News Flash:

Batalia de la Poitiers

3 Septembrie 2013
2389 Vizualizari | 0 Comentarii
In anul 711, musulmanii au cucerit Spania, in vremea marii expansiuni a Islamului, care s-a extins pana la Marea Mediterana dupa moartea Profetului. Sursele in ceea ce priveste data exacta a bataliei sunt confuze, cele mai multe fiind cronici musulmane spaniole scrise cu cateva secole mai tarziu de la data bataliei. Batalia de la Poitiers a avut loc dupa douazeci de ani de cuceriri umayyade in Europa, incepand cu invazia regatelor crestine ale vizigotilor din peninsula Iberica in 711 si continuand in teritoriile france din Galia, foste provincii ale Imperiului Roman. Campaniile militare ale umayyazilor au ajuns pana inspre nord in Aquitania si Burgundia, incluzand o batalie mare la Bordeaux si un raid la Autun.
Carol Martel a fost ultimul membru al clanului Arnulfing; el a reusit sa ia pozitia de administrator (majordom) al palatului si s-a impus ca stapanitor „de drept” al teritoriilor france, lasandu-i regelui Theuderic al IV-lea (721-737) un rol onorific. Conflictele dintre conducatorii merovingieni le slabisera acestora puterea, lucru de care au profitat in scurta vreme administratorii curtii regale, care au preluat treptat puterea in regatul franc. Conflictele interne din timpul ascensiunii familiei Arnulfing au slabit influenta franca asupra teritoriilor periferice. Ducele Eudo a condus multa vreme Aquitania si a reusit sa-l sfideze pe Carol pana in 720, cand musulmanii spanioli au inceput raidurile la nord de Pirinei. In 720-721, Eudo a infrant o armata musulmana intr-o batalie la Toulouse, dar i-a fost imposibil sa impiedice raidurile musulmane din Autun in 725, caderea Carcassonn-ului si a Nimesului. Eudo a incercat sa exploateze diferentele dintre cuceritorii berberi si arabi ai Spaniei, casatorindu-si fiica cu Munnuza, un sef berber care a condus o mare rebeliune antiaraba, dar care nu a avut succes. Drept razbunare, liderul arab Abd al-Rahman a condus un raid de mare amploare in Aquitania, probabil prin 733, lucru care l-a fortat pe Eudo sa ii ceara ajutorul lui Carol Martel.
Invazia islamica a profitat intotdeauna de diviziunile si de slabiciunile inamicilor sai. Arabii s-au bucurat de sprijinul lui Maurontus, ducele de Marsilia si un inamic al casei de Arnulfing, caruia o victorie araba la Poitiers i-ar fi dus la indeplinire planurile de ascensiune politica.
Carol a adunat o armata numeroasa pentru acele vremuri, cei mai multi luptatori fiind franci si burgunzi, si l-a atacat pe Abd ar-Rahman, in timp ce acesta marsaluia dinspre Poitiers spre Tours. Ambele armate s-au stabilit in tabere fortificate, dar, din pacate, nu se stiu prea multe lucruri despre cum s-a luptat in aceasta prima inclestare dintre forta musulmana si armata crestina, scriu cei de la gazetademures.ro.
Locul exact al bataliei de la Tours nu se cunoaste nici astazi. Sursele istorice pastrate, atat islamice, cat si crestine, sunt similare in unele detalii si contrasteaza in altele. Majoritatea istoricilor presupun ca cele doua armate     s-au ciocnit la incrucisarea raurilor Clain si Vienne, intre Tours si Poitiers. Numarul de combatanti de ambele parti nu se cunoaste. Unele estimari apreciaza ca umayyazii aveau circa 80.000 de oameni, iar francii in jur de 30.000. Istoricul Edward J. Schoenfeld respinge estimarile vechi de 60–400.000 umayyazi si 75.000 franci, sustinand ca „estimarile de peste 50.000 de soldati de ambele parti sunt imposibile din punct de vedere logistic”.
