News Flash:

Cei mai mari scriitori ai lumii - Henrik Ibsen

23 Iunie 2013
4558 Vizualizari | 0 Comentarii
Teatrul a luat nastere din contopirea a doua dorinte: dorinta de a vedea un dans si aceea de a asculta o poveste. Dansul s-a transformat intr-o vorbarie goala; povestea a devenit o situatie. Cand Ibsen a inceput sa scrie piese de teatru, arta dramaturgului se- restransese la imaginarea unei situatii. Si cu cat situatia era mai ciudata, cu atat piesa devenea mai interesanta. Shakespeare ne-a pus pe noi pe scena, dar nu si situatiile noastre... Ibsen completeaza golul lasat de Shakespeare. Ne reda nu numai pe noi insine, ci pe noi insine in situatiile noastre... piesele lui ... sunt in stare sa ne raneasca cu cruzime, dar si sa ne insufle speranta emotionanta a salvarii de tiraniile idealiste si sa ne ofere perspectiva unei vieti mai intense in viitor. (George Bernard Shaw, The Quintessence of Ibsenism)

Este unanim recunoscut faptul ca drama moderna isi are originea la Henrik Ibsen, ba mai mult, se marcheaza chiar momentul exact cand a inceput teatrul modern - 4 decembrie 1879, o data cu publicarea piesei lui Ibsen Casa papusilor. Desi complexitatea si multitudinea curentelor contrarii din teatrul modern fac dificila stabilirea unei singure surse, este incontestabil ca Ibsen a provocat o adevarata revolutie pe scena, la fel de distinctiva in istoria teatrului ca si cea din secolul al V-lea i.Hr., la Atena, sau cea din Londra elisabetana. in aceeasi masura ca si SHAKESPEARE [16] si marii dramaturgi atenieni, Ibsen a redefinit in mod fundamental teatrul si a fixat un standard pe care dramaturgii de dupa el a trebuit fie sa-l accepte, fie sa-l conteste. Teatrul pe care il mostenise el incetase in mare masura sa mai functioneze ca mijloc serios pentru o analiza profunda a temelor si valorilor umane.

Dupa Ibsen, teatrul a fost repus in drepturi ca vehicul important pentru realizarea unei critici atotcuprinzatoare a vietii. Forta motrice care propulsa revolta lui artistica o constituia in primul rand statutul lui de marginalizat, de exilat atat in tara, cat si in strainatate. Ultimul cuvant rostit de el pe patul de moarte a fost “Tvertirnod!" (Dimpotriva!), ceea ce serveste deopotriva ca epitaf si descriere a atitudinii lui artistice. Nascut in Skien, Norvegia, un orasel adormit, situat la sud-vest de Oslo, Ibsen a avut parte de o copilarie singuratica si plina de privatiuni, mai ales dupa falimentul tatalui sau, survenit pe vremea cand Henrik avea opt ani. La cincisprezece ani a fost trimis la Grimstad ca ucenic la o farmacie, unde a locuit timp de sase ani intr-o camaruta de la mansarda cu un salariu de mizerie, ridicandu-si moralul cu poezii romantice, saga si balade folclorice. Mai tarziu isi amintea ca traia cumva “pe picior de razboi cu mica comunitate in care eram oprimat de situatia mea si de imprejurari, in general". Prima lui piesa, Cataline, o drama istorica infatisind un erou revolutionar, refleda propria sa alienare.

“Cataline a fost scrisa", isi aminteste el mai tarziu, “intr-un mic orasel de provincie, unde imi era imposibil sa exprim tot ceea ce clocotea in mine, cu exceptia izbucnirilor capricioase de revolta, care provocau furia sau supararea cetatenilor respectabili, caci ei nu puteau intra in lumea cu care eu ma luptam de unul singur." In mare parte autodidact, Ibsen a cazut la examenul de admitere la universitate unde dorea sa studieze medicina, drept care a optat pentru o cariera teatrala. In 1851 a inceput o ucenicie de treisprezece ani la teatrul din Bergen si cel din Oslo facand de toate, de la maturatul scenei la functia de director de scena, regizor si autor de piese in versuri bazate pe legendele norvegiene si pe subiecte istorice.

Experienta i-a furnizat cunostinte solide referitoare la conventiile scenei din vremea lui, mai ales in ceea ce priveste conceptul de “piesa bine facuta" al lui Augustin Eugene Scribe si al succesorilor sai francezi, cu accent pe o intriga complicata, artificiala, bazata pe secrete, suspans si surpriza. Ibsen avea sa transforme conventiile “piesei bine facute" intr-o piesa a problemelor, explorand chestiunile sociale si umane controversate. Desi experienta lui scenica din Norvegia a fost marcata de numeroase esecuri, ucenicia lui Ibsen a reprezentat o perioada importanta in perfectionarea mestesugului lui artistic, oferindu-i posibilitatea de a lua cu asalt conventiile teatrale in lucrarile sale de maturitate. In 1864, Ibsen s-a autoexilat din Norvegia, vreme de douazeci si sapte de ani.

