News Flash:

Anton Durcovici, mort in inchisoarea de la Sighet si aruncat intr-o groapa comuna

4 Noiembrie 2013
2916 Vizualizari | 0 Comentarii
Anton Durcovici a plecat spre ingropare dintr-o celula - 44 - a inchisorii de la Sighet.  De aici a fost scos si izolat cu cateva zile inainte de moarte Anton Durcovici, episcop catolic de la Iasi, inchis in cumplita inchisoare comunista. Rector al Seminarului teologic din Bucuresti, si apoi Episcop de Iasi, Durcovici va fi beatificat de Vatican in cursul anului viitor.
Papa Francisc i-a recunoscut oficial martiriul, la 31 octombrie 2013 si, cel mai probabil, pe 17 mai 2014, in ziua in care se celebreaza si 126 de ani de la nasterea lui Anton Durcovici, va fi si beatificat, afirma pentru gandul preotul Wilhelm Danca, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic din Bucuresti si decan al Facultatii de Teologie Catolica din cadrul Universitatii Bucuresti.
Anuntul Vaticanului vine la doua luni dupa ce, un alt prelat roman, Vladimir Ghika (1873-1954), descendent al unui principe, mare intelectual decedat intr-o inchisoare comunista, a fost beatificat la Bucuresti.
Desi de la moartea episcopului Anton Durcovici in inchisoarea  de la Sighet a trecut mai bine de jumatate de secol, cei care l-au cunoscut ii pastreaza vie amintirea. Pentru acestia, dar si pentru cei care l-au descoperit in paginile unor lucrari, preotul „cu parul carunt, cu ochii albastri, limpezi, care te patrundeau pana in adancul sufletului” ramane un reper moral, un intelectual al vremii sale, un om care a aratat ca „nimic nu este in zadar, ca nu se termina totul in gol.”
„Este un moment de multumire, satisfactie sprituala, de implinire a rugaciunilor facute de-a lungul timpului de preoti si de credinciosi deopotriva. Se deschide in fata noastra o noua poarta”, explica anuntul Vaticanului parintele Wilhelm Danca. „Anton Durcovici ramane un criteriu moral pentru noi toti, un reper. Beatificarea lui este o incurajare, un semn de speranta ca cine ramane credincios pana la final se va bucura in cele din urma de recunoasterea virtutilor. E un semn ca nimic nu este in zadar, ca nu se termina totul in gol”, a adaugat acesta.
Durcovici, episcopul originar din Austria, dar naturalizat in anul 1930, va fi cel de-al cincilea roman care va fi declarat fericit de catre Biserica Catolica. Primul fericit este Ieremia Valahul (1983), calugar franciscan capucin din Moldova, mort in anul 1625, in Napoli (Italia). Urmatorii trei fericiti sunt martiri din perioada prigoanei comuniste: Szilard Ignatiu Bogdanffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare si Oradea, mort in anul 1949, in inchisoarea din Aiud; Janos Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort in anul 1952, in inchisoarea din Jilava, si Monseniorul Vladimir Ghika (31 august 2013), preot diecezan, mort in anul 1954, in inchisoarea din Jilava.
‚Putem vorbi si de o comunitate de destin pentru cei care au murit in inchisorile comuniste de la Sighet, indiferent de confesiune. In puscarie, indiferent de religie, preotii nu numai ca s-au rugat impreuna, dar au si murit impreuna. Cred ca acesta este un pas catre refacerea unitatii intre crestini”, a explicat pr. Wilhelm Daca pentru gandul.
Procesul de canonizare al episcopului Durcovici a inceput in timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, in martie 1997. Sase ani mai tarziu, in februarie 2013, la Vatican, s-a dat votul afirmativ argumentarii teologice a martiriului acestuia, iar lin octombrie membrii Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor, in unanimitate, si-au dat acordul asupra martiriului si virtutilor lui Anton Durcovici, potrivit Episcopiei Romano-Catolica de Iasi.
De altfel, la finalul lui octombrie, un prelat roman, P.S. Petru Gherghel a participat la audienta generala acordata de Papa Francisc, si a avut o intalnire cu cancardinalul Angelo Amato, prefect al Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor. Revenit la Iasi, Gherghel a anuntat ca „Sfantul Parinte Francisc a decis sa fie inscris in calendarul Bisericii si episcopul Anton Durcovici, drept martir si marturisitor al Bisericii locale.”
Un austriac naturalizat in Romania
Anton Durcovici s-a nascut pe 17 mai 1888, in localitatea Bad Deutsch-Altenburg din Austria Inferioara, fiind al doilea copil al sotilor Francisc si Maria. Tatal sau era zilier la o cariera de piatra, iar mama, nascuta Mittermeier, era casnica. Tatal lui a murit pe cand avea doar 36 de ani, bolnav fiind de tuberculoza acuta. Ramasa vaduva, femeia incepe sa lucreze ca spalatoreasa si croitoreasa pentru a-si putea creste cei doi fii, Francisc si Anton.
