• 27-07-2014 Albert Speer - Alaturarea cu nazistii
• 27-07-2014 Castelul Eastnor din Marea Britanie - FOTO
• 27-07-2014 Cine a organizat cea mai mare redecorare a Casei Albe
• 27-07-2014 Harry Truman si recunoasterea statului Israel
• 27-07-2014 English as She Is Spoke - Controversa din jurul uneia din cele mai amuzante carti ale sec. XIX
• 27-07-2014 «The Walking Dead» - Video
• 27-07-2014 Batalia de la Belgorod
• 27-07-2014 Nimeni NU a stiut asta pana acum despre legendarul ELVIS
• 27-07-2014 Emil Theodor Kocher, omul cunoscut pentru cercetarile sale in domeniul chirurgiei glandei tiroide
• 27-07-2014 Scurte istorioare ce iti vor schimba modul de a gandi
• 27-07-2014 Casatoria marelui Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei
• 27-07-2014 Tragedie in lumea artistica. Scriitoarea Bel Kaufman a murit
• 27-07-2014 MINUNE! Icoana Maicii Domnului de la Manastirea preotului Justin Parvu a izvorat siroaie de MIR
• 27-07-2014 Urmarile bataliei de la Codrii Cosminului
• 27-07-2014 Tineretea Annei Ahmatova
Mica Publicitate
Vezi Toate | Adauga
Trailer Filme
Video Divertisment
Muzica Populara
Video Sport

Veche familie de nobili, Cantacuzino

 

In secolul XIX, Iasul era populat de o larga societate boiereasca de toate rangurile, intre care se distingeau net familiile marilor boieri .

Aceste familii ieseau in evidenta in capitala Moldovei, prin resedintele lor somptuase (palate sau vile boieresti), prin luxul interioarelor acestora, la care se adaugau multimea slugilor din casa (de mentionat ca robia tiganilor boieresti era activa pana prin 1856) si vestimentatia valetilor. Acestea se completau cu luxoasele trasuri boieresti (landouri, calesti, carete, docare etc.), trase de cel putin patru cai (pana la opt, sau chiar doisprezece, atunci cand deplasarea se facea pe mari distante, vreme rea si drumuri proaste), straiele vizitiilor si ale arnautilor de paza (cum sunt astazi body-guarzii) si harnasamentul cailor (hamurile si accesoriile acestora) .

Trasurile scumpe se cumparau de la Viena, Paris sau Londra, iar cele mai ieftine de la Brasov (asa-zisele brasovence), cele scumpe putand costa cat o mosie, la care se adaugau bineinteles caii, harnasamen-tele, etc. Se poate aprecia ca posesorul unei asemenea echipaj era echivalentul unui detinator de astazi al unei masini foarte scumpe (Ferrari; Roll-Royce; Bentley; Lamborghini etc.). Intr-o familie de mari boieri atat boierul, cat si boieroica, dar si fiii sau fiicele acestora aveau uneori cate o trasura, dar in famile erau si altele mai ieftine de „darvala” (piata) .

De mentionat ca la aceste aspecte privind mijloacele de transport care caracterizau marile familii boieresti, se adaugau vestimentatia acestora, dialogul (in societate) de regula in franceza si vestitele baluri boieresti, pe care le organizau in saloanele palatele lor, sau participarea la receptii garnisite de mese imbelsugate, jocuri de noroc pe mari sume de bani (galbeni) si la spectacolele de teatru sau concerte, la care se adaugau calatoriile in strainatate in scopuri turistice sau pentru tratament medical si nu in ultimul rand studiile, pe care le urmau fii si fiicele acestora, in celebre scoli sau universitati din Franta (indeosebi), Germania, Austria si rareori Anglia .

Cele mai cunoscute mari familii boieresti care aveau resedinte in Iasi erau urmatoarele: familiile Sturzestilor, Cantacuzinilor, Mavrocordatilor, Rosettestilor, Ghikulestilor, Catargiilor, Moruzzestilor, Mavrogheniilor, Callimachilor, Balsilor, Conache, Pogor si a Bogdanilor (fiecare cu mai multe ramuri) .

