News Flash:

Cei mai mari scriitori ai lumii - Charles Baudelaire

7 Iunie 2013
13054 Vizualizari | 0 Comentarii
Baudelaire a fost un mare poet al decadentei. Cu alte cuvinte, a fost an mare poet modern; pentru ca decadenta care l-a modelat obligandu-l sa se revolte impotriva ei a reprezentat “civilizarea progresului industrial" care a durat pana in zilele noastre. Baudelaire a confruntat realitatea cu eroul care se straduia sa fie. A avut curajul atitudinii si al artei sale, iar rezultatul exercitarii nestramutate a vointei de a transforma emotiile pure este o realizare poetica ce produce o impresie unica si profunda asupra mintilor noastre. Baudelaire, asemenea marilor poeti, a cristalizat aceasta experienta, folosind puterea convingerii ca pe o contrapondere pentru a-si confirma sentimentele. (John Middleton Murry, “Baudelaire", din Countries of the Mind)

Cel mai mare dintre simbolistii francezi care a exercitat o influenta profunda asupra cursului poeziei in secolul al XX-lea, Charles Baudelaire, supranumit “primul poet modern", ramane cel mai citit poet francez din intreaga lume. Un asemenea elogiu este cu atat mai remarcabil daca luam in considerare faptul ca operele lui complete constau dintr-un singur volum de poezii, un volum de poeme in proza, critica literara si trei volume de traduceri din opera lui EDGAR ALLAN POE .

Cu toate acestea, exista o unitate imaginativa in opera lui Baudelaire care defineste o voce poetica unica si persistenta. Baudelaire considera ca scopul primordial al poetului trebuie sa fie socarea publicului pentru reevaluarea valorilor acceptate prin analiza inexorabila a propriilor framantari si a propriei vieti in momente de transcendenta si repulsie. Baudelaire s-a maturizat in perioada de mare inflorire a romantismului francez sub influenta lui Lamartine, HUGO, Musset si Vigny, iar cariera lui poetica este marcata de efortul depus pentru a-i depasi pe acesti maestri romantici. Fara sa impartaseasca fascinatia romanticilor pentru natura si lumea pastorala, Baudelaire, nascut la Paris, a fost prin excelenta un poet al orasului, captivat de vitalitatea lui debordanta si de amestecul de frumusete si uratenie, de triumf si disperare.

Tatal lui a murit pe cand Baudelaire avea sase ani si baiatul s-a razvratit impotriva disciplinei stricte impuse de parintele sau vitreg. Cand a ajuns la varsta de douazeci si unu de ani, familia, ingrijorata de comportamentul lui neconventional si de datoriile pe care le contractase, a obtinut un ordin judecatoresc de supraveghere financiara, astfel ca tot restul vietii a trait din alocatia data de familie. Momentul de cotitura in cariera lui artistica l-a reprezentat descoperirea intamplatoare, prin anul 1846, a operelor lui Edgar Allan Poe; Baudelaire nu numai ca si-a dat seama de inrudirea lor spirituala, dar si-a dorit o identificare completa cu teoriile si temele poetice ale lui Poe.

Asa cum isi aminteste Baudelaire, “cand am deschis pentru prima data una din cartile lui am descoperit, spre marea mea uimire si bucurie, nu numai anumite subiecte la care visasem si eu, dar propozitii la care ma gandisem, scrise de el cu douazeci de ani mai inainte. Baudelaire a cautat editii ale lucrarilor lui Poe si, prin traducerile si publicitatea pe care i-a facut-o, a contribuit la statornicirea reputatiei mondiale a acestuia. Conceptia lui Poe despre unitatea efectelor poetice si idealul lui de frumusete, dezbracata de didacticism sau moralism au modificat ideile lui Baudelaire despre arta in sensul renuntarii la imprecizia romanticilor in favoarea noii metode poetice a simbolistilor. Influentat de atractia lui Poe pentru zonele intunecate ale psihicului si sentimentelor, Baudelaire a contribuit la transformarea poeziei, deplasand accentul de la aspectul pitoresc la cel tulburator al propriului zbucium si la imaginile socante ale vietii urbane moderne, care il fascinau. Hotarat sa submineze puterea romanticilor, Baudelaire si-a pus in gand sa creeze senzatie.

“Poetii ilustri", observa el, “si-au impartit de mult cele mai bogate provincii ale domeniului poetic intre ei... in consecinta, eu am sa fac altceva..." Atacul lui Baudelaire impotriva conventiilor poetice a lua; forma unui volum de referinta Florile raului, care a aparut in 1857. Printr-o coincidenta, volumul a fost publicat in acelasi timp cu Madame Bovary a lui Flaubert, astfel incat ambele carti au contribuit in mare masura la redefinirea estetica a controlului artistului asupra materialului sau si a reprezentarii sincere si oneste a experientei. Ambii autori au fost persecutati pentru ca au atentat la morala publica. Insa in vreme ce Flaubert a adoptat o atitudine distanta fata de public, Baudelaire si-a provocat in mod deschis cititorii, silindu-i sa se confrunte cu calitatile tulburatoare ale operei sale si sa renunte la pasivitatea sau indiferenta lor, pe care el o numea plictiseala.