A calatorit mai intai in Italia, unde a fost urmat de sotia sa, Susannah, cu care se casatorise in 1858, si de fiul sau, dupa care familia a locuit alternativ in Italia si in Germania. Experienta a avut un efect eliberator asupra lui Ibsen; simtea ca “evadase din intuneric la lumina", canalizandu-si energia creatoare spre elaborarea unei suite de piese de teatru ce i-au adus o faima mondiala. Primele lui lucrari importante, Brand (1866) si Peer Gynt (1867), au reprezentat drame poetice, concepute in maniera romantica a conflictului individului cu experienta si a discrepantei dintre afirmatiile eroice si faptele concrete, dintre realitate si idealismul orb. In Stalpii societatii (1877), Ibsen experimenteaza modalitati de introducere a unor teme centrale intr-o piesa in proza care sa reflecte viata moderna, prima dintr-o serie de piese de teatru realiste care au redefinit conventiile si subiectele teatrului modern. In piese precum Casa cu papusi (1879), Fantoma (1881), Rata salbatica (1884), Dusmanul poporului (1886), Rosmersholm (1886), Doamna marii (1888) si Hedda Gabier (1890), Ibsen a inlocuit viziunea idealista asupra vietii cu o metoda realista in care spectatorul se simte “ca si cand ar sedea, ar asculta si ar privi evenimentele care se petrec in viata reala".

Conventiile artificiale ale scenei au fost prelucrate, iar personajele idealizate inlocuite cu indivizi obisnuiti ale caror drame se bazau pe detaliile si imprejurarile usor de recunoscut ale vietii clasei de mijloc din societatea contemporana. In Casa cu papusi, de exemplu, oprimarea si robia Norei sunt explorate in contextul casatoriei conventionale vazuta ca o capcana si o forma de negare a identitatii si a eului. Eliberarea ei, care presupunea sacrificarea sotului si a copiilor de dragul datoriei fata de ea insasi, are darul de soca prin atacul impotriva valorilor conventionale; in 1879 impactul piesei trebuie sa fi fost electrizant, autorul anuntandu-se ca un avocat timpuriu al eliberarii femeii. Ibsen, cu nedezmintitul sau spirit de contrazicere, a respins aceasta afirmatie, sustinand ca piesa lui nu se referea la tema femeii, ci la “o problema generala a omenirii".

Casa cu papusi prefigureaza lucrarile de maturitate ale lui Ibsen, in care problemele identitatii si ale autodefinirii sunt plasate in contextul obiceiurilor si uzantelor sociale in materie de gandire si comportament restrictiv, care mutileaza individul. Piesele lui Ibsen infatiseaza numeroase tipuri de personaje extreme ale caror dileme decurg dintr-un comportament nevrotic, orchestrat prin mijloacele simbolismului. Ultimele lui patru piese - Mesterul constructor (1892), Micul Eyolf (1894), John Gabriel Borkman (1896) si Cand noi, mortii, ne trezim (1899) - ilustreaza lipsa de vointa si imaginatie in suita portretelor de barbati puternici care abuzeaza de altii, nevoile lor fiind dramatizate prin elemente ale visului si fanteziei foarte diferite fata de realismul anterior, realismul “feliei de viata". In uluitoarea sa gama artistica, Ibsen a sintetizat o remarcabila experienta umana, stabilind in acelasi timp bazele dramei moderne atat pentru realism, cat si pentru simbolism. Desi multe dintre piesele lui incep cu examinarea problemelor sociale contemporane, cum ar fi viata meschina si lipsita de perspectiva dintr-un orasel, forta devoratoare a mercanti¬lismului, caracterul inadecvat al credintelor religioase, ele se limiteaza rareori la acestea si nici nu se reduc la o sumara analiza sociala.

Fresca sociala realizata de Ibsen reprezinta mai degraba o ocazie pentru o explorare mai profunda a problemei, cu deplasarea accentului dinspre simptome catre cauzele care rezida in insasi natura umana. Respingerea ferma de catre Ibsen a modelelor conventionale de comportament, care sunt prezentate ca nepotrivite si restrictive, ne dezvaluie o viziune moderna de pionierat. “Ibsen a fost un luptator adevarat", spunea Ezra Pound, “caci s-a luat la tranta cu toate problemele reale. «Viata este o lupta cu fantomele mintii» - el purta intotdeauna stindardul bataliei pentru sine insusi si pentru restul omenirii. Mai mult decat oricine altcineva, el este cel care a faurit «lumea noastra», cu alte cuvinte «modernitatea noastra»".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

henrik ibsen casa papusilor cataline brand peer gynt rata salbatica
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1518 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012855 (s)