News Flash:

Armele, armurile si stindardele vikingilor

27 Septembrie 2013
2550 Vizualizari | 0 Comentarii
Costumatia de baza cuprindea o tunica de lana cu maneci lungi care ajungea pana peste genunchi, insotita de mai multe feluri de pantaloni: fie stramti, fie largi si pana la genunchi. Purtau cizme din piele de vaca sau de foca, uneori cu talpa de lemn. O pelerina mai lunga sau mai scurta, imblanita si prinsa la umarul drept, completa imaginea. Unele pelerine de lana, numite roggvarjeldr, pareau foarte fioroase, zburlite din cauza incorporarii unor gheme de lana netoarsa in tesatura. Armamentul consta in sabie, secure, sulita si scut, precum si un pumnal atasat de centura.
Dintre acestea sabia era cea mai populara, fiind inconjurata uneori de o aura legendara, mai ales daca obiectul fusese mostenit generatii de-a randul. Misticismul armei se intrevede in diverde denumiri precum Gullinhjalti (Cea-cu-maner-de-aur) sau Langhvass (Cea-lunga-si-ascutita). Cele mai bune sabii se importau de la franci, dar mesterii vikingi le decorau cu manere si teci frumoase, de metal, os sau fildes. Nici aurul sau argintul nu lipseau. Sabiile atingeau de regula o lungime de 80 de cm., aveau doua taisuri si cate o canelura pentru a reduce greutatea. Modelele crestate nu lipseau. Tecile se fabricau din lemn si se acopereau cu piele, cu un varf de bronz. Securile aproape ca se abandonasera pana la era vikingilor. Existau mai multe tipuri: cea simpla, cea cu lama lata (breidox) si cea dintata (skeggox). Cele late au fost preferatele huscarlilor in batalia de la Hastings impotriva normanzilor. Laxdaela Saga spune ca lama putea sa masoare chiar si 45 de cm. de-a lungul curburii.
Ca si sabiile, si securile primeau un nume, cum este cea a lui Olaf, botezata Hel, dupa zeita mortii. O alta arma des utilizata era sulita (spjot), atat pentru azvarlit, cat si pentru impuns. Ultimele aveau lamele mai late, in forma de frunza, si axul mai gros. Talentul sulitasilor se aprecia foarte mult. Scuturile circulare se fabricau din lemn si se inveleau uneori in piele, iar marginea se metaliza. Pe unele se aplicau si placi de bronz. In centru se afla un con de fier, in spatele careui era pozitionat manerul. Dimensiunile variau intre 70 si 100 cm. in diametru, iar ca grosime nu depaseau un centimentru, ceea ce le facea foarte usoare. Se colorau cu rosu, galben, negru, alb, albastru, verde, potrivit historia.ro.
Desi ni s-au pastrat putine exemple, cel mai relevant fiind cel de la Gjermundbu din Norvegia, majoritatea vikingilor purtau se pare coifuri, de forma conica destul de simplista, pe care se incizau uneori semne (herkumbl). Din acelasi sit avem si camasi de zale (brynja, hringserkr), la inceput mai rare, folosite de cei bogati. Pana in secolul al XI-lea sursele ne spun ca acestea au evoluat, si ca lungime, si ca putere de aparare. Saga ne indica faptul ca vikingii le gaseau uneori foarte incomfortabile, lepadandu-se de ele, ca in 1066 la Stamford. Se spune ca regele Magnus cel Bun si-a aruncat pur si simplu camasa inainte sa intre in lupta cu wenzii la Lyrskog in 1043. In loc de zale multi preferau o armura din piele. Nici arcurile nu le erau straine, extrem de folositoare mai ales pe mare. Unele atingeau chiar dimensiuni de 180 de cm…
Un ultim aspect interesant pe care am dori sa-l mentionam il reprezinta stindardele de lupta. De la incepuri vikingii intrebuintau aceste gunnefanes, care infatisau monstri inaripati, signia horribilia cum ii numesc Analele de la Fulda. Chiar regele crestin Olaf Tryggvasson avea ca simbol un stindard alb cu un sarpe. Cu toate acestea, motivul preferat pentru steaguri era acela al corbului. De pilda, regele Knud flutura la batalia de la Ashingdon din 1016 un stindard alb de matase pe care este tesut un corb, iar Cronica Anglo-Saxona relateaza despre capturarea unui stindard purtand chiar numele de Corbul (Reafan) inca din 878. Potrivit analelor, daca stindarul se inalta, el simboliza victoria. Comporta si proprietati magice.
Stindardul in forma de corb al lordului Sigurd din Orkney este un dar de la mama sa, o vrajitoare faimoasa, care ii spune ca va aduce moarte celui care il poarta si glorie celui dinaintea caruia zboara. Trei oameni care il poarta pier, dar Sigurd castiga. Acelasi stindard il insoteste la batalia de la Clontarf din Irlanda. Saga lui Njal povesteste cum Kerthjalfad, fiul vitreg al regelui irlandez Brian Boru, se arunca in trupele vikinge si il ucide pe stegar. Inca unul piere, iar cand lordul ii cere lui Thorstein Hallson sa-l poarte, acesta refuza. Lordul isi da seama atunci ca trebuie sa-si duca singur povara, desprinde steagul si il indeasa sub hainele sale. La scurt timp o sulita il strapunge.
Se pare si ca steagul capturat de saxoni in 978 fusese tesut pentru un fiu al lui Ragnar Lodbrok, tot de catre vrajitoare, care il binecuvanteaza cu puterea de a aduce victoria. Legatura dintre corb si victorie are radacini adanci in paganismul scandinav, lucru fara de mirare, de vreme ce pasarea il insoteste pe Odin, zeul si cu puternice valente razboinice. Lui Harald Hardrada stindarul Landeythan (Nimicitorul) ii aduce victorii nenumarate din momentul in care il primeste.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

costumatia baza vikingi armura stindardele
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1765 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019161 (s)