News Flash:

Cei mai mari scriitori ai lumii - Anthony Trollope

28 Mai 2013
3467 Vizualizari | 0 Comentarii
Primul lui merit, un merit inestimabil, l-a reprezentat aprecierea de ansamblu a obisnuitului. (Henry James, Partial Portraits) Includerea lui Anthony Trollope in aceasta categorie de excelenta literara l-ar fi incantat fara indoiala pe scriitor, dar l-ar fi surprins in egala masura. Trollope pretindea numai distinctia “sarguintei si perseverentei in profesia mea", nu ca geniu, ci ca mestesugar care a scris saizeci si cinci de carti (dintre care patruzeci si sapte de romane), detinand in acelasi timp o functie importanta in serviciile postale engleze o mare parte din viata. Se poate spune ca Trollope a scris mai multe romane bune decat oricare alt scriitor englez din perioada victoriana, dar “acuzatia" de maretie poate parea exagerata, dincolo de intentiile lui Trollope si de retinerile lui deliberate fata de viata obisnuita, de zi cu zi, din romanele sale.

Dar, prin analogie cu JANE AUSTEN, realismul lui Trollope reprezinta baza unei drame morale si sociale de proportii pe care putini alti scriitori au mai extins-o. Eclipsat de marile figuri victoriene ca DICKENS , THACKERAY  si ELIOT, Trollope a fost reeditat masiv in ultimii cincizeci de ani la cererea unui public tot mai entuziast. Desi intreaga amploare si profunzime a realizarii lui nu a fost explorata critic, s-ar putea foarte bine ca urmatoarele generatii sa se intoarca din nou catre Trollope pentru informatii referitoare la viata victorienilor, asa cum revenim astazi la Jane Austen ca sa aflam cate ceva despre perioada regentei. Totusi, opera lui Trollope nu starneste doar un simplu interes istoric; ea cuprinde si cateva capodopere originale. Pentru a aprecia la justa lor valoare talentele lui Trollope si contributia lui literara este nevoie insa de un standard critic modificat, foarte diferit de cel utilizat pentru evaluarea modernismului literar. Preocupat de claritatea si placerea recunoasterii, Trollope a evitat sabloanele simbolice si afirmarea constiintei de sine prin intermediul stilului, astfel incit achizitiile realizate in urma lecturarii lui HENRY JAMES, WILLIAM FAULKNER  si JAMES JOYCE  nu pot fi extrapolate si la romanele lui Trollope.

Dar daca invatam sa-l citim pe Trollope pentru ceea ce ofera mai curand decat pentru ceea ce nu are. putem totusi descoperi excelenta atat in privinta calitatii, cat si a cantitatii. Remarcabilul stil imaginativ al lui Trollope in relatarea povestirilor este rezultatul talentului, ereditatii si necesitatii. Tatal lui a fost un avocat de duzina din Londra care s-a apucat de agricultura, impovarandu-si familia cu datorii. Trollope, care era cel mai mic dintre cei patru fii, si-a facut studiile la Harrow si Winchester, dar nu a reusit sa obtina o bursa la Oxford. “Ceva din nefericirea mea din anii de scoala m-a urmarit toata viata", spunea el mai tarziu. Stangaci si marcat de dezastrul financiar al familiei sale, Trollope afirma ca a fost “biciuit mai des decat oricare altii fiinta omeneasca". Falimentul a obligat familia sa plece in Belgia unde a dus o viata precara, in pofida eforturilor scriitoricesti ale mamei lui Trollope, Frances, care a scris romane si o vestita carte de calatorie. Obiceiurile casnice ale americanilor (1823) dupa o vizita in America.

Pentru Trollope, invatatura s-a incheiat la varsta de nouasprezece ani. cand a obtinut un post de functionar la Oficiul Postal din Londra, ceea ce a marcat inceputul unei remarcabile cariere de functionar public, care a durat pana in 1867. Intre 1841 si 1851, Trollope a fost transferat in Irlanda, un moment de cotitura in viata sa personala si profesionala, cand s-a casatorit, s-a apucat de vanatoarea de vulpi (“una dintre marile bucurii ale vietii mele") si a inceput sa scrie, la varsta de douazeci si noua de ani. Din perioada de ucenicie timpurie a lui Trollope dateaza doua romane localizate in Irlanda, un roman istoric si o incercare de piesa de teatru. Dar avea sa-si gaseasca subiectul adevarat in 1851, cand a plecat cu misiunea speciala de a regulariza serviciile postale din sudul Angliei. In timp ce observa viata la tara de pe spinarea calului, a vizitat orasul Salisbury cu catedrala sa si a conceput povestea Santinelei, primul din seria romanelor sale ecleziastice inspirate din viata la tara care au devenit ulterior cunoscuta Cronica din Barsetshire (1855-l867). Seria ofera o imagine fidela a complexitatii obiceiurilor engleze, ilustrand masinatiile si slabiciunile clerului si ale familiilor nobile din tinutul imaginat de el. Creionand admirabile portrete ale oamenilor cu profesiuni si pamanturi, Trollope evita idealizarea si orice stimulent dramatic dincolo de probabilitatea vietii obisnuite. Pentru a scrie aceasta carte in timp ce isi desfasura activitatea la posta in functii de raspundere crescanda, Trollope a conceput un plan sistematic de lucru lipsit de orice notiuni tipice de inspiratie si excese de geniu. In

