News Flash:

A fost omorat filosoful Nae Ionescu? Tigarile otravite, iubita Cella Delavrancea si dusmanul Carol al II-lea

15 Mai 2018
411 Vizualizari | 0 Comentarii
Nae Ionescu

 Lider al generatiei ’30 si personalitate marcanta a perioadei interbelice, Nae Ionescu a avut nu doar o viata tumultoasa, ci si o moarte invaluita in mister.    

Intr-o cronica literara publicata in luna aprilie a acestui an, in revista Viata romaneasca, poetul si criticul literar Gheorghe Grigurcu aduce in discutie - intr-un cadru mai larg al volumului semnat de Aurel Sasu, Cum mor scriitorii romani (Casa Cartii de Stiinta, 2017) - , si episodul mortii lui Nae Ionescu.

Iata ce noteaza criticul Gheorghe Grigurcu:

 „O neasteptata cercetare ne-o ofera Aurel Sasu, cu o banderola funebra. Obiectul sau: sfirsitul vietii scriitorilor nostri. E cu putinta ca imboldul lucrarii sa fi fost dat de existenta unei similare carti frantuzesti, semnata de Isabelle Bricard, Dictionnaire de la mort de grands hommes, aparuta in 1995, tradusa de Adriana Liciu si Sorina Urdoi, sub titlul Dictionarul oamenilor celebri in fata mortii, in 2001. (…)

Prin forta lucrurilor o atare scriere are si un vector al senzationalului. Mister in sine, moartea apare nu o data in imprejurari nu tocmai limpezi, la intersectia dramatismului sau intrinsec cu elemente pe care istoria literara cauta a le preciza”.

Asasinat la comanda regelui?

Dupa o scurta acolada, firul cronicii lui Grigurcu ajunge la Nae Ionescu: „Un capitol tragic este fara doar si poate cel al victimelor politice. Prima ar putea fi indicata in persoana lui Nae Ionescu: «Cea mai populara explicatie a mortii lui Nae Ionescu este otravirea filosofului din ordinul lui Carol II. Otrava i s-ar fi injectat in tigari».

Intr-o prima varianta, otrava i-a fost administrata de un chelner de la Capsa, in alta, de Cella Delavrancea, ultima lui mare iubire. Petre Pandrea vine cu o ipoteza din aceeasi categorie. Avind gripa, filosoful isi cheama doctorul curant. In locul lui soseste un necunoscut, care-i face o injectie fatala. Tot din ordinul lui Carol?

Nae Ionescu fusese implicat in demersurile de readucere a Regelui in tara, apoi tot el, raliat cu legionarii, devine militant activ pentru detronarea lui.

In acelasi spatiu de prezumtie senzationala se inscrie si nota din 1938 a lui Vasile Bancila: «Si pe Nae Ionescu il vor ucide». O simpla banuiala?

Mai explicit este eseistul in 1940: «Moartea lui a fost suspecta; dar, in fond, aceasta e mai presus de orice indoiala ca sfirsitul lui se datoreaza regimului pe care l-a avut in lagar. Asa ca, direct sau indirect, Nae Ionescu a fost asasinat» (Nae Ionescu, 2001, p. 238)”.

Istoria unei carti despre moarte

Aurel Sasu, autorul volumului Cum mor scriitorii romani, a explicat cum i-a venit ideea sa puna pe hartie aceasta scriere:

„Gandul acestei carti este vechi de cateva decenii. Mai exact din anii cand coordonam, impreuna cu Mircea Zaciu si Marian Papahagi, Dictionarul scriitorilor romani. Dadeam importanta atator fapte de biografie, mediocre sau nu, citam, in bibliografie, atatea titluri, obscure sau nu, uitand ca, vorba lui P. Tutea, singura care ne face esentiali este moartea.

Unii scriitori au cunoscut dostoievskiana amplificare a constiintei prin boala, insomnia chinului si religiozitatea spaimei (alienatie mintala, tuberculoza, epilepsie, boli cronice, drame identitare, tulburari psihice, congestii cerebrale, accidente vasculare, infirmitati, paralizie, depresii acute si stupefiante).

Pentru altii, finalul de viata a venit ca surpriza a unor adversitati istorice: au fost arestati, asasinati, otraviti, s-au sinucis, au cazut pe front, au pierit in lagare, inchisori, exil si campuri de exterminare. Or, in lucrarile de lexicografie literara tocmai aceste experiente extreme ale autorilor erau, uneori, simplu enuntate, alteori, eludate cu desavarsire. A trebuit atunci sa le gandesc intr-o formula care sa ofere operei deschiderea pe care n-o mai putea oferi puterea stinsa a cuvintelor”.

Aurel Sasu, in loc de concluzie: „N-am avut, prin urmare, in vedere, fenomenul fizic al mortii imediate, ci momentele din biografia scriitorului (o intamplare, un episod, o disperare, o drama) in masura sa-l indrepte spre ceea ce Mark Twain numea eternitatea care ne face pe toti egali”.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1807 (s) | 23 queries | Mysql time :0.017112 (s)