News Flash:

Asupririle indurate de romanii din M-tii Abrudului

8 Mai 2015
622 Vizualizari | 0 Comentarii
tara motilor
Populatia romaneasca din muntii Abrudului, compusa din minieri si castrensi, s-a bucurat inca din vechime de anumite drepturi si libertati. Pe la anul 1547 aflam aici pe un Iacob, ca voievod al Romanilor din muntii Abrudului.

In vremurile vechi castrensii din Abrud si jur erau obligati ca, pe langa serviciile militare, sa dea regilor Ungariei un anumit numar de piei de vulpe, de jder, de veverite, apoi dijme din oi si miei, venituri, cari, dupa desfacerea Transilvaniei de Ungaria (1326), trecura toate in posesia principilor transilvani. Mai tarziu pentru impozitele in natura se introdusese o taxa de rascumparare in bani.

Dar dela 1715 incoace romanii din muntii Abrudului incepura, incetul cu incetul, sa fie considerati ca iobagi ai statului, taxa in bani fu privita ca o taxa pentru rascumpararea sarcinelor iobagesti si intreg teritoriul muntilor cu casele, gradinile si araturile muntenilor fu declarat ca domeniu al statului – si cum se afla inca din vechime instituita la Zlatan o administratie publica pentru incasarea diferitelor venituri, intreg teritoriul muntilor se numi domeniul Zlatnei.

In anul 1775 intervine in situatia muntenilor o schimbare si mai nenorocita si anume taxa de rascumparare, pe care aveau s-o plateasca Romanii din muntii Abrudului, se mareste in 1775 dela 5859 florini anual la 14.769 florini, iar in 1783 la 21.555 florini. Si calamitatea era ca pe langa aceasta taxa, in care se credea ca sunt cuprinse toate obligatiunile feudale ale muntenilor, li se mai pusese in spinare o multime de alte contributiuni, precum si zile de lucru, astfel ca Romanii din muntii Abrudului, iobagi ai Statului, ajunsera intr-o situatiune mai de plans decat iobagii nobilimei si adica lipsiti de munti, de vechiul lor patrimoniu, fara pamanturi de aratura, fara gradini, fara fanate, supusi la robote sau la zile de lucru si pe deasupra supusi si la plata unei enorme taxe domeniale. Obligatiunile duble in bani si in natura pentru aceleasi servicii.

Vezi si Ion Negulescu, ministru al Razboiului in Guvernul Nicolae Radescu


Din aceasta cauza s-au intamplat o multime de conflicte intre populatie si functionarii domeniului. In anul 1778 locuitorii comunelor Vidra, Campeni, Bistra si Raul mare – aceasta din urma cuprindea pe atunci satele Albac, Secatura, Scarisoara si Ponorelul – se plang printr-o numeroasa deputatiune la guvernul transilvan din Sibiu in contra diferitelor abuzuri. In loc de dreptate, membrii deputatiunei se vazura dati in judecata penala fiindca au turburat linistea autoritatilor din Sibiu, – caci iobagii n-aveau nici macar dreptul sa reclame in contra asupritorilor – si condamnati a suferi unii cate 25 bastoane, iar altii cate 12, plus suportarea cheltuielilor de judecata. Deputatul Gavril Todea, batran de 80 ani, a si murit in urma bataii.

Romanii din muntii Abrudului, convingandu-se ca la guvernul transilvan in zadar cer dreptate, si trimit mai multe deputatiuni la Viena, la imparateasa Maria Tereza, si apoi la succesorul ei , la imparatul Iosif II, avand aproape intotdeauna in fruntea lor pe taranul iscusit din Albac Ursu Nicola, zis Horia, si pe Ion Closca din Carpenis.
In interesul adevarului istoric trebue sa marturisim ca imparatul Iosif II, care a domnit dela 1780 pana la 1790, a fost cel mai luminat domnitor al epocei sale. Era milos cu poporul de jos si Romanilor le-a aratat totdeauna multa buna-vointa. Din nenorocire, actele sale erau sabotate cu viclenie de catre autoritatile unguresti, ori de cate ori ele contineau dispozitiuni favorabile Romanilor. El a calatorit in doua randuri prin Ardeal ca sa cunoasca situatia, ascultand plangerile poporului, mai intaiu in 1773, ca mostenitor la tronului si regent, si apoi in 1783 ca imparat, cand a fost si la Alba Iulia si Zlatna, fiind singurul Habsburg, care dela 1691, cand Transilvania ajunse sub domnia casei austriace, a tinut sa viziteze aceasta tara atat de ruinata prin pacatele feudalitatii unguresti, potrivit foaienationala.ro.

