News Flash:

Cea mai frumoasa tragedie din cultura romana

8 Ianuarie 2014
3455 Vizualizari | 0 Comentarii
Stefan Augustin Doinas si Irinel Liciu s-au cunoscut la mijlocul anilor ‘50, in Bucurestiul prafuit de tancurile Armatei Rosii. El era inca un poet minor, fiu de tarani din Arad. Ea era vedeta Bucurestiului, balerina la Opera, cu studii de balet facute la Moscova si Leningrad, curtata de Bodnaras si Maurer, prietena cu Tanti si Lica Gheorghiu, fiicele lui Gheorghe Gheorghiu Dej. El statea in gazda la un balerin, asa a intalnit-o. Pe urma a privit-o indelung pe scena Operei si a facut o obsesie pentru ea. Se intampla rar, dar uneori se intampla: obsesia a devenit reciproca. Femeia fatala a Bucurestiului, Irinel Liciu, la bratul unui poet care traia din leafa de ziarist la o revista culturala. 
Si n-a fost numai atat. La inceputul anului 1957, Doinas era condamnat la puscarie politica. Motivul: a omis sa denunte un coleg de la revista „Teatru“, care vorbea despre extinderea revolutiei maghiare si in Romania. A fost eliberat in februarie 1958 si pe la colturi se vorbea ca eliberarea sa, dupa numai un an, nu e straina de Irinel Liciu. Balerina s-ar fi folosit de prietenia cu fiicele lui Gheorghiu Dej pentru a-l smulge pe Doinas din temnita. Poate ca a fost si asta, poate ca a fost si angajamentul de colaborare cu Securitatea pe care poetul l-a semnat in inchisoare. L-a semnat, l-a denuntat pe Ion Caraion, Ion Caraion l-a denuntat pe Marin Preda, piesele de domino s-au tot prabusit unele peste altele. 
"Domnul Irinel" 
Dar viata lui Doinas a continuat intr-un apartament in Piata Unirii, in centrul Bucurestiului, bucurandu-se de toate avantajele unui reeducat casatorit cu o femeie frumoasa si celebra. Povestea Doinas intr-un interviu, la TVR: „Ani de zile, dupa casatorie, am fost print consort. Nevasta-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerina la Opera din Bucuresti, pur si simplu m-a intretinut. Am trait pe spinarea ei. Aveam interdictie de a publica si toate usile imi erau inchise. Mergeam sa imi astept sotia la Opera, dupa repetitii, iar portarul ma striga «domnul Irinel»“. Irinel Liciu era in culmea gloriei. Primise in 1958 titlul de Artista Emerita de la Gheorghe Gheorgiu Dej, scrie adevarul.ro.
Irinel Liciu - Gabriel Popescu era insa un cuplu mai celebru decat Irinel Liciu – Stefan Augustin Doinas. Gabriel Popescu – colegul ei de scena, balerinul de aur al Romaniei comuniste. Ce tristete pentru Partid, si ce fericire pentru Doinas: Gabriel Popescu era homosexual. In 1965 a fost inchis pentru orientarea sa sexuala, iar mai apoi a cerut azil politic in Occident. Fara Gabriel, Irinel Liciu a aparut tot mai putin pe scena. La sfarsitul anilor ‘60 a parasit Opera din Bucuresti si nu s-a mai intors. 
Ca intr-un dublu balansoar pentru copii, gloria ei apunea pe masura ce Stefan Augustin Doinas isi lua avant spre marea literatura. Trecusera anii purgatoriului comunist si interdictia de a publica. Vin in serie: primul volum de poezie publicat, prima traducere, primul premiu al Uniunii Scriitorilor, apoi premii internationale, medalia Goethe pentru monumentala traducere a operei "Faust", calatorii in strainatate, mari avantaje oferite de comunisti in schimbul unor marunte compromisuri. De pilda,  poeziile de propaganda semnate Stefan Augustin Doinas. „Le-am scris gandind ca ce fac acum pot sa repar maine“, spunea poetul intr-un interviu acordat Eugeniei Voda. 
Doinas calatoreste in Franta si Germania, ii intalneste pe Virgil Ierunca si Monica Lovinescu, sta cu Cioran in mansarda si face filosofie cu el. Merge la New York, doarme in apartamentul de protocol al lui Ceausescu: „Am ajuns acolo gratie ministrului de Externe din acea vreme, George Macovescu, care a dispus aceasta subalternilor sai de la New York. Bineinteles, eu si sotia mea ne-am bucurat de televizorul in culori, care, odata deschis, ne permitea sa discutam fara teama de microfoane“, marturisea el in 1990, in dialog cu Petru Cardu. 
