News Flash:

Cat de des se spalau bucurestenii din Vechiul Regat

4 Decembrie 2013
2176 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6590 RON (-0.0017)
USD: 4.0854 RON (-0.0083)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Una dintre cele mai mari probleme ale Bucurestiului de la inceputlui secolului XIX fost lipsa apei. In anii 1800, populatia din capitala se putea alimenta cu apa doar din trei „vaduri” localizate de-a lungul cursului Dambovitei.
Abia in 1848, Gheorghe Bibescu Voda decide sa implementeze un proiect creat de inginerul francez Marsillon care presupunea transportarea apei prin conducte spre aproximativ 50 de fantani din oras. Totusi, din cauza fondurilor reduse, numarul fantanilor a fost redus la 20, toate fiind localizate pe Podul Mogosoaiei (azi Calea Victoriei), urmand ca ulterior, odata cu inaintarea in timp, numarul lor sa se extinda.
Astfel, potrivit lui George Costescu (Bucurestii Vechiului Regat, 1944 ), in 1879, existau aproximativ 10 kilometri de conducte care alimentau 190 de gospodarii, 260 de guri de apa pentru stropit si situatii de incendii si 40 de bazine/fantani decorative.
In ceea ce priveste canalizarea, in 1865, s-a votat un proiect de lege pentru adancirea cursului Dambovitei astfel incat sa poata fi creata infrastructura necesara. Totusi, lucrarile nu au demarat decat dupa cativa ani, in 1871, scrie frontpress.ro.
Cum se descurcau bucurestenii in aceste conditii?
Ei bine, familiile „mai avute” isi instalau cismele cu pompa care scoteau apa din izvoare subterane. Desigur, calitatea acestei ape era adesea pusa la indoiala insa oamenii apelau mereu la preoti pentru sfintirea ei, considerand ca astfel Dumnezeu o va curati. Totusi, nu trebuie sa ne imaginam ca numarul acestor surse de apa era crescut sau suficient. Cea mai mare parte a populatiei, oamenii saraci, foloseau apa din comert. Da, in secolul XIX, in Bucuresti, se facea negot cu apa. Sacagii (persoane care transportau apa cu sacaua in scop comercial) procurau apa localnicilor care se plangeau de gustul de rugina al apei pe care au si botezat-o „apa feruginoasa”. Asadar, apa „trebuia sa fie mai intai batuta cu facaletul si cu putina piatra-acra (alaun) spre a fi limpezita”.
Pentru ca apa era mult prea scumpa pentru majoritatea familiilor, nimeni nu pierdea ocazia de a aduna in butoaie apa de ploaie pe care ulterior sa o foloseasca pentru spalat.
In ceea ce priveste utilizarea apei pentru mentinerea igienei corporale, fiecare se descurca in functie de ingeniozitatea de care dadea dovada. Foarte putini bucuresteni obisnuiau sa foloseasca baile publice. Partial, acest lucru se datora probabil faptului ca bucurestenii erau pudici sau poate din cauza ca aici baia era contra cost. In realitate, bucurestenii si in general romanii nu obisnuiau sa imbaieze intregul corp decat in anumite zile din an cum ar fi ajunul marilor sarbatori, dupa mari petreceri, atunci cand faceau „curatenie generala” in casa si curte si in ziua de Sf. Toader cand in apa de spalat se fierbeau radacini de „Iarba mare” (Inula helenium). Totusi, nici in astfel de ocazii oamenii nu optau pentru baile publice. Mai curand, bucurestenii preferau scaldatul in cadite mici de tinichea sau in albii de lemn in care, nu de putine ori puneau apa de ploaie. In timpul verii, unii locuitori mai inventivi isi permiteau confortul de a face dus intr-o „cabina improvizata” in spatele casei care era construita din rogojina si sarma. Deasupra cabinei se atarna o stropitoare legata cu o sfoara astfel incat atunci cand era trasa sfoara, apa din recipient sa se scurga. De astfel de instalatii se bucurau, uneori, nu numai membri unei familii ci si vecinii mai putin avuti. Poate tocmai de aceea, timp de cateva sute de ani incepand cu 1070, in Bucuresti existau doar 4 bai publice.
shutterstock-125764718Despre faptul ca romanii din Vechiul Regat nu obisnuiau sa faca baie decat in cazuri foarte rare nota si dr. I. Felix ( in Istoria igienei in Romania, Partea I) care sustine ca taranul facea „baie generala” (pe tot corpul) doar daca vara trecea pe langa satul lui o apa curgatoare, in timp ce la oras se prefera scaldatul partial in putini.
In zilele toride de vara, cand „lumea buna” pleca la tara sau la statiunile balneare pentru a se racori, cei ramasi in oras profitau de cele cateva surse de apa pentru a se realaxa. Principala atractie era Dambovita unde toata lumea, cu mic cu mare, se scalda de cu zori pana-n seara. In apa, doamnele intrau purtand pe dansele camasile de zi, in timp ce domnilor li se permitea sa se scalde in costumul lui Adam. Alte locuri similare erau lacurile: Herastraul, Floreasca, Tei etc.
Totusi, nu trebuie sa credem ca oamenii din „patura superioara” care erau „prinsi de caldura” in oras nu erau tentati de un astfel de mijloc de relaxare. G. Costescu marturiseste ca pe inserat chiar si elita bucuresteana se indrepta spre Dambovita purtand la subtioara sapunuri infasurate in stergare.
