News Flash:

Cartierele Bucurestiului din perioada interbelica

9 Octombrie 2013
6497 Vizualizari | 0 Comentarii
Transportul public se modernizeaza, in anii 1930 aparand tramvaiele electrice si primele autobuze. Se construieste intens, in special in centrul orasului. Stilurile abordate de arhitecti sunt variate in ciuda pregatirii multora dintre ei in scolile de specialitate franceze, ei se opun viziunii conservatoare promovate in cadrul acestora, in schimb propunand prin proiectele lor o lectura originala a armoniei arhitecturale clasice, ce este tratata in cheie modernista de tip occidental (Bauhaus) sau in cheia istorista specifica a arhitecturii neobrancovesti, in directia deschisa de Ion Mincu. Orasul se extinde catre periferii, ajungand la o suprafata intrucatva comparabila cu cea actuala, ramane nerezolvata problema mahalalelor marginase, lipsite de utilitati de baza si fiind constituite din cladiri precare, de o infatisare rurala adeseori saracacioasa.
Ca o consecinta a cresterii populatiei capitalei in perioada interbelica, se mareste si suprafata orasului. Nu in aceeasi proportie, deoarece de la 5.614 hectare in 1918 ea atinge 7.800 hectare in anul 1939, asadar se mareste cu aproximativ 39%.[1] Daca ne gandim la raportul dintre suprafata si populatia marilor centre europene, ne dam seama ca Bucurestiul are la aceeasi suprafata, o populatie de patru ori mai mica decat Parisul, pe cale de consecinta am putea spune ca, din lipsa veniturilor comunale necesare, lucrarile edilitare sufera, ca la sfarsitul a doua decenii dintre cele doua razboaie mondiale foarte multe case din cartierele marginase, la “mahala”, n-au nici lumina electrica, nici apa curenta, nici canalizare. Cresterea mai mica a suprafetei orasului in raport cu cea a populatiei se explica, mai intai, prin faptul ca se parceleaza si se cladesc o serie de terenuri virane cuprinse in vechiul perimetru, pe de alta parte, prin cresterea in inaltime a constructiilor. Este perioada cand apar “blocurile”, cand case cu mai multe etaje si apartamente se construiesc pe toate arterele principale.[2]
“Din cartierele noi care iau nastere prin parcelarea terenurilor virane in cuprinsul vechiului perimetru al orasului le semnalam mai intai pe cele din partea de nord, asa-zisele “parcuri”. In stanga soselei Kiseleff cum mergi spre Baneasa, se completeaza parcul Delavrancea si se infiinteaza parcul Domenii pe un teren apartinand Ministerului Agriculturii si Domeniilor, cu case tip vila, construite pe parcele date nu numai functionarilor acestui minister, dar si altora. In partea dreapta a soselei se completeaza parcul Filipescu, unde-si ridica locuinte somptuoase oamenii bogati ai capitalei, ia nastere de asemenea parcul Bonaparte, iar spre miazanoapte, intre soseaua Jianu (azi Aviatorilor) si lacul Herestrau, un al treilea, in care o parte e formata din parcelarea Uzinelor Comunale Bucuresti (UCB), parcelare inaccesibila insa slujbasilor marunti si lucratorilor acestei institutii. In aceeasi regiune de nord, si anume la nord de soseaua Stefan cel Mare, intre velodrom si hipodromul Floreasca, ia nastere parcul Tunari, marginit spre rasarit de Bulevardul Barbu Vacarescu. In locul “gropii lui Oantu”, dupa numele lui Constantin Oantu, proprietar de terenuri de aici, se ridica, intre Bulevardul Filantropiei (azi 1 mai) si Calea Grivitei, un cartier intreg. Casele sunt modeste, la unele ajungi cu mana la acoperis, mai toate au gradinita cu flori si pomi si adeseori cate o bolta de vita[3]”.
In partea de vest a orasului se construieste mai intai cartierul inginerilor ceferisti, in dreapta Garii Grivitei, chiar in fata Garii de Nord, apoi cartierele noi din preajma Cotrocenilor: unul jos, in lunca Dambovitei, format din vile, multe din ele apartinand ofiterilor, altul sus, pe marginea platoului, in coasta Scolii de Razboi (azi Academia Militara Generala).[4]Un  cartier nou ia nastere in Calea Plevnei si Splaiul Independentei, pe o parcela a domeniului militar. Se completeaza si cartierul Sfantul Elefterie, trasandu-se strazi noi, cu nume de medici, si construindu-se, ca pretutindeni in parcuri, case in forma de vila, cu parter si etaj, inconjurate de verdeata, toate acestea apartin clasei mijlocii, in timp ce lucratorii locuiesc in case modeste, „la mahala”. Intre cimitirul Ghengea si Drumul Sarii, caruia in mod gresit i s-a spus o perioada Drumul Serii, este parcelarea Ivanescu. O asemenea parcelare intalnim si in partea de miazazi a orasului, intre Sanatoriul de tuberculosi si strada Pieptanari: ea se datoreaza fostei instituti ceferiste, Casa Muncii. O a treia, de mai mici proportii, are loc pe terenul fostului Sanatoriu Sutzu, la intretaierea strazilor Mantuleasa si Dimitrie Racovita, in partea de rasarit a orasului. In aceeasi zona  sunt si parcurile Radorin si Berindei, intre Calea Dudesti si soseaua Vitan, precum si parcul Mihai Bravu, intre soseaua Mihai Bravu si soseaua Vergului. In sfarsit, la sud de intretaierea soselei Iancului cu soseaua Pantelimon, la Vatra Luminoasa, se infiinteaza un cartier de locuinte-tip, construite de fosta institutie a Asigurarilor Sociale. Alaturi de aceste cartiere si parcuri noi iau fiinta o serie de mici parcelari, pe diferite terenuri particulare. Ele cuprind cateva case, de obicei in acelasi stil, grupate in jurul unei singure strazi sau „intrari”, frecvent este tipul a doua constructii laterale si o treia in fund, citam, dintre numeroasele grupuri simetrice de acest fel, pe acela, infatisatoare, pe bulevardul Balcescu, bulevardul 1 Mai, strada Cobalcescu, strada Maria Rosetti.[5]
