aproape barbara a legiunilor de yeniceri, i-a adus succesul este o afrimatie complet nerealista. In 1525, lumea crestina apuseana era rupa in doua intre puternicul Carol Quintul si regele francez Francisc I. In vreme ce Carol controla Spania si Imperiul Roman de natiune germana, ce avea in centru Austria habsburgica, Francisc I, invins la Pavia, si-a dat seama ca doar o alianta cu Imperiul Otoman l-ar putea scoate din incercuirea in care se afla. Totusi, o alianta cu turcii de o asemenea anvergura nu avusese loc niciodata.

Batalia de la Mohacs din 1526, cand Regatul Maghiar dispare de pe harta, il convinge pe Francisc I ca Suleyman Magnificul este intr-adevar o forta pe care s-ar putea baza in lupta sa cu Carol al V-lea. Mai mult chiar, in aceasta batalie Ludovic al II-lea al Ungariei si Boemiei (1506-1526) piere ucis. Alegerea lui Ferdinand de Habsburg in fruntea a ceea ce mai ramasese liber din fostul stat maghiar a dus la o perioada de lupte intre otomani si austrieci. Mai mult nobilimea maghiara, infricosata de perspectiva dominatiei otomane, alege colaborarea cu habsburgii subminand autoritatea lui Ioan Zapolya, voievodul numit de Suleyman. 

Din acest motiv sultanul revine cu armata in Ungaria in 1529 si in 1532, cand incearca sa transeze prin razboi situatia de aici. Principalul obiectiv in ambele campanii era cucerirea Vienei, pe care a asediat-o in ambele dati.  A fost cea mai ambitioasa expeditie a Imperiului Otoman si apogeul extinderii sale spre Occident. Cu o garnizoana de 16.000 oameni, austriecii i-au provocat lui Suleiman o infrangere si au creat o rivalitate geopolitica otomano-habsburgica care a durat pana spre inceputul secolulului al XX-lea. In ambele cazuri, armata otomana a fost afectata de conditii meteorologice nefavorabile si nu a fost aprovizionata la timp.

Dandu-si seama de pericolul extrem de puternic, Carol Quintul cere amiralului sau, Andrea Doria, sa deschida un front secundar in Mediterana, obligandu-l pe sultan sa trimita o faimoasa armada sub comanda temutului corsar Hayreddin Barbarossa. Francezii isi dau seama ca acesta este cel mai bun moment sa isi arate sprijinul, si in 1536 se incheie o alianta intre cele doua state. Prin aceasta, sultanul le garanta francezilor libertatea comertului in Imperiul Otoman. Planul general de actiune era ca otomanii sa intre in Italia prin sud, iar francezii prin nord. Pentru aceasta Suleman a ocupat porturile venetiene din Albania si Insula Corfu.  

Disiparea fortelor otomane

Suleyman este obligat din cauza tensiunilor din Persia sa deschida un nou front aici inca din 1533, cu Imperiul Safavid. Desi incununat de succes, acest conflict se intinde pe o durata lunga, blocand fortele marelui vizir Ibrahim Pana pana in 1554. Teritoriile cucerite sunt semnificative, dar i-au diminuat forta de a ataca Occidentul. De asemenea, gandul de a-si egala idolul si de a deschide drumul catre India l-a determinat pe Suleyman sa deschida si un front in Yemen. Timp de vreo 10 ani (1538-1548), otomanii au ocupat si au pierdut diverse teritorii. Campaniile din aceasta zona vor fi reluate cu mai mult succes in aceasta zona dupa moartea lui Suleyman Magnificul.

Totusi, centrul actiunilor navale a ramas in Mediterana, unde din cauza aliantei cu Francisc I, amiralul otoman Hayreddin Barbarossa si flota sa au devenit cea mai mare forta navala. Batalia de la Preveza din 1538 a asigurat pana la Lepanto (in 1571) o suprematie de necontestat a otomanilor in Mediterana.

Ultima impresie lasata de Suleyman istoriei, ca mare razboinic, nu este tocmai cea mai buna. In 1565 porneste un nemilos asediu impotriva Maltei, locul unde se refugiasera cavalerii Ioaniti fugiti din Rhodos. Acest mare asediu esueaza insa dupa 18 luni, timp in care majoritatea oraselor malteze sunt distruse. Ajutorul venit din partea spaniolilor si perderile de 30.000 de soldati otomani fac din aceasta batalie o pata pe blazonul marelui Suleyman.

Ultimii 25 de ani ai domniei lui Suleyman, exceptand campaniile lui Ibrahim Pasa din Persia, au fost mai mult unii de tatonari, de consolidari ale pozitiilor obtinute. Vedem reveniri ale armatelor in Ungaria pentru a stapani nobilii maghiari, dar si diverse negocieri cu principii luterani, carora sultanul le sprijina lupta comuna impotriva catolicismului. Implicarile in diverse conflicte la nord de Marea Neagra cu Taratul Moscovei, in sprijinul tatarilor, a dus si mai mult la disiparea fortei otomane. Desi va mai exista o perioada de extindere a imperiului si in urmatorii ani, putem afirma ca domnia lui Suleyman Magnificul a fost si apogeul Imperiului Otoman, cand - atat pe mare cat si pe uscat - otomanii erau o forta de temut.

Interesant este ca desi Suleyman si-ar fi dorit foarte mult sa fie vazut ca un Alexandru Macedon al vremii sale, istoria ii consemneaza domnia putin diferit, tocmai din cauza ultimilor ani in care a fost pe tron. Istoricul Lord Kinross a spus despre sultanul Suleyman: „Nu a fost un mare militar, un om de sabie, ca tatal si stra-bunicul sau. El a fost diferit de ei, in masura in care el a fost, de asemenea, un bun scriitor. El a fost un mare legiuitor si un exponent marinimos de justiyie.” Asadar ,marele cuceritor al Belgradului, al Bagdadului, al Budei si asediatorul Vienei, a ramas in istorie mai degraba ca un bun diplomat si un legiuitor, decat ca un razboinic de prim rang.

sursa:historia.ro 

soliman i sultan imperiului otoman domnit 1520 1566 domnie orient tatal
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1498 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016977 (s)

loading...