News Flash:

Castelul Bran -Istoria si legendele ce il inconjoara

10 Iunie 2013
2345 Vizualizari | 0 Comentarii
Istoria castelului Bran incepe undeva in secolul al XIII-lea, cand in zona Branului este construita o fortificatie de catre cavalerii teutoni. In secolul al XIV-lea, sasii din Scaunul Brasovului primesc acceptul Regelui Ludovic I de Anjou de a construi o noua cetate din piatra la Bran. Conform documentului emis de rege in anul 1377, prin care acesta confirma dreptul sasilor de a ridica cetatea, se poate deduce faptul ca aceasta noua cetate a fost cladita in locul vechii fortificatii din secolul al XIII-lea.
In anul 1407, Mircea Cel Batran primeste sub stapanire de la Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, Castelul Bran, care ramane sub autoritatea Tarii Romanesti pana in 1419. In anul 1427, castelul trece sub stapanirea maghiara dar este inchiriat inapoi scaunului Brasovului de catre regalitatea Ungariei, potrivit roportal.ro.
Apropiindu-ne de zilele noastre, aflam ca in 1920, Consiliul Orasanesc Brasov isi arata recunostinta fata de Regina Maria, sotia regelui Ferdinand, pentru contributia ei marcanta la Marea Unire de la 1918, donandu-i Castelul Bran. Regina Maria demareaza lucrarile de restaurare, transformand constructia intr-un veritabil castel. In 1948, dupa plecarea familiei regale din tara, Castelul Bran ajunge in proprietatea statului. Dupa mai multi ani de abandon, timp in care castelul s-a degradat si a fost devastat, in 1956 Branul este partial amenajat ca muzeu si este redeschis apoi publicului vizitator. Restaurarea s-a finalizat in 1993. In prezent, castelul este in proprietatea lui Dominic de Habsburg si a surorilor sale, mostenitori ai Principesei Ileana, cea careia Regina Maria i-a lasat mostenire castelul.
Castelul Bran este cunoscut in lume drept castelul lui Dracula, desi se pare ca Vlad Dracul nu a locuit niciodata in el. Pentru ca a contribuit marcant la potentialul turistic, renumele de Castelul lui Dracula a fost perpetuat in circuitul turistic, atragand atentia vizitatorilor, dar si a industriei cinematografice. La Bran a fost turnata pelicula Interviu cu un Vampir, cu Brad Pitt, Tom Cruise, Antonio Banderas, Christian Slater, Kirsten Dunst si Marcel Iures in distributie.
Dupa retrocedarea castelului mostenitorilor acestuia, statul roman a continuat sa administreze timp de trei ani castelul. La 1 iunie 2009 s-a redeschis oficial muzeul Castelului Bran.
Exista si cateva legende legate de Castelul Bran. Cea mai cunoscuta este Legenda lui Dracula, vampirul din Carpati. Reputatia de "vampir" i se trage probabil domnitorului Tarii Romanesti de la metodele sangeroase, precum trasul in teapa, prin care avea obiceiul sa pedepseasca faradelegile. Sasii au atribuit la acea vreme domnitorului si alte fapte macabre, cum ca s-ar fi hranit cu sangele dusmanilor sai. Se pare ca legenda a fost atat de puternica, incat s-a perpetuat pana in zilele noastre, devenind subiect pentru literatura mondiala si cinematografie.
O alta legenda care circula este cea legata de Stanca lui Dietrich. Se spune ca Dietrich, un cavaler teuton, a pus bazele fortificatiei, dand si numele stancii pe care este construit astazi castelul. 
Castelul Bran se afla la 30 de kilometri de Brasov. Pentru cei care doresc sa ajunga la Bran cu masina, accesul la castel este deosebit de simplu. Dinspre Bucuresti, accesul se face pe DN1 pana la Brasov (un drum de aproximativ doua ore si jumatate), iar de la Brasov catre Pitesti, pe DN73, pe un drum de circa 30 de minute.
Accesul cu trenul este posibil numai pana la Brasov, iar din Brasov exista posibilitatea luarii unui taxi pana la Bran, sau a unui autobuz de la autogara, care asigura curse regulate din oras pana la Bran si inapoi, cu plecari la fiecare 30 de minute si in weekend din ora in ora.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

istoria bran brad pitt tom cruise antonio bandera christian slater
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1672 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013181 (s)