Dar pe langa faptul ca treptat-treptat terenurile virane din interior se parceleaza si se acopera cu constructii noi, trebuie subliniata infatisarea a o suma de cartiere marginase dincolo de limita orasului. Ele iau nastere fie prin impropietarirea demobilizatilor din razboiul din 1916-1919, fie prin cumpararea de parcele de catre oameni cu venituri modeste, muncitori din fabrici, ceferisti, setebisti, reangajati militar, functionari marunti. In felul acesta se intemeiaza Damaroaia, la sud-est de Bucurestii Noi, Cetatea Voluntareasca, spre Afumati, si Aparatorii Patriei, intre Soseaua Oltenitei si Soseaua Berceni, toate trei cu fosti combatanti. Dincolo de groapa Floreasca se formeaza, incepe de prin anul 1922, o noua aglomeratie, cu scoala respectiva. Pe islazul comunal al Dudestilor sunt impropietariti intre 1930-1931 o seama de locuitori in jurul unei mai vechi asezari razlete, de prin 1919-1920; cartierul purta numele Cartierul Libertatii si nu trebuie confundat cu parcul numit la fel, din Campia Filaretului, unde a avut loc expozitia din 1906.[6]  In preajma fabrici de ciment Titan si apoi a marilor uzine numit mai apoi 23 august si Republica, se dezvolta cartireul Balta Alba, cu muncitori de la aceste intreprinderi si mici functionari. Ceferistii se aseaza in special in unghiul cupris intre caile ferate ce duc spre Chitila si Mogosoaia, formand comuna Grivita. Ea avea in anul 1930, potrivit recensamantului, 5759 de locuitori. La aceeasi data, comuna Lupeasca, pe soseaua spre Alexandria, numara 9805 locuitori. Si ea, ca si Grivita, era alcatuita exclusiv de parcelari. O alta aglomerare suburbana, Progresul, ia fiinta in partea de miazazi, pe soseaua Giurgiului. Dincolo de podul Colentina, care era limita orasului, se formeaza incepand din anul 1924, de-a lungul soselei spre Fierbinti, o noua aglomerare, numita Andronache. Paralel cu aceste noi asezari urbane, care dezvoltandu-se tind sa se uneasca cu orasul propriu-zis, cresc si cele existente dinainte de 1916. In aceasta categorie intra cartierul Militari, unde sunt multi subofiteri, Giulesti, cu populatie ceferista si de muncitori si slujbasi de la Regie, vechea asezare de langa lacuri, cu restaurantele ei avand peste proaspat scos din lacul vecin, Colentina, care se intinde de-a lungul soselei spre Urziceni. Incetul cu incetul orasul inglobeaza toate aceste asezari din jur, dupa cum inainte, in decursul timpului, inglobase satele vecine unul dupa altul.
Alaturi de aceasta crestere in suprafata este cresterea in inaltime, care, ea mai ales, permite cazarea populatiei mereu crescande. Imobile cu mai multe etaje si apartamente, asa-zisele “blocuri”, in care locuinte economic calculate se insira ca celulele intr-un fagure, apar pretutindeni. In special centrul orasului, unde terenul este din ce in ce mai scump, marile artere, in primul rand cele doua bulevarde care taie crucis orasul si Calea Victoriei, apoi si celelalte doua cai si de la o vreme, chiar strazi mai putin insemnate, vad ridicandu-se imobile inalte, cu randurile de ferestre la fel. Unele blocuri au cate sapte-opt etaje, ca blocul Carlton, daramat de cutremurul din 1940 si in locul caruia s-a construit altul, si ca blocul Wilson, ca blocurile simetrice de langa Biserica Italiana sau cele din spatele lor, pe strada Vasile Conta. De asemenea puteai intalni, de pilda, in strada Maria Roseti, una langa alta o casa veche, batraneasca, de la inceputul veacului al XIX-lea, avand in fata cerdacul cu stalpi sculptati, alaturi casa-vagon a celei de-a doua jumatati a veacului si indata dupa ea blocul caracteristic perioadei dintre cele doua razboaie mondiale[7].
NOTE
[1]Enciclopedia Romaniei, vol. IV, Bucuresti, 1938,  p.223.
[2]Ibidem.
[3]Gazeta Municipiului Bucuresti, Constructiile ridicate in Bucuresti la 1920, Bucuresti, vol. IV, 1935,  p.88
[4]Ibidem.
[5]Stefan Buiuc, Scurt istoric al celor 38 de ani de activitate,  in “Bucuresti”, Bucuresti,  Editura Enciclopedica, 1947,  p. 212.
[6]Gheorghe Vartosu, Locuinte pentru populatia nevoiasa si problema comasarilor, Bucuresti, Editura Humanitas, 1935, p. 116.
[7]Ibidem.
historia.ro. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

modernizeaza modernista bauhaus ion mincu bucurestiul cartierele
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1759 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019085 (s)