News Flash:

Apogeul Regatului Ierusalimului si Cruciada a II

3 Ianuarie 2014
1471 Vizualizari | 0 Comentarii
Urmasii lui Godfrey au reusit o perioada sa se impuna in aceasta zona, ba chiar sa extinda regatul. Regele Baldwin al II-lea a fost urmat la tron de fiica sa Melisende, care a domnit impreuna cu sotul sau, Fulk, fostul Conte de Anjou. In timpul domniei lor, Ierusalimul a ajuns la stadiul de maxima inflorire economica si artistica. Fulk, care era un comnadant militar foarte destoinic, a trebuit sa lupte cu un inamic nou si mult mai puternic – Atabegul Zengi din Mosul. Desi Fulk a reusit sa faca fata atacurilor lui Zengi de-a lungul intregii sale domnii, William din Tyr l-a criticat pe Fulk pentru ca nu a asigurat securitatea frontierelor.
Statele cruciate din nord au inceput de asemenea sa nu mai recunoasca suzeranitatea Regatului Ierusalimului si au luptat impotriva fortelor lui Fulk. Fulk a murit intr-un accident de vanatoare in 1143, iar Zengi a profitat de moartea liderului latin si a cucerit Edessa in 1144. Regina Melisende, regenta a celui mai in varsta fiu al ei, Baldwin al III-lea, a numit un conetabil, Manasses de Hierges, sa conduca armata dupa moartea lui Fulk. Situatia regatului s-a imbunatatit pentru putina vreme odata cu sosirea luptatorilor celei de-a doua cruciade, in 1147.
Intalnindu-se la Acra in 1148, regii Ludovic al VII-lea la Frantei si Conrad al III-lea al Germaniei au luat decizia sa atace emiratul Damascului, care avusese pana in acel moment o atitudine prietenoasa fata de Ierusalim. Pacea dintre Ierusalim si Damasc fusese stabilita in vremea domniei lui Fulk, scopul fiind lupta impotriva amenintarilor lui Zengi si mai apoi a succesorului acestuia, Nur ad-Din. Cruciatii occidentali considerau Damascul o tinta usor de atins, iar tanarul si lipsitul de experienta Baldwin al III-lea a fost de acord cu planurile mai faimosilor monarhi europeni. In ciuda sfaturilor reginei Melisende si a conetabilului Manasses, dar si a unor cruciati cu experienta, conform carora trebuia cucerit mai intai Alepul, dupa care ar fi urmat recucerirea Edessei, eforturile de razboi s-au indreptat catre obiectivul stabilit la inceput de regii occidentali. Cruciada a doua a sfarsit in 1148, odata cu infrangerea dezastruoasa a cruciatilor din timpul asediului Damascului, scrie frontpress.ro.
Regina Melisende a continuat sa domneasca ca regent chiar si dupa ce Baldwin a devenit major. Fiul si-a detronat mama in 1153. Cei doi au ajuns la un compromis, urmand sa imparta regatul in doua, cu Baldwin la conducera nordului cu capitala la Acra si cu mama sa la conducerea sudului, cu capitala la Ierusalim. Dupa numai putina vreme insa, Baldwin a invadat jumatatea sudica de regat, l-a invins pe comitele Manasses si si-a asediat mama in Turnul lui David. Regina Melisende s-a predat si a renuntat la pretentiile de regent, lasandu-si fiul ca singur monarh, dar Baldwin a revenit asupra hotararilor sale si si-a reinvestit mama ca regent si prim-consilier in anul urmator. Baldwin al III-lea a cucerit de la fatimizi Ascalonul, ultimul avanpost egiptean pe coasta palestiniana. In acelasi timp insa, situatia generala a cruciatilor a devenit mult mai rea, Nur ad-Din, succesorul lui Atabegul Zengi din Mosul, reusind sa cucereasca Damascul, unificand astfel Siria musulmana sub conducerea sa. Baldwin trebuia acum sa faca fata unor dificultati care pareau de netrecut. Armata sa ducea lipsa de oameni si resurse pentru apararea teritoriului regatului, iar aprovizionarea din occident incetase aproape total. Din acest motiv el si-a concentrat atentia asupra singurei surse de ajutor posibil, Imperiul Bizantin. Pentru ca sa asigure apararea regatului impotriva musulmanilor din ce in ce mai puternici, Baldwin al III-lea a facut prima alianta directa cu Imperiul Bizantin din istoria regatului, casatorindu-se cu nepoata basileului Manuel I Comnen, Theodora Comnen. Baldwin a murit fara urmasi in 1162, la un an dupa moartea mamei sale, pe tron s-a suit fratele sau Amalric I, care a reinnoit alianta negociata de Baldwin. Trainicia aliantei a fost demonstrata in 1164, in momentul in care cruciatii au suferit o infrangere severa in batalia de la Harim, in fata portilor Antiohiei. Pritul Antiohiei, Bohemund, a fost luat prizonier de Nur ed-Din impreuna cu cei mai importanti baroni din suita sa militara. Cum Amalric era implicat intr-o campanie militara in extremul sud al regatului, impotriva Egiptului, parea ca Antiohia va fi cucerita de musulmani. Basileul Manuel a mobilizat rapid o mare armata bizantina si a trimis-o in zona, obligandu-l pe Nur ad-Din sa se retraga. Imparatul Manuel a platit de asemenea si rascumparara pentru eliberarea printului Antiohiei. Astfel, alianta a salvat Regatul Ierusalimului de la un posibil dezastru. Anii ce au urmat au fost o intreaga serie de campanii in Egipt pentru Amalriccare spera sa puna mana pe acest teritoriu si sa isi intareasca pozitia. In aceste lupte a fost sustinut de basileul bizantin, dar in cele din urma campaniile au fost un esec, iar moartea lui Amalric cat si a lui Nur ad-Din in 1174 a lasat cale libera afirmarii unuia dintre cei mai mari actori arabi ai recuceririi Orasului sfant pentru musulmani, sultanul Saladin, a carui putere s-a extins rapid si asupra Siriei, incheind astfel incercuirea completa a Regatului Ierusalimului. Odata cu moartea basileului pro-occidental Manuel in 1180, Ierusalimul si-a pierdut cel mai puternic aliat.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

godfrey regele melisende ierusalimul
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1832 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020024 (s)