News Flash:

Cei mai mari scriitori ai lumii - Johann Wolfgang von Goethe

28 Mai 2013
7931 Vizualizari | 0 Comentarii
Naturalismul profund al lui Goethe exclude orice rutina in gandire; Goethe pune o data pentru totdeauna standardele in interiorul omului, si nu in afara lui; cand i se spune ca acest lucru trebuie sa fie asa, caci exista o autoritate imensa si o traditie ce dainuie de mii de ani, el raspunde cu o politete olimpiana: “Dar este oare asa? Sa fie oare valabil si pentru mine?" Nimic nu putea fi mai subversiv pentru temeliile pe care statea vechea ordine europeana; si se poate observa ca nici o persoana nu este atat de radical detasata de aceasta ordine, nimeni nu este atat de profund modern ca cei care au resimtit in cel mai inalt grad influenta lui Goethe. (Matthew Arnold, Heinrich Heine)

Goethe, vestitul artist literar al Germaniei este in multe privinte ultima personalitate literara pe deplin integrata pentru care literatura, arta, stiinta, cercetarea si viata publica au concurat spre a-i fauri o cariera de scriitor, ministru de stat, om de stiinta, director de teatru si critic. Figura proeminenta a literaturii universale, Goethe si-a dominat perioada ca putini alti oameni, asa cum au facut-o DANTE [9], MILTON si VOLTAIRE . S-a remarcat practic in toate genurile literare: poezia lirica, drama, literatura beletristica. Goethe a contribuit la definirea perioadei romantice in romanul sau deschizator de drumuri, Suferintele tanarului Werther, in timp ce in Faust a transpus una dintre cele mai marete povestiri mitice ale lumii - Divina Comedie a lui Dante si Don Quijote a lui CERVANTES - care ne-a oferit jaloanele necesare pentru intelegerea conditiei umane.

O figura legendara inca din timpul vietii, Goethe este unul din personajele de baza ale literaturii mondiale. Dupa cum afirma criticul Harold Bloom, este “arhetipul poetului puternic", care ofera puncte de referinta si reprezinta o sursa de inspiratie pentru toate generatiile ce au urmat. Nascut la Frankfurt, Goethe a studiat dreptul, intai la Universitatea din Leipzig si, dupa o intrerupere cauzata de boala, la Strasbourg, unde a obtinut diploma in drept in 1771.

Prietenia lui cu J.G. Herder, principalul exponent al miscarii literare Sturm und Drang, un gen de romantism timpuriu german si o reactie la gandirea si arta neoclasica, a avut o influenta semnificativa asupra primei lucrari majore a lui Goethe, drama istorica Gotz von Berlichingen (1773). Un an mai tarziu, publicarea Suferintelor tanarului Werther a generat discutii aprinse care i-au asigurat lui Goethe o faima universala. Cu greu ne putem imagina alta carte care sa fi avut un impact si o influenta comparabile cu marturiile epistolare ale lui Goethe referitoare la subiectivul Werther, pe care sentimentele si dezamagirile profunde l-au condus la sinucidere. Victima a unei iubiri fara speranta si a unei sensibilitati periculos de rafinate, Werther se dovedeste capabil sa scape de propriile chinuri, si romanul inregistreaza evolutia suferintei acestuia, un subiect nou pentru roman si tratat intr-o maniera nemaiintalnita pana atunci in literatura.

Asa cum afirma Karl Vietor: Printre romanele europene, Werther este primul care infatiseaza viata interioara, procesul spiritual si nimic altceva - este asadar primul roman psihologic -, desi, evident, mai exista si altele in care viata interioara in general este prezentata si luata in serios. Conflictul dintre pasiunea clocotitoare si mediul social ordonat este descris aici “din interior". Scena reprezinta sufletul eroului. Toate evenimentele si personajele sunt privite numai prin prisma semnificatiei pe care o au pentru sentimentele lui Werther. Tot ceea ce se intimpla serveste la absolvirea sentimentelor lui Werther - propensiune fatala care creste pana la posesiunea demonica si anihileaza toate celelalte forte si posibilitati.

Romanul, inspirat in mare masura de experienta traita de insusi Goethe, ne infatiseaza modul in care diagnosticheaza el obsesia romantica a generatiei sale, lipsita de orice debuseu social spre care sa-si canalizeze energiile spirituale. “Am obosit sa tot deplang soarta generatiei noastre de fiinte umane", scria Goethe, “dar le voi prezenta de asemenea maniera incat sa se poata intelege singure si, daca este posibil, sa-mi confirme supozitiile". Dupa cum avertiza Goethe, sfarsitul acestei boli este moartea! Finalitatea unui astfel de entuziasm sentimental o reprezinta sinuciderea! In pofida acestor avertismente, romanul a declansat o febra Werther in toata Europa, generand un stil si o atitudine pe care Goethe le detectase ca latente in generatia sa. Imitand oboseala de viata a lui Werther, tinerii au inceput sa se imbrace ca protagonistul lui Goethe, cu haine albastre si veste galbene cu bretele, adoptand atitudinile lui si chiar luandu-si viata. Goethe a simtit nevoia sa adauge inca un avertisment la editia a doua: “Fii barbat, nu urma exemplul meu".