Pe atunci se agita in politica internationala a Europei urmatorul plan grandios, faurit de imparateasa Ecaterina II a Rusiei ca pe ruinele imperiului turcesc sa se ridice din nou statul independent, cunoscut in vechime sub numele Dacia, care urma sa se formeze din principatele Moldovei si Munteniei, apoi din Basarabi, sub sceptrul unui principe de religie ortodoxa si avand ca frontiere Nistrul si Marea Neagra inspre Rusia, apoi Dunarea si Oltul dinspre Austria. Scopul imparatesei Ecaterina II prin acest plan, care fu acceptat si de imparatul Iosif II la 13 Noembrie 1782, era ca sa nu mai fie nici o vecinatate intre Rusia, Austria si intre noul stat, care urma sa se inalte pe ruinele imperiului turcesc.

Vezi si Haiducii Muscelului din Nucsoara


Intocmai ca in prima sa calatorie facuta in Ardeal in 1773, tanarul imparat primi si in a doua sa vizita prin Ardeal o multime de petitiuni, in special dela iobagii romani. Cu acest prilej, aflandu-se la Sibiu, a declarat de stearsa robia personala a iobagilor din Ardeal, zicand: “ca sa inceteze odata peste tot locul aceasta degradatoare stare de sclavie a omenirii”. Dar nobila sa intentiune intampinand o vehementa opozitiune din partea nobilimii maghiare si din partea cancelariei aulice, desfiintarea iobagiei a ramas si de asta data o simpla dorinta neexecutata.

Ambele calatorii ale imparatului Iosif II in Transilvania au lasat o adanca impresiune in inima taranului roman, care i se adresa prin diferite deputatiuni cu plangerile sale totdeauna plin de incredere.

Plangerile muntenilor, inaintate prin aceste deputatiuni in anii 1779-1782 fie Curtei imperiale, fie cancelariei aulice, erau urmatoarele: a) Ca pe langa taxa domeniala, care in anii din urma fusese urcata in mod excesiv, li s-a interzis dreptul de pasunat, dreptul de a taia lemne de constructie si li s-au impus sa faca o multime de lucrari ilegale si anume: sa taie 13.182 stanjeni de lemne pentru domeniu, pe care sa le si transporte la locurile de consumatiune, sa coseasca fanetele Statului, sa stranga si sa transporte fanul, sa duca vinul si rachiul (vinarsul) pana la Zlatna, departare de cate 3-4 zile pentru unele comune, sa transporte fer dela Hunedoara pentru stabilimentele minelor statului, precum si orz din Ungaria pentru beraria statului, departare de cate 10-12 zile, sa sape un canal lung cat toate zilele – si toate aceste lucrari sa le faca gratuit sau pe langa o plata mizerabila. b) Ca intreg tinutul muntilor Abrudului fiind un pamant neroditor, locuitorii aveau mai inainte dreptul sa-si aduca alimente (grau, orz, porumb etc.) din Ungaria, libere de orice vama, iar acum sunt siliti sa le cumpere cu pret indoit dela arendasul domeniului. c) Ca preotii sunt supusi la taxe si servicii feudale la fel cu iobagii. d) Ca s-au luat bisericele din proprietatea ortodoxilor si s-au dat la uniti. e) Ca drepturile si libertatile proprietarilor de mine si ale minerilor nu se mai respecta. f) Ca daca moare un locuitor din munti, atunci rudele mai apropiate sunt fortate sa plateasca functionarilor domeniali intreg pretul averii ce li se transmite. g) Ca li s-a impus sa dea pentru armata diferite lucruri, pe cari ei trebue sa le cumpere cu bani si pentru cari nu li se da nici o plata. h) Ca primarii din comunele Raul mare, Vidra, Campeni si Bistra au incasat de pe spinarea locuitorilor suma de 14.491 florini, sub titlul de cheltuieli de cancelarie, si tot sub acest titlu a luat de pe dansii subprefectul Komaromi suma de 8388 florini. i) In fine ca mai multi deputati, cari au inaintat plangeri la guvernul din Sibiu si Curtii imperiale din Viena, au fost pedepsiti, unii cu amenzi in bani de cate 100-200 florini, iar altii au fost inchisi si batuti ca niste talhari la trei hotare, ca Petru Nicola si batranul Gavrila Todea.

