News Flash:

8 ianuarie 1873: S-a nascut Iuliu Maniu

8 Ianuarie 2014
1381 Vizualizari | 0 Comentarii
Iuliu Maniu a fost un om politic, deputat roman de Transilvania in Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al Romaniei, presedinte al Partidului National-Taranesc, detinut politic dupa 1947, decedat in inchisoarea Sighet. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Romane.
Iuliu Maniu s-a nascut la 8 ianuarie 1873 in localitatea Badacin, comuna Pericei, pe atunci in comitatul Salaj, fiu al lui Ioan si Clara Maniu. Tatal sau, Ioan Maniu (1833-1895), a crescut in casa unchiului, Simion Barnutiu, urmand studiile juridice la Pesta si Viena. In 1865 s-a casatorit cu Clara, fiica preotului vicar greco-catolic Demetriu Coroian, cu care a avut 5 copii: Cassiu Maniu, Iuliu, Sabina, Cornelia si Elena. Clara Maniu a decedat in data de 29 iulie 1929. Inmormantarea ei a fost oficiata la Badacin de episcopul Iuliu Hossu.
Iuliu Maniu si-a petrecut copilaria la Simleu Silvaniei si Badacin, a urmat scoala primara la Blaj, absolvind apoi liceul calvin din Zalau. A efectuat studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept - 1891-1896), Budapesta si Viena, unde a devenit doctor in drept in anul 1896. Revenit in Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde si-a inceput activitatea de avocat al Bisericii Romane Unite cu Roma, mitropolia din Blaj (1898-1915).
Si-a inceput cariera politica in cadrul Partidului National Roman din Transilvania. Debuteaza totodata ca membru, iar apoi presedinte al Societatii Academice „Petru Maior”, fiind cooptat in 1897, la numai 24 de ani, in Comitetul de conducere al PNR. In Monarhia Austro-Ungara, a fost ales in 1906 deputat in Parlamentul din Budapesta, ca si deputat la Vintu de Jos, comitatul Arad, activitatea sa parlamentara dezvaluindu-i curajul si intransigenta. Pe 22 mai 1906 tine primul sau discurs in Dieta de la Budapesta.
In iunie 1915 este incorporat in armata austro-ungara si trimis pe frontul italian, de unde a dezertat in 1918, intorcandu-se la Arad. Impreuna cu personalitati de prima marime ale miscarii nationale romanesti din Transilvania si ale Partidului National Roman, precum Gheorghe Pop de Basesti, viitorul cardinal in pectore greco-catolic, cel care da citire proclamatiei de unire, Iuliu Hossu si altii, Iuliu Maniu a participat hotarator la unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. Imediat dupa intoarcerea din Italia, Maniu este trimis la Viena pentru a negocia drepturile minoritatii romane din Transilvania, infiintand la 30 octombrie 1918 la Viena, Consiliul National al Romanilor din Transilvania. Soseste la Arad pe 14 noiembrie 1918, unde pune capat negocierilor dintre CNR si Oszkar Jaszi, reprezentantul Budapestei, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor romanesti (Vechiul Regat).
Face parte dintre organizatorii Marii Adunari de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918, unde se va decide unirea Transilvaniei cu Regatul Romaniei. In cuvantarea pe care a tinut-o cu ocazia Adunarii nationale de la Alba Iulia, Maniu a spus: „Privim in infaptuirea unitatii noastre nationale ca la un triumf al libertatii romanesti”. Pe 2 decembrie 1918 este ales in functia de presedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, functie echivalenta cu cea de guvernator, indeplinind totodata si functia de ministru de interne.
Dupa dizolvarea Consiliului Dirigent la 4 aprilie 1920, de Guvernul Alexandru Averescu (2), relatiile dintre Iuliu Maniu si politicienii din Bucuresti s-au inrautatit. Acuzand favorizarea PNL si impingerea intelectualitatii ardelene intr-un con de umbra, Maniu a refuzat sa voteze Constitutia din 1923, considerand-o prea centralista si invocand chestiuni de principiu. Partidul National Roman din Transilvania a reclamat prin vocea lui Iuliu Maniu faptul ca modificarea Constitutiei din 1866 putea fi facuta doar prin alegerea unei Adunari Constituante, asa cum era prevazut la art. 128. In loc sa procedeze astfel, guvernul condus de Ion I. C. Bratianu a profitat de faptul ca PNL-ul castigase alegerile din martie 1922, si nevrand sa riste alegerea unei constituante, a pus Senatul si Camera Deputatilor sa voteze la 26 martie respectiv 27 martie 1923 o noua constitutie, folosindu-se astfel de majoritatea de care dispunea in Parlament.
Alegatorii din martie 1922 nu-i investisera pe cei pe care i-au ales cu dreptul de a modifica Legea Fundamentala, ci alesesera un parlament obisnuit, cu puteri obisnuite, care trebuia sa se supuna prevederilor Constitutiei, nefiind deasupra ei. Asadar nici nu se poate vorbi despre un „vot in constituanta”, caci nu a existat o constituanta, ci parlamentul a fost deturnat si instrumentalizat sa faca ceva ce nu intra in competenta si atributiunile sale. De aceea Maniu nu a recunoscut Constitutia din 1923, afirmand ca ar fi nula de drept, ea neprovenind de la o adunare abilitata. In mai multe randuri Iuliu Maniu a reclamat faptul ca noua constitutie nu ar fi facut nimic altceva, decat sa cimenteze oligarhia din Vechiul Regat, oligarhie aflata sub influenta PNL-ului.
