News Flash:

Asasinii si hasisinii de la portile Orientului

2 Decembrie 2013
1973 Vizualizari | 0 Comentarii
Timp de aproape doua sute de ani, generatii de asasini plecau din Alamut pentru a raspandi teroare in jurul lor. Prin definitie, actele de asasinat ale adeptilor lui Hassan, trebuiau sa aiba loc ziua in amiaza mare, in locuri publice, cu expunere maxima si martori cat mai multi, pentru a sadi astfel cat mai puternic frica in inimile celor vizati.
Eficiente, usor de purtat si de ascuns, cutitele si pumnalele erau armele favorite ale agentilor mortii, via Alamut.
Cu toate acestea inventivitatea lor nu avea margini. Asemenea luptatorilor ninja din Japonia Medievala, asasinii ismailiti dadeau dovada de creativitate si indrazneala putand sa improvizeze o arma dintr-un bat, piatra, unealta sau obiect disponibil. Ba au existat cazuri in care s-au vazut nevoiti sa-si sufoce victimele cu perne, pe cand acestea dormeau.
Una dintre primele victime ale lor, a fost chiar fostul prieten si protector al lui Hassan, nimeni altul decat Nizam-ul-Mulk, al carui fiu a fost ucis de asemenea de pumnalele copiilor de suflet ai Batranului de pe Munte. Sultanul Malik-Shah a fost de asemenea asasinat prin otravire, fapt care a contribuit la faima asasinilor din Persia.
Nici succesorul sau, sultanul Sinjar nu a avut viata usoara cu ei. Sinjar a pornit razboi deschis impotriva Alamutului, dar in urma faptului ca nicio masura de precautie nu parea sa fie eficienta in fata tinerilor antrenati de Hassan, sultanul s-a vazut nevoit sa incheie pace cu Ordinul Asasinilor in termeni dictati de acestia din urma. Un numar mare de persoane importante si-au mai gasit sfarsitul sub pumnalele lor. Califul Mostarshid a fost injunghiat in propriul cort, aceeasi soarta avand-o si succesorul sau, califul Rashid, potrivit gorj-domino.ro.
Asasinii s-au implicat si in luptele cu europenii veniti in cruciade. L-au ucis asadar si pe Sir Conrad de Montferrat, injunghiat de doi asasini deghizati in calugari crestini. Edward Longshank, nimeni altul decat regele Angliei care a ordonat martirizarea lui William Wallace, a fost si el taiat serios de cutitele asasinilor, pe cand acesta se afla in afara zidurilor Ierusalimului. Din nefericire pentru scotieni, regele a scapat atunci cu viata…
Confreria de ucigasi devenise intr-atat de temuta, incat pana si celebrul Saladin, invingatorul cruciatilor, s-a vazut nevoit sa faca o alianta cu secta rebela si periculoasa, pentru a evita astfel o eventuala tentativa de asasinat la adresa sa.
Steaua ucigasilor din Alamut avea sa apuna odata cu aparitia la orizon a unor nori grei: mongolii.
Hanul Hulagu, nepot direct al lui Ginghis Han se pregatea sa treaca prin foc si sabie Horezmul. Capetenia mongola Ktibuqa a primit insarcinarea de a cuceri cateva fortarete ale hasisinilor, astfel incat grosul armatei condusa de Hulagu sa patrunda fara riscul unor atacuri. Mongolii au asaltat si cucerit fortareata Alamut in anul 1256. Ordinul a reusit sa-si recucereasca cetatea, dar au stapanit-o putin timp.
Un nou asalt mongol s-a soldat cu cucerirea Alamutului care a fost incendiat si distrus aproape in totalitate. Mai mult de 12.000 de membri ai ordinului au fost ucisi de razboinicii mongoli, acesta fiind sfarsitul influentei lor politice in Persia. Conferiile hasisine din Siria au supravietuit putin mai mult, serviciile lor fiind apreciate de sultanii mameluci. Cu toate acestea, istoricii estimeaza ca ultimii membri ai ordinului au pierit in secolul 15.
In cele din urma bizarul si temutul ordin a reusit sa marcheze Istoria. Termenul de „asasin” intrase deja in Europa sub diverse forme, toate facand trimitere directa la ucigasi de profesie ale caror servicii puteau fi inchiriate. Giovanni Villani, un cronicar florentin care a murit in anul 1348, relata in scrierile sale despre stapanul din Luca care si-a trimis „i suoi assassini” in Pisa cu ordin de a-l ucide pe unul dintre dusmanii sai.
