News Flash:

Castelul secret destinat intrunirilor elitei SS

17 Octombrie 2013
1749 Vizualizari | 0 Comentarii
Putina lume stie ca a existat chiar un castel, in Germania, destinat intrunirilor elitei SS, un loc pentru proslavirea ideologiei rasiste si onorarea, in ceremonii fastuoase si in acelasi timp macabre a stramosilor „arieni”.
Cel ce a avut initiativa infiintarii unui astfel de loc a fost Heinrich Himmler, temutul lider al SS. El a ales castelul Wewelsburg din Westfalia, tocmai din cauza izolarii acestuia. Niciunui „intrus” si mai ales niciunui ziarist nu-i era permis sa intre in castel iar un aer de secretomanie domnea peste tot, dand nastere la tot felul de povesti fantastice despre mistere stravechi sau ritualuri de venerare a diavolului. In deceniile care au trecut de atunci, castelul a devenit un veritabil magnet pentru extremistii de dreapta si pentru adeptii cultelor ezoterice. Recent, o expozitie permanenta a fost inaugurata in cadrul castelului, ce-si propune sa faca lumina asupra acestui subiect controversat. Unul dintre scopurile expozitiei este si de a da in vileag crimele comise aici de nazisti, intrucat in apropierea satului Wewelsburg a existat un lagar de concentrare adapostind circa 4000 de detinuti: martori ai lui Iehova, evrei, tigani sau homosexuali, dintre care o treime au murit. Folosind munca acestor sclavi moderni, Himmler a transformat radical cochetul castel, inaltat in stil renascentist, pentru a face din el o citadela a paganismului. A poruncit sa fie daltuite in piatra rune germanice si zvastica a devenit un simbol omniprezent.
Moartea si invierea rituala a Soarelui, sarbatorita in locul Craciunului
In turnul de nord al castelului a fost amenajata o sala imensa, numita Obergruppenfuehrersaal, unde se adunau liderii SS. Langa aceasta sala se afla o incapere mai mica, avand acoperis boltit, o acustica perfecta si in mijloc un creuzet alimentat cu gaz, unde ardea „flacara vesnica a national-socialismului”. Astazi, aceste sali fac parte din expozitie si nu lipsesc uniforme SS negre, cu faimoasele insigne „cap de mort”, instrumente care masurau capetele detinutilor, pentru a le determina rasa si asa-numitele „Julleucher”, facliile lui Yule – sarbatoarea solstitiului de iarna la vechile popoare nordice. Aceste faclii erau purtate, in ziua de 21 decembrie, de ofiterii SS, cand se sarbatorea, in toata Germania, cu mare fast, moartea si invierea rituala a Soarelui – un ceremonial menit sa faca uitata sarbatoarea crestina a nasterii lui Iisus. „Vizitatorii ne intrebau mereu despre cultul SS, religia si tot ce se afla in spatele acestor manifestari bizare, spune directorul adjunct al muzeului, Kirsten John-Stucke. A trebuit sa le satisfacem curiozitatea si credem ca aceasta expozitie reuseste pe deplin sa o faca.” Desigur, precizeaza el, curatorii muzeului au luat toate masurile pentru ca muzeul sa nu devina un altar pentru simpatizantii nazisti: camere cu circuit inchis supravegheaza permanent fiecare incapere a castelului si vizitatorii care poarta simboluri specifice extremei drepte sau isi manifesta simpatia pentru Hitler si nazism sunt imediat indepartati de corpul de paza al edificiului, scrie revistamagazin.ro.
Juramantul elitelor SS
„Ne-am propus sa prezentam istoria SS cu sobrietate si obiectivitate, ca o modalitate de o demistifica, pentru ca astazi multa lume crede ca membrii acestei organizatii erau chiar arieni, inzestrati cu capacitati supranaturale. S-a creat un curent de simpatie fata de nazism, in general, si fata de SS, in special, mai ales in randurile celor pasionati de mistere si ocultism. Am inaugurat aceasta expozitie pentru a expune intreaga mitologie nazista, care in sine n-avea nimic paranormal, era doar o fatada, o poleiala stralucitoare dincolo de care se gaseau obiective macabre si cat se poate de pamantesti: stapanirea lumii si eliminarea tuturor adversarilor sau a celor considerati impuri din punct de vedere rasial. Nimeni nu se asteapta ca demistificand cultul SS numarul extremistilor sa scada.
Exista o tendinta, astazi, de a venera nazismul, de a-l considera un fenomen incarcat cu numeroase semnificatii oculte. Aceasta atractie incercam sa o stopam, aratand celor interesati adevaratul chip al nazismului”, precizeaza muzeograful german. El considera ca, desi Himmler era fascinat de paganismul germanic ocult, este putin probabil ca ritualuri magice pagane sa fi avut loc intr-adevar la Wewelsburg. Castelul a fost renovat complet abia in 1943, moment in care razboiul era deja pierdut de Hitler. Totusi, el recunoaste ca un eveniment semnificativ a avut loc aici in iunie 1941, cu putin timp inainte de invadarea Uniunii Sovietice. Potrivit marturiilor facute mai tarziu, in cadrul proceselor de la Nürnberg, Himmler i-ar fi convocat aici pe cei mai importanti conducatori ai trupelor SS, punandu-i sa jure ca vor ucide 30 de milioane de „slavi”.
Cine uita dramele istoriei e obligat sa le retraiasca
Nu lipsesc din expozitie marturii privind viata prizonierilor care au muncit la renovarea castelului. Vizitatorii pot citi, cutremurati, pe un zid, inscriptia zgariata probabil cu un cui, in care un detinut vorbeste despre mirosul de carne arsa degajata de crematoriile unde erau incinerati mortii. Intr-o vitrina se afla jachete purtate candva de detinuti – ele au dungi verticale, albe si albastre si poarta fie steaua galbena a lui David, pentru evrei, fie un triunghi purpuriu – simbolul martorilor lui Iehova. Inaugurarea acestui muzeu este cea mai recenta dintre initiativele similare luate de autoritatile germane, dupa deschiderea, in ultimii zece ani, a unor centre de documentare privind epoca nazista la Obersalzberg si Nürnberg. Va urma deschiderea expozitiei „Topografia Terorii”, intr-un muzeu construit pe locul vechiului sediu al Gestapoului din Berlin. „Singura modalitate de impacare cu un trecut stanjenitor este sa-l accepti ca atare, pentru a nu risca sa-l repeti”, sustine Stucke.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

castel germania
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1815 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018692 (s)