News Flash:

Cei mai mari scriitori ai lumii - Tanizaki Junichiro

12 Iunie 2013
2780 Vizualizari | 0 Comentarii
Nimeni nu i se va adresa lui Tanizaki ca sa afle cum este intelept sa-si traiasca viata, nici ca sa faca o analiza aprofundata a relelor din societatea moderna; dar cine cauta placerea permanenta a literaturii si un ecou - chiar si in cele mai bizare lucrari ale lui - al preocuparilor etern omenesti, cu greu ar putea gasi un scriitor superior. (Donald Keene, Dawn to the West)

Toti cei trei mari romancieri moderni japonezi - Natsume Soseki, Kawabata Yasunari si Tanizaki Junichiro - sunt indreptatiti sa figureze in paginile acestei lucrari. Soseki este fara indoiala prima figura dominanta a literaturii moderne japoneze, al carui chip apare pe bancnota de 1 000 de yeni, in semn de recunoastere a reputatiei sale in randul cititorilor japonezi. Kawabata a primit primul si deocamdata unicul Premiu Nobel pentru literatura acordat unui scriitor japonez.

Personalitatea lui Tanizaki in comparatie cu ceilalti doi romancieri este mult mai ambigua si mai controversata. Poate ca e cel mai bine cunoscut in afara Japoniei, dar in tara sa natala are statutul unui BYRON, neacceptat din punct de vedere moral si lipsit de consistenta intelectuala. Alegerea lui Tanizaki pentru a fi inclus in lucrarea de fata a fost determinata de asumarea aprecierii facute de Donald Keene in studiul sau asupra literaturii japoneze moderne, potrivit careia “daca exista vreun scriitor care sa treaca testul timpului si sa fie acceptat ca personalitate literara de statura mondiala, acesta este Tanizaki". Putini alti scriitori in vreo alta limba au sondat strafundurile intunecate ale patimilor si dorintelor umane atat de profund si niciun alt literat japonez nu a insistat atat de mult asupra atractiei contrariilor dintre traditiile occidentale si cele japoneze in cautarea unei sinteze pline de semnificatie. In cadrul unui canon marcat de fetisuri, Tanizaki se desfata cu ceea ce stinghereste sau este ignorat de alti scriitori si cititori. in momentele sale cele mai bune, reflecta mult mai mult decat propriile preocupari, indiferent ca ne place sau nu ceea ce ne dezvaluie. Nascut la Tokyo, Tanizaki a crescut intr-o familie marcata de dezastre financiare in mare parte din cauza tatalui sau, un om de afaceri ghinionist, care a dat gres in tot ceea ce a intreprins. Mama lui Tanizaki era o mare frumusete, sursa de inspiratie a fiului sau pentru idealul de feminitate japoneza care se regaseste in toate scrierile lui.

Elev precoce si talentat. Tanizaki s-a initiat sub indrumarea unui profesor in literatura clasica a Orientului si Occidentului. In 1901 a absolvit scoala elementara. Tatal lui isi dorea sa-l vada crescand cat mai repede ca sa munceasca si sa-si poata sustine material familia, insa un profesor l-a convins sa-si lase copilul sa urmeaze scoala medie. O versiune a acestei situatii este dramatizata in prima povestire a lui Tanizaki, publicata in 1903, Shumpu Shuu Roku (Povestire despre brizele primaverii si ploaia de toamna). Tanizaki si-a platit studiile muncind ca shosei, baiat in casa, si medi¬tator in familia unui proprietar de restaurant, experienta care i-a lasat un gust deosebit de amar. In 1908 s-a inscris la Universitatea Imperiala din Tokyo, dar si-a neglijat in mare masura studiile si a ignorat starea financiara precara a familiei pentru a se dedica scrisului si a se lasa antrenat in numeroase aventuri amoroase, din care s-au inspirat si primele lui scrieri. A inceput sa-si publice lucrarile in 1909, respingand moda naturalismului in favoarea interesului pentru propriile dorinte ca si pentru ineditul personajelor si evenimentelor.

Lucrarea lui, Shisei (Tatuatorul), o povestire obsedanta despre un artist devenit sclavul unei fete pe care a ajutat-o sa se transforme tatuandu-i pe spate un paianjen, i-a stabilit definitiv reputatia de scriitor cu inclinatii perverse. Povestirea a dat titlul primei culegeri de scurte povestiri publicate in 1911. Poreclit Diabolicul, Tanizaki si-a surprins cititorii cu candoarea sexuala, preocuparea pentru anormal, apararea masochismului si a altor comportamente deviante. Aceste lucrari din “perioada rea" aveau sa-l puna in incurcatura pe Tanizaki la maturitate si multe din scrierile lui timpurii nu si-au gasit locul in culegerile retiparite ulterior. Iata cum comenta, in 1916, relatia dintre viata si arta lui din acea perioada: Pentru mine, arta era pe primul plan, si abia dupa aceea urma viata. La inceput m-am straduit sa-mi armonizez, pe cat posibil, viata cu arta sau s-o subordonez artei mele. In timp ce scriam Tatuatorul, Pana cand esti parasit si Jotaro, acest lucru parea posibil. Si am reusit sa-mi continuu viata patologica dominata de simturi, irivaluind-o in cel mai mare secret. Cand in cele din urma mi-am dat seama ca exista o discrepanta intre viata si arta mea care nu mai putea fi trecuta cu vederea, m-am gandit cum as putea cel putin sa-mi folosesc intr-un mod cat mai profitabil viata in favoarea artei mele. Am hotarat atunci sa-mi consacru cea mai mare parte a vietii eforturilor de a-mi desavarsi arta. In timp ce incerca sa estompeze distinctia dintre arta si viata, reputatia generala a lui Tanizaki a avut de suferit din cauza stilului dezordonat de viata din tinerete, a hedonismului exagerat, precum si a comportamentului urat fata de sotie, comportament care a fost indelung mediatizat. In pofida exceselor si a carentelor artistice ale multora dintre lucrarile lui din vremea respectiva, operele de tinerete se remarca prin sondarea motivatiilor ascunse pe care le-a descoperit la el insusi si care aveau sa iasa la suprafata in capodoperele lui de mai tarziu.