Adevaratii asasini, cei din Alamut aveau sa fie readusi la viata de abia in secolul nostru prin intermediul unui joc de computer care s-a bucurat de un succes deosebit in randul „gamerilor” din intreaga lume. Cu specificatia ca exista multe diferente intre pesonajele principale din Assassin’s Creed si tinerii care credeau cu fanatism intr-un Paradis plin de haine scumpe, mancaruri si bauturi alese, si mai ales tinere senzuale mereu la dispozitia lor…
Un fondator legendar
Neobisnuita confererie de razboinici mistici avea sa intre pe portile Istoriei plutind pe norii extatici si halucinogeni ai fumului de canepa indiana. Caci temutul Ordin al Asasinilor si-ar trage numele de la termenul Hashashin care la randul sau provine chiar de la hasisul consumat in mari cantitati de adeptii si membrii ordinului.
Cu toate acestea, unii istorici specializati in studiul acestui ordin unic in peisajul musulman, precum Farhad Daftari, sustin ca denumirea de hasisini, provenita de altfel din sursele si cronicile istorice musulmane, ar fi una folosita abuziv si care nu ar corespunde realitatii.
Istoricii in cauza sustin ca denumirea de hasisini ar trimite mai degraba cu gandul la persoane excluse social pe motive religioase (este cunoscuta ostilitatea majoritatii sunite fata de minoritatea ismailita, provenita din doctrina siita), comparativ cu imaginea de asasini drogati cu hasis, provenita din povestirile medievale ale cruciatilor intorsi in Europa, in conditiile in care acestia din urma erau niste ignoranti notorii in privinta lumii musulmane cu care fusesera in contact ostil.
Ordinul Asasinilor a luat nastere cu putin timp inainte de declansarea primei cruciade (anul 1080). Din nefericire, exista foarte putine surse istorice credibile din acea perioada, care sa aduca lumina asupra acestui eveniment. Majoritatea scrierilor au fost distruse sau pierdute odata cu caderea fortaretei Alamut, in anul 1256 sub loviturile mongolilor.
Istoria ordinului incepe, si se confunda chiar pana la un punct, cu figura lui Hassan Ibn Sabbah, un credincios fervent de rit Nizari ismailitean. Acesta a fondat Ordinul, care a fost deosebit de activ si influent in Siria si Persia pana la finele secolului 13, dupa Hristos, cand a fost distrus de hoardele mongole ale lui Hulagu in Persia si de trupele sultanului mameluc Baibars in Siria. Tatal lui Hassan, era nascut in provincia Khorasan si un credincios siit recunoscut in comunitatea sa.
In ciuda acestui fapt, batranul fusese silit de circumstante sa faca apologia ritului sunnit, doctrina aflata de la inceputuri intr-un conflict ireconciliant cu siismul. Pentru a trai in buna intelegere cu stapanitorii sunniti ai Khorasanului din acea perioada, batranul accepta sa-si trimita fiul zalog pentru ca acesta sa studieze sunnismul in cetatea Nishapur.
Acolo, Hassan Ibn Sabbah se imprieteneste cu  Nizam-ul-Mulk, cel care avea sa devina vizirul sultanului selgiukid Malik-Shah. In timpul domniei redutabilului Alp-Arslan, Hassan a ales sa fie o figura obscura la curtea dusmanilor religiosi ai neamului sau. A invatat obiceiurile acestora, tacticile militare, punctele slabe si cele tari, dar mai presus de toate Hassan a invatat sa taca si sa observe…
Nu a fost uitat nici de fostul sau prieten ajuns vizir, care i-a facilitat sederea la curte pana cand din motive ramase necunoscute, Hassan a fost silit sa plece spre Cairo, unde a fost primit cu mari onoruri in randul comunitatii musulmanilor ismailiti. In scurt timp a avansat atat de mult incat a atras simpatia Califului Mostansir, precum si invidia generalului trupelor din Egipt.
In ciuda faptului ca fusese desemnat de calif drept succesor la tron, Hassan a trebuit sa fuga. Seful armatei era totusi un adversar mult prea puternic. Pe baza simpatiei populare de care se bucura in Cairo, Hassan a avut ideea indrazneata de a fonda un ordin secret care sa actioneze eficient pentru propagarea politica a minoritarilor ismailiti in toate straturile societatilor musulmane unde acestia traiau.
Dupa multe aventuri, a trecut prin Alep si Damasc pentru a-si gasi refugiu in Persia natala care in ciuda unei conduceri sunnite, avea un popor care imbratisase toate ramurile si doctrinele siite. Fire pragmatica si vizionara, Hassan a ales drept cartier general, capitala si loc de instruire al viitorilor sai adepti, o locatie inexpugnabila situata in muntii salbatici din nord-vestul Persiei. Este vorba de legendara fortareata Alamut de mai tarziu. Din acel loc, Hassan a raspandit gradual propria sa versiune modificata a doctrinei ismailite a fondatorului Nizar.
