News Flash:

Adevarul despre huni

15 Octombrie 2013
3806 Vizualizari | 0 Comentarii
Istoricul Ammianus Marcellinus (secolul al IV-lea) le face portretul intr-un pasaj devenit celebru al Istoriei romane. Dupa ce-i descrie ca fiind “un neam de salbatici”, “de o cruzime dincolo de orice inchipuire”, se opreste la cateva amanunte sugestive:
“Indata dupa nastere, hunii cresteaza adanc obrajii baietilor, ca sa nu le creasca nici un pic de barba. Acestia cresc asadar si imbatranesc spani, avand chipul slut si zbarcit ca al eunucilor. Trupul il au insa indesat, cu brate si picioare vanjoase si capul mare: au umerii peste masura de lati, ceea ce le da o infatisare oarecum nefireasca, aproape de fiare cu doua picioare si nu de fiinte omenesti ori asemenea acelor chipuri ciudate pe care toanele artei le asaza pe stalpii podurilor. Obiceiuri aproape animalice insotesc infatisarea respingatoare . Hunii nu fierb, nici nu gatesc in alt fel ceea ce mananca, multumindu-se cu radacini salbatice ori cu carnea primului animal intalnit in cale, pe care o fragezesc o vreme tinand-o pe cal, intre picioare. Nu au nici un acoperis drept adapost. [...] Parca sunt tintuiti pe cai, acestia fiind urati, dar puternici si potriviti. Hunii isi folosesc caii la toate treburile, incalecand uneori ca femeile. Sunt calare zi si noapte, chiar cand vand ori cumpara. Nu descaleca nici ca sa bea, nici ca sa manance, nici ca sa se culce, ci dorm pe grumazul cailor si chiar viseaza in voie. Tot calare vorbesc despre treburile comunitatii. Nu stiu ce inseamna autoritatea vreunui rege … “ Frumoasa colectie de insusiri umane sau subumane!
Cu doua sute de ani mai tarziu, Iordanes, in a sa Istorie a gotilor, gaseste argumente suplimentare pentru a face tabloul si mai ciudat, si mai inspaimantator. Hunii ar fi, spune el, nascuti dintr-o impreunare impotriva firii intre niste vrajitoare alungate de goti din tinuturi le Scitiei si anume “duhuri necurate” care, “vazandu-le ca ratacesc prin pustie, s-au impreunat cu ele si au dat astfel nastere acestui neam crud”. In ceea ce priveste infatisarea, aveau un chip “cumplit de negru”: “nu era o fata de om, ci, daca putem spune astfel, o masa informa, cu niste puncte luminoase in loc de ochi”.
Deplasarea unei fiinte umane pana la urma normale spre o conditie aproape animalica, apoi intr-o zona apropiata de supranatural reprezinta unul dintre exemplele cele mai edificatoare ale mecanismului alteritatii.
sursa: Lucian Boia, Intre inger si fiara. Mitul omului diferit din antichitate pana in zilele noastre, trad.: Prelipceanu Brandusa, Bucuresti, Humanitas, 2011, pp. 47-48
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ammianus marcellinus portretul istoriei romane hunii
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1951 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013191 (s)