News Flash:

Atractia carismatica a lui Hitler

16 Ianuarie 2014
2669 Vizualizari | 0 Comentarii
In miezul povestii lui Adolf Hitler se afla o intrebare care nu a primit inca un raspuns satisfacator: cum a fost posibil ca un personaj atat de ciudat precum Hitler sa ajunga la putere in Germania si cum de s-a bucurat de sprijinul a milioane de oameni? Raspunsul la aceasta intrebare, considera Rees, nu sta doar in contextul istoric cu totul special –infrangerea Germaniei in Primul Razboi Mondial sau criza economica de la inceputul anilor ’30, ci si in natura comportamentului de lider al lui Hitler. Iar tocmai acest apect al povestii face ca istoria lui Hitler sa fie relevanta si in zilele noastre, spune Rees.
Urmarind tipologia weberiana (privind legitimitatea rationala, traditionala si carismatica), Hitler reprezinta cel mai bun exemplu pentru modelul „liderului carismatic”. El nu era un politician normal, unul care promitea, sa spunem, reducerea taxelor sau imbunatatirea sistemului de sanatate, ci un lider cvasi-religios care promitea natiunii nimic altceva decat  Salvarea, scriu cei de la istoriesicultura.ro.
Inainte de Primul Razboi Mondial, Hitler era un nimeni, un tanar cu veleitati de artist, plin de ura si prejudecati, si in acelasi timp un ciudat care nu se putea apropia emotional de nimeni si care nu putea sa participe la o dezbatere intelectuala. Dar cand Hitler a inceput sa vorbeasca in public in berariile din München, dupa razboi, slabiciunile sale au fost percepute de unii drept atuuri.

Vezi si Detalii nestiute din viata liderului nazist Adolf Hitler  
Ura sa, afirmata cu inversunare, completa sentimentele a milioane de germani care se simteau umiliti de termenii Tratatului de la Versailles si care cautau un tap ispasitor pentru pierderea razboiului. Nepriceperea sa in dezbateri a fost vazuta drept dovada a tariei de caracter, iar refuzul sau de a discuta despre tot soiul de fleacuri, ca restul lumii, a fost interpretat drept semnul unui „om special”.
Inainte de foate, faptul ca Hitler a descoperit ca poate da impresia unei conexiuni intre el si audienta a stat la baza succesului sau. Pentru multi, aceasta conexiune s-a nascut din „carisma” lui Hitler.
„Omul era atat de carismatic incat oamenii ar fi crezut orice spunea” a declarat Emil Klein, care l-a auzit pe Hitler vorbind in anii ’20. Insa nu toti cei care il ascultau erau de aceeasi parere. Rees spune ca nu toti se lasau vrajiti de carisma lui Hitler, ci doar cei predispusi sa creada lucrurile spuse de Hitler. Adica celor care impartaseau aceleasi idei cu Hitler le era mult mai greu sa vada ce sta in spatele discursurilor sale violente, in spatele ideilor care aveau sa conduca Germania spre un dezastru inca si mai mare decat cel care-i oferise lui Hitler sansa sa se afirme.
Au existat fara doar si poate oameni care nu au fost deloc impresionati de discursurile lui Hitler. Herbert Richter, un veteran al Primului Razboi Mondial, declara ca Hitler „mi-a displacut imediat din cauza vocii sale. El doar tipa niste idei politice foarte, foarte simple. Credeam ca nu e tocmai normal.”
In a doua parte a anilor ’20, cand economia Germaniei isi revenea dupa razboi, Hitler nu a fascinat decat foarte putini oameni. La alegerile din 1928, Partidul Nazist nu a primit decat 2,6% din voturi. Dar iata ca doar cinci ani mai tarziu, Hitler era numit Cancelar, iar partidul sau ajungea la conducerea Germaniei.
Cheia acestei evolutii sta in schimbarile din economie. Marea Criza economica inceputa in 1929 a dus la cresterea spectaculoasa a ratei somajului in Germania si la prabusirea bancilor. In acest context, Hitler si ideile sale, promovate prin eficientul aparat de propaganda al Partidului Nazist, au inceput sa atraga din ce in ce mai multi adepti. Jutta Reudiger, care a inceput sa sprijine NSDAP-ul in acea perioada, declara ca Hitler aparea drept salvatorul Germaniei. Femeia s-a numarat printre cei care au avut impresia ca percep acea conexiune speciala cu liderul nazist. „Aveam sentimentul ca acesta este un om care nu se gandeste la el si la propriile avantaje, ci doar la bunastarea poporului german.”

