News Flash:

Batalia de la Carhhes

15 Septembrie 2013
3332 Vizualizari | 0 Comentarii
Batalia de Carhhes (astazi Harran, in Turcia) a fost dramatica pentru romani. In a doua faza a luptelor din prima zi, la 9 iunie, Publius Crassus, a fost impiedicat de a conduce un contra atac si a fost ucis sau s-a sinucis, nu se stie exact. 
Dar capul sau a fost pus pe un par si purtat ostentativ sub privirile tatalui sau, care isi va urma fiul in moarte peste doua zile, dupa cum scrie Plutarh (apoi Dio Cassius). Imprudenta lui Crassus de a antrena sapte legiuni dincolo de Eufrat i-a fost fatala. 
Cauta in est un dusman care fugea perfid… De cand plecase din Siria, Crassus s-a aratat profund nelinistit de un drum care ii oferise deja cateva semne funeste: caderea lui si a fiului sau la iesirea din templul lui Heliopolis, moartea calului lui Marcus Licinius, care s-a avantat sa inoate in apele Eufratului. 
Era inconjurat de o atmosfera apasatoare, de indoieli si angoase si soldatii superstitiosI si-au amintit ca la Roma, in plina strada, conducatorului lor li se adresaze blesteme vechi si secrete. In plus, ofiterii lui Crassus stiau foarte bine ca acest razboi, impopular in capitala Imperiului Roman, era o nebunie, pentru ca rupsese un acord cu statul pe care il invadasera. Stiam ca la mijloc nmu se afla la obiectiv decat gloria personala a generalissimului lor, gelos pe ceilalti doi triumviratI celebri, Cezar si Pompei.
La inceputul verii anului 54 sau 53, Marcus Licinius Crassus Dives, omul care a zdrobit revolta lui Spartacus in anul 71 i.e.n., dar apoi a fost invins de catre Pompei, revenit din campania din Spania impotriva lui Sertorius (Quintus), cel care s-a luptat sub ordinele proconsulului Quintus Servillius Caepio in 105 i.e.n. impotriva teutonilor si a capatat recunoasterea si increderea lui Marius, dupa care a luat drumul Spaniei pentru a se lupta cu celtiberii, consul-triumvir al Romei si guvernator al Siriei (timp de cinci ani), la sfaturile lui Abgar al II-lea Ariamnes, a trecut Eufratul pentru a-i infrunta pe parti, insa a fost invins in batalia de la Carrhes unde fiul lui, Publius Crassus Licinius Diver (casatorit cu Cecilia Metella, sau Cornelia Metellia, fiica lui Quintus Caecilius Metellus Pius Scipio Nasica, foarte tanar si foarte bogat, cultivat), si-a gasit sfarsitul in lupta, alaturi de 30.000 de oameni si de calareti gali. Batalia de Carhhes (astazi Harran, in Turcia) a fost dramatica pentru romani.

In a doua faza a luptelor din prima zi, la 9 iunie, Publius Crassus, a fost impiedicat de a conduce un contra atac si a fost ucis sau s-a sinucis, nu se stie exact. Dar capul sau a fost pus pe un par si purtat ostentativ sub privirile tatalui sau, care isi va urma fiul in moarte peste doua zile, dupa cum scrie Plutarh (apoi Dio Cassius).
Imprudenta lui Crassus de a antrena sapte legiuni dincolo de Eufrat i-a fost fatala. Cauta in est un dusman care fugea perfid… De cand plecase din Siria, Crassus s-a aratat profund nelinistit de un drum care ii oferise deja cateva semne funeste: caderea lui si a fiului sau la iesirea din templul lui Heliopolis, moartea calului lui Marcus Licinius, care s-a avantat sa inoate in apele Eufratului. Era inconjurat de o atmosfera apasatoare, de indoieli si angoase si soldatii superstitiosI si-au amintit ca la Roma, in plina strada, conducatorului lor li se adresaze blesteme vechi si secrete. In plus, ofiterii lui Crassus stiau foarte bine ca acest razboi, impopular in capitala Imperiului Roman, era o nebunie, pentru ca rupsese un acord cu statul pe care il invadasera.