Aceste familii, care reprezentau adevarata nobilime a Tarii, dadeau tonul vietii aristocratice a Moldovei din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Ei asigurau domnitorii si marii dregatori ai Tarii, dar si politica, justitia si cea mai mare parte din viata economica caci in mainile lor se afla puterea politica, majoritatea resurselor economice si totalitatea deciziilor importante. Tot aceste familii manevrau si majoritatea resursele naturale ale Moldovei .

Desigur la aceste familii de mari boieri se adaugau si cele ale boierilor de ranguri inferioare precum: Alecsandri, Negri, Negruzzi, Kogalniceanu, Donici, Varnav, Cuza si altii, rude asa-zis „sarace” ale marilor boieri. Acestia duceau o viata mai cumpatata, traind mai mult la conacele de la mosii, unde erau feriti de tentatiile Capitalei. Datorita faptului ca-si administrau personal mosiile si nu prin interpusi, precum si a faptului ca desfasurau si alte afaceri cum ar fi comertul sau intermedierile, veniturile lor erau tinute permanent sub control, fapt care le dadea siguranta si independenta, asa ca acesti boieri de rangul doi sau chiar trei, ajungeau sa-si permita a-si trimite fii sau fiicele lor in strainatate pentru studii, sporind simtitor sansele acestora de a accede apoi la inalte dregatorii la domnie, alaturi de fiii marilor boieri. In timpul studiilor din strainatate, acestia isi faceau relatii, prin faptul ca devin colegi si prieteni cu fiii marilor boieri si ai marilor negustori din

Moldova, dar si din Muntenia si chiar din tarile unde acestia studiau, realizand astfel largi relatii internationale, invatand mai multe limbi de circulatie europeana, integrandu-se si in organizatii internationale, precum cele masonice, ajungand cu timpul sa stearga astfel treptat limitele rigide pana atunci dintre diferitele ranguri boieresti, pregatind terenul pentru viitoarele miscari revolutionare de mai tarziu, care vor duce in cele din urma la Unirea Principatelor si la Independenta Tarii .

In ce priveste originea nobilimii Moldovei, putem constata o impartire a boierilor in doua categorii si anume :

- cei de origine greceasca – urmasii celor ajunsi in Moldova ca domnitori fanarioti impusi de Inalta Poarta (Turcia) sau sositi in Moldova pe filiera greceasca ori greca – fanariota si ,

- cei de origine „pamanteana” – adica moldoveneasca sau straini stabiliti de multa vreme in Moldova si naturalizati ca moldoveni .

Boierii din prima categorie se pot identifica lesne dupa numele familiei. Aici intrau boierii Cantacuzini, Mavrocordati, Mavrogheny, Ghikulesti, Moruzzesti si Sutesti .

Boierii Callimachi proveneau din Fanar si erau sositi in Moldova o data cu primul domnitor fanariot din aceasta familie – Ioan Teodor Callimachi (1758-1761), ei dand trei domnitori in Moldova. Acesti boieri au fost totusi moldoveni la origine si se numeau Calmasu, o ramura a familiei si-a grecizat numele in vechime, iar o alta ramura a familiei Calmasu care a dat si ea boieri in Moldova si-a polonizat numele formand familia boierilor Kalmutchi .

Alte familii boieresti cum ar fi Lozonschi, Krupenschi, Kazimir sai pisoschi aveau, se pare, origine poloneza ori polonizata, prin imbogatirea in timp a unor angajati (vatafi in special) ai marilor boierilor originari din Polonia sau Rusia sau Moravia (Krupenschi) .

Boierii Moldovei cu familii de origine “moldoveneasca”, intre care Rosetti, Cuza si Bals au tot origini de import. Familia Rosetti se tragea dintr-un oarecare Rosettos, italian grecizat, ajuns apoi pe meleagurile Moldovei pe filiera constantinopolitana, iar familia Cuza, deasemeni de origine italiana grecizata, se tragea din Coza sau Cozadini; prima familie a dat Moldovei doi domnitori, cealalta pe primul domnitor al Principatelor Unite, iar ambele au dat o multime de dregatori domnesti. Familia Bals are si ea la origine pe un oarecare Balsa sau Balos, Balaus sau Bolos, provenit din Muntenegru .

