News Flash:

38 de epave odihnesc in Marea Neagra. HARTA TRAGEDIILOR. Cu o singura torpila, ”Stiuca 213” a ucis 765 de oameni. Unii dintre ei erau bebelusi

25 Februarie 2016
1621 Vizualizari | 0 Comentarii
Evangelia” de la Costinesti e cunoscuta de toti. ”Paris” si ”You Xio” si-au legat ancorele intre ele. 54 de morti. ”Stiuca 213” a ucis, cu o torpila, 765 de oameni, multi dintre ei copii. ”Akra Aktion” se rupe, usor, la fiecare val mai puternic. ”Sadu” a luat cu el vietile a 15 marinari... Sunt epavele navelor scufundate in Marea Neagra

Marea Neagra s-a suparat pe oameni inca din cele mai vechi timpuri. Poseidon, zeul apelor, dete porunca inca de acum 2.000 de ani ca valurile sa-si ia prinosul. SINOP D s-a scufundat rapid, prin 420 d.Hr. Plina cu amfore, pastrate intact pana astazi. CHERSONESOS ”doarme” la 135 de metri de Sevastopol. Resturile de coca sunt perfect conservate dupa doua milenii.

In vremurile moderne, specialistii au intocmit chiar o harta cu navele scufundate. Sunt 38 la numar. Fiecare cu povestea ei. Tragica.

Cronologic vorbind, ”MOSCOVA” s-a dus printre primele. Distrugator din clasa ”Leningrad”, lansat la apa in 1934, botezat pentru operatiuni patru ani mai tarziu. La 25 iunie 1941, Comandamentul Flotei Sovietice din Marea Neagra a pus rau portului Constanta. ”MOSCOVA” a plecat intr-acolo. Bateria de coasta romaneasca de la Agigea a intrat in alerta. La ora  04.26, in babordul navei, are loc o explozie. Nava se scufunda, la 12 mile de tarm, undeva la o adancime de 42 m.

Tragedia de acum 74 de ani


”STIUCA -213” era un submarin sovietic de tip 10. Dupa ce a scufundat mai multe nave in Marea Neagra a lansat, in februarie 1942, o singura torpila asupra ”Strumei”, un vas plin cu refugiati evrei ce incercau sa ajunga in Palestina, pentru a scapa de ororile celui de-al Doilea Razboi Mondial. Din cei 769 de pasageri, s-au salvat numai patru. Unul singur, David Stoliar, de 19 ani, a supravietuit conflagratiei. Conform arhivelor, pe vas se aflau multi copii, mare parte bebelusi.

Povestea ”EVANGELIEI”, frumoasa de la Costinesti, e stiuta de orice tanc. La 15 octombrie 1958, nava a esuat la 1,5 mile de plaja nordica de la Costinesti, pe un banc de nisip. A cerut ajutor, a primit. Nava salvator ”Albatros”, apoi, la cateva ore, ”Voinicul”, au intrervenit, repunand-o pe linia de plutire, potrivit a1.ro. Peste cateva ore, ce sa vezi? Nava era, din nou, esuata! Existand indicii ca totul fusese premeditat, autoritatile romane au decis sa sisteze operatiunile de salvare. Grecii au incercat sa obtina asigurarea, nu s-a putut, au parasit vaporul si, conform reglementarilor, aceasta a devenit proprietatea statului roman.

In decembrie 1988, cargoul ”SADU” avea ceva probleme la motor. Ancora lansata a grapat, n-a prins fundul marii din plin. A fost dus de curent si de valuri catre digul de protectie din nordul portului Constanta. S-a lovit de acesta si s-a scufundat. Pe 2 decembrie 15 din cei 22 de membri ai echipajului decedau sub ochii autoritatilor. Trupurile a patru dintre ei nu aveau sa mai fie gasite niciodata...

Pe 5 ianuarie 1995 avea sa se produca cel mai mare dezastru pe timp de pace din istoria navigatiei in Marea Neagra. ”PARIS” si ”YOU XIU” asteptau de doua luni sa intre in port, fiind incarcate cu uree. Conditiile meteo se anuntau nefavorabile. Cand s-a pornit urgia, ”Paris” a anuntat ca are o defectine la ancora. La 19.50 a lansat S.O.S. -ul. Se lovise,in plin, de digul de Nord. La fel a patit si ”You Xiu”, careia i-a cedat motorul. ”Valurile era atat de mari si de furioase incat aruncau oamenii peste stabilopozii digului”, isi aduce aminte Dorel Onaca. Au fost 54 de morti...Doar 17 cadavre recupoerate. Comandantul navei ”Viteazul”, un salvator care nu a putut ajunge la fata locului, a paralizat, in acea noapte, de mana dreapta...

”FUCSIA” a esuat pe 4 februarie 1977, in dana 60 a Portului Constanta, intr-o zona necirculata. ”AKRA AKTION” a fost surpinsa de o furtuna aproape de plaja de la Vama Veche, pe 19 februarie 1981. Oamenii au fost salvati. Incarcatura, nu! ”MEDY”, sub pavilion turcesc, s-a scufundat pe 1 septembrie 2010. Vasul reprezinta, si acum, un real pericol, deoarece in tancurile sale se afla 22 tone de motorina.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

evangelia costinesti paris you xio stiuca 213 marea neagra poseidon
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2222 (s) | 23 queries | Mysql time :0.051359 (s)