Vezi si Ultimele zile cu Adolf Hitler, de Erick Kempka  
Potrivit lui Rees, a contat foarte mult ca Hitler a promovat intens ideea superioritatii rasiale a germanilor, dandu-le astfel impresia ca sunt speciali si mai buni decat altii. Acest element ar fi contribuit enorm la consolidarea relatiei dintre lideri si supusi.
Hitler nu s-a sfiit sa-si ascunda ura si dispretul pentru democratie sau ideea ca violenta poate si trebuie folosita in scopuri politice. Si, inainte de toate, el le-a oferit germanilor o tinta, un vinovat pentru toate greutatile prin care trecea tara: comunistii si evreii.
Laurence Rees incheie facand o paralela intre exemplul Germaniei care l-a adus la putere pe Adolf Hitler si Grecia zilelor noastre, care ar putea fi tentata, in contextul creat de o criza economica fara precedent, sa apeleze la un lider neconventional, carismatic, care le promite salvarea.
Facem apel la memoriile unui important scriitor austriac, Stefan Zweig (n. 1881 – d. 1941), contemporan cu ascensiunea lui Hitler si a Partidului Nazist, pentru a vedea cum a fost perceput Hitler de catre cineva care nu s-a lasat influentat de discursul providential al acestuia si de asa-zisa sa carisma.
Despre primele aparitii ale personajului numit Adolf Hitler la inceputul anilor ’20, Zweig (foto) avea sa-si aduca aminte urmatoarele:
„Ramane ca o lege de neclintit a istoriei faptul ca tocmai contemporanilor li se refuza posibilitatea de a recunoaste, inca de la primele inceputuri, marile miscari care-si pun amprenta asupra epocii. Asa se face ca nu-mi pot aminti cand am auzit prima data de numele lui Adolf Hitler, acest nume pe care, de cativa ani incoace, suntem nevoiti sa-l evocam sau sa-l rostim in fiecare zi, ba chiar in fiecare secunda, intr-un context sau altul, numele omului care a adus lumii mai multa nenorocire decat oricare altul de-a lungul timpului. Trebuie sa fi fost in orice caz destul de devreme, pentru ca Salzburgul nostru, aflat la doua ore si jumatate de mers cu trenul, era un fel de vecin al Munchenului, asa ca pana si problemele strict locale acestuia ne ajungeau destul de repede la ureche. Stiu numai ca, intr-o zi – data n-as putea s-o mai reconstitui –, un cunoscut a venit la noi si s-a plans ca la Munchen sunt din nou tulburari. Ca e vorba mai ales de un netrebnic de agitator pe nume Hitler, care tine intruniri ce se termina cu incaierari nebunesti si care atata in chipul cel mai vulgar impotriva republicii si a evreilor.

Vezi si Hitler si pasiunea pentru fenomenele oculte  
Numele a cazut in mine ca ceva gaunos si lipsit de importanta. In continuare nu m-a mai preocupat. Caci cate nume de agitatori si pucisti, azi de multa vreme uitate, nu apareau pe-atunci dintre ruinele Germaniei, ca tot asa de repede sa intre in neant? [...] Chiar si fituica acelei nou-aparute miscari nationaliste mi-a picat la un moment dat in mana, Miesbacher Anzeiger (care avea sa se transforme in Völkischer Beobachter). Dar Miesbachul nu era decat un sat oarecare, iar ziarul era scris ca din popor. Cine se sinchisea de-asa ceva?”
O data cu arestarea si condamnarea lui Hitler, miscarea dispare, iar pentru cativa ani se parea ca agitatiile din Munchen nu vor fi altceva decat o amintire a perioadei tulbure de dupa razboi. Zweig scrie despre reaparitia miscarii si ofera un argument pentru indiferenta cu care multi germani au tratat acest national-socialism violent propus de un personaj obscur:
„Dupa cativa ani insa a reaparut, de data aceasta saltat cu repeziciune in sus de catre valul infuriat al nemultumirii. Inflatia, somajul, crizele politice si nu in ultimul rand neghiobia strainatatii rascolisera poporul german; o teribila nevoie de ordine se facea simtita in toate straturile poporului german, pentru care ordinea a avut dintotdeauna o importanta  mai mare decat libertatea si dreptul. Si cine promitea ordine – insusi Goethe a spus ca dezordinea ii este mai nesuferita decat nedreptatea –, pe acela il urmau din primul moment sute de mii.
Dar noi continuam sa ignoram primejdia. Putinii scriitori care realmente isi dadusera osteneala de-a citi cartea lui Hitler, in loc sa se ocupe de programul lui, luau in ras zorzoanele prozei lui fade. [...]
Dar poate ca nici in strainatate nu s-a inteles niciodata adevaratul motiv pentru care in toti acesti ani Germania a subapreciat si minimalizat in asa masura persoana si influenta lui Hitler: nu numai ca Germania a fost intotdeauna un stat intemeiat pe existenta claselor, dar ea s-a impovarat in plus prin veneratia exagerata fata de tot ce insemna «cultura». Abstractie facand de cateva posturi de general, functiile inalte in stat au ramas in exclusivitate la dispozitia celor cu «studii academice»; pe cand in Anglia un Lloyd George, in Italia un Garibaldi si Mussolini, in Franta un Briand se ridicasera cu adevarat din popor pana la cele mai inalte functii in stat, pentru neamt era de neconceput ca un om care n-a terminat nici macar scoala medie, necum sa fi absolvit vreo scoala superioara, ca un ins care a innoptat prin camine de burlaci si care ani in sir a dus o viata obscura, cu mijloace nici astazi scoase la lumina, sa poata vreodata sa aspire la o pozitie pe care detinut-o un baron von Stein, un Bismarkc, un print Bülow. Nu altceva decat aceasta aroganta de oameni scoliti i-a indus in eroare pe intelectualii germani care au continuat sa vada-n Hitler tot un agitator de berarie care n-ar putea sa devina niciodata realmente periculos. [...] Si chiar si atunci cand, in acea zi de ianuarie 1933, a devenit cancelar, atat marea masa, cat si aceia care-l impinsesera in acest post il considerau a fi doar un loctiitor provizoriu, iar in domnia national-socialista vedeau un simplu episod.”
(Stefan Zweig, Lumea de ieri. Amintirile unui european, Humanitas, Bucuresti, 2012)
Istoricul Laurence Rees, care colaboreaza de multa vreme cu BBC pentru programele de istorie, pregateste un documentar in trei parti privind acest subiect. „The Dark Charisma of Adolf Hitler” prezinta marturii ale contemporanilor lui Hitler si imagini din epoca pentru a arata cum acest personaj atat de controversat a ajuns la conducerea Germaniei si ce rol a jucat „carisma” in evolutia sa pe atat de spectaculoasa, pe atat de dezastruoasa prin consecintele sale.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

adolf hitler carismatica iderului carismatic
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1697 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018871 (s)