Vezi si “Troica” bolsevica ucidea zilnic pana la 300 de oameni


Toate aceste petitiuni au fost trimise de Curtea imperiala si de cancelaria aulica guvernului din Sibiu cu ordinul de a se cerceta veracitatea lor si, in caza de adevar, sa indice si masurile pentru incetarea nelegiuirilor.
Este de prisos sa spunem ca ancheta, desi ordonata de imparat, a fost tot amanata, iar deputatii comunelor erau mereu urmariti, inchisi si maltratati, astfel ca neputandu-se obtine nici o usurare, isbucnirea revolutiei, la 1784, se parea a fi singura mantuire.

Preludiul acestei serioase miscari populare a fost scandalul facut de Moti in ziua de 24 Maiu 1782, la Campeni, cu ocazia targului de tara. Iata motivul scandalului: Pana in anul 1778, Romanii din muntii Abrudului se bucurau de dreptul de carciumarit, putand vinde fiecare vin sau rachiu, daca credea ca cu modul acesta poate castiga ceva. Se platea numai o mica taxa, zisa de rascumparare. In anul 1778 administratia financiara din Transilvania infiinteaza sistemul licentelor de bauturi, punand pentru toti locuitorii din muntii Abrudului, cari se ocupau cu carciumaritul, o taxa fiscala de 1 creitar si jumatate pentru vadra de vin si 1 creitar pentru vadra de rachiu. Muntenii platiau acum de doua ori impozitul dreptului de carciumarit, intaiu ca rascumparare si al doilea rand ca licenta.

In anul 1781 dreptul de carciumarit in muntii Abrudului fu dat in arenda la doi Armeni cu numele Martin Bosniac si Martin Patrubani, pe termen de 6 ani si cu pretul de 12.000 florini annual. Acesti arendasi lacomi interzisera locuitorilor de a mai exercita carciumaritul in particular si prin agenti d-ai lor confiscau orice bautura gasiau pe la oameni, pe cari ii si amendau. Severitatea arendasilor armeni a mers pan-acolo, incat la Abrud, in timpul Pastelor din anul 1782, confisca si o sticla cu vin trimisa de un credincios din Abrud-sat preotului local ca sa cuminece pe locuitorii comunei.

In ziua de 24 Maiu 1782, cu ocazia targului de tara din Campeni, locuitorii din comunele Raul Mare, Vidra, Campeni si Bistra, conform unui vechiu drept, adusera si ei bauturi spre vanzare. Dar arendasii armeni se opusera prin oamenii lor, pe cari ii inarmasera cu lanci, pistoale si pusti, impiedicand orice amestec al muntenilor in dreptul lor de carciumarit. O scanteie trebuia sa aprinda focul – si scanteia o dete un servitor al arendasilor, care alergand calare in fuga mare prin targ, tranti la pamant o femeie din Halmagiu, care vindea nuci, apoi calca cu calul in picioare pe un taran din Zarand, care-si aseza intr-un sac lana ce o cumparase in targ. Dar taranul din Zarand, sculandu-se infuriat de sub picioarele calului, puse repede mana pe o sacure, sari indata la un butoiu cu vin al arendasilor armeni, spargandu-i fundul si varsandu-i bautura.

Un alt taran, cu numele Iacob Zahut din Raul Mare, care adusese mied de vanzare in targ, fiind luat de servitorii arendasilor cu injuraturi si lovituri cu patul pustei si dus la inspectorul domeniului, se intalneste cu romanul din Zarand tocmai cand acesta spargea butoiul cu vin al Armenilor arendasi si apoi dand chiote prin targ, se strange o multime de tarani, cari sar cu totii la butoaiele arendasilor, spargandu-le si varsandu-le toata bautura.
In fata acestei scene si a furiei multimei, carciumarii si servitorii arendasilor fug imediat din targ, de frica de a nu fi masacrati.

