News Flash:

Arma incredibila cu care nazistii doreau sa castige al Doilea Razboi Mondial

4 Aprilie 2013
2997 Vizualizari | 0 Comentarii
O idee care astazi pare desprinsa din filmele science fiction si din filmele cu James Bond a fost luata in considerare de nazisti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Germanii condusi de Hitler doreau sa construiasca o arma spatiala gigantica, cu o intindere mai mare de un kilometru, care ar fi urmat sa foloseasca soarele ca sursa de alimentare.

Nazistii planuiau sa foloseasca o oglinda gigantica pentru a concentra razele soarelui asupra unui oras, intr-un mod similar lupelor folosite de copii pentru a aprinde focul cu ajutorul razelor soarelui.Planul ingenios este detaliat intr-un articol uitat de timp, publicat in 1945 in revista americana Life. „Expertii din armata SUA au descoperit ca oamenii de stiinta germani au planuit serios sa construiasca o «arma solara»”, se arata in publicatia de acum mai bine de jumatate de secol.

Gigantica oglinda orbitala ar fi concentrat razele soarelui asupra unui punct de pe suprafata terestra. „Armata germana intentiona sa foloseasca aceasta oglinda pentru a distruge un oras inamic sau pentru a fierbe o parte a oceanului”, scriau jurnalistii Life.
 

Ideea i-a apartinut unuia dintre parintii fondatori ai stiintei rachetelor si astronauticii, Hermann Oberth, in 1923. Hermann Oberth s-a nascut in 1894 in Sibiu, urmand cursurile liceale la Sighisoara.

Oberth a descris „oglinda spatiala” drept „arma extrema”. „Oglinda mea spatiala se aseamana cu oglinzile folosite de elevi pentru a oglindi soarele pe tavanul salei de clasa. O sclipire neasteptata pe chipul profesorului poate provoca reactii neasteptate”, povestea Oberth.

Costul acestei oglinzi a fost estimat in acea perioada la trei milioane de marci, iar timpul necesar construirii sale a fost estimat la 15 ani. Initial, scopul acestei oglinzi era de a oferi oamenilor de pe Terra acces la razele soarelui oriunde pe Terra, oricand ar fi fost nevoie de ele. Ulterior, Oberth a realizat ca aceasta inventie ar fi o arma excelenta.

In 1945, dupa victoria Aliatilor in fata nazistilor, trupele victorioase au inceput sa studieze planurile de razboi capturate. Astfel a iesit la iveala faptul ca nazistii aflasera de ideea lui Oberth si incepusera sa studieze posibilitatea ca cel de-al Treilea Reich sa construiasca o oglinda gigantica pentru a o amplasa pe orbita, la 36.000 de kilometri distanta de sol.

In articolul din revista Life se arata ca nazistii planuiau sa lanseze pe orbita oglinda in bucati pre-asamblate. De asemenea, planurile includeau o statie spatiala care ar fi gazduit un echipaj, gradini hidroponice care ar fi generat oxigen si generatoare solare care ar fi produs energie electrica. De asemenea, statia spatiala ar fi fost dotata cu zone in care ar fi putut fi gazduite rachetele de realimentare.
 

Odata ajunsa pe orbita, racheta principala ar fi desfasurat sase cabluri care ar fi reprezentat scheletul pe care ar fi fost construita oglinda.
 

Nazistii nu au fost singurii care au luat in considerare aceasta idee. In 1999, mai multi oficiali rusi au discutat despre posibilitatea folosirii unei oglinzi spatiale pentru a reflecta lumina soarelui spre Terra in timpul iernii.

sursa:historia.ro 

Galerie Foto

cabluri
arma secreta hitler nazisti razboi mondial
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1638 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010503 (s)