News Flash:

Ce-am pierdut de la Mineriada incoace

16 Iunie 2015
536 Vizualizari | 0 Comentarii
Zilele de 13-15 iunie 1990 reprezinta una dintre cele mai teribile perioade din istoria ultimilor 25 de ani a Romaniei si cel putin la fel de rau este ca rana aceasta, nedezinfectata si necicatrizata de adevarul dovedit pana la capat si sanctionat, supureaza in continuare suspiciune, amaraciune si frustrare.

Dar dincolo de teribilul deznodamant al protestului din Piata Universitatii, eu am o mare nostalgie a acelor vremuri de efervescenta a societatii. Cand oamenii isi strigau credintele si asteptarile, cand era timp, energie si speranta pentru iesit in strada.

Societatea romaneasca si-a pierdut starea de atunci. E drept, imi veti spune, nu ramanem adolescenti o viata, asa cum eram atunci in materie de politica si democratie. Sangele din decembrie 1989 era inca proaspat, vocea regasita dupa ani de mutenie traia exaltat exercitiul neingradit al rostirii ca pe un adevarat dar, gustul nou al libertatii era cel mai puternic energizant.

Sigur ca acestea nu aveau cum sa tina.

"Am crescut", s-a instalat in timp o doza de pragmatism capitalist, nu mai e timp pentru mare lucru in afara de castigat bani pentru platit rate. Sigur ca si pretentiile sunt mai mari pe masura unei evolutii a nivelului de trai pe care nu cred ca o putem nega, potrivit ziare.com.

Dar cred ca nu e vorba doar de asta. Cred ca am mai pierdut ceva, poate cel mai important lucru. Am pierdut mi se pare speranta si asteptarea, iar in locul lor s-a instalat marea, imensa lehamite.

In '90 taberele erau clare, chiar daca nu neaparat si autentice. Dar asa pareau. Erau neocomunistii si democratii, FSN si partidele istorice. Nu existau punti, nu existau transferuri, nu existau compromisuri.

Erau liderii politici ai vremii, nume precum Corneliu Coposu, Ion Ratiu, autentice repere morale. Vi-l imaginati pe vreunul dintre ei asociat cu macar a zecea parte din suspiciunile deja banale in cazul mai tuturor actualilor lideri?

Mai vedeti vreunul de anvergura lor morala, intelectuala si politica la un loc? Mai vedeti astazi un lider al clasei politice care sa poata afirma credibil si cu o convingere profunda: negociem orice, dar nu negociem principii?

Si "raul" era altfel. Daca stam stramb si judecam drept, Ion Iliescu in '90 pe de-o parte era un politician de mare anvergura, nu un "carlan", si infrunta acuzatii incomparabile cu cele care-l vizeaza acum pe Victor Ponta. Dar Piata Universitatii e goala.

Erau pe atunci nu doar lideri politici, ci si puternici lideri ai societatii civile, care aveau capacitatea de a mobiliza, de a coagula. Ganditi-va la balconul Universitatii si vocile care s-au auzit vorbind si cantand de acolo in aplauzele multimii? Cine le-a luat locul?

In 25 de ani Romania a fost pusa intr-un malaxor care a amestecat totul intr-un bulion dubios, daca nu chiar fetid de-a dreptul. Dezamagiri repetate si dureroase, traseism, solutii imorale, minciuna si coruptie, toate au topit asteptarile si sperantele in patru vorbe teribile: Toti sunt la fel!

Cred ca asta am pierdut in 25 de ani de degradare continua nu numai a vietii politice din Romania, dar si a societatii civile. Ne-am pierdut reperele.

Da, avem in continuare furii si frustrari. Da, ne enervam pe Facebook si in discutii la o bere. Dar nu mai exista acei lideri care sa coaguleze furia si care sa tina vie speranta, sa canalizeze pozitiv o descarcare de energie negativa.

Si nu e suficient un singur om. E nevoie si de o forta politica puternica si credibila in spate. Asa cum a fost la vremea ei CDR. Asa cum a fost D.A.. De ambele s-a ales praful. Si de investitia noastra de incredere si speranta in ele.

Care forta politica vi se pare credibila acum in Romania? De care ati fi dispusi sa legati nu un vot disperat, negativ, ci unul pozitiv, al sperantei? V-am dat greu, nu? Toti vi se par la fel? Si chiar daca unii nu sunt la fel, chiar daca unii poate ar merita un capital de incredere, cum sa-l mai investesti fara sa te intrebi daca nu sunt si ei doar aparente, asa cum au fost mai toti cei de pana acum. Si apoi, cu experienta a 25 de ani de politica romaneasca, te intrebi ce pot ei sa faca in masa dominata si atat de bine sudata a celor "la fel".

Si atunci nu te mai cheama Piata. Cu o bere in fata televizorului injuri gros la stiri, apoi schimbi canalul si te uiti la un meci sau la un film. De ce sa-ti pierzi vremea cand toti sunt la fel?
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

piata universitatii taberele neocomunistii fsn corneliu coposu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2395 (s) | 34 queries | Mysql time :0.074213 (s)