News Flash:

100 de ani de la moartea primei regine a Romaniei, Elisabeta

18 Februarie 2016
530 Vizualizari | 0 Comentarii
Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied (1843 – 1916), pe scurt Elisabeta - sotia regelui Carol I - cel care a avut cea mai lunga domnie din intreaga noastra istorie (48 de ani), s-a stins din viata in dimineata zilei de 18 februarie 1916. Si atunci, si acum, coincidenta face sa fie vorba despre o zi de joi. A fost nascuta si pregatita inca de mica sa devina regina.

Soarta a vrut insa sa nu-si gaseasca nici un sot princiar pana la 26 de ani, cand era socotita déjà o ”partida tarzie”. A acceptat insa sa devina sotia celui mai tanar principe din Europa momentului, Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul Carol I al Romaniei, trimis sa guverneze peste un colt uitat al Europei. Un colt caruia aveau sa-i rescrie impreuna istoria.
 
”Ma duc la Carl…ma duc sa-l regasesc pe Carl!”

Presa vremii anunta ultimele cuvinte impresionante ale reginei-mama. Sau regina vaduva cum o mai numea aceeasi presa a vremii, intrucat sotul ei, Carol I, murise cu doi ani mai devreme. Imitial, Elisabeta, care va intra in istorie si prin pseudonimul literar Carmen Sylva (Cantecul padurii), se retrasese dupa moartea lui Carol si urcarea pe tron a regelui Ferdinand, la Curtea de Arges, acolo unde-si dormea somnul de veci partenerul ei de viata. Revenise insa la Bucuresti, la finele lui 1915 pentru a suporta o interventie chirurgicala la ochi, o nenorocita de cataracta dandu-i de multe ori batai de cap mai ales in ultimii ani.

Operatia reusise, dar cu cateva zile inainte de intoarcerea la Curtea de Arges, regina mama a racit. Medicul ei curant, Ion Mamulea (cel care-l asistase si pe Carol I), a decis sa nu-i permita calatoria si i-a cerut sa ramana in Palatul Regal. In cateva zile insa boala i s-a agravat, i s-au aprins ambii plamani si deznodamantul a fost de neevitat. Se spune ca insasi regina nu si-ar mai fi dorit sa lupte pentru viata pentru a se reintalni cu cei dragi ei, sotul ei, Carol, si micuta Maria, singura fiica pe care primul cuplu regal al romanilor a pierdut-o la nici patru ani, din cauza scarlatinei. Era, de altfel, cunoscuta printre cei apropiati decizia ei de a trai, dupa moartea sotului, in camere neincalzite, indiferent de anotimp, si cat mai retrasa din lume.

Vezi si Povestea primei mari REGINE a Romaniei


Regina Elisabeta, s-a spus si s-a scris in epoca, a murit in aer de sfintenie. Presa vremii, si nu erau deloc putin ziarele romanilor la 1916 – ”Adeverul”, ”Universul”, ”Dimineata”, ”Actiunea”, ”Epoca”, ”Drapelul”, ”Minerva”, ca sa le reamintim pe cele mai importante, scria ca ”Elisabeta a fost o crestina romantic, ce s-a stins in mireasma de sfintenie” (”Universul” din 23 februarie 1916). Afirmatia nu poate fi gratuita in conditiile in care Regina Elisabeta, nemtoaica de origine, fusese botezata in cultul crestin evanghelic. De altfel, in ziua inmormantarii sale se vor celebra servicii funerare atat in rit evanghelic, cat si in cel ortodox, ultimul atat la Bucuresti, cat si la Curtea de Arges, unde trupul neinsufletit al reginei a fost inhumat alaturi de sotui ei si de o caseta ce pastra osemintele fetei lor.

