News Flash:

Aniversare importanta pentru Teatrul Luceafarul Iasi

23 Februarie 2015
818 Vizualizari | 0 Comentarii
La data de 1 martie se implinesc 65 de ani de cand a luat fiinta Teatrul de Papusi Iasi, strabunicul Teatrului pentru Copii si Tineret Luceafarul din Iasi. La 1 martie 1950, un inscris oficial consemna data de nastere a ceea ce astazi este Teatrul Luceafarul. Institutia se numea Teatrul de Papusi de Stat Iasi, iar sediul era o sala mica din curtea Bisericii Catolice, un fost cinematograf cu 200 de locuri. In 1973, numele institutiei s-a schimbat in Teatrul pentru Copii si Tineret Iasi, iar in 1977, dupa cutremur, trupa s-a mutat la Casa de Cultura a Studentilor. Un deceniu mai tirziu, artistii s-au instalat in cladirea care a fost construita special pentru ei, iar numele complet a devenit Teatrul pentru Copii si Tineret "Luceafarul".

"O institutie emblematica pentru oras, Romania si Europa, "Luceafarul" este un centru cultural activ, cu productii de toate genurile, pentru toate categoriile de public, de la prescolari, la adulti si seniori, in numar de peste 53.000 pe sezon, organizind evenimente de amploare internationala, precum Festivalul International de Teatru pentru Publicul Tinar (FITPT). Eveniment unic in tara prin identitatea sa, singurul de asemenea amploare internationala din regiune, unul dintre putinele de gen existente in Romania, FITPT a avut pina acum sapte editii.

Vezi si "Jocul vietii si al mortii" pe scena Teatrului National

Cea mai recenta s-a plasat sub sigla "Noi realitati teatrale" si a adus la Iasi exclusivitati nationale care au radiografiat tendinte de ultima ora (teatru dans, teatru multimedia, educational, acustic, de obiecte, teatru imagine, teatru documentar, proiectii de filme, lansari de carte si reviste, conferinte etc.) sustinute de peste 200 de artisti din 15 tari, cu sprijinul unei foarte bogate si onorante liste de parteneri, reprezentante diplomatice si culturale. Sarbatoarea de duminica, 1 martie, va atrage atentia asupra teatrului intr-un mod specific, prietenesc, deschis, apropiat de asteptarile publicului. Programul va debuta, la ora 10, la sala mica, cu reprezentatia Pestisorul de aur, spectacolul fondator, intr-o versiune a lui Constantin Brehnescu, un recital cu Doina Iarcuczewicz si Liviu Smintinica in distributie. Cu o longevitate extraordinara, Pestisorul de aur a ramas in topul publicului si continua sa se joace din anii '90, in mii de reprezentatii, obtinind in cursul anilor multe premii nationale si internationale. Fiind cel dintii titlu inscris in urma cu 65 de ani pe afis, Pestisorul de aur se va afla continuu, in diverse versiuni, in repertoriul nostru.

La ora 11, in foayer va fi vernisata expozitia video Luceafarul derulat (concept - videoartist Andrei Cozlac), iar de la ora 11,30, publicului ii va fi oferita premiera Povestea unui om lenes dupa Ion Creanga. Alegerea acestui titlu a fost motivata de mai multe considerente culturale: 1 martie este si ziua lui Ion Creanga; titlul acesta nu a figurat niciodata in repertoriul teatrului nostru, care considera ca are o obligatie artistica fata de opera lui Ion Creanga, obligatie concretizata in proiectul Integrala Creanga. Realizatorul noii productii este regizorul Constantin Brehnescu, a carui cariera se confunda practic cu aceea a Teatrului "Luceafarul". De mai bine de sase decenii, Constantin Brehnescu a creat pentru acesata scena, spectacolele imaginate de domnia sa fiind vizionate de generatii intregi de fani. Echipa de creatori pentru Povestea unui om lenes este alcatuita din Viorica Perju (scenografia), Radu Stefan (muzica) si actorii Doina Iarcuczewicz, Iulia Deloiu Trif, Raluca Pintilie, Ionela Arvinte, Carmen Mihalache, Toma Hogea, Viorel Varlan, Gigi Sfaiter, Catalin Cucu, Ionut Ganju, Cristian Gheorghiu, Paul Sobolevschi. O avanpremiera poate fi vizionata joi, 26 februarie, de la ora 18:30. Saptamina 1-8 martie va oferi un program de asemenea special, reunind citeva dintre cele mai reprezentative titluri de pe afisul curent al "Luceafarului": cel mai longeviv spectacol - Punguta cu doi bani; spectacolul fondator - Pestisorul de aur; spectacolul cel mai modern -Printul fericit; spectacolul cel mai nou - Povestea unui om lenes", spun reprezentantii institutiei de cultura.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

luceafarul romania europa
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1627 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013515 (s)