Stiam ca la mijloc nmu se afla la obiectiv decat gloria personala a generalissimului lor, gelos pe ceilalti doi triumviratI celebri, Cezar si Pompei.
Partii au atacat inuman, dur, sunetele erau asurzitoare si sagetile zburau de pretutindeni, ca un nor ce intuneca vardugul. Romanii, au fost incercuiti, pierduti, cu moralul la pamant. Si totusi, au incercat de mai multe ori, curajosi si cu ordinea lor recunoscuta, de a strange randurile si de a lupta corp la corp, unde stiau ca puteau sa aiba sorti de izbanda si sa se salveze. Numai ca partii au fost mereu precauti si au mentinut o distanta apreciabila, in asa fel incat sa nu se amestece cu romanii vicleni si sa evite lupta care le putea fi net favorabila. In spatele portilor se afla o trupa de camile incarcate cu arcasi abili, gata de a strapunge formatia „broasca” tipica romanilor, deoarece le trageau in picioare si in cai si reuseau sa treaca peste zidul scutierilor, potrivit 2012en.ro

Initial, romanii au crezut ca au in fata un numar mic de trupe intrucat partii au pus in fata un cordon subtire de oameni, nesemnificativ, ascunzand cu dibacie grosul trupelor lor, care se afla mai in urma, camuflat de armuri, casti si arme. Cand a aparut soarele, le-a luminat trupele ca aurul si atunci, romanii au inteles ca aveau in fata o armata imensa. Stupefiati, orbiti, asurziti de tipetele de razboi si de tobele dusmanilor fara numar, apuizati de sete si de caldura de iunie a desertului, se simteau pierduti.
Legiunile romane trebuiau acum numai sa-si vanda cat mai scump pielea, desi stiau ca sfarsitul le era aproape. In aceasta batalie au pierit 20.000 de soldati romani si 10.000 au fost facuti prizonieri.

Crassus a murit ca urmare a tradarii lui Septimus Bombulus, fiind ucis in cursul unei intrevederi cu generalul part Surena (aprox. 84 i.e.n. – 52 i.e.n.), seful cavaleriei regelui Orodes al II – lea. Partul l-a atras pe conducatorul roman la o pretinsa negociere care s-a terminat prost, dupa cum scrie Titus Livius. Conform faimoasei legende, reputatia sa de om bogat si avid, fiind precedat de roman, Surena l-ar fi executat pe Crassus turnadu-i aur topit in gura si i-ar fi spus: “Satura-te de acest metal de care esti atat de avid!” Batalia de la Carrhes a avut un mare ecou in tot Orientul si in Occident si marcheaza oprirea expansiunii romane in Est. Dar partii nu au profitat de aceasta victorie imensa si mai ales generalul Surena. Temandu-se de gloria ofiterului sau, care putea reprezenta o adevarata amenintare pentru el, regele Orodes al II-lea, din dinastia Arsacida, a ordonat sa fie executat.

Capul lui Crassus ii fusese trimis de Surena, acum a cazut al sau… Prizonierii romani au ramas in tinutul partilor timp de 33 de ani, inainte de a fi restituiti romanilor, intr-un context politic diferit, in anul 20 i.e.n. August a vizitat Siria si i-a confirmat lui Irod I cel Mare, fiul lui Antipater, regele Iudeeii (intre 37 i.e.n. – 4 e.n.) posesiunea platoului Golan (sau Gaulanitida), situat in sud – vestul Siriei si a izvoarelor Iordanului. Dar in Iudeea, presiunea fiscala ajunsese la limite insuportabile (900 de taleri, pentru 1,5 milioane de locuitori).

Pentru a evita revolta, Irod a slabit putin impozitele. August a semnat un pact de prietenie intre Roma si partii din Asia Mica si a recuperat insemnele lui Crassus si pe prizonierii romani supravietuitori din batalia de la Carrhes din anul 53 i.e.n., printre care se gaseau si mercenari straini. Acestia fusesera deportati de la Antioch la Margiana, in celalalt capat al regatului persan. Urmele lor au fost regasite in Orient, tocmai in China.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

harran turcia romani publius crassus siria
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1648 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013450 (s)