Acest incident a dat insa prilej guvernului transilvan sa pedepseasca cu moartea pe autorii scandalului, in care muntenii isi aparau un drept al lor si pentru care dansii mai plateau statului si o taxa de rascumparare. Intr-adevar, 23 de primari si consilieri comunali sunt condamnati de judecata forului domenial din Zlatna la cate 25-100 bastoane si cu 3 luni pana la 2 ani de inchisoare, iar alti 5, ca autori principali si sub motivul ca au agitat poporul sa trimita deputatiuni la Viena, sunt condamnati la moarte. Unul din acestia, cu numele Dumitru Todea, a fost condamnat si la tortura inainte de executare, iar dupa executare sa i se taie capul, corpul sa i se despica in 4 parti, iar bucatile sa i se puna in teapa.

Astfel terorismul era la culme in muntii Abrudului.

In cursul lunei Maiu 1783 o noua deputatiune a Motilor lua drumul Vienei ca sa se planga despre multele abuzuri si cruzimi si totodata sa ceara scaparea vietei celor 5 locuitori condamnati la moarte, precum si ordin ca deputatii lor sa nu mai fie arestati de catre functionarii domeniului pentru faptul ca recalma dreptate la Curtea imparateasca.

La 7 Iunie 1783 imparatul dete ordin guvernului din Transilvania ca nici locuitorii din muntii Abrudului si nici deputatii lor sa nu mai fie urmariti pentru plangerile ce le-au inaintat la Viena si nici sa se execute vreo sentinta de moarte asupra lor. Cu toate acestea, sentinta forului domenial din Zlatna fu executata in mare parte asupra muntenilor. Numai pedeapsa cu moarte fu schimbata in inchisoare dela 1-2 ani si cate 50-100 bastoane.
In luna Noembrie 1783, Horia, deputatul taranilor din Raul Mare (Albac), si Closca, deputatul taranilor din Carpenis, Abrud, Bucium etc. pleaca pentru a treia oara la Viena1). De asta data deputatii Motilor sunt siliti sa astepte luni intregi in capitala Austriei, deoarece imparatul Iosif II era plecat la Roma, in Italia, de unde se intoarse la 10 Martie 1784. La 1 Aprilie acelasi an, Horia fu primit in audienta de imparat, caruia ii prezinta o noua petitiune in numele comunelor Raul Mare, Vidra, Campeni, Bistra, Misca, Baia de Cris, Bucium, Abrud si Carpenis si prin care locuitorii se plangeau ca cu toate rugaciunile lor inaintate in diferite randuri la Curtea imperiala, ei n-au putut sa obtina nici o usurare.

In 13 Aprilie 1784, imparatul comunica guvernului transilvan ca pana la hotararea sa in ceea ce priveste ancheta ordonata inca in anul 1780, locuitorii comunelor suplicante, ca si deputatii lor, sa nu mai fie arestati, iar cei inchisi pentru plangerile facute sa fie imediat pusi in libertate.
Aceasta audienta a lui Horia la imparatul din primavara anului 1784 joaca un rol important in tot cursul memorabilei revolutiuni ce i-a urmat. Intr-adevar, este fapt pozitiv ca Horia, indata dupa intoarcerea sa acasa, incepu sa agite pe taranii din Ardeal, mai intaiu in secret si mai tarziu pe fata, spunandu-le ca imparatul in repetate randuri a dat ordine in Transilvania in semnul ca taranii sa nu mai faca servicii in masura de pan-aci, dar ca nobilii si autoritatile nu vor sa respecte cuvantul imparatesc si sa-l aduca la cunostinta iobagilor; ca din aceasta cauza imparatul a dat ordin sa se militarizeze tara intreaga si iobagii sa capete arme; ca dansul are hartii dela imparatul in care se ordona ca taranii sa nu mai faca de aci inainte servicii nobililor, ci numai imparatului; ca monarchul nu stie nimic de puzderia de impozite aruncate de nobilime si de functionari numai asupra iobagilor, in folosul lor propriu si fara stirea imparatului, si ca deoarece nobilimea nu vrea sa comunice taranilor ordinele date pentru usurarea lor, imparatul l-a autorizat pe el ca sa rascoale pe Romanii din Ardeal si cu ajutorul lor sa extermine pe toti magnatii, pe toti nobilii si pe ceilalti Unguri, sa le pradeze si prefaca in cenusa toate curitle si averile, asa ca sa nu mai ramana piatra pe piatra, caci aceasta este vointa si porunca imparatului.