Romanul este remarcabil pentru talentul lui Goethe de a reda psihicul torturat al lui Werther si pentru modul in care prezinta mediul de viata al acestuia. Werther a stabilit, de asemenea, tipul melancoliei proprii eroului romantic care isi va gasi ecoul cel mai rasunator in viata si opera lui BYRON  si SHELLY. In 1775 Goethe a acceptat invitatia unui admirator, ducele Karl August de Saxa-Weimar, de a ocupa un post la curtea de la Weimar. A devenit ministru al Agriculturii, Finantelor si Minelor si timp de zece ani a fosti ministrul principal al ducelui. In 1786, Goethe a plecat din Germania si a petrecut doi ani in Italia, unde si-a aprofundat cunostintele despre arta clasica, ceea ce a contribuit la maturizarea atitudinilor sale romantice timpurii dominate de individualism si libertate in sensul constientizarii importantei disciplinei si a universalitatii. Aceasta tensiune creatoare este contrabalansata de lucrarile lui de maturitate, inclusiv romanul Ucenicia lui Wilhelm Meister (1796) si urmarea acestuia, Calatoriile lui Wilhelm Meister (1892), care au pus bazele modelului de Bildungsroman, romanul cresterii si dezvoltarii, drama Ifigenia in Taurida (1788) si Faust (partea intai a fost publicata in 1808; partea a doua, dupa moartea lui Goethe, in 1832).

Pe langa munca sa creatoare neintrerupta, concretizata si in scrierea catorva dintre cele mai admirabile poezii din literatura germana, Goethe a fost director al teatrului de stat timp de peste douazeci de ani, a condus cercetari stiintifice de botanica evolutionista, anatomie si teoria culorii, a studiat foarte serios literatura neoccidentala. Om multilateral, inzestrat cu calitati extraordinare, Goethe a fost recunoscut inca din timpul vietii ca intelept si personaj mesianic si a atras la Weimar o multime de vizitatori, printre care si Napoleon, care i-au adus omagiul lor, dornici sa invete cat mai multe de la maestru. Admiratia Europei si Americii pentru Goethe si lucrarile lui a contribuit in mare masura la raspandirea ideilor si culturii germane in intreaga lume, cu efecte profunde asupra vietii stiintifice, educatiei si filozofiei, precum si asupra literaturii din secolul al XlX-lea. Cea mai mare realizare a lui Goethe este totusi poemul dramatic Faust, la ale carui concepere si elaborare a lucrat de la varsta de douazeci de ani pana in anul premergator mortii, cand a reusit sa termine partea a doua a lucrarii.

Faust reprezinta o sinteza a tuturor lucrarilor si calitatilor lui de poet. Preluand legenda medievala a intelectualului care isi vinde sufletul in schimbul cunoasterii si puterii, Goethe transforma dorinta nemarginita a omului intr-o potentiala damnare, dar in ultima instanta aceasta reprezinta si un factor al rascumpararii care ii asigura salvarea, Faust remarcandu-se ca un erou romantic fundamental, comparabil cu Werther, Prometeu al lui Shelley si Manfred al lui Byron. Faust reprezinta aspiratia individului spre transcendenta si sfidarea limitelor. In versiunea lui Goethe, targul demonic al lui Faust se bazeaza pe afirmatia lui ca nicio experienta nu poate sa-i dea satisfactie totala, numai aspiratia fiind in masura sa-l sustina. In momentul in care va fi satisfacut, Mefisto poate sa-i ceara sufletul. Piesa lui Goethe testeaza afirmatia lui Faust referitoare la vointa dominanta a individului si costul acesteia raportand-o la relatia lui Faust cu Gretchen si contrabalansarea satisfactiei obtinute prin dragostea si autonomia altuia, inaltand bariere etice importante in calea stradaniilor lui.

In finalul partii intai a poemului Faust protagonistul penduleaza intre polii aparent ireconciliabili ai nevoii eului si ai importantei celuilalt. in partea a doua, accentul se deplaseaza spre alegoria mai directa si spre filozofie, Goethe propunandu-si sa gaseasca o iesire din dilema si sa realizeze o sinteza intre atitudinile romantica si clasica. Faust isi descopera in cele din urma satisfactia in aspiratia continua spre ameliorarea conditiei sociale, ceea ce ii va oferi individului un obiect demn de stradania lui, caruia ii va dedica energia sa debordanta. Dorintele lui Faust sunt permanent in devenire, astfel ca in final Mefisto pierde targul pentru posedarea sufletului lui Faust.

Aceasta sumara prezentare a continutul capodoperei lui Goethe ofera doar o succinta imagine de ansamblu asupra unei lucrari pe care autorul a creat-o in mod genial prin complexitatea gandirii sale si maiestria expresiei artistice. Importanta lui Goethe ca scriitor deriva din capacitatea lui de a pune sub semnul intrebarii propriile convingeri si pe cele ale vremii sale si de a le turna din nou in formele imaginare ale investigatiei. Asa cum concluziona William James, “Era viu prin toti porii pielii lui si recepta orice impresie cu un amestec de placere si atentie; ceea ce face ca miscarea masinariei lui mentale sa fie una dintre cele mai extraordinare privelisti oferite vreodata locuitorilor acestei planete".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

goethe werther karl vietor bildungsroman prometeu manfred
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1647 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018649 (s)