Alt istoric militar contemporan, Victor Davis Hanson, crede ca ambele armate aveau marimi aproximativ egale, circa 30.000 oameni.
Istoricii moderni sunt probabil mai aproape de adevar decat sursele medievale, deoarece estimarile moderne sunt bazate pe abilitatile logistice ale regiunilor rurale de a sustine aceste numere uriase de oameni si animale. Atat Davis cat si Hanson subliniaza ca ambele armate traiau din resursele provinciale, nici una din ele neavand un sistem de aprovizionare pus la punct.
Conform cronicilor, fortele invadatoare au fost total surprinse sa gaseasca o armata mare, bine asezata si gata de lupta, avand amplasament favorabil in teren, opunandu-se atacului asupra cetatii Tours.
Carol Martel obtinuse efectul surpriza dorit. El a decis sa inceapa lupta printr-o formatie defensiva, de tip phalanx. Conform surselor arabe, francii s-au asezat in careu, folosindu-se de panta si arbori pentru a ingreuna un atac de cavalerie.
Timp de sapte zile, cele doua armate s-au observat reciproc, angajandu-se in cateva ciocniri minore. Umayyazii au asteptat sosirea restului armatei, dar dupa aceea au ramas tot nehotarati. Un general capabil nu lasa niciodata adversarul sa aleaga terenul si conditiile bataliei. Abd ar-Rahman, desi era un comandant abil, nu a reusit sa-l impiedice pe Martel sa le aleaga pe amandoua. In plus, umayyazii nu au putut estima numarul adversarilor, datorita faptului ca Martel s-a folosit de trunchiurile copacilor din padure pentru a da iluzia ca are o armata mult mai numeroasa decat in realitate. Asadar, Abd ar-Rahman si-a adunat intreaga armata, ceea ce i-a dat lui Martel timpul necesar pentru sosirea veteranilor infanteriei din colturile imperiului sau. Aceasta infanterie reprezenta speranta victoriei, majoritatea soldatilor avand in spate experienta a numeroase batalii sub conducerea lui Martel, incepand din anul 717.Multi istorici, de-a lungul secolelor, au fost de parere ca francii au fost inferiori cu mult ca numar la inceputul bataliei, raportul de forte fiind de 1 la 2. Martel s-a bazat pe faptul ca in cele din urma Abd ar-Rahman va fi nevoit sa atace si sa jefuiasca cetatea Tours. Nici unul din ei nu a vrut sa atace primul, dar Abd ar-Rahman s-a simtit obligat sa atace orasul Tours, ceea ce a insemnat sa treaca prin armata francilor de pe dealul din fata lui. Hotararea lui Martel de a astepta atacul s-a dovedit a fi cruciala, deoarece i-a fortat pe umayyazi sa navaleasca in susul dealului, amanunt care, alaturi de padure, a negat mare parte din avantajele unui atac de cavalerie. 
Martel s-a pregatit pentru aceasta confruntare inca de la Toulouse, cu un deceniu in urma. El si-a dat seama ca in caz de esec, nu mai era nici o armata crestina capabila sa apere vestul Europei. Dar Gibbon, impreuna cu majoritatea istoricilor, este de parere ca Martel a luat cele mai bune decizii intr-o situatie dificila. Desi inferior numeric si depinzand de infanterie, fara scarite in uz, Martel avea totusi o infanterie grea calita, care a crezut in liderul ei. In plus, Martel a avut elementul surprizei si a reusit sa aleaga terenul de lupta.
Pe langa avantajul terenului, francii erau pregatiti pentru vreme rece, fiind imbracati cu blani de urs si lup. Arabii nu erau la fel de bine pregatiti, in ciuda faptului ca aveau corturi, ceea ce le lipsea francilor, dar au ezitat sa atace o armata pe care au considerat-o superioara numeric.
