News Flash:

Arnold Schwarzenegger, Joan Collins si alti actori au omagiat-o pe fosta Prima Doamna Nancy Reagan

7 Martie 2016
536 Vizualizari | 0 Comentarii
Schwarzenegger
Actorii Arnold Schwarzenegger, Joan Collins si William Shatner, dar si alte nume mari de la Hollywood i-au adus un omagiu lui Nancy Reagan, fosta Prima Doamna si sotia regretatului presedinte Ronald Reagan, ca urmare a mortii acesteia survenita, duminica, informeaza contactmusic.com.

Nancy Reagan, fosta actrita si fosta Prima Doamna a Statelor Unite, s-a stins din viata in urma unei atac de cord, la varsta de 94 de ani, iar prietenii celebri, precum si fanii sai au dorit sa-si exprime durerea lor pe retelele sociale.

Actorul de filme de actiune Arnold Schwarzenegger - care a fost guvernator al statului California timp de 8 ani, incepand cu anul 2003, la 36 de ani dupa ce sotul lui Nancy Reagan, fostul presedinte Ronald Reagan, a detinut aceeasi pozitie - a fost printre primii care au publicat pe Twitter mesaje de condoleante pentru fostul cuplu prezidential.

"Nancy Reagan a fost una dintre eroinele mele. Aceasta si-a indeplinit obligatiile de Prima Doamna cu forta, eleganta si stil si si-a lasat propria amprenta asupra lumi. Este cu Ronnie (Ronald Reagan) acum, iar celor pe care i-a lasat in urma le va lipsi enorm", a scris Schwarzenegger pe contul sau de pe platforma Twitter.

Vezi si A murit Nancy Reagan. Fosta Prima Doamna s-a stins din viata la 94 de ani

Fosta stea de cinema Joan Collins i-a adus la randul sau un omagiu online lui Nancy Reagan. "Draga mea prietena Nancy Reagan a murit la 94 de ani. Sfarsitul unei epoci, #Love the 80s (sic)", a scris Joan Collins.

In acelasi timp, fostul actor din serialul "Star Trek" William Shatner a scris: "Condoleante pentru familia lui Nancy Reagan".

Actrita Elizabeth Banks si-a amintit de o intalnire cu stilata fosta Prima Doamna, care a lasat-o complet uluita: "Am stat langa #Nancy Reagan odata si m-am simtit ca un adolescent care il priveste pe unul dintre idolii sai. Era SEFA. #RIPNancy".

O alta actrita americana, Melissa Joan Hart, care a lucrat cu Nancy Reagan la numeroase evenimente pentru Biblioteca Prezidentiala Ronald Reagan, a apreciat-o pe aceasta ca fiind "una dintre cele mai marete femei ale Americii".

Totodata, actrita si cantareata Kristin Chenoweth a scris pe Twitter: "Zi trista pentru noi toti, intruchiparea stilului si a gratiei #nancyreagan".

Omagii au venit si din partea actritei Vanessa Williams, a actritei de comedie Bette Midler, a Melissei Gilbert, prietena a fiicei lui Nancy Reagan, si a lui Patti Davis, care este scriitoare si actrita.

Pe de alta parte, actualul presedinte al SUA, Barack Obama, impreuna cu sotia sa, Michelle Obama, au remis un comunicat de presa in care au declarat ca "raman recunoscatori pentru activitatea si indrumarea lui Nancy Reagan, rugandu-se in continuare ca aceasta si sotul ei sa fie din nou impreuna".

Intre timp, actorul si muzicianul John Stamos, care este tobosarul formatiei The Beach Boys, a dezvaluit ca toti colegii sai de trupa au adus un omagiu in memoria lui Nancy Reagan la spectacolul de duminica seara din Abilene, Texas. "•TheBeachBoysvor dedica melodia «Their Hearts Were Full of Spring» diseara in memoria lui Nancy Reagan", a scris acesta pe Twitter.

Nancy Reagan, nascuta in orasul New York, era actrita cand l-a intalnit pe viitorul presedinte Ronald Reagan, in anii 1950. Aceasta a fost una dintre cele mai influente prime doamne din istoria Statelor Unite in timpul mandatelor sotului sau, in perioada 1981 - 1989.

Ronald Reagan, cel de-al 40-lea presedinte al Statelor Unite, s-a nascut pe 6 februarie 1911 si a murit pe 5 iunie 2004, la varsta de 93 de ani.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

arnold schwarzenegger joan collins william shatner hollywood ronnie
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2028 (s) | 34 queries | Mysql time :0.038938 (s)