News Flash:

Caderea Romei

2 Iunie 2015
1212 Vizualizari | 0 Comentarii
La 6 mai 1527, trupele imperiale au luat cu asalt Roma. Charles de Bourbon a cazut in timpul asediului si mercenarii lui, ramasi ca niciodata fara sef, s-au dedat la un jaf ramas memorabil pentru nenorocirea pe care a provocat-o. Crime, violuri si tot felul de acte de vandalism au fost catastrofale pentru Roma renascentista, care a pierdut si numeroase opere de arta, distruse de mercenari.
 
Papa Clement al VII-lea, al carui pontificat a inceput in 1523, s-a dovedit total neinspirat in hatisurile politicii internationale. Si-a inceput in stil mare pontificatul, incercand sa instaureze o pace universala prin incheierea unor tratate cu regii Frantei, Spaniei si Angliei. Apoi a inceput sa oscileze intre o alianta cu regale Frantei Francisc I si cel al Spaniei, Carol al V-lea, care era, in acelasi timp si imparat al Imperiului romano-german.

In cele din urma, papa a ales tabara franceza, cu toate ca regele Spaniei a trimis o delegatie la Roma, incercand sa-l castige de partea sa pe Clement al VII-lea. Papa si-a mentinut pozitia filofranceza si i-a trimis imparatului o scrisoare justificativa a pozitiei sale, dupa care s-a lansat intr-o investiva impotriva imparatului. Pe buna dreptate, aceasta a fost prea mult pentru cel mai puternic suveran al momentului. In septembrie 1526, Carol a V-lea i-a adus papei o serie de acuzatii violente, denumindu-l “lup” si nu “pastor”, si amenintand cu convocarea unui conciliu ecumenic pentru dezbaterea problemelor legate de luteranism.
 
In aceeasi luna, cardinalul Pompeo Colonna, bazandu-se pe nemultumirile Curiei fata de actiunile papei si vrand sa-si dovedeasca sprijinul fata de pozitia imperiala, a trimis o trupa de mercenari la Roma. Cartierul Vaticanului a fost jefuit si intregul oras a cazut in mainile cardinalului. Papa a trebuit sa cedeze, umilindu-se printr-un armistitiu care ar fi trebuit sa duca la readucerea Statului pontifical in tabara imperiala. Pompeo Colonna s-a retras netulburat spre Napoli, dar, scapat de asediu, Clement al VII-lea a reluat ostilitatile, cucerind cateva castele fortificate ale acestuia si destituindu-l din toate functiile.

Vezi si Cetatenia in Roma antica

Din acest moment, papa n-a mai putut sa evite alinierea la politica filofranceza, in anul urmator trezindu-se singur, fara nici un aliat, in fata amenintarii trupelor imperiale care se indreptau spre Roma. Din cauza nestatorniciei sale, Clement al VII-lea a fost obligat sa suporte toate consecintele.

Trupele imperiale, indisciplinate, pe care nici macar comandantul lor, Charles de Bourbon, nu le mai putea tine in frau, s-au aruncat asupra orasului, lacome de prada. Papa a numit in graba sase noi cardinali, care si-au platit destul de scump numirea, iar suma obtinuta a fost trimisa de urgenta lui Charles de Bourbon, fara ca acest gest sa reuseasca sa intoarca din drum trupele imperiale.

Inainte ca trupele imperiale sa intre in Roma, in jurul lui Carol al V-lea a fost agitata ideea de a folosi forta militara pentru a-l constrange pe papa sa convoace consiliul. Acest proiect nu a fost realizat, dar de acum inainte ideea unui conciliu care sa puna capat schismei protestante si sa raspunda totodata la cele mai justificate cerinte de reforma a dominat mintile multor oameni. In aceasta noua atmosfera, Gloria epocii lui Leon al X-lea parea dintr-o data indepartata si stearsa.
 