Batranul de pe Munte, antecamerele Paradisului si asasinii fanatici
Nu se cunoaste cu exactitate nici in prezent, daca Hassan a construit fortareata din temelii sau a refacut cetatea pe ruinele unei constructii anterioare. In orice caz, anacronicul lider de secta musulmana a adaptat Alamutul astfel incat sa corespunda nevoilor si viziunilor sale. Nu avea nevoie doar de o fortareata care sa aiba strict rol de aparare si respingere a salturilor dusmane, ci in egala masura si de un templu aparte care sa reproduca o atmosfera initiatica deosebit de eficienta pentru mintile si sufletele celor care aveau sa-i fie adepti. Pentru inceput, Sabbah si-a trimis agentii de influenta in tinuturile din imprejurimi pentru a intimida si a obtine sprijinul populatiilor locale.
Isi petrecea existenta la Alamut unde depunea eforturi considerabile pentru definitivarea propriei cai spirituale. Nu a mai parasit niciodata fortareata pana la sfarsitul zilelor sale. Acolo, intre zidurile masive si perdelele grele de matasuri care ascundeau o lume tainica si inaccesibila celor multi, printre arome suave si interioare luxoase, aveau sa fie instruiti unii dintre cei mai eficienti si originali asasini din istorie. Acolo, Hassan a reusit sa cladeasca o adevarata societate secreta strict ierarhizata si compusa din ucigasi fanatici, condusa de maestri iscusiti.
Hassan Ibn Sabbah s-a autointitulat „Batranul de pe Munte” (Sheikh al Jebel) si era autoritatea suprema a intregii comunitati din Alamut. Imediat sub el, in ordine ierarhica, era un numar de trei Mari Preoti, sau Mari Propagandisti (Da’i-al-Kirbal ) care conduceau de facto cele trei mari provincii peste care se extindea autoritatea ismailitilor. Sub autoritatea acestora era un mare grup de prelati comuni intitulati Rafiq (companioni), urmati de membri simpli denumiti Lasiq (adepti, aderenti). Acesti Lasiq-si erau cei care se ocupau pana in ultimul detaliu de instruirea, antrenarea si indoctrinarea Fidai-ilor, temutii agenti de sacrificiu, trimisi in misiuni, si care aveau sa fie cunoscuti ulterior in toata lumea drept faimosii Asasini.
Asasinii erau astfel pregatiti incat devenisera in egala masura niste ucigasi extrem de eficienti si niste garzi de corp foarte cautate. Erau selectati inca din frageda pruncie pe baza unor criterii fiziologice riguroase. De asemenea, conta foarte mult abnegatia si daruirea personala precum si originea sociala a Fidai-lor, fiind preferati tinerii baieti care proveneau din familii ismailite remarcate prin acte de credinta si fidelitate fata de cauza.
Scrierile medievale, inclusiv notele calatorului Marco Polo, relateaza ca la ordinele exprese ale Batranului Muntelui, tinerii ucigasi de mai tarziu erau drogati in prealabil cu hasis, dupa care erau adusi in camere amenajate special, unde domnea luxul si opulenta. Acolo, tinerilor aflati deja in stari extatice provocate de amestecul puternic pentru mintile lor fragede dintre vaporii de hasis si indoctrinarea religioasa, le erau prezentate haine scumpe, bauturi si mancaruri delicioase, precum si tinere femei provocatoare si senzuale.
Odata intorsi la realitatea cazarmile lor aspre, tinerilor li se explica ca tocmai „meritasera” o viziune a Paradisului in versiunea proprie a lui Hassan Ibn Sabbah, si doar cei care aveau sa se achite cu succes de misiunile primite, urmau sa ajunga acolo. Este usor de banuit ce efecte aveau aceste initieri pentru niste tineri baieti aflati in pragul pubertatii. Aproape toate misiunile de asasinari aveau sa fie indeplinite cu succes…
Cu ajutorul noilor sale arme vii, Hassan a inceput sa ordone eliminarea tuturor rivalilor sai, de la politicieni la conducatori de armate. Ca o regula de aur, agentii sai fanatizati nu au ucis niciodata oameni de rand…
Toti viitorii asasini erau antrenati foarte bine atat in tactici si metode a ucide cu arme sau cu mainile goale, cat si in studierea cu abnegatie a textelor religioase, astfel incat fiecare trebuia sa creada ca traieste intens Jihadul. Unii autori ii considera adevarati Cavaleri Templieri ai Islamului, cu toate ca aceasta comparatie este cumva fortata, chiar daca asasinii de la Alamut traiau intr-o confrerie tip ordin cavaleresc cu trepte de initiere.
 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

generatii asasini alamut teroare hassan
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1710 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019801 (s)