News Flash:

Cei mai mari scriitori ai lumii - Miguel de Cervantes Saavedra

3 Mai 2013
3401 Vizualizari | 0 Comentarii
Pentru a-l incununa cu un calificativ ales chiar de el, vom, spune ca Cervantes continua sa fie un romancier exemplar. Este un truism, evident, cand afirmam ca el a servit drept exemplu pentru toti romancierii care au urmat. Paradoxul este ca, prin ilustrarea efectelor fanteziei asupra mintii, a indicat calea pe care trebuie s-o urmeze literatura pentru a obtine efectul adevarului. (Harry Levin, “Exemplul lui Cervantes", in Contextele criticii)

Probabil ca niciun mit modern nu a fost atat de persistent ca cel creat de Cervantes in Don Quijote. In cartea sa, Cervantes a sintetizat genul epic si dramatic intr-o forma noua care a devenit romanul modern, iar personajele pe care le-a modelat, impreuna cu obsesiile lor, au patruns in cel mai profund nivel al culturii noastre. Cei care nu l-au citit niciodata pe Cervantes il recunosc imediat pe vizionarul absurd care este Don Quijote si pe pragmaticul lui insotitor, Sancho Panza, atmosfera romanului fiind sugerata, corect sau nu, de termeni si expresii de tipul “quijotesc", “lupta cu morile de vant" si “a visa imposibilul".

Din punct de vedere artistic, traditia si evolutia romanului, precum si accentul pus pe psihologia umana si satira sociala, problema identitatii umane si interactiunea artistului cu realul si imaginarul ar putea deriva direct din Cervantes. Istoricul literar francez din secolul al XlX-lea, Sainte-Beuve, considera capodoperele lui Cervantes drept “Biblia Umanitatii", iar criticul din secolul al XX-lea, Lionel Trilling, observa ca “orice proza de fictiune este o variatiune pe tema lui Don Quijote".

Don Quijote a starnit senzatie, dar si critici in randul publicului si forta lui s-a mentinut nealterata si dupa aproape patru sute de ani. Viata lui Cervantes ilustreaza amestecul de aventura si realitate sumbra care i-a modelat capodopera. S-a nascut in Alcala de Henares, nu departe de Madrid, in timpul domniei lui Carol Quintul si la inceputul epocii de aur din istoria Spaniei. Tatal lui era un farmacist si medic saracit, astfel ca primii ani din viata ai lui Cervantes au fost marcati de nenumarate mutari dintr-un loc in altul, la Valladolid, Cordoba, Sevilla si Madrid, aceasta fiind singura scapare de urmarirea creditorilor.

Cervantes a urmat scoala elementara din Cordoba si colegiul iezuit de la Sevilla, unde, asa cum povestea el mai tarziu, “am dus o viata de student, dar fara foame si raie". Cititor pasionat, Cervantes era deopotriva interesat si de teatru. Cand familia s-a mutat la Madrid, in 1566, probabil ca Cervantes si-a continuat studiile acolo, dar nu se stie prea mult despre activitatile lui dinaintea plecarii in Italia, in 1569. S-au facut speculatii, bazate in parte pe propria marturisire a lui Cervantes cu privire la o “nesabuinta a tineretii" si pe unele inregistrari de la tribunal, potrivit carora a fost implicat intr-un duel si a fugit din Spania ca sa scape de sentinta regala, care ar fi insemnat pierderea mainii drepte si zece ani de exil. Cervantes a trait in exil vreme de doisprezece ani si si-a pierdut mana stanga, slujind mai intai la Roma in suita cardinalului Acquaviva, apoi ca soldat in armata spaniola din Sfanta Liga, care si-a disputat cu turcii controlul asupra Mediteranei. In 1571, Cervantes a fost grav ranit in timpul luptei pe mare de la Lepanto si si-a pierdut mana stanga.

In urmatorii patru ani a participat la alte campanii militare, iar in 1575, pe cand se intorcea in Spania, a fost prins de pirati si a petrecut cinci ani in captivitate ca sclav in Algiers. A initiat patru tentative nereusite de revolta a sclavilor crestini pana cand in cele din urma a fost rascumparat in 1580. Intors in Spania la varsta de treizeci si trei de ani, partial infirm si fara nici un fel de perspectiva, Cervantes si-a petrecut urmatorii douazeci si cinci de ani luptindu-se cu disperare sa-si castige existenta.

