News Flash:

Castelul Corvinilor si Iancu de Hunedoara, pe monede aniversare emise de BNR

8 Aprilie 2016
948 Vizualizari | 1 Comentarii
Castelul Corvinilor
Castelul Corvinilor si Iancu de Hunedoara sunt prezenti pe doua monede aniversare ce au fost emise de Banca Nationala a Romaniei (BNR) cu prilejul implinirii a 575 de ani de cand fostul proprietar al castelului a devenit voievod al Transilvaniei, a declarat joi, pentru AGERPRES, directorul Costin Tinca.

Acesta s-a aratat "onorat" de faptul ca monumentul de la Hunedoara a fost ales pentru a ilustra aversul monedelor emise de BNR si i-a invitat la castel pe reprezentantii institutiei bancare cu prilejul editiei urmatoare a Targului European al Castelelor, ce va avea loc in luna mai.

Vezi si Palatul Toldalagi din Targu Mures, restaurat


"Este onorant pentru noi faptul ca BNR s-a gandit sa marcheze un eveniment istoric important, legat de Iancu de Hunedoara, cu o editie numismatica speciala in care apare si Castelul Corvinilor. Se stie ca la castel exista o fantana unde turistii arunca monede pentru a-si indeplini dorintele. Ne-ar face placere ca intre aceste monede sa fie si cele aniversare", a declarat directorul Castelului Corvinilor.

El a adaugat ca s-ar bucura daca la castel s-ar putea gasi si monedele aniversare emise de Banca Nationala.

Potrivit unui comunicat al BNR, institutia a lansat din 4 aprilie, in circuitul numismatic si a pus in circulatie doua monede, una din aur si una din alama, dedicate implinirii a 575 de ani de cand Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei.

Pe aversul monedelor sunt redate Castelul Corvinilor, inscriptia "ROMANIA", valoarea nominala si anul de emisiune 2016. Pe revers este prezentat portretul lui Iancu de Hunedoara, inscriptia in arc de cerc "IANCU DE HUNEDOARA" si anii intre care a fost voievod al Transilvaniei, "1441-1456".

Moneda din aur este destinata colectionarilor si are o valoare nominala de 100 de lei si un tiraj de 250 de bucati. Moneda din alama de circulatie are valoarea de 50 de bani si are un tiraj de un milion de exemplare.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

castelul corvinilor banca nationala romaniei costin tinca bnr
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1460 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013022 (s)