News Flash:

Adevarul despre haiduci

1 Noiembrie 2013
3923 Vizualizari | 0 Comentarii
Istoricul clujean Lukács József spune ca, in urma cu cateva secole bune, haiducii erau, de fapt, oamenii care haituiau cirezile de vite din Europa de Est spre orasele Europei Centrale. Cand acestia nu se ocupau cu comertul cu vite, deveneau mercenari si-si serveau propriile interese, scrie adevarul.ro.
Termenul de haiduc vine din maghiarul „hajdúk“ si inseamna „haitas“. Lukács József, doctor in istorie, spune ca, inca din secolele al XV-lea si al XVI-lea, zonele urbane ale Europei Centrale s-au dezvoltat foarte mult si era nevoie de oameni care sa aduca cirezile de vite pe distante de sute de kilometri. „Acesti oameni erau haiducii, haitasii de animale. Erau inarmati, nu aveau prea multa scoala, iar cand deveneau someri puteau fi angajati ca mercenari“, explica Lukács József. Principii Transilvaniei s-au folosit de acesti haiduci in luptele lor pentru putere. Spre exemplu, principele Stefan Bocskai a reusit, si cu ajutorul haiducilor - mercenari, sa-l detroneze pe regele Ungariei de atunci, habsburgul Rudolf al II-lea (a carui titulatura integral era Imparat al Sfantului Imperiu Roman, Rege al Boemiei si Ungariei, Principe al Transilvaniei). Desi i-au ajutat pe principii Transilvaniei in luptele lor pentru putere, haiducii isi serveau propriile interese si, aflati mereu in cautare de prada, au intrat in conflict cu acesti principi pe care ii servisera, iesind astfel in afara legii – inteles care a ramas pana astazi cand vorbim despre cine sunt haiducii, oameni in afara legii. 
Comunistii i-au transformat in eroi
Haiducii nu au reprezentat niciodata un semn bun pentru ordinea din Banat. Asa se face ca autoritatile austriece din secolul XVIII-lea au avut mult de furca cu cei care jefuiau si ucideau la drumul mare. Acesti banditi au ajuns sa fie considerati eroi in ideologia comunista din Romania. „Banatul era impanzit de cete de lotri, consacrati in perioada comunista drept niste haiduci justitiari, care luat de la bogati si dadeau la saraci. Expresia aceasta era adevarata numai in prima sa parte si nici acolo pe de-a-ntregul, caci bandele atacau pe oricine le iesea in cale, fara a sti precis daca cei atacati erau bogati sau saraci“, a spus istoricul banatean Mircea Rusnac. Savantul italian Francesco Griselini, care a vizitat Banatul in secolul al XVIII-lea, descria astfel activitatea lor: „Obiectivul primelor lor atacuri il constituie intotdeauna caii, vitele, oile, stupii, butoaiele cu rachie si asa mai departe, pana ce devin destul de indrazneti sa-l usureze pe drumet de toate lucrurile sale. Chiar si atunci cel pagubit se poate socoti norocos, daca talharii s-au multumit cu banii si i-au lasat viata“. „Autoritatile austriece au luptat din greu cu bandele de lotri, luand impotriva celor capturati masuri foarte aspre. Cu toate acestea, arata Griselini, efectul era practic nul“, a mai spus Rusnac. „Pedepsele aplicate de obicei lotrilor, atunci cand ajung pe mana justitiei, sunt sfasierea cu clesti inrositi in foc, frangerea cu roata si spanzuratoarea. Exemplele date au insa atat de putin efect, incat nu trece an in care sa nu auzi de atacuri si jafuri comise de lotri“, a mai scris Franceso Griselini in cartea sa „Incercare de istorie politica si naturala a Banatului Timisoarei“.