Tanizaki a fost la fel de extremist si prin lipsa de interes pentru politica si problemele culturale curente, gusturile sale indreptandu-se spre tot ceea ce era occidental. S-a mutat la Yokohama ca sa se bucure de binefacerile acestei mari enclave straine, imbracat in costume maro de croiala occidentala si cantand la chitara. Se deprinsese sa manance friptura de curcan si placinta de rinichi, de parca ar fi vrut sa stearga cu buretele orice urma de obiceiuri si trecut japonez. Asa cum a recunoscut Tanizaki, “am descoperit ca, in ipostaza de japonez modern, ma simteam mistuit de dorinte artistice puternice care nu puteau fi satisfacute atunci cand eram inconjurat de japonezi. Din nefericire pentru mine, nu mai gaseam nimic in Japonia prezentului, care sa raspunda dorintei mele arzatoare de frumusete". Un moment de cotitura a survenit insa ca urmare a marelui cutremur de pamant din 1923 care a devastat orasul Tokyo. Tanizaki, care nu se afla in oras in acel moment, a salutat stirea cu o bucurie perversa. Mai tarziu si-a amintit ca spunea: “Acum Tokyo va deveni un loc decent!" Spera ca orasul va fi reconstruit dupa planuri moderne occidentale mai pe gustul lui si ca obiceiurile vest-europene vor inlocui in cele din urma modul de viata japonez. Dupa ce a locuit o vreme in regiunea Kansai din apropiere de Kyoto, in inima Japoniei traditionale, Tanizaki a inceput totusi sa-si revizuiasca atitudinea entuziasta fata de Occident si cea de repudiere a traditiei japoneze.

Avea sa ramana in aceasta zona timp de douazeci de ani, iar experienta redescoperirii Japoniei, a trecutului si obiceiurilor ei, se va reflecta in opera lui de maturitate, prin imbinarea mai complexa a influentelor trecutului cu idei si preocupari moderne. Operele cu adevarat durabile ale lui Tanizaki au izvorat din dorinta de a absorbi si exprima dragostea fata de cultura japoneza si de propriul trecut. Tade kuu Mushi (Unii prefera urzici), 1929, considerata de multi drept cea mai buna lucrare a lui Tanizaki, infatiseaza un protagonist asemanator cu el insusi, a carui atractie pentru Occident este incet, incet inlocuita de valori trainice perpetuate din anii copilariei. Imersiunea lui in aceasta lume este probabil cel mai bine exprimata in romanul Sasameyuki (Surorile Makioka), 1948. Scris in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, romanul a fost respins la inceput pentru ca nu contribuia cu nimic la efortul de razboi al tarii sale. In loc sa elogieze armata japoneza si sa scoata in evidenta superioritatea traditiilor sale eroice, Tanizaki a prezentat o reconstituire detaliata a vietii obisnuite din perioada antebelica, in centrul actiunii aflandu-se o familie japoneza traditionala preocupata sa gaseasca un sot pentru una din cele trei surori.

Valorile lor traditionale sunt sustinute in pofida valului de schimbari dinspre Occident, ceea ce confera lucrarii un ton nostalgic in reconsiderarea unei lumi disparute. Tanizaki s-a retras in aceasta lume in mai multe romane istorice inspirate din trecutul Japoniei, reflectari ale propriei lui copilarii, precum in doua traduceri moderne ale lucrarii clasice ale doamnei Murasaki, Povestea lui Genji. Tanizaki a continuat sa scrie intr-un stil provocator pana la moarte, reexaminandu-si preocuparile legate de temele sexuale si de subconstient in romane cum ar fi Kagi (Cheia), 1957, Yumi no ukihashi (Podul viselor), 1959 si Fu ten Rojin Nikki (Jurnalul unui batran nebun), 1962. Aceste romane ni-l dezvaluie pe Tanizaki ratacind in continuare prin zona plina de umbre a dorintelor si obsesiilor omenesti, in cautarea unui ideal de frumusete si a afirmarii propriei identitati. Tinand seama de faptul ca EDGAR ALLAN POE si OSCAR WILDE se numara pentru cei care i-au influentat evolutia artistica, Tanizaki ofera un remarcabil amal¬gam din toti trei, evocarea delicata a traditiei japoneze coexistand cu grotescul intunecat al lui Poe si controlul artistic manierist al lui Wilde. La fel ca si Oscar Wilde, Tanizaki afirma in permanenta puterea viziunii sale artistice ca o alternativa la o lume indiferenta sau distructiva in relatie cu frumusetea si adevarul.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

natsume soseki kawabata yasunari tanizaki junichiro premiu nobel
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1639 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013877 (s)