News Flash:

Ce defecte avea Carol I

22 Aprilie 2014
1161 Vizualizari | 0 Comentarii
Regele Carol I n-avea deloc insusiri artistice. Pentru muzica avea o adevarata fobie, marturisea ca nu-i place decat muzica militara, dar desigur ca si aici vorbea in el mai mult ostasul inamorat de tot ceea ce reaminteste armata, decat artistul capabil sa pretuiasca o forma de muzica mai mult decat alta. In pictura si in sculptura nu avea nici un gust. A adunat o splendida colectie de tablouri, fiindca a socotit ca un Rege trebuie sa aiba in palatul sau o galerie de tablouri, cum are pe cap o coroana, sau in grajdurile lui cai si echipaje. S-a nimerit ca printre diferiti emisari pe care i-a trimis sa-i cumpere tablouri de pictori celebri, a fost unul care a descoperit la Messina o colectie intreaga cuprinzand numeroase panze de Greco, pe atunci putin pretuit, si astfel s-a gasit in posesia unor opere admirabile, pe care desigur, el le-a descoperit si le-a apreciat cel din urma.

Vezi si 
A fost Carol I zgarcit ? 
Interesanta scoala de pictura romana ce s-a format sub domnia lui, nu a inteles-o si sunt sigur ca a murit fara sa fi banuit macar existenta ei. De altminteri n-a facut nimic ca s-o incurajeze, sau s-o ajute. Cel mult, Regina Elisabeta a cumparat cateva tablouri de Grigorescu, ce n-au iesit niciodata din saloanele ei si carora in orice caz nu li s-a facut niciodata cinstea de a impodobi apartamentul Regelui, plin de operele deplorabile ale unor pictori germani. [...]

Vezi si Proclamarea regelui Carol I al Romaniei  
Fara maretie ne apare el si in mijloacele, nu numai in conceptiile sale. Daca il urmarim de-a lungul intregii sale domnii, nu il vom gasi intrebuintand mijloace mari. Niciodata nu primea lupta in fata, cauta intotdeauna sa atace din flanc sau pe la spate. Si, de altfel, daca voiai sa-l dezarmezi, trebuia sa-l lovesti cu hotarare si pe fata, indata dadea inapoi. In genere era o fire mai mult sperioasa. Prin intimidare erai sigur ca-l poti paraliza in actiunile lui, chiar in acelea mai mult si mai cu arta pregatite. Oamenii nostri politici cunosteau aceasta slabiciune si adesea au intrebuintat amenintarea impotriva lui ca sa poata reusi in combinatiile lor. Faimoasele manifestatii la Palat, prin care fiecare partid isi notifica vointa de a rasturna adversarul si de a veni la putere, erau obiceiuri deplorabile intr-un stat constitutional, izvorate insa din convingerea dobandita de lumea noastra politica ca numai prin amenintari se poate smulge ceva. Si, ciudat lucru, desi procedeul era invechit, reusea mereu cu o matematica precizie. In limbaj vulgar acest adevarat principiu de politica interna se sintetiza in formula: “Neamtul stie de frica”! [...]
Carol I, analizat mai adanc, apare plin de meschinarii.

Vezi si Moartea regelui Carol I, prilej de bucurie?
Meschin in chestiile de bani, meschin in preocuparile lui, meschin in ambitiile lui. In chestiile de bani n-am putea spune ca era chiar zgarcit, dar fara indoiala ca nu era nici darnic in adevaratul inteles al cuvantului. Dadea, fiindca credea ca e datoria lui sa dea, dar dadea fara indemnul sufletesc ce porneste dintr-un larg umanitarism si, cand dadea, dadea cu parcimonie. De cate ori putea sa nu dea era fericit.
Raporturile lui banesti cu Regele Ferdinand si cu Regina Maria erau tipice: i-a lasat vesnic sa se zbata cu ridicole greutati financiare, cu o numeroasa si costisitoare familie, cand ar fi putut sa le asigure traiul cuvenit, marindu-le subventia sa numai cu cateva zeci de mii de lei in plus. [...]
In genere, mintea lui nu era framantata de chestii mari, ci de mici abilitati, de calcule meschine de divizare a partidelor, de invrajbire a oamenilor politici, din care el sa poata profita, dominand si pe unii si pe altii, mereu deasupra tuturora. Dar unde meschinaria lui se poate vedea si mai bine este in nespusa lui vanitate. Tinea la onoruri, la decoratii mai mult ca la orice. Magulindu-i vanitatea, obtineai multe de la el. Niciodata n-a fost mai fericit decat atunci cand a primit bastonul de maresal al armatei germane. Nu-si putea ascunde fericirea si s-a fotografiat cu el, era de o bucurie copilareasca. [...] [...] N-a facut nimic din ceea ce ar fi trebuit sa faca, pentru ca sa intareasca dinastia. Pe Principele Ferdinand l-a indepartat sistematic de la treburile publice, nu l-a initiat la nimic, era gelos de puterea lui, nu vroia s-o imparta cu nimeni si, cu mostenitorul sau, mai putin decat cu oricine. Se stie ca este o traditie in neamul Hohenzollern ca domnitorii sa fie in rele raporturi cu mostenitorii lor. Regele Carol nu s-a abatut de la aceasta traditie familiara. Nu avea nici o afectiune pentru Principele Ferdinand, il tiraniza cat putea si il umilea mai mult decat trebuia. Dar nici de Principele Carol pe care pretindea ca-l iubeste – mai putin totusi decat pe Principele Nicolae, incontestabil nepotul sau rasfatat –  nu s-a ocupat de fel. A neglijat complet instructia si educatia lui, ca si cum ar fi vrut sa lase Romaniei urmasi cu totul nepregatiti spre a-i lua succesiunea.
sursa: I. G. Duca, Amintiri politice, München, Jon Dumitru, 1981/istoriesicultura.ro.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

insusiri artistice fobie muzica militara tablouri messina vezi si
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1681 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018026 (s)