Suportau moartea cu indiferenta
Mircea Rusnac a cercetat activitatea haiducilor din Banat si a descoperit in scriptele vremii cazul unui grup de talhari care i-a ucis pe Krauppner, pazitorul minelor de cupru de la Ciclova Montana, si pe sotia acestuia. Acest grup a fost judecat in 1735, la Timisoara, iar cei vinovati au fost pedepsiti exemplar. „Grupul era format din Paul Subtire si Mihuta Raico din Naidas, Paul Posul din Slatina-Nera, Adam Ianculita, Iancul Draista, Voia Mendron, Iovan Ciclovan si Iovan Mandra. Prin sentinta din 19 iulie 1735, data la Timisoara de locotenent-colonelul Mathias Joseph de Carol, presedinte, si de Franz Joseph Myller von Freyburg, magistrat locotenent si magistrat provincial, confirmata de guvernatorul Banatului Hamilton la Viena la 27 iulie, primii trei acuzati erau condamnati, ceilalti fiind gasiti nevinovati. Condamnarea suna astfel: «Paul Subtire si Mihuta Raico sa fie ciupiti cu clesti fierbinti de doua ori inainte de executarea sentintei definitive, pe urma membrele lor sa fie taiate prin tot corpul din sus in jos ducandu-i astfel din viata la moarte, apoi corpurile lor sa fie trase pe roata; asemenea Paul Posul sa fie executat cu sabia, avand in vedere ca a suferit un an in arest si a facut intaia marturisire, corpul lui sa fie tras pe roata, iar capul agatat, aceasta executie sa fie facuta la 16 august pe la sfarsitul anotimpului al doilea la locul crimei, aceasta lor ca pedeapsa binemeritata, pentru altii insa ca exemplu si scarbire, si aceasta pe calea dreptatii»“, a mai povestit Mircea Rusnac. Din nefericire, rata infractionalitatii din regiune nu a scazut. Dupa cum constata Griselini, romanii condamnati intr-un asemenea mod „suporta moartea cu indiferenta, fara a se vaita sau a arata catusi de putina frica“. „Justitia incepea sa isi faca datoria fara mila in cazul infractorilor, pentru ca legea trebuie sa domneasca in orice stat civilizat. Nu intamplator secolul al XVIII-lea este considerat drept «secolul luminilor»“, a concluzionat Rusnac.
Lupta impotriva haiducilor  
Haiducii au creat probleme mari si in timpul ocupatiei Otomane in Banat. „In 1599, marele vizir Ibrahim Pasa a creat corpuri mixte, formate din otomani si crestini, dar si militii crestine, care apoi au luptat impotriva haiducilor ce pradau tot ce intalneau in cale si conturbau viata sociala a vilayetului de Timisoara. Prin 1650, calatorind de la Timisoara la Lugoj, undeva prin padurea Silagiului de astazi, va pieri Ignad, un catolic talmaci si doctor al beilerbeiului timisorean“, a spus publicistul Dusan Baiski. Haiducii sunt pomeniti si cu prilejul calatoriei spre Oradea, prin Banat, a unor negustori italieni, in martie 1653. Acestia au fost atacati si pradati in zona Ineului. Oficialii otomani ii vor cere banului Barcianu sa-i despagubeasca. Pare-se ca aceiasi talhari i-au dat de furca, in 1654 si 1655, si lui Ali, aga spahiilor din Lipova. Tot Giselini pomeneste: „In 1738, un print si un mare duce austriac se ratacesc la o partida de vanatoare intr-o mlastina. Acolo dau de o ceata de oameni inarmati. Erau romani care, pe socoteala turcilor si imbracati ca acestia, comiteau talharii si omoruri. Numai ca imperialii vor fi ajutati de capetenia acestora si scosi la liman. Drept urmare il vor recompensa si-l vor numi capitan de plaiesi, calareti folositi la urmarirea lotrilor“. In 1772, la Timisoara poposeste Johann Kaspar Steube, de loc din Saxonia, un tanar insetat de cunoastere. El isi va petrece in Banat noua ani din viata. Referitor la siguranta persoanei, el va scrie, pe vremea cand traia la Gataia: „Trebuia sa ne asteptam in fiecare clipa sa fim jefuiti, maltratati sau chiar ucisi de lotri. De aceea, orice zgomot produs in timpul noptii ne baga frica in oase. Imi amintesc ca, dupa ce lotrii navalisera intr-un sat aflat la numai un sfert de ora departare si pustiisera aici cumplit, mi-am schimbat in fiecare noapte locul de somn, dormind fie pe pamant, fie in grajd, fie in gradina, sub un pom sau altul“. 