Iuliu Maniu nu a participat la incoronarea regelui Ferdinand si a reginei Maria la Alba-Iulia, ceremonia fiind monopolizata de ierarhii ortodocsi, desi o foarte mare parte a romanilor din Transilvania erau la acea vreme greco-catolici, iar contributia eruditilor greco-catolici (Scoala Ardeleana) la recuperarea istoriei romanilor si crearea culturii romane moderne este preponderenta de o maniera incontestabila. Diversi autori din epoca au pus aceste actiuni pe seama orgoliului lui Maniu, fara sa analizeze cauzele mai profunde ale atitudinii sale.
Partidul National Roman din Transilvania s-a unit in 1926 cu Partidul Taranesc al lui Ion Mihalache, constituind Partidul National Taranesc. Iuliu Maniu a fost presedinte al partidului (1926-1933 si 1937-1947) si de trei ori prim-ministru al Romaniei intre 1928 si 1933.
Pentru a aduce PNT la putere, Maniu s-a implicat in organizarea unor proteste publice impotriva guvernelor PNL (manifestatiile din mai 1928) si a planuit efectuarea „Marsului asupra Bucurestiului”, un mars al taranilor ardeleni la Bucuresti, dupa modelul Marsului asupra Romei al lui Mussolini. Va reusi obtinerea unei majoritati favorabile PNT, in urma alegerilor din decembrie 1928, din nefericire prima guvernare taranista a avut loc in perioada marii depresiuni economice, iar programul lui Maniu nu a putut fi implementat.
In plan extern a colaborat cu lordul Rothermere, fervent sustinator al revizuirii tratatului de la Trianon si a frontierelor romano-ungare. A cautat reintronarea lui Carol Caraiman, sub anumite conditii, cu care acesta a fost de acord. In cadrul acestor intelegeri a intrat si planuita incoronare a lui Carol la Alba Iulia, pentru care manifestele au fost imprimate in Ungaria. Intreaga actiune a fost dejucata de serviciile romane de informatii, care au obtinut de la guvernul englez expulzarea lui Carol din Marea Britanie (unde acesta astepta desfasurarea evenimentelor). Carol a fost in cele din urma adus in 1930 pe tronul Romaniei tot cu ajutorul lui Maniu. In schimb, Carol a dus imediat o politica proprie, nu a mai recunoscut cele promise (ca-si va relua casnicia cu regina Elena, mama regelui Mihai s.a.) si l-a inlaturat pe Maniu rapid de la guvernare.
S-a opus infiintarii in 15 decembrie 1938 a Frontului Renasterii Nationale, care dadea startul unipartidismului roman. Dupa esecul politicii lui Carol al II-lea si pierderile teritoriale din 1940, Maniu a refuzat colaborarea cu regimul instalat la 6 septembrie 1940 si a celui postlegionar, desi ranchiuna acestuia impotriva liberalilor (partidul sau fusese victima sicanelor electorale si terorii politienesti sub guvernarea liberala in anii '30) l-a facut sa ia in curte apararea legionarilor acuzati atunci de asasinarea prim-ministrului liberal I.Gh.Duca. In opinia unor istorici traitori in epoca, interventia lui Maniu si a altor persoane respectabile in apararea asasinilor a participat la ascensiunea electorala a miscarii fasciste romanesti.
In ultimul deceniu al vietii sale, Maniu a fost implicat in politica ca un opozant al regimului lui Ion Antonescu, fara sa se implice in actul de la 23 august 1944; dupa aceasta data, Maniu a luptat impotriva preluarii tarii de catre comunisti, proces pe care refuzase sa-l accepte, increzator peste masura in sprijinul marilor puteri occidentale. Iuliu Maniu a fost ministru secretar de stat in guvernul Sanatescu (23 august 1944 - 4 noiembrie 1944).
S-a opus instalarii guvernului Groza la 6 martie 1945, protestand mereu impotriva incalcarii democratiei, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale. A obtinut, alaturi de PNT, o victorie zdrobitoare in alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate insa prin falsificarea alegerilor de comunisti care actionanu astfel intr-o mai veche traditie a fraudei electorale in Romania, caci guvernele liberale din perioada precomunista au apelat si ele adesea la astfel de practici incorecte.
In urma inscenarii de la Tamadau a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritatile comuniste si judecat pentru „inalta tradare” in procesul inceput la 29 octombrie 1947. Prin sentinta data la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la inchisoare pe viata. Este trimis la penitenciarul din Galati, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. In august 1951 este transferat impreuna cu Mihalache si alti national-taranisti la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viata la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul sau fiind aruncat intr-o groapa din Cimitirul Saracilor, de la marginea orasului Sighet.
Iuliu Maniu a fost unul din cei mai importanti oameni politici dintre cele doua razboaie mondiale. Victima a regimului comunist din Romania, Iuliu Maniu a intruchipat pentru multi romani, in timpul anilor grei ai dictaturii comuniste, simbolul sperantei si al dorintei de libertate.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

iuliu maniu deputat roman transilvania budapesta
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1876 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018451 (s)