In aceste conditii, nu surprinde pe nimeni faptul ca la acea vreme se inregistrau numeroase cazuri de imbolnaviri si epidemii care ii bantuiau nu numai pe bucuresteni, ci pe toti locuitorii tarii ale caror obiceiuri legate de igiena erau precare sau chiar inexistente.
Despre nenumaratele epidemii care apareau in Romania secolului al XIX-lea a scris si Liliana Andreea Vasile in cartea sa „Sa nu auda lumea. Familia romaneasca in Vechiul Regat”. Citandu-l pe V. Bianu (Igiena orasului Bucuresti, 1881), autoarea noteaza cateva dintre principalele boli care faceau ravagii in capitala:
- Tifosul exantematic (transmis de paduchi) aparea des la marginea orasului unde mizeria atingea limite maxime. Astfel, in Bucuresti (mai ales in inchisoarea Vacaresti) apareau anual extrem de multe cazuri, dupa cum urmeaza: in 1869 – 244 morti, in 1872 – 42 de decese, 1876 – 51 de decese, 1877 – 64 de decese, 1878 – 250 de morti (numarul mare este explicat de razboi), 1880 – 24 decese.
- Epidemiile de febra tifoida erau produse prin apa contaminata, iar Bucurestiul a avut mult de suferit din aceasta cauza. Mai exact, se pare ca in 1868 au fost inregistrate 324 de cazuri, in 1878 – 810 cazuri, in 1880 – 252 cazuri, in timp ce in 1898 s-au inregistrat, potrivit lui I. Felix, 417 decese.
Numarul mare de cazuri de febra tifoida nu ar trebui sa ne uimeasca mai ales daca citim intamplarea relatata de Liliana Vasile legata, ce-i drept, de locuitorii unui sat, dar care ar putea expune foarte bine si relatia si increderea pe care o aveau orasenii in raport cu medicul. Autoarea noteaza ca intr-un sat afectat de febra tifoida se descopera un caine mort intr-o fantana publica. Medicul satului ii sfatuieste pe loclnici sa dezinfecteze sau chiar sa astupe fantana, insa oamenii prefera sa isi lase vietile in soarta divinitatii, cheamand preotul sa sfinteasca fantana.
-Holera aparea si ea din cauza igienei precare, atat a celei personale, cat si a celei publice. Din cauza problemelor legate de igiena, in 1866, Bucurestiul s-a confruntat cu o epidemie de holera. Au fost atunci 249 de bolnavi dintre care 66 nu au supravietuit.
-Dizenteria ocupa si ea un loc important pe aceasta lista, caci in 1868 a cauzat 145 de morti in capitala, continuand sa lase victime si in urmatoarele decenii.
- Paludismul (boala parazita) s-a numarat si el printre bolile des intalnite in Bucuresti cauzand in 1869, 516 decese.
Alte boli care si-au lasat amprenta ucigand nenumarati bucuresteni au fost ftizia pulmonara, febrele eruptive contagioase, angina diferica (in 1870 a provocat 1164 de decese) si bolile cu transmitere sexuala, dintre care cel mai des intalnit era sifilisul (in 1895 afectase 9880 romani). Cu privire la sifilis, in „Calatori straini despre Tarile Romane”, volumul VI, gasim o insemnare a francezului Joseph Caillat: „Spitalele sunt populate numai de catre sifilitici, printre care se afla si numerosi preoti.”
Cea mai buna metoda prin care ne-am putea da seama cum arata Bucurestiul de secol XIX este sa vedem mai departe declaratia calatorului roman poposit aici in acea perioada.
„Bolile venerice sunt foarte frecvente in aceste regiuni si sunt numite boli lumesti [...] Chiar din primele mele zile la Bucuresti am fost chemat intr -o casa, unde o tanara doamna mi-a spus de fata cu doua domnisoare, surorile ei si mai multi boieri ca m-a chemat pentru a ma consulta in privinta unei scurgeri pe care o tiganca i-a dat-o fiului sau. Am crezut ca am inteles prost si am cerut sa vad bolnavii. Copilul avea cinci ani, iar tiganca opt; si unul si celalalt avea o blenoragie clasica [...] Am citat acest exemplu pentru a arata frecventa bolilor si relaxarea cu care se vorbeste despre ele”, nota Joseph Caillat in 1854.
„Putine capitale din Europa au atatea echipaje de trasura ca Bucurestiul, unde luxul acestora nu este intrecut decat de cel al toaletelor si de lipsa de igiena. Este un oras plin de praf si noroi situat pe un sol jos si mlastinos [...] Cunosc mai multi boieri care au nu mai putin de 20 de cai, proprietati la portile orasului, servitori numerosi, care nu au ce face, si care nu se gandesc sa foloseasca ca ingrasamant paiele si gunoiul din grajduri sau cel putin sa-l duca inafara gospodariilor. Obiceiul de a ingropa mortii in jurul bisericilor, in gropi nu foarte adanci, face ca in timpul verii sa fie raspandite miasme periculoase. In fine, descompunerea gunoaielor de orice fel, abandonate pe strazi si mirosurile degajate de mlastinile din interiorul sau, fac din Bucuresti unul dintre cele mai insalubre si nesanatoase orase din lume”, a mai adaugat Caillat.
Din fericire, in 1874 (adica destul de tarziu comparativ cu restul Europei) a aparut prima lege sanitara din Romania care viza formarea si organizarea sistemului sanitar, dar a carei implementare s-a realizat greoi, de-a lungul unei perioade de timp intinse. Astfel, spre inceputul secolului XX populatia incepe sa inteleaga importanta igienei personale si sa deprinda obiceiul de a merge la consultatii medicale.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

probleme bucurestiului lipsa apei
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1659 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013882 (s)