News Flash:

Casa Polona din Suceava - FOTO

24 Aprilie 2015
1786 Vizualizari | 0 Comentarii
Casa Polona din Suceava (in poloneza Dom Polski w Suczawie), cunoscuta si sub denumirea poloneza de Dom Polski, este o cladire construita in perioada 1903-1907 in municipiul Suceava pentru a servi ca lacas de cultura al cetatenilor polonezi din oras. Ea se afla situata pe Strada Ion Voda Viteazul nr. 5 (anterior Strada Ana Ipatescu nr. 12), in centrul orasului.

Inca din perioada Evului Mediu, negustorii polonezi aflati pe teritoriul Moldovei au avut o cladire proprie care a servit de loc de odihna, intalnire si sfat. Aceasta casa este amintita intr-un hrisov din 1408 al domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432).

La data de 21 mai 1903 a fost infiintata Societatea Polona de Lectura din Suceava, al carei scop era cultivarea limbii si a traditiilor poloneze, cultivarea patriotismului si pastrarea spiritului polonez. In acelasi an, au fost incepute lucrarile de constructie a unei cladiri care sa gazduiasca sediul acestui lacas de cultura al etnicilor poloni din oras. Constructia Casei Polone a fost finalizata in anul 1907, ea fiind realizata dupa planurile arhitectului Alojz Friedel. Edificiul a fost ridicat langa Biserica Invierea Domnului, in apropiere de Parcul Central al orasului.

Vezi si Biserica Sfantul Bartolomeu din Brasov - FOTO

Aici erau organizate reprezentatii teatrale sustinute de actorii din Cernauti, precum si de alte trupe din Romania, serate de muzica clasica organizate de Reuniunea muzicala „Ciprian Porumbescu”, intalniri cu prilejul unor aniversari. De asemenea, anual se tineau aici doua concursuri de dans pentru locuitorii din oras.

In anul 1912, in Casa Polona au fost instalate primele aparate de proiectie cinematografica din orasul Suceava, incepand de atunci localul fiind folosit si drept cinematograf, dar si ca sala pentru reprezentatii teatrale sau muzical-artistice.

Dupa instaurarea in Romania a regimului comunist, in anul 1950, guvernul a interzis activitatea Uniunii Polonezilor din Romania, iar cladirea Casei Polone a fost nationalizata. In anul 1953, prntr-o hotarare a Consiliului de Ministri, a fost infiintat Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava, care a primit ca sediu cladirea Casei Polone. Ansamblul a inceput sa functioneze incepand din anul 1954.

Vezi si Castelul Huszar, furat bucata cu bucata

In iulie 1984, a fost infiintat Teatrul Municipal Suceava, sectie a Teatrului National „Vasile Alecsandri” din Iasi. La aceasta institutie au fost repartizati un regizor si 10 tineri actori, printre care: Radu Duda, Carmen Tanase, Adrian Paduraru. Ulterior au fost transferati si alti actori. In decembrie 1984, in prezenta a 800 de spectatori, a avut loc prima reprezentatie a Teatrului Municipal Suceava in sala mare a Casei de Cultura.

Autoritatile orasului Suceava au hotarat atribuirea cladirii Dom Polski ca sediu al Teatrului Municipal. In acea perioada, vechiul edificiu prezenta un grad inalt de uzura si nu dispunea de utilitati si instalatii. In anul 1984, cladirea a fost reconstruita, prin consolidarea fundatiilor si prin demolarea si refacerea peretilor aflati in pericol de prabusire, precum si a acoperisului. Lucrarile s-au efectuat dupa planurile arhitectilor Gheorghe Pintilescu si Constantin Rabiniuc, sef de santier fiind inginerul Galan. Cladirea a fost reconstruita intr-o maniera moderna ce imbina elemente arhitecturale autohtone de tip medieval cu altele moderniste, cu placaje de caramida aparenta de tip Bracta, constituindu-se intr-o punte de legatura intre cladirile medievale din centrul orasului si noul ansamblu de locuinte din vecinatate.

Interiorul edificiului a fost reamenajat prin construirea unei spatioase sali de spectacole, cu balcon si cu un foaier placat cu dale de marmura. Noul local a fost inaugurat in septembrie 1985, cu spectacolul „Desteptarea primaverii” de Frank Wedekind. In cei cinci ani de activitate, Teatrul Municipal din Suceava a montat si jucat 11 premiere, doua recitaluri actoricesti si un spectacol jubiliar. In februarie 1990, Teatrul National din Iasi a desfiintat Sectia din Suceava.

Dupa caderea regimului comunist, din initiativa unui grup de polonezi din Bucuresti, a fost infiintata la 16 martie 1990 in capitala Romaniei o organizatie care sa reprezinte interesele etnicilor polonezi in Romania. Aceasta organizatie, denumita Uniunea Polonezilor din Romania „Dom Polski”, a redobandit in anul 1996, prin hotarare judecatoreasca, Casa Polona din Suceava. Sediul conducerii Uniunii a fost stabilit in aceasta cladire.

La 21 mai 2003, in stanga intrarii in cladire, au fost amplasate doua placi de marmura (una in limba poloneza si una in limba romana) la aniversarea a 100 de ani de la infiintarea Societatii Polone de Lectura din Suceava si de la inceperea lucrarilor de constructie a Casei Polone.

In decursul timpului, Casa Polona a primit vizita unor inalti demnitari atat ai statului polonez, cat si ai statului roman: arhiepiscopul de Liov Józef Bilczewski (1905), generalul Józef Haller (19 septembrie 1939), consulul Poloniei la Cernauti, Tadeusz Buynowski (1940), primatul Poloniei, cardinalul Józef Glemp (10 octombrie 1992), nuntiul apostolic in Romania, Janusz Bolonek (9 martie 1996), presedintele Poloniei, Aleksander Kwaśniewski (15 mai 1996), deputatul polonez Mieczysław Jedoń (1998), maresalul Senatului Poloniei, Alicja Grześkowiak (1999), maresalul Senatului Poloniei, Longin Pastusiak (2002), printul Radu de Hohenzollern-Veringen si principesa Margareta de Hohenzollern-Sigmaringen (12 mai 2003), precum si ambasadorii Poloniei in Romania.

In prezent, in cladirea Casei Polone din Suceava functioneaza Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava, aici aflandu-se si sediul Uniunii Polonezilor din Romania „Dom Polski”.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Casa_Polona_din_Suceava2.JPG
casa polona suceava dom polski evului mediu teritoriul moldovei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1558 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011526 (s)