Vezi si Cato cel Tanar - Povestea celebrului orator din Roma antica

La 6 mai 1527, imperialii au luat cu asalt Roma. Trupele asediatoare erau formate din”fantassini” italieni, “tercios” spanioli si “landsknechts” germani. Primul val al atacatorilor a fost respins de aparatorii orasului. Al doilea atac a avut aceeasi soarta. Charles de Bourbon a descalecat si a preluat personal comanda celui de-al treilea asalt, dar un foc de archebuza i-a zdrobit stomacul, conetabilul murind la scurt timp dupa aceea.

Comanda trupelor imperiale a fost preluata de printul Philibert de Orania. Un nou atac violent al asediatorilor a avut efect. Superioritatea zdrobitoare a mercenarilor si-a spus cuvantul. Aparatorii au fost depasiti numeric, decimati si, inspaimantati de violenta si cruzimea atacului, au fugit de pe metereze.

Trupele de “landsknechts” ale lui Frundsberg au strapuns zidurile de la Transtevere si s-au napustit urland pe strazile orasului. Orice rezistenta serioasa din partea aparatorilor Romei incetase.

Ultimul obstacol in fata invadatorilor l-a constituit garda elvetiana, dar si aici superioritatea numeric covarsitoare a spaniolilor a hotarat sfarsitul luptei. Cei mai multi dintre elvetieni au murit asigurandu-i papei timpul necesar pentru a se refugia in Castelul Sant’ Angelo.

Vezi si Curia romana - scurt istoric

In castelul-fortificatie, alaturi de Papa, s-au refugiat mai multi cardinali, demnitari ai Curiei si cateva sute de persoane, clerici si laici. Charles de Bourbon ceruse 300.000 de ducati ca sa-si plateasca mercenarii, care luptasera de mai multe luni fara sa-si primeasca soldele intarziate. Papa a refuzat sa plateasca suma ceruta si momentul regretelor sosise.

Cateva cuiburi de rezistenta au fost lichidate de mercenari, cu maxima cruzime. Peste tot, invinsii au fost macelariti. N-au scapat de furia mercenarilor nici batranii, ranitii, muribunzii sau copiii. Apoi imperialii s-au napustit ca un nor de lacuste asupra orasului insangerat, dar au avut parte de o surpriza de mari proportii. Drojdia plebei, hoti, vagabonzi, banditi, potentiali criminali, profitand de absenta politiei municipale, de dezordinea generala, de demoralizarea si de groaza care ii paraliza pe locuitorii Romei inca in viata, au inceput jefuirea orasului pe cont propriu.
 
Jaful s-a dezlantuit cu o mare furie. Primele atacate au fost casele celor bogati. Mercenarii nu luau decat monedele de aur si pietrele pretioase. Au fost jefuite colierele de diamante, de perle si de rubine care impodobeau statuile Sfintei Fecioare, potirele si crucile incrustate cu pietre pretioase din biserici. Jaful a fost insotit de numeroase crime si violuri ale tinerelor, adolescentilor si calugaritelor din manastirile Romei. Mercenarii, in marea lor majoritate atei, au transformat numeroase biserici in grajduri pentru caii lor. Biserica Sfantul Petru a suferit aceeasi profanare.

Charles de Bourbon a cazut in timpul asediului si mercenarii lui, ramasi ca niciodata fara sef, s-au dedat la un jaf ramas memorabil pentru nenorocirea pe care a provocat-o. Crime, violuri si tot felul de acte de vandalism au fost catastrofale pentru Roma renascentista, care a pierdut si numeroase opere de arta, distruse de mercenari.

Nu putini au fost aceia care, logic, au interpretat aceasta nenorocire ca o pedeapsa de la Dumnezeu pentru viata scandaloasa dusa de papi si de ecleziasti in centrul de putere al crestinismului. A fost, pentru tronul lui Petru, un ultim si amar avertisment pentru reintoarcerea la sanatoasele principii evanghelice, pe care reforma luterana, deja mult raspandita, o ceruse cu fermitate.
 
