News Flash:

A inceput postul Craciunului. Afla aici ce trebuie sa faci

15 Noiembrie 2013
1317 Vizualizari | 0 Comentarii
Anul acesta lasatul de sec se face joi seara. Postul Craciunului tine de vineri, 15 noiembrie, si se incheie marti, 24 decembrie, ziua din Ajunul Craciunului fiind o zi de post aspru. Dezlegarea la alimentele de dulce se face dupa Sfanta Liturghie de Craciun, din data de 25 decembrie, scrie realitatea.net.
"Ziua de Ajun a Craciunului este o zi de post mai aspru decat celelalte zile. Se ajuneaza pana la ceasul al IX-lea (ora 15.00), cand se obisnuieste sa se manance, in unele parti, grau fiert amestecat cu fructe si miere, in amintirea postului Sfantului Prooroc Daniel si al celor trei tineri din Babilon. In unele zone se ajuneaza pana la rasaritul luceafarului de seara, care ne aminteste de steaua ce a vestit magilor Nasterea Mantuitorului. Aceasta ajunare aminteste, de asemenea, de postul tinut odinioara de catehumeni care, in seara acestei zile, primeau botezul crestin si apoi prima impartasire la liturghia savarsita atunci in acest scop", a explicat parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane.
Postul Craciunului aminteste de postul indelungat al patriarhilor si dreptilor din Vechiul Testament, in asteptarea venirii lui Mesia, Izbavitorul. Dupa unii talcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte si de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, cand acesta astepta sa primeasca cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezi de piatra.
La inceput, nu toti crestinii posteau in acelasi mod si acelasi numar de zile. De exemplu, unii posteau numai sapte zile, altii sase saptamani; unii tineau un post mai aspru, altii, unul mai usor. Insa, Sinodul local din Constantinopol, tinut la anul 1166, sub patriarhul Luca Chrysoverghi, a uniformizat durata Postului Nasterii Domnului in bisericile ortodoxe, hotarand ca toti credinciosii sa posteasca timp de 40 de zile, incepand cu data de 15 noiembrie.
Ca orice post, in primul rand el trebuie sa reprezinte o abtinere de la lucrurile rele care indeparteaza de Dumnezeu si de oameni. Din punctul de vedere al alimentatiei, Postul Craciunului este mai usor fata de cel al Pastelui, avand multe dezlegari la peste, ulei si vin. Se da dezlegare la peste si preparate din peste, precum si la vin si untdelemn in toate zilele de sambata si duminica, cuprinse in perioada 21 noiembrie - 16 decembrie, inclusiv. Zilele cu dezlegare sunt marcate, de regula, in Calendarul crestin ortodox fie prin mentiunea dezlegare la peste, fie prin simbolul unui peste.
Conform Calendarului crestin ortodox pe anul 2013, zilele din Postul Craciunului cu dezlegare la peste sunt: 21 noiembrie, de sarbatoarea Intrarii in biserica a Maicii Domnului; 23, 24 si 25 noiembrie, in aceasta din urma zi fiind sarbatoriti Sfanta Mare Mucenita Ecaterina si Sfantul Mare Mucenic Mercurie; 30 noiembrie - Sfantul Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei; 1 decembrie; 3 decembrie - ziua Sfantului Cuvios Gheorghe de la Cernica si Caldarusani; 5 decembrie - Sfantul Cuvios Sava cel Sfintit; 6 decembrie - Sfantul Ierarh Nicolae; 7 decembrie; 8 decembrie; 12 decembrie, cand este sarbatorit Sfantul Ierarh Spiridon; 14 si 15 decembrie.
In timpul acestui post, in manastiri se ajuneaza luni, miercuri si vineri, pana in ceasul al IX-lea, cand se mananca hrana uscata sau legume fierte, fara untdelemn; marti si joi se mananca plante fierte, drese cu untdelemn, si se bea vin, iar sambata si duminica se ingaduie si peste (cu exceptia perioadei dintre 20 si 25 decembrie, cand postul devine mai aspru). Daca luni, marti sau joi cade praznuirea unui sfant important, se da dezlegare la peste, iar miercuri si vineri, la vin si untdelemn, dar acestea se consuma numai o data pe zi. Tot asa, daca miercuri sau vineri se intampla sa cada sarbatorirea unui sfant cu priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleaga la untdelemn, peste si vin.
In ultima zi a Postului Craciunului (24 decembrie), numita Ajunul Craciunului, credinciosii il asteapta pe preot ca sa le aduca vestea Nasterii Mantuitorului, cinstind astfel marea sarbatoare care are sa vina.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

postul craciunului ajunul craciunului sfanta liturghie craciun
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1707 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018837 (s)