Familiile boieresti Sturza, Pogor, Bogdan si Catargi, ca de altfel si familiile Negri sau Negruzzi, se pot considera ca au origini pure moldovenesti, atat cat putea sa aiba o familie boiereasca din Moldova evului mediu. Despre Ghikulesti se stie ca au origine albaneza (aromana), grecizata in Fanarul Constantinopolelui, despre familia Millo ca era originara din Franta, familia Kesco din Lituania, iar familia Cerchez din Georgia .

Totusi, toate aceste familii se pot considera a fi de origine „pamanteana” caci dupa ce au trait mai multe generatii pe pamant moldovenesc, acestea s-au impamantenit total prin casatorii mixte, rezultand urmasi care s-au dovedit a fi mari moldoveni si patrioti. Se poate spune ca familiile din marea boierime erau inrudite intre ele, mai de departe sau mai de aproape, casatoriile intre veri (de al doilea) fiind frecvente .

Dar numai o parte dintre boierii moldoveni detineau dregatorii, iar dintre acestia numai unii le practicau la Iasi. De obicei boierii cu dregatorii in Iasi erau si ieseni, adica aveau locuinta in capitala (un palat, o vila sau o casa mai modesta), la acestea insa se adaugau si locuintele boierilor fosti dregatori, si a celor care asipirau la dregatorii, care desi aveau conace sau palate la mosii detineau si o locuinta la capitala unde puteau gusta din plin deliciul vietii boieresti iesene .

Marii boieri ai Moldovei si familiile lor insa, erau considerati ceea ce astazi se numesc „persoane publice”, aveau cu totii resedinte la Iasi si erau cunoscuti si urmariti de domnie, de protipedada, de oficialitati, de agentii consulatelor straine si de intreaga populatie a orasului. Acesti mari boieri fiind si foarte bogati ieseau in evidenta atat prin palatele pe care le locuiau, care erau foarte mari noi si luxoase, prin trasurile cu care se deplasau, care erau dintre cele mai scumpe si trase de cel putin patru cai de rase rare, inzestrati cu harnasament deasemeni costisitor. Acestia atrageau toate privirile mai ales cand plecau cu calestile de la palat spre mosii sau catre palatele de vara din preajma Iasului, in strainatate, ori doar spre palatele altor boieri, teatru, sau la biserica pentru vreo ceremonie religioasa .

Palatul Cantacuzino – astazi Muzeul National George Enescu – a apartinut lui Gr. Cantacuzino “Nababul”, om politic conservator, unul dintre cei mai bogati romani de la inceputul secolului XX. Interiorul este decorat cu picturi monumentale realizate de G.D. Mirea, Costin Petrescu, Arthur Verona, Nicolae Isidor Vermont, precum si sculpturi realizate de Fr. Storck si Em. W. Becker. Palatul era recunoscut in Bucurestiul de altadata prin marile baluri pe care Mihail G. Cantacuzino impreuna cu Maruca Rosetti le organizau aici. Seratele si auditiile muzicale, la care George Enescu era un obisnuit, erau binecunoscute si se bucurau de prezenta numelor sonore din aristocratia romana si straina.

Familia Cantacuzino este o familie cu origini in Imperiul Bizantin, care se stabileste in sec 16 in Tara Romaneasca. A dat doi domnitori si numeroase personalitati publice, despre care vom povesti:

- Serban Cantacuzino – fondatorul primei scoli romaneasti din Bucuresti si ctitorul bisericilor Fundenii Doamnei si a Manastirii Cotroceni. A stabilit unitatea de masura numita stinjen. Din vremea lui se pastreaza una dintre cele mai vechi carti de bucate de la noi.