Rezistenta papei in Castelul Sant’ Angelo a incetat la 5 iunie. O garnizoana imperiala s-a instalat in castel, tinandu-l pe papa Clement al VII-lea prizonier timp de sapte luni. Dupa negocieri indelungate, la 6 decembrie 1527, a inceput evacuarea fortaretei, dar numai dupa ce papa a platit o suma mare de bani. Cu complicitatea unor ofiteri pe care i-a cumparat, papa a reusit sa fuga din Roma, prin coridorul “Passeto”, travestit in vanzator ambulant.       

Papa s-a adapostit o vreme la Orvieto si, apoi, la Viterbo. Abia in octombrie 1528, papa a reusit sa se intoarca la Roma, dar orasul era devastat si pustiu; pentru a reface totul, a fost nevoie de timp si, mai ales, de o strategie financiara adecvata, precum si de o reconciliere urgenta cu Carol al V-lea. Aceasta a venit in iunie 1529, prin tratatul semnat la Barcelona. Cu toata pacea si in ciuda aparentelor, relatiile dintre Clement al VII-lea si Carol al V-lea nu au purtat niciodata amprenta unei increderi reciproce. Populatia Romei a resimtit din plin politica dezastruoasa a papei, fiind supusa unor noi si impovaratoare dari.
 
Devastarea Romei, care astazi ne apare ca rezultatul unei serii de accidente si de intamplari imprevizibile, a aparut in schimb in ochii multora dintre contemporani ca o intamplare fatala, aproape ca o judecata a lui Dumnezeu si o manifestare a maniei divine fata de coruptia si de degenerarea Bisericii sale. Faptul ca dupa 1000 de ani de la navalirea vizigotilor, tocmai trupele de mercenari luterani ale lui Frundsberg au devastat din nou Cetatea eterna, nu putea sa nu apara totodata ca o dovada a sfasierii crestinatatii, ca un avertisment si un indemn de a i se pune capat.

Urmarile cuceririi Romei au avut efecte si in alte orase italiene. La Florenta, patria lui Savonarola, a lui Leon al X-lea si a papei Clement, contraloviturile politice ale socului psihologic provocat de memorabilele evenimente din 1527 au fost cele mai puternice si mai spectaculoase. La vestea pradarii Romei, familia Medici a fost alungata, republica a fost din nou instaurata, iar orasul a cunoscut atmosfera unui nou avant religios si republican, ca pe vremea lui Savonarola.

Hristos a fost din nou proclamat domn al orasului, au fost reinfiintate “militiile” si, in climatul de exaltare si de entuziasm colectiv care a strabatut orasul, gruparile populare si intransigente, ostile oligarhiei marilor familii, au castigat repede teren. Aventura republicii florentine a fost de scurta durata.
 
Clement al VII-lea

 
Giulio de Medici s-a nascut la Florenta in 1478, fiind fiul lui Giuliano de Medici. Varul sau, papa Leon al X-lea, il numise mai intai arhiepiscop al orasului si apoi cardinal. Desi foarte tanar, a dat dovada de calitati deosebite in diplomatie si in problemele economice, ca vicecancelar al Bisericii din Roma.

Comportamentul sau serios a facut ca alegerea sa ca papa, sub numele de Clement al VII-lea, sa fie salutata cu entuziasm, chiar daca unele asteptari au fost destul de curand inselate, din cauza ca s-a dovedit incapabil sa rezolve transant problemele dificile carora trebuia sa le faca fata.

Clement al VII-lea a murit la 25 septembrie 1535 si a fost inmormantat in Biserica Santa Maria Sopra Minerva, intr-un mausoleum proiectat de Antonio da Sangallo, exact in fata celui al lui Leon al X-lea.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

roma asediului mercenarii crime violuri frantei spaniei angliei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2196 (s) | 23 queries | Mysql time :0.067050 (s)