In anul 1895, familia se muta la Iasi, unde o matusa a Mariei Durcovici deschisese un restaurant si avea nevoie de ajutor. Pana la Galati, cei doi baieti si mama lor au venit cu un vapor, iar de acolo, pana la Iasi, au mers cu o caruta, povesteste Pr. prof. dr. Florian Müller, in lucrarea „Dr. Anton Durcovici – ein Märtyrer unserer Zeit” („Viata episcopului de Iasi, dr. Anton Durcovici, Martir”). Desi nu cunosteau bine limba romana, Francisc si Anton au fost admisi la scoala primara a Parohiei Romano-Catolice din Iasi.
La inceputul anului 1898, matusa Mariei Durcovici vinde restaurantul si se muta cu nepoata sa si cei doi copii la Bucuresti. Anton isi continua studiile la Scoala „Sfantul Andrei”, condusa de „Fratii Scolilor Crestine” din Viena, apoi merge la Liceul „Sfantul Andrei”. Alaturi de mama si de fratele lui, participa deseori la Sfanta Liturghie in capela calugaritelor de pe strada Pitar Mos. Maicutele au fost impresionate de Anton, astfel ca l-au primit ca ministrant (ajutor de preot in Biserica Catolica, n. red) in capela lor, astfel ca baiatul incepuse sa vina zilnic la slujbe, chiar si in diminetile de iarna, cand temperaturile scadeau si la minus 20 de grade Celsius. Astfel, Anton ajunge sa fie gazduit in manastire, dupa ce Sorei Tecla i se face mila de el.
Anton Durcovici, student exemplar
La 1 septembrie 1901, la recomandarea parintelui Luciu Fetz - secretar al arhiepiscopului Netzhammer si rector al seminarului din Bucuresti -, Anton Durcovici este primit la seminarul mic din Bucuresti, facand astfel primul pas catre preotie. A inceput cu clasa a III‑a la Liceul „Sfantul Iosif”, manastirea calugaritelor de pe strada Pitar Mos finantandu-i studiul. A absolvit dupa cinci ani, sustinand cu succes examenul de bacalaureat. La 6 octombrie 1906 directorul de studii al Liceului „Sfantul Iosif”, Carol Auner, i‑a inmanat diploma.
Mai departe, arhiepiscopul Raymund Netzhammer il trimite sa studieze la Roma (1906),unde Anton se inscrie la Colegiul „Sfantul Toma”, la filozofie scolastica. In doar un an isi incheie studiul filozofiei si este promovat, la varsta de 19 ani, inmanandu‑i‑se laurea in filozofie, la renumita Academie filozofica „Sfantul Toma de Aquino”. Dupa acest moment, incepe sa studieze teologia la Colegiul „Propaganda Fide”, absolvind in anul 1910, cu titlul de doctor in teologie. Pentru ca era prea tanar – avea sub 24 de ani -, hirotonirea i-a fost insa amanata, insa a ramas la Colegiu, devenind prefectul anului I si ocupandu-se si de studiul dreptului canonic. A absolvit cursurile de drept la Facultatea Seminarului Roman, obtinand licenta in dreptul bisericesc.
Dispensa de la Vatican pentru a putea sluji
Cu dispensa de 20 de luni de la varsta canonica, primita de la Sfantul Scaun, a fost sfintit preot la 24 septembrie 1910. In luna iulie a anului urmator, paraseste Roma si revine in Diaceza sa de la Bucuresti. Inainte de asta insa, trece prin Viena si celebreaza prima Sfanta Liturghie in satul sau natal, in prezenta mai multor rude.
Prima misiune pastorala in Romania este catedra de religie la Liceul „Sfantul Iosif” din Capitala. Se ocupa si de administrarea Parohiei Tulcea ca „parochus currens” (administrator parohial, n. red), lucrand la arhiva si redactand o brosura despre istoria Parohiei Romano‑Catolice Tulcea.
Dupa intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, in anul 1916, parintele Durcovici a fost arestat si dus intr-un lagar de internare din Moldova., alaturi de mai multi preoti, atat austrieci, cat si germani. Din cauza conditiilor grele, se imbolnaveste de tifos si este aproape de moarte. Totusi in annul 1917, datorita interventiei arhiepiscopului Netzhammer la regele Ferdinand, preotii au fost eliberati. Anton Durcovici se recupereaza cu greu, in casa episcopala de la Bucuresti.