Spre a convinge taranimea ca toate acestea sunt adevarate, Horia se prezinta in fata poporului cu o cruce mica aurita, pe care se afla si chipul imparatului Iosif II si pe care, zicea el, i-a dat-o insusi imparatul pentru ca Romanii sa aiba deplina incredere in cuvintele sale si pentru ca soldatii din armata imperiala sa nu traga asupra lor, indata ce vor vedea semnul crucii.
Fara indoiala, cuvintele lui Horia au gasit toata inceredea in randurile taranimei ardelene, producand in acelasi timp o mare consternare printre toti nobilii Ardealului cari, stiind antipatia imparatului fata de ei, credeau ca trebue sa existe un sambure de adevar in cuvintele: “cu voia si cu porunca imparatului”.

Este de remarcat ca in primavara anului 1784, pe cand Horia tinea acest limbagiu taranilor romani, acestia erau in plina agitatiune din cauza conscriptiunei militare, ordonata inca la 1761, sub imparateasa Maria Tereza, in scopul infiintarei pe langa granitele Ardealului a mai multor regimente de graniceri. Lucru foarte natural, locuitorii comunelor romanesti alergau cu droaia sa se inscrie in aceste regimente, stiind bine ca astfel scapa de iobagie, devin oameni liberi si proprietari de pamant, avand o singura obligatiune: sa apere granitele tarei in timp de pace si in timp de rasboiu.

Cuvintele lui Horia, puse in gura imparatului si spuse taranilor in semnul crucii, prindeau de minune si scanteia revolutiei incoltise in aproape toate masele taranesti. Comunele iobagesti, la auzul svonului ca imparatul voeste sa militarizeze tara intreaga, incepura a alerga la ofiterii din Alba Iulia ca sa ceara arme si sa-si inscrie flacaii ca militari. Inceputul il facura taranii dun comuna Hapria, judetul Alba, apoi urmara cei din comunele vecine: Henig, Straja, Dumitra si Vingard si in scurt timp venira si taranii din comitatele vecine, caci nimeni nu voia sa mai fie iobag. In decurs de 4 saptamani (15 Iulie – 15 August) 81 comune din judetele Alba, Turda, Zarand si Cetatea-de-balta se inscrisesera la Alba Iulia. O asemenea miscare se ivi repede si in Tara Hategului.
Comunele iobagesti, indata dupa inscriere, incepura sa refuze nobililor orice servicii si orice plata de taxe feudale. In unele localitati, iritatiunea nascuta intre tarani si nobili, in urma conscriptiei militare, ajunsese pana la acte de violenta.
In fata acestei situatiuni, baronul S. Bruckenthal, guvernatorul Ardealului, vazand ca conscriptia se incepuse din partea armatei fara stirea guvernului, ca turburarile iau un caracter din ce in ce mai serios, decise sa declare intreaga aceasta operatiune fara nici o valoare si sa ordone taranilor ca sa continue serviciile iobagesti, ceea ce spori si mai ingrijorator agitatiunea printre tarani.

Tendintele revolutionare se manifestau in toate partile. Prin unele sate taranii declarau in public ca “tara asta e a Romanilor si nu a Ungurilor si ca daca vor capata ei arme in mana, vor alunga de pe pamanturile lor pe Unguri si pe domnii feudali!”.
In toamna anului 1784 o conspiratiune taraneasca aprinse usor focul in tara Motilor. Capii conspiratiunei erau cei trei capitani: Horia, Closca si Crisan.

