News Flash:

27 septmebrie 1896: are loc inaugurarea canalului navigabil Portile de Fier

27 Septembrie 2013
2570 Vizualizari | 0 Comentarii
portile de fier
Portile de Fier (limba sarba: Гвоздена врата / Gvozdena vrata, croata: Željezna vrata, maghiara: Vaskapu, turca: Demirkapi, germana: Eisernes Tor, bulgara: Железни врата) este numele unui defileu pe fluviul Dunare. Face parte din granita dintre Serbia si Romania. In sensul larg, reprezinta 134 km din cursul Dunarii, in sensul mai ingust doar barajul hidroelectric din apropierea orasului romanesc Orsova.
La est de Portile de Fier, in apropiere de orasul Drobeta-Turnu Severin, se afla podul lui Traian.
Defileul se afla intre Romania in nord si Serbia in sud. In acest punct, fluviul separa Muntii Carpati de Balcani. Numele maghiar, Vaskapu, inseamna tot "Portile de Fier", si este folosit, impreuna cu cel romanesc, pentru a denumi intreg lantul de defileuri. Un nume alternativ romanesc pentru ultima parte este Clisura Dunarii. In Serbia defileul este cunoscut sub numele de Đerdap fiind un parc national, ultima sectiune numindu-se Đerdapska klisura.
Defileul este uneori denumit "Defileul Dunarii", denumire gresita deoarece cursul fluviului mai are si alte defilee, ca de exemplu defileul de la Visegrád.
Dunarea se ingusteaza pentru prima oara dincolo de insula (romaneasca) Moldova Veche, cunoscuta sub numele de Defileul Golubac. Are 14,5 km lungime si 230 m latime in cel mai ingust punct. La inceputul defileului se afla un fort medieval la Golubac, pe malul sarbesc.
Prin valea Ljupovska se ajunge la cel de-al doilea defileu, Gospodin Vir, care are 15 km lungime si se ingusteaza pana la 220 m. Culmile urca pana la 500 m si sunt cel mai greu de ajuns de pe pamant. Donji Milanovac, mai larga, face legatura intre Cazanele mari si Cazanele mici, care au o lungime de 19 km impreuna. Valea Orsova este ultima sectiune mai larga inainte ca fluviul sa ajunga la campiile Valahiei si la ultimul defileu, Defileul Sip.
Cazanele Mari este cel mai cunoscut si mai ingust defileu: aici Dunarea se ingusteaza la 150 m si ajunge la o adancime de pana la 53 m. Pentru a face navigabila Dunarea intre Bazias si Turnu-Severin, in aceasta regiune a Clisurilor, unde cursul fluviului e numai cataracte, bancuri si valtori, guvernul ungar din initiativa contelui maghiar István Szechenyi inca in anul 1834 incepe indepartarea stancilor din cataractele Clisurii-de-sus si continua lucrarile pana la 1846. Ulterior, la 15 septembrie 1890, in urma contractului incheiat intre guvernul ungar, pe de-o parte, si ing. Hajdu, fabricantul H. Luther din Braunschweig si Societatea de Discont din Berlin, pe dealta parte, au fost incepute lucrarile de canalizare in mod sistematic. Acestea nu au fost finalizate in 1895, cum fusese prevazut initial in contract, ci abia in 1898 sub mandatul ministrului transporturilor Gábor Baross, care a primit dupa aceasta data porecla de "ministrul de fier". A fost o lucrare grandioasa, care a necesitat cheltueli enorme din partea statului maghiar (aproximativ 20 milioane de florini, la vremea respectiva un palat cu 4-5 etaje costand in jur de 5-7000 de florini) si o extraordinara cantitate de munca. Foloasele au fost in raport cu sfortarea depusa, deoarece prin deschiderea Clisurilor s-a dat o dezvoltare extraordinara navigatiei dunarene, ceeace a atras dupa sine si o serioasa intensificare a comertului tuturor statelor riverane, care au de-atunci drum deschis spre mare.
Limitele canalului deschis in albia Dunarii sunt marcate prin geamanduri, iar pentru o mai mare siguranta a navigatiei prin aceste locuri primejdioase, s-a infiintat un corp de piloti speciali, de stat, care conduc toate vapoarele pe aceasta portiune.
Pe malul romanesc, la Cazanele Mici, Statuia lui Decebal a fost sculptata in piatra intre 1994 si 2004.
Alte descoperiri arheologice au fost facute in defileul mai putin spectaculos Gospodin Vir: in anii 1960, situl arheologic Lepenski Vir a fost dezgropat, cel mai important din Europa de sud-est. Statuile din gresie din neoliticul timpuriu sunt in special de o mare valoare. Aceasta si alte descoperiri indica faptul ca regiunea Portilor de Fier a fost locuita de mult timp.
Executia proiectului romano-iugoslav a inceput in 1964. In 1972 barajul a fost deschis, impreuna cu doua centrale hidroelectrice. Pentru a permite navigatia au fost realizate ecluze, cate una pe fiecare mal.
Prin constructia barajului, valea Dunarii mai jos de Belgrad a fost transformata in lac de acumulare, iar nivelul apei in amonte de baraj a crescut cu 35 m. Vechea Orsova, insula Ada Kaleh (vezi mai jos) si cel putin alte cinci sate, cu o populatie totala de 17.000 de oameni, au fost evacuate. Oamenii au fost relocati, insa asezarile au fost pierdute pentru totdeauna in fata Dunarii.
Constructia barajului a avut de asemenea un impact major asupra mediului, spre exemplu traseele de inmultire a mai multor specii de sturioni au fost intrerupte permanent.
In afara de asta, flora si fauna, precum si comorile geomorfologice, arheologice si culturale au fost protejate de ambele tari de la constructia barajului prin crearea Parcului National Đerdap (incepand cu 1974, 636,08 km²) in Serbia si a Parcului National Portile de Fier (din 2001, 1.156,55 km²) in Romania.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

defileu dunare granita serbia romania defileul dunarii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1659 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012876 (s)