In toamna lui 1918, parintele reincepe sa predea religia la Liceele „Sfantul Iosif” si „Sfantul Andrei”, acordand o atentie special elevilor din familiile sarace. Cativa ani mai tarziu, in 1924, Anton Durcovici este numit rector la Conventul „Sfantul Andrei” din Capitala. In septembrie 1935, Sfantul Scaun ii da demnitatea de protonotar apostolic, iar arhiepiscopul Cisar il numeste vicar general al Arhidiecezei de Bucuresti. Preda filozofie, teologie morala si drept canonic, toate in limba latina, la Academia Teologica Catolica a Arhidiecezei de Bucuresti. Infiinteaza revista „Far nou”, la care ulterior incep sa colaboreze si Nichifor Crainic, Gala Galaction, profesorul Gian Luigi Frollo si Ion M. Rascu.
Ridicat de pe strada de Securitate si inchis la Sighet
La 30 octombrie 1947, Papa Pius al XII-lea il numeste pe monseniorul Anton Durcovici episcop de Iasi. Consacrarea a fost impiedicata insa de guvernul Comunist din Romania, asa incat a fost sfintit episcop numai dupa cinci luni. Astfel, la 5 aprilie 1948 a fost consacrat in catedrala „Sfantul Iosif” de arhiepiscopul Gerald Patrik O'Hara, Nuntiul Apostolic in Romania.
In iunie 1949,  cand trebuie sa se tina taina Sfantului Mir in Parohia Popesti-Leordeni, episcopul Durcovici a venit la Bucuresti pentru a-l inlocui pe arhiepiscopul Cisar, care fusese eliberat de Sfantul Scaun din functia de Ordinariu al Arhidiecezei. Palatul episcopal de la Bucuresti, in care acesta trebuia sa innopteze, a fost inconjurat de oamenii securitatii, care i-au interzis sa paraseasca locul. Totusi, Anton Durcovici si profesorul Friedrich Rafel au iesit din palat si au reusit sa urce intr-un tramvai. Au mers pana la ultima statie – cimitirul Bellu -, iar de acolo au vrut sa mearga pe jos pana in Popesti-Leordeni. Cand au ajuns insa in camp, o masina a securitatii i-a ajuns din urma si i-a arestat. Au fost dusi initial in beciul securitatii din Bucuresti, apoi au ajuns la Jilava, iar in cele din urma in inchisoarea din Sighet.
„Intr‑o seara spre orele noua, usa celulei mari a fost deschisa si un temnicer a impins un detinut gol in celula pe podeaua de piatra”, a povestit mai tarziu un fost detinut. „Dupa scurt timp detinutul a vorbit cu voce stinsa, intrerupta: <Poate sa‑mi dea cineva ceva ca sa ma acopar? Sunt gol si mi‑e frig. Sunt episcopul Antonius>. Un preot a sarit si l‑a acoperit cu patura sa. Durcovici a spus detinutilor sa poarte crucea suferintei cu daruire fata de Dumnezeu. Va veni ziua mantuirii. Dimineata a fost scos din celula. Toti au stiut ca este dus in celula mortii”.
In cele din urma, batut, infometat si torturat, Preasfintitul Durcovici a murit in noaptea din 10 spre 11 decembrie 1951, in chinuri mari. A fost ingropat intr-o groapa comuna. Trupul sau nu a fost descoperit nici pana in prezent.
¨A fost pentru mine ca un parinte"
Amintirea lui Anton Durcovici este inca vie in mintea si sufletele celor ce l-au cunscut la un moment dat fie in postura de preot, de profesor sau chiar de coleg de redactie la „Farul nou”.
„L-am cunoscut pe Episcopul Anton Durcovici din anul 1937, cand am fost admis in Seminarul „Sfantul Duh” din Bucuresti, Sfintia sa fiind rectorul seminarului si al Institutului Teologic din Capitala”, povestea monseniorul Vitorio Blasutti in anul 1935, intr-un articol publicat de „Farul Nou”. „A fost pentru mine ca un parinte. Intotdeauna se comporta cu noi cu o finete deosebita, chiar si atunci cand greseam. In cei 12 ani nu l am auzit ridicand vocea la cineva. (…) Confesionalul sau era foarte cautat”, adauga acesta.
Potrivit marturiei lui Blasutti, Durcovici „era sobru in toata comportarea sa, in imbracaminte si in mancare. Lua masa mereu cu seminaristii si manca aceeasi mancare. Niciodata nu l-am vazut mancand cu lacomie sau in graba.Cu toate ca sobrietatea lui faceau din el un om al datoriei, era mereu intelegator fata de noi, tinerii, chiar daca uneori comportarile noastre erau nechibzuite.”
De asemenea, Monseniorul Anton Despinescu il portretiza pe Anton Durcovici drept un barbat cu o statura „putin peste mijlocie, supla, putin adus de spate, cu parul carunt, cu ochii albastri, limpezi, care te patrundeau pana in adancul sufletului. Vorba ii era scumpa, deslusita, apasata, la obiect.”