In esenta, umayyazii au asteptat ca francii sa apara in camp liber, in timp ce francii, organizati intr-o puternica formatie defensiva, au asteptat ca arabii sa ia dealul cu asalt. A fost un test de rabdare pe care Martel l-a castigat; batalia a inceput in a saptea zi, dat fiind faptul ca Abd ar-Rahman nu a vrut sa o mai amane.
Arabii au lansat mai multe sarje de cavalerie asupra pozitiilor francilor, sarje respinse pe rand de infanteristii franci, chiar daca, de cateva ori, temuta cavalerie araba a reusit sa strapunga liniile defensive france. Zvonul ca trupe france au ajuns la bagajele lor si ca astfel vor pierde prazile de razboi   i-a facut pe multi musulmani sa plece de pe campul de batalie. Pentru restul trupelor arabe acesta a fost semnalul unei retrageri. In timpul acesteia, Abd ar-Rahman a fost ucis, ceea ce a sporit si mai mult panica in randul trupelor arabe. In noaptea care a urmat, la adapostul intunericului, arabii s-au retras, ducand cu ei doar prazile ce puteau fi transportate rapid.
Cronicarul Fredegar, in „Cronica” sa, scrisa in anul 754, ne spune ca francii au avut o pozitie ferma in fata invadatorilor musulmani. „Cu ajutorul lui   D-zeu, el (Carol Martel) le-a distrus corturile si i-a urmarit pana la capat, iar cand Abd ar-Rahman a pierit in batalie, le-a distrus trupele, imprastiindu-i si alungandu-i din fata ochilor; si cu puterea primita de la D-zeu, i-a distrus cu desavarsire”, scrie Fredegar.
Armatele franceze din aceasta perioada par sa se fi concentrat asupra luptelor calare cu lancii, sabii si arcuri. Pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, istoricul german Brunner a sugerat ca arabii au avut o cavalerie numeroasa si ca Martel isi datoreaza victoria dezvoltarii cavaleriei grele, sprijinite de infanterie, insa istoricii moderni nu cred ca acestea ar fi aparut inainte de secolul al X-lea. Cu toate ca se spunea despre cavaleria usoara ca era un element foarte important la vremea respectiva, pedestrasii aveau un rol cheie in desfasurarea bataliilor.
Fredegar a sugerat ca Martel a obtinut o victorie decisiva, dar, cu toate ca tot Abd ar-Rahman a fost ucis, armata musulmana a devastat totul in retragerea sa spre Spania. Mai mult decat atat, Martel a esuat in a supune Aquitania sau pe fiii lui Eudo, doar in vremea lui Carol cel Mare (768-814) provincia trecand sub controlul regilor franci. Dupa batalia de la Poitiers, musulmanii n-au mai indraznit sa intreprinda nici un raid inspre nord. Totusi, au continuat sa se stabileasca in teritorii in care stapanirea musulmana era absolut sigura, precum Proventa din sudul Frantei. Martel a atacat zona in 737 si din nou in 739, dar fara succes.
Istoricii mai vechi au vazut batalia de la Poitiers ca pe un punct de cotitura, cand islamul a fost oprit si civilizatia crestina occidentala salvata, un lucru consolidat de esecul ultimului atac arab asupra Constantinopolului, in anul 718.
Recent, expeditia araba din 732 a fost vazuta ca un raid care a fost intrerupt la primul semn de rezistenta franca, obscurele lupte pentru Proventa parand a fi mai importante. Cu toate acestea, importanta bataliei de la Poitiers nu trebuie minimalizata.
Unii istorici sustin ca victoria lui Martel a oprit avansul fortelor umayyade spre nord din peninsula Iberica si a salvat religia crestina in Europa in timpul unei perioade cand Islamul si-a impus dominatia asupra resturilor Imperiilor Roman si Persan. Altii sustin ca batalia inseamna doar respingerea unui raid si nu a fost un eveniment marcant.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

musulmanii cucerit spania marea mediterana profetului poitiers tours
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1575 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013248 (s)