„Oamenii vor crede ca suntem dusmani“ 
„Mare poet, dar ii cam plac servitoarele”. Asa se soptea in lumea literara despre Doinas. Se indragostea de femei de conditie modesta, iar episoadele sale de infidelitate au devenit de notorietate. Irinel Liciu afla si traieste cu aceasta criminala realitate: Doinas insala! Are chiar un episod in care il paraseste si Doinas are, astfel, sansa sa scrie una dintre cele mai frumoase poezii din literatura romana: „Astazi ne despartim”. 
Dar Irinel Liciu si Stefan Augustin Doinas raman impreuna. O iubire mare iarta tradarile. Revolutia din 1989 ii prinde galopand spre varsta a treia. Ea respirand in ritmul vitalitatii lui. Doinas devine membru al Academiei Romane. Alexandru Paleologu si alte personalitati din lumea universitara romaneasca il propun, in 1992, pe lista pentru Nobelul literar. Intra in politica si intre 1993 si 1996 e senator al Romaniei din partea Partidului Alianta Civica. Isi da seama la timp si admite la final: „calitatea mea de senator e nesatisfacatoare“. Primeste premii literare si distinctii, conduce o revista, „Secolul 20“. scrie tablete saptamanale in "Cotidianul". Ramane poet pana la finalul vietii. 
„Nu peste mult are sa bata vant“ 
Doinas isi da seama ca trec secolele si trece timpul vietii lui. Schimba numele revistei pe care o conduce, din „Secolul 20“ in „Secolul 21“. Urmeaza  accidente vasculare, medicamente, cancer, mers in baston. Isi da seama ca moare. Intr-un discurs public, intr-un ianuarie, de ziua lui Eminescu, spune: „E acest vers eminescian care, pentru mine, continua sa fie un miracol al limbii romane si al poeziei, in general, pentru ca el se compune din trei verbe, plus un adverb de timp, adica din patru abstractiuni: «Nu credeam sa-nvat a muri vreodata»”. 
Il vazusem pe Doinas relativ recent, ultima oara – la spitalul Elias, unde mergeam amandoi la controale de-astea, ambulatorii. L-am intalnit acolo intr-o zi. Nu mai stiu ce banc a spus el – care-i placuse si pe care-l aflase de curand, mai fara perdea. Era un banc porcos si tampit. Am ras de ne-am prapadit la spital, pe culoarele alea, mergand amandoi cu bastoane. A fost ultima oara cand ne-am intalnit. Alexandru Paleologu 
Synchronicity
Gabriel Liiceanu  i-a cunoscut pe Augustin Doinas si Irinel Liciu. A scris in jurnalul sau, „Usa interzisa“, cateva randuri despre cum mor oamenii si despre mersul triumfal, tot inainte, al lumii prin ceata amintirilor si-a fumului de mici. 
25 mai 2002 
Doinas era, pentru un poet, nespus de insensibil la tema mortii, iar perspectiva propriului sau sfarsit parea ca nu-l impresioneaza deloc. Mi-l imaginez patrunzand in sala de operatie a doctorului Popescu cu gandurile in alta parte. Ce se va intampla insa cu Irinel, care optase pentru comportamentul unei plante de sera (nu mai iesea deloc) si care respira in ritmul iesirilor si revenirilor acasa ale lui Doinas? 
26 mai 2002
Aflu ca Irinel s-a sinucis asta-noapte. Imi vine in minte, brusc, o seara la ei in care Irinel, razand, ne spune celor de fata: „Am hotarat cu Doinas ca, daca unul din noi moare, celalalt se sinucide. Numai ca Doinas, fiind barbat, adica las, nu o sa fie in stare s-o faca.“ Si a ras din nou, cu pofta. Si, iata, acum a facut-o: ca pe o varianta extrema a lui „tenir la promesse“. A plecat de la spital de indata ce, infarctul survenit, Doinas a murit. Apoi si-a pregatit harakiri-ul (in varianta europeana, cu luminal). A murit pesemne catre ora 11 seara, timp in care noi mancam mici in crasma „La Cocosatu“. Synchronicity. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

irinel liciu armatei rosii domnul irinel alexandru pale
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1730 (s) | 23 queries | Mysql time :0.023116 (s)