- “Nababul” – Gh. Grigore Cantacuzino – care a fost prim ministru conservator, proprietarul unuia dintre cele mai celebre palate de pe Calea Victoriei, astazi Muzeul Enescu.

- Ion Cantacuzino – medic microbiolog, creatorul Institului Cantacuzino, institut aflat pe picior de egalitate cu Institutul Pasteur din Paris, cel mai mare producator de seruri si vaccinuri de la inceputul sec XX in Europa de Est.

- Printesa Alexandrina Cantacuzino – a condus Societatea Femeilor Ortodoxe – o societate foarte eficienta in periada interbelica

- Ecaterina Cantacuzino, sotia Nababului, cea care a infiintat Caminul de copii Sf Ecaterina, singura institutie romaneasca omologata pe plan international in interbelic, pentru felul exemplar in care erau crescuti copii orfani, carora li se oferea sprijin si dupa virsta majoratului pentru a putea urma o cariera sau alege o profesie decenta

- Marie Cantacuzino – muza inspiratoare a pictorului francez Puvis de Chavannes, care a folosit drept inspiratie chipul acesteia pentru a o picta pe Sf Genoveva, protectoarea Parisului

- Maruca Cantacuzino – nora Nababului si mama lui Bizu (Constantin) Cantacuzino aviator, prietenul pilotului francez .Antoine de Saint-Exupéry Maruca a fost sotia lui Mihai Cantacuzino, Ministru de Justitie si primar al Bucurestiului. Prin testament Maruca, care prin a doua casatorie devine sotia lui George Enescu, lasa palatul Cantacuzino statului roman cu conditia de a deveni muzeul G Enescu.

Totusi grosul vietii marilor boieri ai Iasului din veacul al XIX-lea. se consuma in spatele groaselor ziduri ce imprejmuiau palatele acestora, unde aveau loc intalnirile boierilor la mese festive, la jocuri de carti sau la taifasuri femeiesti dar si ale barbatilor, ori la stralucitoarele baluri care se repetau de cateva ori pe an, sau la umbra plantelor din gradinile palatelor atunci cand vremea era prielnica .

Afara de marii boieri in iasi isi duceau veacul si boieri de rangul II si chiar III care erau personalitati cunoscute ale Iasilor cunoscute a le capitalei prin cultura, sarm personal, viasa publica etc.

Familia boiereasca Cantacuzino 

Prima jumatate a veacului al XIX-lea. a fost si perioada de glorie a familiei Cantacuzino (Pascanu), a caror familii avand drept capi pe cei doi frati Cantacuzino: Mihalache si Dumitrache si un alt Cantacuzino (Lazar Cantacuzino) s-au impus in capitala Moldovei prin resedinte somptuase, in care se ducea o viata mondena stralucitoare .

Familia Cantacuzino are o origine celebra, a caror stramos a fost imparatul de la Constantinopole Ioan Cantacuzen care a trait intre 1295 si 1383 si care a domnit de la 1347 pana la 1358, despre care se spunea ca s-ar trage dintre vechii eroi ai Greciei antice. Ioan l-a avut coimperator pe fiul sau Matei intre anii 1355-1357. Dupa alte cinci generatii, intre 1515 si 1578 traia la Constantinopole, Mihai Cantacuzino care trecuse la islamism devenind Saintanoglu si avusese sase copii din care trei baieti, intre care Dimitrios din care s-a tras fostul domnitor al Moldovei Dumitrascu Voda cantacuzino care a domnit in doua randuri (1674-1675 si 1684-1686) si Andronic care a fost mare vistiernic al Moldovei intre 1553 si 1601. Andronic fortat si el sa devina musulman a refuzat si a fost ucis de turci, astfel fii sai Constantin si Iordache s-au retras definitiv in principatele romanesti formand cele doua mari ramuri cunoscute ale cantacuzinilor munteni din Constantin si moldoveni din Iordach .

Ramura moldoveana Iardache s-a despartit si ea in doua subramuri si anume una numita Deleanu si cealalta Pascanu. Ramura munteneasca a cantacuzinilor a mai dat doi domnitori cantacuzini si anume: Stefan care a domnit intre 1714-1716 si Serban intre 1678 si 1688 .

