News Flash:

Bataclan renaste cu Sting

13 Noiembrie 2016
364 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7249 RON (+0.0021)
USD: 4.2241 RON (+0.0342)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
sting
La un an dupa atentatele teroriste in care au pierit 90 de morti la Bataclan, sala de concert si-a redeschis portile aseara, cu un concert sustinut de artistul britanic Sting.

Langa intrare, buchete de flori, lumanari si mesaje au adus un omagiu victimelor atacului jihadist de anul trecut. Mai multi spectatori au venit purtand in maini trandafiri.

Cele 12 luni scurse de la atentat au fost dificile. Sa asculti muzica din nou la Bataclan  a fost visul multor melomani. El s-a implinit. Teroristii au pierdut.

Bataclan a fost refacut identic, lucrarile durand 8 luni.

Sala, cu o capacitate maxima de 1.497 de locuri a fost arhiplina, in public aflandu-se mai ales familiile victimelor si un numar de oficialitati, printre care si ministrul Culturii, Audrey Azoulay. Charlotte Rampling era asezata in primul rand, alaturi de prietena sa,  Truddie, sotia lui Sting. In spatele salii, discreta, a putut fi vazuta Patricia Kass, scrie presa franceza.

Fanii au inceput sa vina cu doua ore inainte de spectacol in sala a carei securitate a fost asigurata de numeroase bariere si de un mare numar de politisti.

Sting si-a inceput concertul cu un minut de reculegere in amintirea victimelor. „In aceasta seara, avem doua misiuni: mai intai sa ne amintim de cei care si-au pierdut viata in timpul atacului si apoi sa celebram viata, muzica, in acest loc istoric”, a afirmat cantaretul britanic, fostul leader al grupului The Police, care a cantat la Bataclan si la inceputurile carierei sale.

In timpul spectacolului, multe persoane au plans, dar treptat au inceput sa apara zambetele. 

Fanii lui Sting erau asezati in fosa, invitatii proprietarilor teatrului Bataclan stateau la balcon. Cei mai multi dintre ei au cumparat bilet in valoare de 50 de euro. Reteta acestui prim concert va fi donata celor doua asociatii ale victimelor, Life for Paris si 13 novembre : Fraternité et Vérité.

Cu bine cunoscuta sa voce voalata, in t-shirt si pantaloni de piele, vesnic tanarul rocker si-a prezentat muzicienii fideli: «Dom» Miller la chitara, «Vinnie» Calauita la baterie, Rufus Miller la chitara. “Asta-seara voi sustine concertul cel mai umil din cariera mea”, scriese Miller  cu cateva ore inaintea spectacolului, pe instagram.

Intr-un costum de tenis alb, a intrat in scena celebrul trompetist Ibrahim Maalouf. In afara de el i s-a alaturat lui Sting si Henri Padovani, primul chitarist al formatiei Police.

Primul din cele 17 cantece  din program a fost o balada, Fragile, cu care Sting isi incheie de obicei concertele. In play liste au existat cateva momente  foarte emotionante, cum ar fi minunatele melopei orientale Inshallah si Desert Rose. Desigur s-a ascultat mult rock, totul combinat cu hituri ca Message in a bottle, Englishman, Every Breath, Walking on the moon si Roxanne. Pe scena de la Bataclan, vechiul basist si lider al formatiei Police a interpretat in primul rand titlurile noului album, 57th & 9th, lansat recent.

De la al doilea cantec, Can't stop thinking about you, sala a fost in picioare, ridicand bratele cu pumnii stransi si cantand.

Sting trebuia sa cante 60 de minute, dar a ramas pe scena mai mult de o ora si jumatate inainte de a pleca strigand «Vive le Bataclan!»

Bataclan, situat in arondismentul XI al capitalei franceze, a fost deschis in 1865, fiind considerat “sala cea mai feerica a noului Paris”. Proiectat de arhitectul Charles Duval, el a devenit, din 1970, “legendar” pentru muzica rock, iar in 1991 a fost inscris in randul monumentelor istorice. Aici, din 2004, au fost programate spectacole, concerte si uneori expozitii. Pe scena de la Bataclan s-au perindat mari nume ale muzicii si comediei, de la Velvet Underground la Stromae, trecand prin Roxy Music, Stray Cats, The Police, Prince sau The Cure.

Odata depasit socul atentatului, a devenit clar pentru toata lumea ca Bataclan trebuie redeschis. Au participat la refacere 25 de firme, cu un total de peste 100 de persoane, santierul costand mai multe milioane de euro.

Ranile de anul trecut trebuie vindecate prin muzica. In perioada urmatoare, vor urca pe noua scena rockerul englez Pete Doherty, in 16 noiembrie, cantaretul senegalez Youssou N'Dour, in 18 noiembrie. In 2 decembrie este randul grupului american de rock Nada Surf, urmat, in 3 decembrie de grupul francez de rap MZ si programarile, evident, vor continua.

Astazi, a fost dezvelita o placa comemorativa pe fatada salii de concert in cadrul zilei ceremoniilor oficiale, conduse de presedintele François Hollande, care s-a dus in fiecare dintre locurile in care terorismul a facut sa curga sange. Comemorarile au inceput al poarta D a Stade de France si s-au terminat la Bataclan. Pe placa de aici se poate citi: “In memoria lui Manuel Dias si in semn de respect fata de numerosii raniti si victime din acest loc in seara zilei de 13 noiembrie 2015. Manuel Dias 28.4.1952 – 13.11.2015”. Dupa un moment de reculegere si depunerea unei jerbe, fiul lui Manuel Dias, prima victima a comandoului kamikadze, a citit un text despre toleranta.

France 2, France 4 et Culturebox vor difuza concertul lui Sting in aceasta noapte.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

atentatele teroriste bataclan concert sting lumanari mesaje omagiu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2000 (s) | 34 queries | Mysql time :0.044079 (s)