Preoti implicati in fenomenul haiduciei
Documente ale bisericii ordodoxe din Banat arata ca de multe ori haiducii de la sfarsitul secolului XVIII-lea si din secolul al XIX-lea au fost sustinuti de preoti. Aflam din aceste documente despre felul cum actionau haiducii, „prin paduri si la locuri ascunsa mergand intru adunare supta vrun ocarmuitor cu gand de talharie stau si intru sine cu legatueli dupa oarecare asezamanturi aceasta ca o randuiala deschilina vieti aleg... Ei stricau pe locuitori, dar si pe vietuitori pastori...Actionau cel mai mult primavara. ..in 1800 atacasera, intre Mehadia si Caransebes, casa imparateasca si luasera toti banii... Existau situatii cand preotii erau implicati direct in fenomenul haiduciei, ca participanti la actionilor lotriilor. Asa, bunaoara, este semnalat cazul preotului Ioan Manta, parohul din Girugiova, care participase la jefuirea case imparatesti din 1800. Alti preoti erau implicati ca gazde si tainuitori ai haiducilor...Ramanea permanenta porunca episcopala data tuturor preotilor de a folosi orice prilej si in predicile si catahezele lor sa combata haiducia, hotia si orice alta asemenea abateri de la lege...“, arata preotul Stanculescu Barda, in „O arhiva bisericeasca banateana – izvor inedit privind Istoria dreptului (1780–1886)“. 
Alte pareri ale istoricilor
„Haiducul face parte din peisajul, din folclorul, din poezia romaneasca. Si, bineinteles, il regasim si in istorie. Haiducul imbraca forma unui justitiar, a unui om care lupta pentru drepturile celor saraci, pentru nevoile lor, care fura de la cel bogat pentru a-i da celui sarac. De condamnat este doar modalitatea prin care el face dreptate. Haiducii fac parte din miturile noastre si cred ca trebuie sa le rezervam si sa le patram locul pe care si l-au dobandit. E bine sa nu le stergem aceasta memorie“, a declarat Mariana Gheorghe, istoric ploiestean. 
Terente si legenda haiducului baltilor
Terente, supranumit „Regele baltilor“, este un dobrogean din satul tulcean Carcaliu, din Lunca Dunarii. In anii `20 a terorizat autoritatile, fiind declarat dusmanul public numarul unu. Fiu de carciumar, Stefan Vasile pe numele sau real s-a nascut la Carcaliu in 1895 (la 14 mai - dupa unii - in zodia Taurului), intr-o familie cu 6 copii. Bine facut, brunetul cu ochi verzi facea nota discordanta printre localnicii cu par balai, barba stufoasa si ochi precum apa Dunarii. Carcaliu (fost Kameni) este o asezare a rusilor lipoveni situata langa Macin, pe malul fluviului care ii desparte de Braila. S-a insurat de tanar cu o fata din sat, Ustinia, cu care are 4 copii. Fericirea lor dureaza putin insa. Dupa ce barbatul se intoarce din razboi, toata familia ii moare napraznic. La distanta de cateva zile, doi copii ii cad de pe slepul condus de el si se ineaca in Dunare, nevasta este rapusa de ciuma, la fel si ultimii doi copii ramasi. La 24 ani, dobrogeanul se razvrateste pe Dumnezeu. Incepe sa bea, traieste in deriva, vrea sa-si refaca viata, dar isi prinde viitoarea sotie, pe Avdotia, impreuna cu un fost iubit. O injunghie pe fata si fuge, dar este prins si incarcerat. Dupa cateva zile reuseste sa evadeze. Asa se naste legenda lui Terente, banditul cautat de autoritati.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

haiducii haituiau
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1763 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018646 (s)