„Cand celebra sfanta Liturghie, te obliga, prin intensitatea trairii a ceea ce savarsea, sa fii alaturi de el, pas cu pas, pe toata durata celebrarii. La intoarcerea in sacristie, dupa ce punea la locul lor hainele liturgice, imi spunea cateva cuvinte de incurajare, iar apoi se retragea la genuflexorul din apropiere, unde ramanea in pioasa rugaciune de multumire”, rememora monseniorul Despinescu.
Cum decurge procesul beatificarii
„Trebuie sa stiti ca procesul de abeatificare este unul foarte complex si demulte ori poate fi anevoios”, a explicat pr. Wilhelm Danca pentru gandul. „Pentru ca documentarea se incepe din locul in care s-a nascut episcopul, apoi se urmareste intreg traseul acestuia, in detaliu, pana cand dosarul ajunge la Roma. Este nevoie de multa comunicare si, totodata, de multe rugaciuni si activitati prin care acela ce se doreste a fi beatificat sa fie facut cunoscut oamenilor, credinciosilor”, a adaugat acesta, subliniind ca de-a lungul anilor, pana a se ajunge in acest punct, au fost pregatite numeroase evenimente menite sa celebreze memoria episcopului Anton Durcoivici.
Deoarece Durcovici nu a avut parte de ceremonie de inmormantare, pe 17 mai 2008, a fost celebrata in catedrala veche din Iasi o Liturghie pontificala, asezandu-se in zidul lacasului o urna cu pamant adus de la Sighetu Marmatiei, locul unde acesta a murit.
In anul 2011, la Editura Sapientia a aparut volumul „Nu sunt de acord - Declaratii din arestul Securitatii Bucuresti (1950)”, editie ingrijita si prefatata de pr. dr. Wilhelm Danca. In aceasta carte au fost adunate si publicate declaratiile pe care episcopul martir Anton Durcovici le-a dat in perioada in care s-a aflat in arest.
Si alti romani sunt propusi pentru beatificare
Biserica Catolica din Romania a inaintat o serie de propuneri pentru beatificare si canonizare a unor romani, afirma preotul Francisc Ungureanu,.
„Se lucreaza intens si la cauza grupului de episcopi greco-catolici, toti martiri: Valeriu Traian Frentiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Balan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie si Tit Liviu Chinezu”, a declarat acesta pentru gandul.
„Si Arhidieceza romano-catolica de Alba-Iulia l-a propus spre beatificare pe episcopul Marton Aron, pentru trairea eroica a virtutilor, dosarul aflandu-se tot la Roma. La Vatican este si procesul pentru Veronica Antal, propus de Provincia Fratilor Franciscani Conventuali din Romania, care a inceput si procesul pentru un medic, Martin Benedict”, a mai spus parintele Ungureanu.
Monseniorul Ghika va fi introdus in calendar si sarbatorit din 16 mai 2014
La 30 octombrie s-au implinit 30 de ani de la beatificarea lui Ieremia Valahul (1556-1625), calugar franciscan capucin, nascut in apropiere de Onesti (Bacau). Slujbele religioase au marcat totodata si incheierea „Anului Ieremian”, prin care s-a sarbatorit implinirea a trei decenii de la beatificare si cinci ani de la stramutarea in patrie a ramasitelor pamantesti ale Fericitului Ieremia Valahul.
Tot anul acesta, pe 31 august, Monseniorul Vladimir Ghika a fost beatificat in cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, oficiata la Bucuresti si prezidata de trimisul Papei Francisc, Eminenta Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor. La eveniment au participat aproximativ 8.000 de credinciosi.
Astfel, Monseniorul Ghika va fi sarbatorit incepand cu anul viitor pe 16 mai, odata cu introducerea in calendarul Bisericii locale, al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucuresti.
Vladimir Ghika a fost primul preot biritual, care a slujit atat in ritul catolic, cat si in cel ortodox. S-a nascut in ziua de Craciun a anului 1873 la Constantinopol in familia de principi care a dat Moldovei si Valahiei multi domnitori.  In 1923 a fost hirotonit preot la Paris, iar in annul 1939 a venit in Romania.
La 18 noiembrie 1952, in plina prigoana a regimului comunist impotriva Bisericii Catolice, monseniorul Vladimir Ghika a fost arestat pe o strada din Bucuresti, in timp ce iesea din casa unei bolnave careia ii administrase Sfintele Taine. Dupa un an de anchete si torturi, a fost condamnat la trei ani de inchisoare. Monseniorul, care avea atunci 80 de ani, a incetat din viata in inchisoarea Jilava, doi ani mai tarziu, la 16 mai 1954.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

anton durcovici inchisorii sighet izolat episcop catolic iasi gandul
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1678 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013269 (s)