News Flash:

Actori din patru teatre, patru regizori rusi, patru spectacole realizate in cinci zile, la Nottara

5 Septembrie 2018
288 Vizualizari | 0 Comentarii
teatrul nottara

In perioada 10 - 17 septembrie 2018, Teatrul Nottara organizeaza cea de-a treia editie a Laboratorului de Teatru DENS, coordonat de Oleg Loevski, critic, profesor, producator de teatru, director artistic, membru al Asociatiei Internationale a Teatrelor pentru Copii si Tineret din Rusia, director adjunct al Teatrului pentru Tineret din Ekaterinburg.

Unele dintre cele mai apreciate spectacole ale Teatrului Nottara sunt rezultate in urma Laboratorului de Teatru DENS: in 2017, "Iubirea la oameni" de Dmitri Bogoslavski, in regia Evgheniei Berkovici, "8 femei" de Robert Thomas, in regia lui Andreas Merz-Raykov, "Burlaci si burlacite" de Hanoch Levin, in regia Alessandrei Giuntini, si in 2018, "MOLIÈRE/ERÉILOM", dupa un scenariu de Roman Feodori si Raluca

Radulescu, in regia lui Roman Feodori. Daca anul trecut, Laboratorul s-a axat pe dramaturgia clasica romaneasca, editia actuala este dedicata dramaturgiei ruse, urmand a se lucra pe piese de Aleksandr Vampilov, N.V. Gogol, A.P. Cehov, Oleg Kolosov. Ca si in anii trecuti, ritmul de lucru este unul intensiv, actorii, care se confrunta cu textele pieselor la prima vedere – una dintre conditiile acestui laborator –, si regizorii invitati vor monta spectacolele in cinci zile.

Laboratorul isi propune sa le ofere si spectatorilor o experienta deosebita, astfel ca publicul va avea un rol important, activ, prin votul sau urmand sa se aleaga montarea care va intra in repertoriul teatrului in viitoarea stagiune. Caracterul inedit si provocator al acestui proiect, precum si succesul primelor doua editii au facut ca editia din acest an sa fie una extinsa la o formula de patru spectacole, reunind actori ai Teatrului Nottara, alaturi de colaboratori din trei teatre de stat (Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad, Teatrul Tony Bulandra din Targoviste si Teatrul de Nord din Satu Mare) si din mediul independent. Aleksandr Anatolievici Ogariov, Elena Aleksandrovna Nevejina, Piotr Iurevici Seresevski si Semion Nikolaevici Serzin, regizorii invitati anul acesta, au realizat spectacole recunoscute national si international (nominalizate si/sau castigatoare ale unor premii importante, precum Masca de Aur) si sunt profesori la cele mai prestigioase scoli de teatru din Rusia (Academiile de Teatru din Moscova si Sankt-Petersburg). In cadrul Laboratorului de Teatru DENS, se continua programul destinat secretarilor si PR-ilor literari, consultantilor artistici din teatrele din toata tara, sustinut, anul acesta, de Oleg Loevski si de Maria Malkina, teatrolog si doctor in artele spectacolului, consilierul directorului artistic al Teatrului de Arta din Moscova.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

teatrului nottara teatru dens dmitri bogoslavski robert thomas
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1768 (s) | 23 queries | Mysql time :0.017530 (s)