Poezia inaugurala, Prefata, catalogheaza, intr-o serie de imagini socante, subiectele si temele pe care le vor explora poeziile lui Baudelaire: prostia, sadismul, lubricitatea, avaritia. Dar Baudelaire anunta ceva inca si mai straniu:
E unul si mai mirsav, mai slut, mai rau la fire!
Desi nici nu se zbate si nici nu-i zgomotos,
El ar distruge lumea intreaga bucuros
Si-ntr-un cascat s-ar prinde sa-nghita-o omenire;
Uratul e! - Cu lacrimi in sila revarsate,
Viseaza esafoduri fumand nepasator.
Pe monstru-acesta gingas tu-l stii, o! cititor,
- O! cititor fatarnic, - tu, semenul meu, frate!
( Prefata. Traducere de Al. Philippide. Din Charles Baudelaire - Les fleurs du mal - Florile raului, editie alcatuita de Geo Dumitrescu, Editura pentru Literatura Universala, Bucuresti, 1967) 
 
Recunoscand de la bun inceput legatura sa cu cititorul, Baudelaire declara ca amandurora le revine o parte egala din fortele intunecate si distructive pe care le va dezvalui poezia sa. Limbajul lui indraznet si efectele muzicale cuprind o gama de experiente si sentimente nemaiintalnite in poezie pana la acea data. Intr-una din poeziile lui cele mai tulburatoare, Un hoit, Baudelaire reia tema petrarchiana a puterii innobilatoare a iubirii juxtapusa peste intalnirea intamplatoare a indragostitilor cu moartea si coruptia:
Isi desfacea asemeni unei femei obscene
Picioarele si, puhav de venin,
Nepasator si cinic, isi deschidea alene
Ranjitul pantec de miasme plin.
(Traducere de Al. Philippide. Din Charles Baudelaire - Les fleurs du mal - Florile raului, editie alcatuita de Geo Dumitrescu, Editura pentru Literatura Universala, Bucuresti, 1967)  
Lectia conventionala potrivit careia iubita este muritoare si se va descompune este extrasa cu o uriasa forta din imaginile care se incheie cu viziunea amara ingloband atat iubirea, cat si frumusetea si distrugerea lor intr-un ansamblu inaltator:
Si totusi ai sa semeni cu-aceasta-ngrozitoare
Putreziciune cu duhoare grea,
Tu, ochilor mei astru si firii mele soare,
Tu, ingerul si pasiunea mea!

 

Asa vei fi, o! dulce a nurilor craiasa,
Cand, dupa-mpartasania de veci,
Ai sa te duci sub stratul de flori si iarba grasa
Sa mucezesti printre ciolane reci.
Cand viermii te vor roade cu sarutari haine,
Atunci, frumoaso, sa le spui si lor
Ca am pastrat esenta, si formele divine
Si duhul descompusului amor!
(Traducere de Al. Philippide, Din Charles Baudelaire - Les fleurs du mal - Florile raului, editie alcatuita de Geo Dumitrescu, Editura pentru Literatura Universala, Bucuresti, 1967)

 

Baudelaire a construit fundamentul pe care a aparut apoi o adevarata avalansa de expresii poetice in Franta prin scriitori ca Verlaine, Rimbaud, Mallarme, Laforgue si Valery care spunea: “S-ar putea sa existe poeti francezi mai mari si mai dotati decat Baudelaire, dar niciunul nu e mai important. Importanta lui este determinata de reimprospatarea demersului romantic si orientarea lui spre cunoasterea de sine, cautarea adevarului si a frumusetii intr-un mod care nu evita amestecul complex al experientei umane si intr-o forma cu imagini sugestive care aspira la calitatile evocatoare ale muzicii. Cel mai vestit poem al lui Baudelaire, Corespondente, ilustreaza mai bine decat oricare altul fuziunea constiintei extatice cu detaliile realiste si controlul melodiei intrinseci:
Natura e un templu cu vii coloane care
Scot uneori cuvinte confuze, nentelese;
Prin codri de simboluri petrece omu-adese
Si toate-i adreseaza priviri familiare.

 

Ca niste lungi ecouri ce se unesc profound
intr-o misterioasa, ascunsa unitate,
intinsa ca lumina si ca adanca noapte,
Parfum, culoare, sunet de-a pururi isi raspund.

 

 

Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Ca tonuri dulci de flaut, ca niste verzi campii,
- Iar altele sunt mandre, bogate, prihanite,
Avand intinderi vaste de lucruri infinite,
Cum ambra, moscul, smirna, tamaia se degaja,
Slavind ce mintea-incanta si-a simturilor vraja.
(Din Apus de sori. Soleils couchants de Petru Dinca.  

 

Capodopere ale poeziei franceze. Chefs-d'oeuvre de la poesie francaise. Antologie si versiuni romanesti. Antologie et versions roumaines. Editura Petru Dinca, Plopeni, 1995)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

charles baudelaire lamartine musset vigny florile raului flaubert pici
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1859 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013391 (s)