Scrisul era una din modalitati, si Cervantes a abordat genurile populare in acea vreme povestirea pastorala si drama, dar nu a avut mare succes cu niciunul din ele. Si-a gasit un post de ofiter de intendenta, cumparand provizii pentru Armada, care se pregatea sa invadeze Anglia, si a lucrat concomitent ca agent fiscal. A avut o fiica rezultata dintr-o legatura amoroasa cu o actrita care l-a parasit, apoi s-a casatorit cu Catalina de Salazary Palacios in 1584, asumandu-si raspunderea de a intretine o familie numeroasa, alcatuita din mama lui, doua surori, fiica sa si soacra ramasa vaduva. A fost trimis de mai multe ori la inchisoare pentru nereguli in contabilitate si, potrivit traditiei, in timp ce se afla la inchisoarea din Sevilla a inceput sa lucreze la Don Quijote a carui prima parte a aparut in 1605, iar continuarea in 1615, cu putin timp inainte de moartea sa. Printr-una din cele mai remarcabile coincidente din istoria literaturii, Cervantes si-a publicat povestea cavalerului nebun in acelasi an in care se juca pentru prima data piesa lui SHAKESPEARE  despre regele nebun, Regele Lear.

Ambii scriitori au murit in aceeasi zi, 23 aprilie 1616, desi intre calendarul englez si cel spaniol era o diferenta de zece zile. Lucrarea lui Cervantes Ingeniosul gentleman Don Quijote de la Mancha avea initial un scop mult mai modest - prezentarea intr-o maniera comica a povestirilor cavaleresti -, dar autorului nu putea fi incorsetat intr-o carte cu o tematica atat de restransa. Dat fiind caracterul nesistematic al lucrarii, romanul a fost considerat un fel de miracol literar, o prezentare accidentala, spontana a unui personaj arhetipal si a unei glume la mai multe niveluri ale unei capodopere. Intr-un anume sens, creatia lui Cervantes a scapat de sub controlul lui si intentiile autorului ca si dovezile faptice reprezentate de ceea ce a scris au fost adesea ignorate pentru a se urmari temele care corespundeau preocuparilor cititorilor. Ca toate capodoperele, romanul a servit drept oglinda fiecarei generatii care s-a aplecat asupra ei. Cand a aparut pentru prima data, romanul aventurilor picaresti ale nebunului Quijote, care confunda lumea visurilor cavaleresti cu viata banala, a iscat in primul rand hohote uriase de ras datorita mistificarii realitatii si umorului ce decurgea de aici. In atat de rationalul secol al XVIII-lea, Don Quijote a fost privit ca un roman inchinat ratiunii in care refuzul nebunesc al lui Don Quijote de a accepta lucrurile asa cum sunt in realitate si de a se adapta la normele societatii provoaca pedepsirea lui in repetate randuri si in mod justificat.

In secolul al XlX-lea, Don Quijote n-a mai fost vazut ca un roman esentialmente comic, ci ca un roman filozofic, dedicat descoperirii identitatii umane in lupta dintre, afirmarea eului si societate. Patosul romanului derivat din insistenta cu care Don Quijote punea pe primul plan propriile iluzii, in ciuda victoriei inevitabile a lumii inguste si restrictive a faptelor, se pare ca a fost punctul forte al lui Cervantes. Comedia lui era suficient de ampla pentru a include si opusul sau in tragedie si “visul imposibil" al lui Don Quijote starneste deopotriva plansul si rasul. In pofida schimbarilor de interpretare survenite de-a lungul anilor, capodopera lui Cervantes nu este niciun accident, nicio contradictie.

Pornind de la dezideratul sau principal de a reintroduce valorile cavalerismului in viata obisnuita, contemporana, Cervantes a descoperit un filon bogat de comedie si patos pe care geniul lui l-a exploatat din plin. Urmarind romanul in desfasurarea lui si nu extragand doar anumite pasaje, constatam ca temele si personajele lui Cervantes devin tot mai complexe si ambigue. Daca Don Quijote ar fi trebuit sa fie numai un personaj comic, ce rost avea sa confere iluziilor sale o asemenea noblete de spirit si sa dea o aura de eroism insistentei sale in legatura cu aceasta? Daca romanul se incheie cu izbanda ratiunii si faptelor impotriva fanteziei si idealismului, de ce pare lumea atat de micsorata in urma acestei victorii?