Autobiografia sa, facea urmatoarea marturisire: Cand incepeam o carte noua, imi pregateam intotdeauna si un jurnal, impartit pe saptamani si il tineam pe perioada prevazuta pentru terminarea lucrarii. in acest jurnal notam in fiecare zi numarul de pagini pe care le scriam, astfel incat daca intr-o zi ma lasam cuprins de trandavie, amintirea acelei trandavii era acolo si ma privea drept in ochi, cerandu-mi un efort sporit, pentru a indrepta lucrurile... Eram mandru cand imi terminam cartea exact la parametrii propusi, par eram si mai mandru cand ma incadram in perioada de timp stabilita - si intotdeauna am facut asa... O sarcina zilnica mica, daca este realmente zilnica, va depasi muncile unui Hercule spasmodic.

Broasca testoasa este cea care il invinge intotdeauna pe iepure. Trollope platea un servitor special ca sa-l trezeasca in fiecare zi la ora 5:30 pentru cafeaua de dimineata, pe care o bea in timp ce scria - trei ore pe zi -, inainte de a pleca la serviciu. Trollope lucra fara odihna, scria in vagoanele de tren cu care calatorea, in camerele de hotel, stimulandu-si imaginatia pentru a scrie cele zece pagini pe zi. In 1867, Trollope s-a pensionat de la Oficiul Postal, intentionand sa intre in politica.

Iata ce declara el in aceasta privinta: “intotdeauna am considerat ca statutul de membru al Parlamentului britanic trebuie sa faca obiectul celei mai inalte ambitii a oricarui englez cu educatie". Trollope nu a intrunit sufragiile alegatorilor, dar experienta lui si interesul pentru politica au stat la baza celor sase romane Palliser (1864-l880), o serie de romane politice si urbane. In anii 1870, Trollope a experimentat diferite stiluri si subiecte, dar interesul pentru opera lui a palit, si dezvaluirile din Autobiografie referitoare la modul in care lucra si contabilizarea celor 70 000 de lire castigate din scris nu au avut darul sa-i consolideze reputatia. Dupa moartea romancierului, cartile lui au fost respinse impreuna cu tot ceea ce era victorian de catre edwardieni si georgieni, care vedeau in Trollope un cronicar comod al unei epoci ipocrite, interesat doar de aspectele superficiale ale vietii. Reputatia lui Trollope a fost treptat restabilita in acest secol odata cu recunoasterea calitatilor lui. Forta lui de romancier este retinuta si cumulativa, deoarece in fiecare roman autorul infatiseaza un tablou intim de viata asa cum este ea traita cu adevarat. La fel ca si Dickens in lucrarile sale tarzii, Trollope a scris romane de grup social, panorame sociale in locul unor structuri dramatice stricte, menite sa lege mai multe grupuri de personaje cu extindere pe orizontala. El nu este preocupat sa prezinte o singura existenta individuala, ci viata la nivelul intregii societati, portretele tridimensionale ale personajelor in multe situatii schimbatoare. La fel ca si CHAUCER [12], Trollope a numerotat clasele de oameni, consemnand nuantele de comportament si sensul in care actioneaza fiintele umane, un aspect pe care literatura il ignora adesea. Printre cele mai bune lucrari ale lui se numara, in ordinea excelentei: Ultima cronica din Barset, Ferma Orley, Turnurile din Barchester, Phineas Redux, Doctorul Thorne, Felul in care traim acum, Diamantele lui Eustace, Harry Hotspur, Casuta din Allington, Familia domnului Scarborough, Copiii ducelui si Familia Clavering. S-ar putea cita, desigur, si alte titluri si intr-o alta ordine, dar in momentele sale cele mai bune s-a dovedit inegalabil in privinta corectitudinii cu care a infatisat lumea inconjuratoare si a realismului standardelor stabilite pentru un roman, astfel incat acesta sa modeleze in continuare capacitatea literaturii de a reflecta lumea.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

anthony trollope jane austen jane austen palliser ferma orley
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1537 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012591 (s)