Capul revolutiei Ursu Nicola sau Horia era din Albac, sat apartinator pe atunci comunei Raul Mare, iobag al statului, in varsta de 54 ani pe timpul revolutiei. Adevartul sau nume era Vasile Nicola, dupa cum singur declara in testamentul sau. Ursu era numai o numire particulara, conform unui obiceiu la taranii din muntii Abrudului de a da baetilor numele de Urs in locul numelui de botez, iar numele de Horia era un epitet popular dat de Moti pentruca ii placea sa cante, sa horeasca. Destept, vorbaret, simpatic ca infatisre, constant si foarte hotarat, mai ales fata de dusmanii taranilor, Horia fusese un fel de aparator al taranilor pela judecatoriile comunale din muntii Abrudului. Sarac lipit, caci n-avea decat o casuta2) de barne late de brad, era inzaestrat in schimb cu multe cunostinte practice, castigate in viata sa agitata si in calatoriile sale pela Viena. Horia se bucura de o imensa popularitate, mai ales printre iobagii comunelor de pe vaile Ariesului Mare si Ariesului Mic. Din casatoria cu sotia sa Ilina a avut doi copii: pe Ion, care a fost si dansul vice-capitan pe vremea revolutiei, si pe Luca.

Al douilea capitan al revolutiei a fost Ion Closca, cel mai intim prieten al lui Horia. Closca, ca si Horia, era iobag al statului din comuna Carpenis, langa Abrud. Numele sau adevarat era Ion Oarga, iar Closca, un simplu epitet popular, i s-a dat in gluma de consatenii sai, conform uzului romanesc de a i se da fiecaruia cate o porecla. Inteligent, concentrat si curagios, Closca castigase inca de tanar iubirea taranilor din comunele Carpenis, Abrud si Bucium, care in trei randuri il trimisesera ca deputat al lor la Curtea din Viena. Mai intaiu a fost trimis in anul 1779, cand avea numai 32 de ani. Ceva mai instarit decat Horia, poseda o casa mai buna pe o coasta langa drumul ce duce dela Abrud la Campeni, anume pe coasta Closcestilor, apoi cateva locuri de aratura, si fanete. Pe sotia lui o chema Marina, pe fratele sau Teodor Oarga, iar pe soru-sa Achimia.

In fine al treilea capitan, George Crisan, era tot iobag al statului din comuna Carpenis, avand pe vremea revolutiei etatea de 52 de ani. Mandru si impunator, sever si hotarit. Numele sau adevarat era Marcu Giurgiu, originar din comuna Vaca, judetul Zarandului, adica de pe Valea Crisului Alb, ceeace i-a adus numele de Crisan din partea muntenilor. La Carpenis a ajuns prin insuratoare. Fost soldat in armata, unde disciplina militara i-a inasprit si mai mult natura sa de fer, pe care a dovedit-o in mijlocul crancenelor varsari de sange comise de el si oamenii lui in contra nobililor din comitatul Zarandului.

Este interesant de amintit ca in afara de Horia, Closca si Crisan mai apare in primele zile ale revolutiei inca un al patrulea capitan, un barbat de statura inalta, cam de 50 de ani, cu fat anegricioasa, purtand pe cap o chivera rosie de soldat, incins cu o sabie lunga si purtand doua pistoale la brau. Acest capitan a fost prezentat in fata poporului din Bucium (la 8 si 9 Nov. 1784) de catre insusi Horia, care ii zicea “capitan”. Toate ordinele date de Horia, el le-a inasprit si mai mult. Este insa curios ca acest capitan plecand in ziua de 9 Novembre din Bucium in comuna Musca, el dispare de pe teatrul revolutiei pentru totdeauna.

Cine si de unde era acest capitan, nu s-a stabilit nimic precis pana azi. Dupa unele manuscrise contimporane, el ar fi fost un ofiter rus cu numele de Mihai Poperski sau Popescu, dansul declarand odata ca ar fi din Bucuresti, iar alta data dela Iasi. Note: 1)Rubin Patitia, fost avocat in Campeni, sustine in cartea sa: “Muntii nostri, Tara Topilor”, ca Horia a fost de 4 ori la Viena: in 1779, in 1780 si fara a preciza data calatoriei a treia, spune ca a patra calatorie a facut-o in anul 1783, in postul Craciunului. Drumul pe jos, la dus si la intors, comptand 2 luni, Horia a fost primit pentru ultima oara in audienta de imparatul Iosif II la 1 Aprilie 1784. 2)Casa era situata pe dealul Fericetului, aproape de culme, si s-a pastrat pana in anul 1898.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

populatia romaneasca muntii abrudului abrud transilvaniei ungaria
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2190 (s) | 34 queries | Mysql time :0.075574 (s)