Punandu-l pe Don Quijote cel idealist alaturi de Sancho Panza, cu spiritul lui prin excelenta pragmatic, Cervantes nu uneste pur si simplu doua personaje opuse, ci demonstreaza ca fiecare are cate ceva din elementele celuilalt. La sfarsitul romanului, Don Quijote se situeaza ferm de partea realitatii, in timp ce Sancho insista sa urmareasca idealul. Maretia lui Cervantes in Don Quijote consta in prezentarea unei lupte corecte intre aparenta si realitate, ale carei implicatii merg pana in inima procesului de creatie si a naturii umane, ce a dominat dintotdeauna romanul. William Shakespeare 1564-l616 Uimitoare prin disponibilitatea de a transcende timpul si spatiul gandirii universale, depozitara a unor trasaturi mentale si sentimentale, constiinta literara a lui Shakespeare este paradigma firescului. Shakespeare era precum orice alt om, era la fel ca toti ceilalti oameni. Era cel mai putin dominat de egotism dintre contemporanii si mostenitorii sai. Nu era nimic in sine, dar era tot ceea ce erau ceilalti sau ce ar fi putut deveni. (William Hazlitt, On Shakespeare and Milton) Nu este deloc surprinzator locul de frunte pe care William Shakespeare il ocupa in randul celor mai influenti oameni de litere din toate timpurile. Situata la nivelul esentelor limbajului, formei si viziunii, forta de expresie a textului lui Shakespeare este inegalabila. Raportindu-se la conventia conform careia importanta unui scriitor este masurabila dupa credibilitatea si dimensiunile universului imaginar populat de personaje si dupa capacitatea de a reflecta cele mai complexe experiente umane, cu siguranta Shakespeare este unic in magnitudinea realizarii lui. Recunoscut drept cel mai mare scriitor englez, fara rival in ordinea recunoasterii de public si de critica, Shakespeare este si maestrul a carui universalitate comunica dincolo de diferentele culturale. La putin timp dupa moartea lui Shakespeare, Ben Jonson ii elogia maretia: O statua tu esti, fara mormint; De-a pururi viu cat cartea-ti va trai, si noi, citind, vom sti a o slavi. Britania mea, tu ai - deci, te faleste Pe-acel ce Europa-l proslaveste. El nu-i al unui veac, ci al veciei! Din Ben Jonson - W. Shakespeare (“Intru memoria preadragului meu AUTOR Mr. WILLIAM SHAKESPEARE si a tot ce ne-a lasat el noua") - “Antologie de poezie engleza de la inceputuri pana azi", editie intocmita de Leon Levitchi si Tudor Dorin, Editura Minerva (Biblioteca pentru toti), 1981, volumul I, Bucuresti. Versuri publicate ca introducere la prima editie shakespeariana in folio, 1623) Sentimentele lui Jonson au marcat un moment de echilibru, caci fiecare generatie de dupa scrierea si punerea in scena a lucrarilor lui Shakespeare si-a gasit propria receptare si emotie in piesele si poeziile lui.

Niciun alt scriitor nu a definit atat de exact limitele literaturii si excelenta in creatia unor personaje complexe care sunt tipuri particulare si universale in acelasi timp, marturie a geniului textelor sale dramatice si a maiestriei supreme a limbajului ca mijloc de creatie expresiv si poetic. Putinele cunostinte pe care le avem despre viata si evolutia artistica a lui Shakespeare au contribuit atat la crearea mitului dramaturgului ca artist inzestrat de natura si mai putin ca artizan sirguincios, cat si la cautarea unor paternitati alternative pentru creatia lui la alti autori, cum ar fi, de pilda, Francis Bacon si Edward de Vere. Esenta omului care a produs un evantai atat de sclipitor de capodopere i-a derutat pe critici. “Shakespeare este intr-o situatie singulara si fericita", a remarcat candva W. K. Auden, “aceea de a fi in toate privintele si pentru toate scopurile un anonim". Ralph Waldo Emerson a sustinut pe drept cuvant ca “Shakespeare este singurul biograf al lui Shakespeare". Ceea ce continua sa ne uimeasca si astazi este sfidarea limitelor artistice obisnuite, obiectivitatea lui fara egal, eliberarea de tentele personale care ii ingradesc pe cei mai multi artisti. Arta lui Shakespeare este intrinsec remarcabila, sesizind intreaga gama a experientelor umane; cele mai multe surse de inspiratie si personalitatea creatorului au fost pe deplin absorbite in operele sale. Ceea ce stim cu siguranta despre viata lui Shakespeare provine din inregistrarile sumare referitoare la nasterea lui, casatoria si botezul celor trei copii si la succesele sale scenice de mai tarziu, ca actor si dramaturg. Shakespeare s-a nascut in Straford-upon-Avon, in centrul geografic al Angliei, o comunitate rurala cu ceva mai putin de doua mii de locuitori.

