News Flash:

Bolile din vechime, periculoase si misterioase

14 Martie 2013
2182 Vizualizari | 0 Comentarii
Molimele cu care s-a confruntat umanitatea inca de la inceputuri au lasat o umbra a mortii asupra istoriei, iar cateodata efectele nefaste s-au intins pe perioade indelungate. De cele mai multe ori persista o dilema greu de rezolvat, si anume sa determinam cu precizie ce fel de pandemii au fost acelea care au decimat populatii intregi.

Nu ducem lipsa de izvoare scrise care sa dovedeasca faptul ca in mai toate culturile au izbucnit epidemii ingrozitoare, care au facut mai multe ravagii decat razboaiele, catastrofele naturale si foametea. Biblia relateaza destul de amanuntit despre consecintele terifiante ale bolilor contagioase, care apar sub denumirea generica de ‘molima’ sau ‘pesta’. Dumnezeul lui Moise trimite o astfel de napasta asupra egiptenilor atunci cand faraonul ezita sa-i scoata pe israeliti din robie. Moise spunea ca si oamenii si vitele s-au umplut de umflaturi cu buboane purulente, fiind asadar vorba de u fel de ciuma care nu a iertat nici necuvantatoarele.

Nici filistenilor, celor care la sute de ani distanta au pradat tinuturile Israelului in campanile lor de cucerire, nu le-a mers prea bine. Si uniunii lor de triburi le-a rimis Iahve pesta, asa incat toti oamenii s-au umplut de bube care ii dureau atat de tare incat tipetele se auzeau pana la ceruri. In plus mai napadesc si soarecii satele si campurile. La sapte luni dupa aceste tragedii, profetii sfatuiesc filistenii sa inapoieze tinuturile israelitilor, impreuna cu un soi de simbol: un cufar cu cinci soareci de aur si cinci buboane de aur, ca sa pecetluiasca legamantul. Dupa cum se observa, rolul micului rozator in raspandirea ciumei, al carei bacil, Yersinia pestis, este confirmat abia in 1894, se intrevede chiar din aceste relatari extrem de timpurii.

Faimoasa este si povestea cutremuratoare a istoricului Tacitus despre molima din timpul razboiului peloponeziac. Autorul detinea informatii de prima mana, intrucat el insusi a fost contaminat, scapand insa cu viata. In cetatea Athenei se ingramadesc in anul 430 a.Hr. o multime de oameni, majoritatea tarani din imprejurimile pustiite, care au cautat cu disperare refugiu din calea dusmanilor spartani si si-au adus inclusiv animalele in cetate – condi?ii propice pentru izbucnirea unei epidemii.

Tacitus scrie ca boala ii lovea chiar si pe cei sanatosi tun. Mai intai simteai o ameteala puternica, febra, respiratia iti era ingreunata, la scurt timp aparea si o tuse de nepotolit. Pielea se inrosea doar putin la inceput, dar dupa apareau umflaturile. Te chinuia o sete cumplita vreo 6-7 zile, dupa care iti dadeai duhul din pricina febrei. In ciuda amanuntelor simptomatice, nu s-a putut stabili cu exactitate daca pesta care a facilitat victoria spartana a fost chiar ciuma. La fel de bine putem vorbi despre tifos sau pojar sau chiar vreo boala care a disparut, pentru ca si virusii si bacteriile au propria istorie.

Boala care izbucneste insa in 541 in Pelusim, Egipt, pare a fi intr-adevar ciuma – recognoscibila dupa petele negre, umflaturile dureroase, tusea cu sange si moartea fulgeratoare. Grigore, episcop de Tours, si Procopius, cronicarul imparatului bizantin, descriu la distanta unul de altul napasta, conform propriilor observatii, care se potrivesc. Pomemensc de bolnavi care piereau dupa cateva ore, in vreme ce altii agonizau cu zilele. Singura cale de scapare consta in spargerea focarelor de puroi, pentru ca infec?ia sa fie eliminata din corp.

Circulatia corabiilor si a celor care purtau microbul a permis raspandirea imediata a epidemiei in tinuturile din jurul Marii Mediterane, air mai bine de doua sute de ani au tot avut loc izbucniri ale pestei nimicitoare, careia i-a cazut prada o treime din populatie de atunci. Consecintele economic si politice s-au intins pe termen lung, pe langa sentimentul apocaliptic de permanenta nesiguranta.

In 1347 se abate asupra Europei dezastruoasa moarte neagra, care umbreste cu desavarsire orice alta pandemie anterioara. Niciun alt val de ciuma nu mai facuse atatea victime, mai ales pentru ca nivelul de cunostinte al medicilor despre cauze, efecte si tratamente era ingrozitor de scazut. In ajunul epocii moderne marile calatorii intreprinzatoare ale europenilor si-au adus si nefericita contributie la infectarea a milioane de oameni cu boli noi si cu atat mai periculoase. Populatii intregi de indieni au murit de pojar si tifos, ba chiar si boli mai acceptabile pentru europeni, cum ar fi oreionul, rujeola sau gripa. Victoria acelor catorva sute de conquistadori asupra aztecilor si incasilor nu este de pus in primul rand pe seama superioritatii tehnologice.

Reversul medaliei a fost ca si europenii au contractat boli necunoscute de ei pana atunci. Astfel, febra galbena, o boala tropicala caracterizata prin febra mare si galbinare, facea ravagii printer membrii echipajului lui Columb. Din America provine cel mai probabil sifilisul, boala venerica ce ataca si sistemul genital, si pe cel nervos. Mai ales in Africa marsul cuceritorilor colonizatori a fost oprit de molimi nimicitoare. Olandezi, englezii si portughezii s-au imbolnavit nu numai de holera, ci si de malarie sau alte boli raspandite de insectele care se hranesc cu sange.

Epidemiile au oprit si explorarile in zonele polare. In 1619, din cei 65 de marinari care pleaca din Copenhaga pentru a gasi legendarul pasaj prin nord-vest, se intorc doar trei. Corabiile cu panze ajung, sub conducerea lui Jens Munk, in golful Hudson, unde trebuie sa ierneze. Echipajul avea destule provizii la bord, dar se pare ca acestea erau infestate cu trichineloza, ceea ce a provocat o moarte prin crampe violente a exploratorilor.

Alta pandemie celebra este “sudor anglicus”, sau febra englezeasca, atestata prima data in 1485 printre trupele lui Henric al VII-lea, in timpul razboiului celor doua roze. Boala se finalize de cele mai multe ori cu moartea victimei, car suferea de febra ridicata, transpiratie abundenta, delir si crampe. O pesta similara ajunge in 1529 si in statele germane, unde numai in Augsburg face 10.000 de victime. Este posibil sa fi fost o afectiune a intestinelor, dar, la fel ca si in cazul celorlalte pandemii, nu se poate preciza clar ce anume a provocat boala si de ce. Termenii generici de ‘molima’ sau ‘ciuma’ inca ascund dileme nerezolvate in ceea ce priveste patologia si istoria bolilor care au marcat cursul umanitatii.

sursa:historia.ro 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

molimele istoriei culturile epidemii ingrozitoare biblia moise
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1564 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013877 (s)