”Pentru mine nu exista nici dusmani, nici straini, ci numai suflete”


Cu mai bine de un deceniu inaintea mortii sale, Elisabeta pronuntase un discurs aparte, cu un aer usor straniu pentru contemporani. Iata un scurt fragment din acesta: ”Putine persoane s-au bucurat ca mine ajungand la varsta de saizeci de ani. Inca de cand eram de douazeci de ani, ma gandeam la acel moment, care imi aparea ca portul unde voi gasi in sfarsit odihna si pace…Zilele ce-mi raman de trait se vor strecura incet in asteptarea ceasului cand se va deschide pentru mine usa cereasca prin care s-au dus toate fiintele pe care le-am iubit. De acolo imi vine chiar de pe acum o atat de mare stralucire incat intamplarile din aceasta lume nu ma mai pot nelinisti”.

Si tot ea continua: ”Pentru mine nu exista nici dusmani, nici straini, ci numai suflete”, adaugand ca tot ”ce doresc pana in ceasul binecuvantat cand intr-o lumina stralucitoare ma voi vedea incurajata de toti aceia care ma asteapta, cand cuvintele nu vor mai fi deslusite pentru mine si cand desfacuta de orice legatura pamanteasca, voi privi fara nici un val vesnicia fericirii”. 

Vezi si “Fluturi sarutandu-se” de Carmen Sylva

Disparitia ei a marcat intreaga societate romaneasca

Ultima noapte a reginei Elisabeta a fost una marcata puternic de manifestarile bolii care avea s-o rapuna. Cei trei medici care se ingrijeau de cateva zile de starea ei de sanatate, Ion Mamulea, Constantin Cantacuzino si Cristu Buichiu, dadusera deja publicitatii un buletin medical in care descriau situatia grava in care se afla regina si-si exprimau profunda ingrijorare privind puterea suveranei de a castiga inca o data batalia cu moartea. Era vegheata de regele Ferdinand, de sotia acestuia, Maria, dar si de principii Carol si Nicolae. Respira greu, motiv pentru care s-a apelat la uzul baloanelor cu oxigen, cum era practica in epoca.

Dar, in jurul orei doua noaptea, Regina Mama a avut o noua criza. A depasit-o cu greu. Constienta de apropierea sfarsitului a incercat sa-si ia ramas bun de la cei apropiati, fara a se mai putea folosi, pare-se, de cuvinte. Dimineata, in jurul orei 8.30, o noua criza i-a fost fatala. Presa vremii n-a fost la unison in publicare orei fatidice: unii au mers pe 8.30, asa cum dealtfel s-a publicat in actul oficial de deces aparut in Monitorul Oficial, altii au dat credit variantelor de 8.25 sau 8.35. Exista chiar si o relatare care vorbeste despre 8.15.

Desi era o zi mohorata, in fata Palatului Regal se stransese deja multimea care dorea sa-si ia ramas bun. Ploaia va continua de altfel sa cada si pe parcursul zilelor de vineri si de sambata, cand trupul neinsufletit al reginei, imbracat din dorinta suveranei intr-o rochie alba, din panza romaneasca, a fost expus pentru a  i se aduce cel din urma omagiu.Iar in ziua inmormantarii, presa vorbea despre ”o dimineata mohorata, o zare incarcata si nori posomorati”.

Disparitia ei a marcat intreaga societate romaneasca, una deloc deprinsa cu monarhia cu nici 50 de ani mai devreme, Nicolae Iorga, unul dintre cei mai cunoscuti istorici romani ai secolului trecut, nota in ziarul ”Universul”  a doua zi dupa inhumarea reginei urmatoarele fraze: ”Nu e o ingropare, e o regasire, e refacerea prin voia dumnezeiasca a unei legaturi sfasiate o clipa…singura comoara pe care a luat-o cu sine in pamantul batranei manastiri a fost cutiuta ce cuprinde oasele domnitei”. Si tot el dezvaluia publicului, peste alte cateva zile, in acelasi ziar, date despre mansarda din Palatul Regal in care Elisabeta preferase sa se refugieze dupa moartea sotului ei, la 27 septembrie 1914. Accesul catre camaruta reginei se facea intr-atat de greu, incat pentru inmormantare au trebuit s-o coboare mai intai pe brate, intrucat cosciugul nu a putut fi bagat in mansarda. Iar George Diamandy, un autor azi uitat, dar inclus candva de George Calinescu in a sa monumentatla ”Istorie a literaturii romane de la origini pana in prezent”, scria in aceleasi zile, tot in ziarul ”Universul”: ”Regina, dormi in pace. Un popor strain de neamul tau te-a preamarit cum n-a fost alta si preamarindu-te, pe el insusi s-a linistit”.

