News Flash:

Acestia sunt oamenii ce au revolutionat arhitectura

16 Ianuarie 2014
904 Vizualizari | 0 Comentarii
Le Corbusier - pionier al arhitecturii moderne
A fost arhitect, urbanist, pictor, sculptor, decorator, devenind faimos pentru contributiile sale importante la curentele arhitecturale ce astazi poarta numele de modernism. Considerat un clasic al artei arhitecturale, teoretician de prima importanta si unul dintre cei mai indrazneti arhitecti ai epocii sale (1887-1965), Le Corbusier si-a inceput cariera prin a proiecta cladiri in linii geometrice, cu sticla si ciment alb, pentru ca, dupa cativa ani sa se apropie de forme si materiale dense, grele, folosind piatra, betonul si stucatura. Un remarcabil vizionar care a anticipat rolul si dezvoltarea rapida a oraselor, schitand cladiri cu apartamente inconjurate de gradini ample sau cu acoperisul acoperit de gradini exotice. A gasit solutii pentru construirea de locuinte ieftine dar rezistente si comode fiind totodata si un precursor al curentului arhitecturii ecologice, imbinand teoriile utopiilor arhitecturale iluministe cu necesitatile vietii moderne. Teoriile sale excentrice in vremea respectiva, aveau sa fie puse in practica in orase din Europa, India, Statele Unite ale Americii sau America de Sud. Printre proiectele sale amintim: Palatul Ligii Natiunilor Unite din Geneva, Villa Savoye, Poissy din Franta dar si Sediul Secretariatului Natiunilor Unite din New York.

Vezi si Proiectul romanilor pentru muzeul londonez - FOTO  
Frank Lloyd Wright - promotor al arhitecturii organice
Liber de orice conventii si constrangeri arhitecturale, Wright (1867-1959), a fost unul dintre cei mai influenti arhitecti din prima jumatate a secolului al XX-lea. Deviza lui era ca arhitectura trebuie sa fie in simbioza cu natura punandu-se in acelasi timp in valoare, fiind adeptul culorilor naturale (specifice zonei) si a materialelor locale. Cladirile trebuie sa bucure oamenii, una din convingerile sale profunde fiind ca omul trebuie sa fie in centrul tuturor proiectelor si realizarilor arhitecturale. Printre constructiile de marca, prin care si-a demonstrat maiestria si forta arhitecturii sale, se numara biserica Unitarian Unity Temple in Oak Park din statul Illinois construita in 1905 dar si cele peste 50 de case concepute de Wright, cunoscute sub numele de "casele usoniene", cu forme ciudate, realizate in spiritul conceptului sau arhitecturii sale organice (zone mari de aerisire, acoperisuri plate, iluminarea naturala si incalzirea din podea). Multe din cladirile proiectate de Wright sunt notabile si distincte tocmai datorita claritatii formelor lor geometrice. Capodoperele perioadei cand el a proiectat asa-numitul grup al "Caselor de prerie" (cu acoperisuri inguste si inclinate, contururi clare, structuri externe si terase lungi si folosirea materialelor nefinisate), sunt casele Frederick Robie House, din Chicago si Avery and Queene Coonley House din acelasi oras. Aceste cladiri au avut o influenta covarsitoare asupra arhitectilor tineri europeni, fiind deseori numite "piatra de hotar a modernismului", scrie revistamagazin.ro.

Vezi si Cel mai spectaculos centru de arta din lume - FOTO  
Frank O. Gehry - un patriah al arhitecturii
La cei peste 82 de ani, arhitectul canadian isi deseneaza proiectele cu creionul si lucreaza, dupa moda veche, macheta dupa macheta, este si pionierul cercetarii in 3D, nepierzandu-si in timp curiozitatea si semnand cele mai indraznete arhitecturi contemporane. Octogenarul are, desigur, dupa cum sustin expertii, geniul bun al arhitecturii si de putine ori este dispus sa se desparta de creionul sau si de ecranul computerului. Laureat al premiului Pritzker pentru Arhitectura in 1989, medaliat cu aur al Royal Institute of British Architects, in 2000, Frank O. Gehry este recunoscut ca unul dintre arhitectii care se inspira din artele vizuale. Ce a construit si i-a adus faima? In 1993 in Franta a construit "American Center" care gazduieste Cinemateca Franceza, apoi Clinica pentru Sanatate Mintala din Cleveland, DZ Banc din Berlin, Muzeul Guggenheim din Bilbao, Wallt Disney Concert Hall din Los Angeles si multe alte realizari recente care poarta "amprenta" celui care sustine ca interesul pentru mediul inconjurator trebuie dublat de inteligenta si nu transformat intr-un fel de "mantra", care confera putere.
Arhitecti pentru care imaginatia n-are limite. Oameni care s-au implicat in realizarea proiectelor lor, ducandu-si opera la bun sfarsit.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1953 (s) | 34 queries | Mysql time :0.022866 (s)