Tatal lui era un negustor prosper, arendas si consilier municipal, insa a suferit un declin de avere si prestigiu. Se pare ca Shakespeare a invatat la scoala elementara din localitate, unde a citit din clasicii latini, fiind fascinat de OVIDIU . La varsta de optsprezece ani s-a casatorit cu fiica unui fermier, Anne Hathaway, care i-a daruit trei copii: Susanna, in 1583 si gemenii Hamnet si Judith, in 1585. Ce a facut si prin ce experiente a trecut Shakespeare in urmatorii sapte ani, inainte ca consemnarile vremii sa il localizeze la Londra ca dramaturg de succes si actor ramane un mister. In 1594 documentele atesta ca era actionar la cea mai cunoscuta companie de teatru din Londra, sub patronajul Lordului Chamberlain. Gratie comediilor sale timpurii - Comedia erorilor (1592), Cei doi tineri din Verona (1594), Zadarnicele chinuri ale dragostei (1594) si Visul unei nopti de vara (1595), cronicilor istorice: Henric al IV-lea (1590), Richard al III-lea (1593) si Richard al II-lea (1595), si primelor tragedii Titus Andronicus (1593) si Romeo si Julieta (1594) precum si poemelor Venus si Adonis (1593) si Violarea Lucretiei (1594), Shakespeare a dobindit un renume literar printre contemporani. Ciclul de admirabile sonete, care au circulat printre prieteni si au fost publicate in 1609, ele singure i-ar fi asigurat lui Shakespeare un loc de frunte in istoria literaturii engleze. La sfarsitul anilor 1590, succesul dobandit i-a permis lui Shakespeare sa-si cumpere o casa mare in, New Place Stratford, si sa obtina rangul de gentleman cu recunoasterea blazonului familiei in 1596. A participat la cheltuielile legate de constructia teatrului Globe, in 1598, o sala mare de teatru la sud de Tamisa, unde au fost jucate capodoperele lui. Printre acestea se numara marile comedii - Cum va place (1599), A douasprezecea noapte (1599), ciclul istoric - Henric al IV-lea (1597) si Henric al V-lea (1598), marile tragedii - Hamlet (1600), Othello (1604), Regele Lear (1605) si Macbeth (1605), si piesele romane - Iulius Cezar (1599) si Antonius si Cleopatra (1606). Prin 1610 Shakespeare s-a retras la Stratford, unde a continuat sa scrie o serie de povestiri de dragoste si tragicomedii, printre care Cymbeline (1609), Poveste de iarna (1610) si Furtuna (1611), inainte sa moara in 1616, la varsta de cincizeci si doi de ani. Este imposibil sa scrii pe scurt despre opera lui Shakespeare care include peste treizeci de piese de teatru, majoritatea fiind cruciale pentru intelegerea istoriei si a traditiei literare si sa prezinti numai categoriile conventionale de comedii, tragedii si piese istorice. Nu putem decat sa indicam aici cateva dintre calitatile definitorii geniului lui Shakespeare. Un punct de pornire este traditia dramatica pe care a mostenit-o si a revolutionat-o.

Ca si in cazul tuturor marilor impliniri literare, operele lui Shakespeare deriva dintr-un amestec complex de timp, loc si geniu aparte. Shakespeare este in esenta un excelent asimilator al traditiei dramatice populare, combinata cu energiile umaniste eliberate de Renastere si de libertatea de expresie si forma pe care o permitea teatrul elisabetan. inainte de dramaturgii elisabetani, teatrul englez oferea in special teme religioase si alegorice. Shakespeare a indreptat drama catre explorarea experientei laice omenesti si spre reflectia la viata reala engleza si la istoria lumii, modelata printr-o remarcabila putere de a sesiza elementele fundamentale si subtilitatea de comportament.

A stabilit legatura cu ESCHIL, SOFOCLE si EURIPIDE, reinviind drama, cea mai profunda explorare a existentei umane. Extinzand regulile dramei clasice, a creat o forma dramatica expresiva, care va servi ca model de alternativa romantica la norma clasica a ordinii si echilibrului, si a ajutat la stabilirea tensiunii intre clasicism si romantism care defineste modernismul. Shakespeare si-a impartit in mod egal eforturile intre cele patru categorii dramatice consacrate - tragedii, comedii, drame istorice si povesti de dragoste - si a extins limitele teatrului elisabetan, cu scena lui goala, deschisa, intr-o maniera unica, deoarece limbajul sau expresiv compensa efectele scenice limitate.

De la rege la clovn, Shakespeare este capabil sa sesizeze in mod credibil marele eroism intr-un personaj precum Hotspur din Henric al IV-lea si opusul lui in Falstaff, melancolia chinuita a tanarului in Hamlet si suferinta batranetii in Regele Lear, delicioasele nebunii ale amorului in comediile lui precum si alterarea dragostei in Othello si Macbeth. Intr-un limbaj de o remarcabila expresivitate, “tesut din fulgere si raze de soare", dupa cum a observat Thomas Carlyle, Shakespeare a exploatat un vocabular mult mai amplu decat orice alt scriitor englez si a faurit un model neintrecut de imagistica uluitoare si functionala. Dar maretia lui Shakespeare consta in esenta nu in amploarea si virtuozitatea sa, ci in puterea de comunicare, in capacitatea de a ne dezvalui pe noi insine in oglinda artei sale.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

don quijote cervantes regele lear sancho panza william shakespeare
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1492 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012444 (s)