 Mostenirea Reginei Elisabeta

Regina Elisabeta a lasat in primul rand o mostenire culturala posteritatii. Germanca de origine a iubit portul popular romanesc cum rar se poate inchipui, devenind in timp o veritabila ambasadoare a costumului national romanesc si impunand o traditie in randul elitelor feminine in ceea ce priveste aceasta moda, preluata si de succesoarea sa, Regina Maria. In timpul Razboiului de Independenta a Romaniei (1877 – 1878), principesa s-a implicat activ in organizarea asistentei medicale pentru raniti. Peste ani, Regina Maria ii va prelua exemplul si va face acelasi lucru pentru ranitii romani din Primul Razboi Mondial (1916 – 1919). A fost initiatoarea unui proiect, poate usor utopic, acela al infiintarii unei forme permanente de intrajutorare a orbilor, permitand intemeirea unei colonii a nevazatorilor in zona zona bucuresteana Vatra Luminoasa. Pasionata de litere, nu doar ca a scris carti si poezii, dar a colabora sau a incercat acest lucru, sub o forma sau alta cu nume mari ale culturii romanesti din epoca, in frunte cu Vasile Alecsandri, Ion Luca Caragiale (care i-a pus cateva piese scrise de ea pe scena Palatul Peles), Mihai Eminescu (caruia i-a tradus in germana poeziile ”Melancolie” si ”Povestea codrului”si pe care-l invita la Palat in ciuda faptului ca acesta nu-l cruta pe suveran in textile sale din ”Timpul”), Nicolae Grigorescu sau George Enescu, pe care-l alinta cu formula ”copilul meu de suflet”.

Acesta din urma a compus cateva lieduri pe versurile suveranei. A fost si presedinte de onoare, pana la moarte, a Societatii Scriitorilor Romani, din delegatia breslei prezenta la inmormantare facand parte si poetul Ion Minulescu. La data sosirii in Romania, 1869, Elisabeta stia sa vorbeasca, pe langa germana, desigur, engleza, franceza si italiana, dar nici latina sau greaca vehce nu aveau secrete pentru ea. 9 ani mai tarziu nu ezita sa-i traduca in germana pe Alecsandri si Eminescu. Si asta in conditiile in care cel din urma era departe de a fi recunoscut drpet poetul national al romanilor.

Fara sa vrea, tot ea ne-a lasat mostenire si cel mai bun raspuns la una din intrebarile care stau pe buzele multor contemporani atunci cand vine vorba despre alegerea formei de guvernare a statului. Cititi-i frazele de mai jos si veti intelege cata dreptate avea:

”De ce ne trebuiesc regii? In aceste vremuri republicane, cand pentru regalitate n-avem decat un zambet de condescendenta, e curios ca oamenii nu numai ca ingaduie regii, dar parca ii si doresc. E o manifestare de retinut ca la toate inceputurile avem nevoie de un conducator, chiar daca acesta e adeseori injurat si rau tratat, cum li s-a intamplat tuturor conducatorilor din lume: totusi, trebuie sa fie unul care sa aiba curajul sa ia asupra-si raspunderea…

Nu exista orchestra fara diriginte, nu e fabrica fara stapan, nu e vapor fara capitan, nu e armata fara comandant: intotdeauna unul trebuie sa conduca si ceilalti trebuie sa i se supuna de bunavoie, pentru buna regula, cum cred ei, in realitate fiindca el e cel mai priceput…

Avem nevoie de regi, caci ne intoarcem mereu la dansii si chiar presedintii de republica se transforma cu incetul in regi fiindca resimtim necesitatea unui conducator responsabil”.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

coincidenta regina carmen sylva ferdinand medicul palatul regal
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2177 (s) | 34 queries | Mysql time :0.059107 (s)