In urma trecerii lor prin viata a cantacuzinilor moldoveni care au detinut de-a lungul timpului importante dregatorii domnesti, ne-au ramas numeroase consemnari in scrierile timpului si mai multe edificii (vile-palat cu destinatie de locuinte), care prin arhitectura, dimensiuni sau vechime dau si astazi farmec orasului, prin incantarea ochiului, urmata eventual printr-un simplu exercitiu de imaginare a evenimentelor care s-ar fi putut desfasura in curtile sau intre zidurile acestora din perioada lor de glorie si despre care vom afla cate ceva in continuare .

Famila Cantacuzino s-a extins in diferite tari ale Europei, ramuri importante ale acestei familii existand in Rusia, Elvetia, Germania (Bavaria) unde traiesc si astazi numerosi urmasi ai acestora .

Palatul Cantacuzino – astazi Muzeul National George Enescu – a apartinut lui Gr. Cantacuzino “Nababul”, om politic conservator, unul dintre cei mai bogati romani de la inceputul secolului XX. Interiorul este decorat cu picturi monumentale realizate de G.D. Mirea, Costin Petrescu, Arthur Verona, Nicolae Isidor Vermont, precum si sculpturi realizate de Fr. Storck si Em. W. Becker. Palatul era recunoscut in Bucurestiul de altadata prin marile baluri pe care Mihail G. Cantacuzino impreuna cu Maruca Rosetti le organizau aici. Seratele si auditiile muzicale, la care George Enescu era un obisnuit, erau binecunoscute si se bucurau de prezenta numelor sonore din aristocratia romana si straina.

Familia Cantacuzino este o familie cu origini in Imperiul Bizantin, care se stabileste in sec 16 in Tara Romaneasca. A dat doi domnitori si numeroase personalitati publice.

- Serban Cantacuzino – fondatorul primei scoli romaneasti din Bucuresti si ctitorul bisericilor Fundenii Doamnei si a Manastirii Cotroceni. A stabilit unitatea de masura numita stinjen. Din vremea lui se pastreaza una dintre cele mai vechi carti de bucate de la noi.

- “Nababul” – Gh. Grigore Cantacuzino – care a fost prim ministru conservator, proprietarul unuia dintre cele mai celebre palate de pe Calea Victoriei, astazi Muzeul Enescu.

- Ion Cantacuzino – medic microbiolog, creatorul Institului Cantacuzino, institut aflat pe picior de egalitate cu Institutul Pasteur din Paris, cel mai mare producator de seruri si vaccinuri de la inceputul sec XX in Europa de Est.

- Printesa Alexandrina Cantacuzino – a condus Societatea Femeilor Ortodoxe – o societate foarte eficienta in periada interbelica

- Ecaterina Cantacuzino, sotia Nababului, cea care a infiintat Caminul de copii Sf Ecaterina, singura institutie romaneasca omologata pe plan international in interbelic, pentru felul exemplar in care erau crescuti copii orfani, carora li se oferea sprijin si dupa virsta majoratului pentru a putea urma o cariera sau alege o profesie decenta

- Marie Cantacuzino – muza inspiratoare a pictorului francez Puvis de Chavannes, care a folosit drept inspiratie chipul acesteia pentru a o picta pe Sf Genoveva, protectoarea Parisului

- Maruca Cantacuzino – nora Nababului si mama lui Bizu (Constantin) Cantacuzino aviator, prietenul pilotului francez .Antoine de Saint-Exupéry Maruca a fost sotia lui Mihai Cantacuzino, Ministru de Justitie si primar al Bucurestiului. Prin testament Maruca, care prin a doua casatorie devine sotia lui George Enescu, lasa palatul Cantacuzino statului roman cu conditia de a deveni muzeul G Enescu.

Surse:

http://www.fundatiacaleavictoriei.ro

http://www.bucuresteanul.net

http://esuceveanu.ablog.ro

loading...

Video Stiri