News Flash:

Castru roman, distrus, pentru ca fiul primaritei, politist, sa-si faca o casa!

4 Ianuarie 2018
334 Vizualizari | 0 Comentarii
castru

Primarul si fostul viceprimar ai unei comune din nordul judetului Valcea au fost trimisi in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalului Valcea, pentru abuz in serviciu in forma continuata si obtinerea unor foloase necuvenite pentru sine sau altii. Sonia Iliescu (PNL), primarul comunei Racovita, si fostul viceprimar Ioan Fasca sunt acuzati de abuz in serviciu. In acelasi dosar mai este judecat si Ioan Nicu, pentru ca a distrus zidul de incinta intr-un monument istoric de importanta nationala ca sa construiasca un gard. Faptele s-au petrecut in urma cu mai bine de sapte ani, cand primaria a eliberat un certificat de urbanism si autorizatie de constructie, intr-o zona protejata.

Terenul cu pricina, desi apartine localnicilor, este zona de patrimoniu national, situl arheologic PRAETORIUM II.

Edilii ar fi trebuit ca la eliberarea certificatului de urbanism sa ceara si avizul pentru certificatul de descarcare de sarcina arheologica al Directiei Judetene pentru Cultura Valcea, lucru care nu s-a intamplat. Ulterior, au declarat ca de fapt nu stiau ca se construieste in incinta castrului roman.

Directorul Directiei de Cultura, Florin Epure, sustine insa ca primaria a fost instiintata in repetate randuri, ca si alte comune din Tara Lovistei, in zona montana a Vaii Oltului, din judetul Valcea, fiind intalnite numeroase vestigii romane. Nici cand s-a emis autorizatia de constructie nu s-a cerut avizul pentru certificatul de descarcare de sarcina arheologica al Ministerului Culturii si Cultelor. Practic casa a fost construita in zona de protectie a castrului roman, respectiv in zona sitului arheologic de la Racovita, afectandu-se starea de conservare a acestuia si a asezarii din epoca bronzului. Beneficiarul, fiul primaritei, este politist, om al legii, nu?

In acelasi dosar, procurorii au mai constatat si ca, timp de opt ani, in perioada 2008 - 2016, primarul Sonia Iliescu ”nu a asigurat protejarea monumentelor istorice clasate, aflate in domeniul privat al comunei Racovita”.

Mai exact, nu a dispus marcarea limitelor zonei de interes arheologic primar si nu a informat localnicii despre bogatia istorica ascunsa in pamanturile comunei, dar nici despre „regimul special de protectie a zonei”, desi legea o obliga s-o faca.

Cat despre Ioan Nicu, s-a retinut ca in cursul anului 2016 a construit un gard din plasa de sarma si stalpi de lemn, pe un teren ce facea parte din zona protejata a monumentului istoric Castrul Roman Praetorium II, fara sa solicite vreun document. Practic nu a avut nici certificat de urbanism, nici autorizatie de constructie, nici aviz de la Directia Judeteana pentru Cultura Valcea,  si, de asemenea nici certificatul de descarcare arheologica de la Ministerul Culturii.

Mai mult, a distrus o portiune considerabila a zidului de incinta a castrului roman Praetorium II, monument istoric de categoria A, de importanta nationala.

”Vestigiul afectat dateaza din secolele II – III dupa Hristos. Desi face parte din acelasi patrimoniu cu celalalt castru roman din satul Copaceni – Racovita, cel in cauza nu a fost cercetat decat lapidar. Ele se conserva mai bine daca nu sunt dezvelite complet. Numai ca lucrarile care s-au facut in situl Praetorium II sunt ireversibile.

Nu avem cum sa stim peste ce au dat, ce s-a gasit. Vorbim despre o istorie veche, de un monument de 2000 de ani. Cine mai poate sa faca descarcare arheologica acum? Si n-ar fi fost mare lucru de facut. Ar fi trebuit doar sa cheme un arheolog, acesta sa faca descarcarea si sa ceara certificatul de la Minister... Sa vedem ce va mai fi si in instanta!

Nu vrem ca doamna primar sa faca puscarie. Nu acesta este interesul nostru. Vrem doar sa dam un exemplu, sa se inteleaga odata pentru totdeauna ca orice patrimoniu de siguranta nationala trebuie protejat si respectat”, a declarat Florin Epure, de la Directia Judeteana pentru Cultura Valcea

Dosarul se afla acum la Judecatoria Brezoi, cercetarile fiind efectuate de Directia Generala Anticorutie – Serviciul Judetean Anticoruptie Valcea si IPJ Valcea – Serviciul de Investigatii Criminale. Primaritia din Racovita, Sonia Iliescu, este la al patrulea mandat.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1833 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015207 (s)